ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 24.11.2014
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Târgoviște
ÎNSCRIS: 02.05.10
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
SEP-2014
DURATA: 10 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTA MEDIE REZULTATĂ
100.00%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

Descoperă zona Vrachos-Loutsa

[fb]
NOU TIMP CITIRE: 7 MIN

Vânători de plaje în împrejurimile de la sud de Parga –II-

TIPĂREȘTE URM de aici

Deşi anul trecut am explorat o zona întinsă, la nord şi la sud de Parga, în căutarea plajelor a căror faimă depăşise, demult, stadiul de descriere în ghidurile de călătorie (vezi impresii), ştiam că între Preveza şi Igoumenitsa eu şi soţul meu mai avem mult de lucru în căutarea multora dintre acestea.

Dacă la nord de Parga, mai precis de Ammoudia, între aceasta şi Sivota şi mai departe, până în Igoumenitsa, ţărmul este cu precădere muntos, creând din loc în loc, plaje a căror frumuseţe te lasă cu gură căscată, la sud de Ammoudia, între Loutsa şi Preveza, ţărmul nu mai este nici înalt, nici ondulat, nici dantelat, fiind drept şi lung, aici plajele fiind delimitate mai mult convenţional, purtând numele localităţilor de lângă ele, altfel ai crede că nu există decât o plajă care nu se ştie de unde începe şi unde se termină. Aşa ne-a zis şi un cuplu de turişti olandezi cazat într-un hotel de la plaja Vrachos pe care i-am întâlnit la Nekromanteion şi pe care i-am întrebat dacă le place zona. Ne-au răspuns că stau “in the middle of nowhere” (în mijlocul pustietăţii), făcând referire la plaja fără de sfârşit, lungă cât vezi cu ochii.

Aşadar ţărmul de la sud de Loutsa are în paralel drumul naţional E55 ce leagă Preveza de Igoumenitsa şi oferă o plajă luuungă care, pe măsură ce înaintează, îşi schimbă numele în funcţie de localitatea în care se află: Loutsa, Vrachos, Ligia, Riza, Artolithia, Lefkas, Kastrosikia, Kanali, Monolithi, Mytikas.

Ceea ce este comun acestor plaje este nisipul de textura medie, cu pietre pe alocuri, de culoare deschisă şi lăţimea relativ mică, punctul lor forte fiind lungimea. Toate sunt bine amenajate cu şezlonguri, umbrele, duşuri, cabine de schimb, parcări, posibilităţi de cazare, taverne pe anumite porţiuni, în rest pare că eşti în mijlocul pustietăţii, cum bine au zis olandezii. Se întind pe o distanţă de 25 km, aşa încât fiecăreia dintre ele îi revin cam 2-3 km lungime şi ceea ce este foarte important, este că intrarea în apă este abruptă în majoritatea cazurilor, cu excepţia Loutsa, Ligia şi Artolithia care beneficiază de intrare lină în apă. Dacă dimineaţa marea este liniştită, după-amiază se agită, valurile formate de vin chiar mari, vântul bate puternic iar senzaţia că eşti la ocean este din ce în ce mai pregnantă.

Le-am vizitat pe toate, le-am admirat, însă fără să mă declar fan pe de-a întregul al vreuneia dintre ele. Mai departe de plaja Mytikas nu am mers, până la Preveza ar mai fi fost vreo două :Kalamitsi şi Alonaki Pantokratoras. De fapt, plaja Mytikas, fiind situată aproape de situl arheologic de la Nikopolis, a constituit prima oprire în drumul nostru de întoarcere către Parga. Nu am zăbovit prea mult aici, între Mytikas şi Monolithi există o fâşie de păduri de pini ce schimbă registrul de plajă. Aşa am procedat şi la Monolithi şi Kanali care sunt, practic, la fel, noroc cu indicatoarele că ne-au aminitit că denumirile sunt diferite, totuşi.

Kastrosikia, următoarea mai are un punct în plus, fiind organizată şi pentru sporturi de apă: sailing, canoe, ski nautic. Ea se află relativ aproape de situl arheologic de la Kassope, monumentul Zalongo şi de mănăstirea bizantină Agia Pelagia.

Artolithia este cea mai ciudată şi mai liniştită plajă, cu o particularitate care-o face deosebită: câteva stânci, verticale, izvorâte din mare oferă o panoramă unică. Apa mică la intrare, pietrele de culoare roz din dreptul stâncilor, precum şi nisipul de-un galben muştar, de mărimi diferite:fin dar şi grunjos sunt caracteristicile acestei plaje.

Lygia dispune şi de golfulete frumoase cu stânci care întrerup plaja de nisip pe alocuri. La poalele pădurii Lekatsa, din apropiere, se află şi biserica bizantină omonimă, iar în vârful dealului ce mărgineşte pădurea, tronează Castelul Riniassas ce oferă o vedere panoramică splendidă la Marea Ionică.

Vrachos este, probabil, cea mai impresionantă în sensul că este cea mai lungă, nisipul galben auriu, fin, apa cristalină, dar adâncă, iar în jur, totul foarte verde.

Loutsa pare continuarea plajei Vrachos, dacă nu vezi panoul ce-o indică, n-ai şti că eşti în alt loc. Singura deosebire majoră este că aici intrarea în apă este lină.

Din acest punct, şoseaua naţională ce duce la Igoumenitsa nu va mai merge paralel cu ţărmul, ci va coti la dreapta şi va trece pe lângă satele Valanidorachi şi Mesopotamo, ocolind Delta Acheronului. Va reveni pentru o scurtă distanţă cu „faţa la mare” în dreptul plajei Ai Giannakis, însă la înălţime, după care se va îndrepta spre Margariti, după ce lasă în urmă Morfi.

Despre plaja Alonaki am scris din experienţa anului trecut, când am fost înţepaţi de tăuni. Anul acesta am rămas mult mai plăcut impresionaţi pentru că am găsit-o mult mai populată, chiar şi de familii cu copii mici, am întâlnit şi conaţionali. Taverna din faţă funcţiona zilnic, băiatul din rulotă prepara un frappe delicios. Era mai bine îngrijită şi, parcă, viespile mai puţin agresive, aşa că a fost una din atracţiile vacanţei.

Faţă de anul trecut, ne-am străduit mai mult şi am reuşit să găsim plajele Kerentza şi Skala scotocind mai bine între Alonaki şi Ammoudia. Ele sunt aproape sălbatice, în adevăratul sens al cuvântului, mai ales, Skala. Foarte mică, până la ea este necesară coborârea unor trepte (de aceea se numeşte Skala) improvizate, din lemn, înfipte în deal, în timp ce te „ţii” bine de-o balustradă primitiv construită tot din lemn. Jos se observă că este foarte îngustă şi că „s-a dezvoltat” într-un golf mărginit în capete şi-n spate de dealuri împădurite. Am găsit jos şi câţiva turişti care făceau baie, semn că nu era părăsită, aşa cum îmi imaginasem eu.

Kerentza, în schimb, m-a lăsat fără cuvinte. Mă aşteptam să găsim tot o plajă mică, semicirculară de dată această, aşa cum o vedeam eu pe hartă. Dar surpriza a fost de proporţii, pentru că am găsit o plajă situată într-un golf aproape cât un cerc, deşi izolată de două masive ce o delimitează în părţi, în spate este largă, beneficiind de relief plat. Mi-am dat seama că era sora mai mică a Ammoudiei, fiind tot de nisip fin şi fiind „ocupată” tot de „camperisti” veniţi din toată Europa cu camperele lor presărate pe marginea ei. Pitorescul ei vine tocmai din aspectul ei sălbatic, dar civilizat, în acelaşi timp, marea este puţin adâncă la mal, dune cu tufe înconjurând plaja. Dispune şi de un debarcader unde sunt „parcate” ambarcaţiunile turiştilor. Este potrivită pentru turişti de toate vârstele, dacă se împacă bine cu condiţiile de camping. Nu s-ar fi supărat nimeni dacă ne-am fi scos prosoapele şi ne-am fi aşezat la plajă, ba dimpotrivă, ei sunt foarte prietenoşi, ne-au primit bine, comunitatea lor fiind foarte solidară.

În schimb, am preferat-o pe Ammoudia pe care am vizitat-o de câteva ori în această vacanţă, fiind unul dintre locurile în care ne-am simţit foarte bine. Am găsit-o la fel de atractivă ca şi anul trecut, iar acum am întâlnit mai mulţi români.

Citește și CONTINUAREA aici
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo

[fb]
---
Trimis de irinad in 24.11.14 18:44:25
Validat / Publicat: 24.11.14 23:51:10
VIZUALIZĂRI: 9154INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORIT
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (irinad); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P07 Plaja Lygia
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol:

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 27650 PMA (din 30 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

webmasterX [25.11.14 00:11:35] »

Mutat la reorganizare la rubrica "Descoperă Epirus"

webmaster13 [25.11.14 01:50:31] »

Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.

Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)

irinad [25.11.14 06:13:02] »

@webmaster13 - multumesc!

webmaster [25.11.14 07:45:42] »

Împreună cu continuarea sa, Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

irinad [25.11.14 17:49:19] »

Multumesc f. mult!

kikiritzi [08.04.16 18:23:49] »

@irinad - Foarte utile informatii. Mi-ai cam blocat amiaza. Noroc ca-i weekend! Ma ustura ochii de la calculator, dar nu-mi vine sa-l inchid. 'Doar inca o poza si gata'imi tot spun, dar marea pe care o iubesc ata de mult nu isi mentine vraja si de la distanta!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
irinad, kikiritzi
Alte impresii din această RUBRICĂ:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

[C] Copyright 2008-2022 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
pagină generată în 0.271087169647 sec
ecranul dvs: 1 x 1