Oceanograful şi templierii

TIPĂREȘTE

Jurnal de călătorie - partea a doua

Şi fiindcă nu am venit doar să ne lebărţăm la mare (vezi review-ul despre Benicasim) şi să ne înfruptăm din fructele de mare (Doamne fereşte! ;), scuipă-n sân, pitikule!) sau să gustăm paella, am avut un program pe care prietenul nostru l-a pus în aplicare din a doua zi de sejur.

1. O vizită la Oceanograful din Valencia

Ne-am urcat în maşină cu gândul de a vizita împrejurimile Castellon-ului. Şi am ajuns pe drumul spre Valencia, minunatul oraş înfrăţit cu nu ştiu dacă la fel de minunata noastră Craiovă. Privind din maşină la peisajele care ni se înfăţişau, ne-am amintit de un lucru pe care îl văzusem din avion şi nu ştiam ce reprezintă. Ni s-a explicat că era vorba de Oraşul Artelor şi Ştiinţelor.

Cea mai frumoasă privire de ansamblu o ai atunci când aterizezi în Valencia. Din avion ţi se oferă o perspectivă de neegalat asupra mărimii şi amplorii acestui proiect incredibil. Ciutat de les Arts i les Ciències este situat într-o parte a fostei albii secate a fluviul Turia, al cărui curs a fost strămutat în afara oraşului. Santiago Calatrava Valls şi Félix Candela cu câştigat licitaţia pentru această megaconstrucţie. Şi bine au făcut.

Întrucât nu aveam suficient timp pentru vizitarea întregului complex, am ales să mergem la Oceanograf.

L’Oceanografic este cel mai mare parc acvatic din Europa. Un fel de Delfinariu din lumea lu’ Mazare numai ca nu doar cu 2-3 delfini, 30 de pesti morti si niste alge de sezon (alea pe care le vedem an de an pe plajele stramosesti, urat mirositoare... :)). Sunt reprezentate mai multe ecosisteme marine ale lumii, din Marea Mediterană, Antarctica, Oceanul Arctic, Marea Roşie, zonele tropicale etc. În plus, au un Delfinariu incredibil, cu 24 de milioane de litri de apă şi adâncime de vreo 10 metri. Pe acesta vă recomand să-l lăsaţi la sfârşit, ca să vă relaxaţi inclusiv bietele picioare după aventura de câteva ore prin Oceanograf. Pentru că nu vă faceţi iluzia că veţi ajunge la finiş prea uşor. La cele 500 de specii de animale şi peste 45.000 de exemplare trebuie să vă înarmaţi cu multă răbdare şi bună dispoziţie la nenumăratele habitate pe care le aveţi de vizitat. Şi aveţi ceva de mers…

Chiar în faţa ochilor ţi se aştern o sumedenie de construcţii, minunate ca arhitectură, fiecare adăpostind cea mai mare aglomerare de animale care am văzut-o vreodată: găseşti lei de mare, pinguini, pelicani, egrete, ţestoase, peşti şi vieţuitoare, tunele în care te regăseşti înconjurat de rechini şi-ţi îngheaţă sângele în vene gândindu-te cam ce s-ar întîmpla dacă s-ar sparge vreunul din geamurile alea super securizate şi ai da nas în nas cu şirurile de dinţi care rînjesc la tine din toate părţile. Mă bucur că numai în filme se întâmplă aşa scenarii de groază :)

Foarte multe specii. Multe informaţii le-am aflat de pe pliantul pe care ţi-l oferă la intrare, când plăteşti biletul. Un ajutor binevenit, pentru că a trecut ceva vreme de când am terminat clasele primare :)

Din păcate pentru noi, aparatul de fotografiat rămăsese acasă şi nu am avut decât telefoane mobile la dispoziţie să imortalizăm câteva amintiri. Aşa că pozele nu sunt foarte reuşite, dar sper să vă dea o idee despre ceea ce puteţi descoperi acolo. Dacă aveţi şi copii, cred că vor fi absolut încântaţi de această oază.

Ne-am oprit la sfârşitul turului la Delfinariu, ca să răsuflăm un pic uşuraţi după orele petrecute alergând de colo-colo. Merită efortul şi aşteptarea. O dovadă impresionantă de camaraderie între delfini şi oameni care s-a transpus într-un spectacol foarte frumos. Sute de copii şi adulţi aplaudând din inimă acrobaţiile şi giumbuşlucurile frumoaselor mamifere.

Pentru mine era prima dată când am văzut un spectacol cu delfini şi am rămas încântată.

Rememorând amintirile cu ocazia scrierii acestor rânduri, chiar am luat hătărârea că vom repeta sigur experienţa, de data aceasta şi pentru „gâgâlicea” de 5 ani, pe care ne-am promis că o vom aduce aici. Numai că de data aceasta îmi doresc să nu ratez Muzeul Ştiinţelor şi nici alte atracţii oferite de Oraşul Artelor şi Ştiinţelor.

2. Peniscola, perla litoralului valencian

Aflată la numai 60 de kilometri de Benicassim unde am staţionat cele 5 nopţi, era imposibil să nu profităm de ocazie şi să o vedem. Mergeam în recunoaştere, pentru viitoarele concedii. De ce nu, la urma urmei?

Am ajuns în frumoasa staţiune în mai puţin de o oră. Promenada a fost cea care ne-a impresionat la prima vedere. Străjuită de palmieri pe partea mării, cu hoteluri, terase, restaurante pe cealaltă parte. Câţiva oameni rătăciţi, turişti sau localnici, cine ştie… Partea amuzantă: afişe din loc în loc, care anunţau sonor că “Aici se vorbeşte engleză! ”. Lucru foarte util când nu ai spaniola la tine :)

La a doua vedere, ne-a plăcut plaja: de răsfăţ. La fel de mare ca la Mamaia, dar mai bine îngrijită.

Început de sezon – nu puţină, foaaarte puţină lume pe plajă. Majoritatea turiştilor se îndreptau către cetate. Asta am făcut şi noi.

Rememorând drumul către zidurile înalte îmi vine acum în minte un altul, de data asta din ţară, de la castelul Bran. Peisaje total diferite, aceeaşi senzaţie, aceleaşi impresii. Drum pietruit la depărtare de câteva secole: templierii cu caii, Dracula cu aripile, iar noi cu caii putere care ne-au dus până sub zidurile cetăţii :).

Ridicată pe la sfârşitul secolului XIII de sarayzini, folosită de templieri, apoi devenită reşedinţă a Papei Benedict al XIII (Pedro Luna), minunea din Peniscola se înalţă mândră la peste 60 de metri deasupra mării. Între zidurile ei se înşiruie străduţe pietruite şi înguste, case încă locuite, de o frumuseţe aparte. Oriunde priveşti, ochiul se desfată în culorile specifice zonei mediteraneene. Zeci de balconaşe placate pe dedesubt cu faianţă viu colorată în aceleaşi culori: alb, albastru, auriu. Pereţii caselor străjuite de multe flori şi plante care te însoţesc la fiecare treaptă urcată, parcă urându-ţi bun venit. Totul este incredibil de frumos şi luminos.

Încet, te apropii de castelul medieval, folosit ca decor la minunatul film despre onoare, dragoste şi luptă, care ne-a încântat visele copilăriei: El Cid - Cidul. Cred că ne amintim mulţi dintre noi de nemuritorii Charlton Heston şi Sophia Loren pe care parcă îi şi văd păşind pe aceleaşi străzi pe care urcam noi.

Dacă ţi-au plăcut poveştile cu cavaleri, templieri şi mademoiselles în copilărie, călătoria aceasta te poartă pe aripile imaginaţiei. Parcă mă văd, eu, Arrubiana, prima domniţă primită în Celebrul Ordin, îmbrăcată în zale şi cu coiful pe cap, purtând cu mândrie pelerina pe care stă brodată Crucea Templierilor (poate un pic înflorită cu ceva broderii, că doar sunt femeie, deh! :)). Ridicată în slăvi (: -p) şi căzută apoi în dizgraţie (!) pentru dezvăluirea celor mai ascunse secrete. Şi pe cuvântul meu că aş fi dat tot din casă, numai să scutesc biata omenire de la chinul încercării de a afla ce se ascundea în spatele acestor secretoşi oameni. Jur pe roşu că aşa aş fi făcut! :)

Şi acum daţi-mi voie să mă scutur de praf, după căderea de pe culmile fantasmagoriei cu picioarele pe pământ. Şi nu chiar pe pământ, ci pe coridoarele castelului, care se înalţă pe o stâncă chiar la marginea mării: splendidă, cu o grădină minunată la poale, străjuind coasta vechii Spanii.

Lăsaţi să hoinărim singuri (prietenii noştri au preferat berea la umbra unei terase), fără sprijinul unui ghid, am încercat să surprindem în fotografii ceea ce ni s-a părut mai interesant. O expoziţie de pictură într-una dintre sălile castelului, firidele, crenelurile, stemele şi steagurile. O placă ne înştiinţează că acest castel a fost şi în posesia Coroanei Aragonului, alta despre activitatea piraţilor din zonă. Scări înguste (mă întreb şi azi acum reuşeau bieţii templieri - pe care eu mi-i imaginez, în parte şi datorită filmelor cu tematică, ca pe nişte oameni mari, impunători, îmbrăcaţi în zale, înalţi ca brazii – să se strecoare pe scărişoarele astea, pe care eu abia am reuşit să le urc, şi pe vremea aia eram încă subţirică!...). Parcă îi şi văd trecând proba de siluetă ca Anca Ţurcaşiu în Miss Litoral – 90.60.90. Cinci pe loc, treceţi în rând, cine se potriveşte are acces la ordinul purtătorilor marilor secrete (citeşte “Codul lui Davinci” dacă nu mă crezi :)) !

Până nu ajungi pe acoperiş, nu realizezi grandoarea construcţiei: drapele fluturând, lumina orbitoare a soarelui reflectată în zeci de culori de apa mării, plajele superbe ale staţiunii care se vede în depărtare. De neuitat!

Întorcându-ne către cetate, ne-am găsit prietenii andocaţi la terasa unuia dintre multele restaurante. Am luat masa aici, încântaţi să privim şalupele care se aventurau pe apele albastre, yahturile care se odihneau în port şi să savurăm diferitele feluri de mâncare atât de frumos prezentate de bucătari sârguincioşi. Apoi am colindat printre multele magazine de suveniruri de pe străduţele pietruite căutând obiecte care să ne aducă aminte de acest loc.

Un pachet frumos ambalat pentru cine vrea să-şi desfete ochii cu frumuseţile coastei de est a Spaniei. O excursie care merită făcută dacă te afli în zonă.

---

VIZUALIZĂRI: 2812 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI