ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 17.03.2013
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 12.03.11
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
MAR-2011
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii
2 AD. + - COPII -- v: -

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Peñíscola - Perla Coastei Florii de Portocal

TIPĂREȘTE

Costa del Azahar, denumită astfel după floarea de portocal şi parfumul deosebit emanat primăvara de plantaţiile de portocali şi mandarini înfloriţi, este formată din 120 de kilometri de plajă, iar staţiunile cele mai cunoscute sunt (de la nord la sud): Vinaroz, Benicarló, Peñíscola, Alcala de Xivert, Oropesa del Mar, Torreblanca, Benicassim şi Castellón de la Plana.

Orașul Peñíscola face parte din Comunitatea Valenciană (motiv pentru care limbile oficiale sunt spaniola-castiliana și valenciana), fiind plasat în nordul provinciei Castellon pe Costa del Azahar și scăldat de apele Mării Mediterane. Peñíscola se află la 145 de kilometri de aeroportul din Valencia și la 220 de kilometri de aeroportul din Barcelona, accesul făcându-se cu ușurință pe A-7 (N-340) sau AP-7.

De-a lungul istoriei, localitatea a fost cunoscută sub diferite denumiri, în funcție de stăpânirile din diferite perioade, de la denumirea feniciană „Tyreche” la cea grecească „Chersonesos” sau cea arabă „Banaskula” până la actuala „Peñíscola” (accentul se pune pe sfârșitul cuvântului: pe'niscola).

Datorită poziționării sale pe un promontoriu stâncos la 67 de metri deasupra nivelului mării, Peñíscola mai este denumită de localnici „La Ciudad en el Mar” („The City in the Sea”), asemănarea sa cu Gibraltarul fiind destul de pertinentă, respectând proporțiile.

Peñíscola, cea mai cunoscută stațiune de vacanță de pe Costa del Azahar, se întinde pe o suprafață de 79 de kilometri pătrați, iar în 2009 avea o populație de 7894 locuitori. Are un frumos port de iahturi și două plaje: plaja de nord, care este și principala plajă a orașului, în cea mai mare parte cu nisip fin, se întinde pe o lungime de 5 kilometri, având o lățime de 44 de metri și plaja de sud, de fapt mai multe plaje mai mici și mai stâncoase, zonă care a trezit interesul celor pasionați de scuba diving și snorkelling.

Principalele atracții turistice ale Peñíscolei sunt următoarele:

- Castelul lui Papa Luna;

- Orașul vechi;

- Muzeul Mării;

- The Hermitage of Mare de Deu;

- Biserica La Virgen del Socorro (datând din secolul al XV-lea).

Castelul din Peñíscola, mai cunoscut drept Castelul lui Papa Luna, a fost construit între anii 1294-1307 de către Cavalerii Templieri pe ruinele unei vechi fortărețe arabe. Din 1417 a devenit reședința papei Benedict al XIII-lea (Pedro de Luna) până la data morții acestuia în 1423, constituind astfel unul din cele trei sedii papale din istoria lumii catolice, alături de Roma și Avignon. Cetatea și zidurile de apărare ale acesteia au fost restaurate în 1960, perioadă în care aici s-au turnat multe scene din cunoscutul film „El Cid” (1961).

Intrarea se poate face pe una din cele două porți, San Pedro și Fosch. În fața castelului te întâmpină statuia lui Papa Luna.

Distanța dintre hotelul în care am fost cazați (Peñíscola Plaza Suites) și centrul Peñíscolei fiind de aproximativ 3,5-4 kilometri, am preferat transportul cu autobuzul, care are stație chiar vis a vis de hotel, cu bilete cumpărate de la șofer, cu stații foarte dese. În fiecare stație sunt graficele de circulație ale autobuzelor. Am coborât la capăt de linie.

Orașul vechi este extrem de pitoresc. Am urcat pe străduțe înguste, pietruite, mărginite de case vechi, dar îngrijite și multe din acestea încă locuite. În cea mai mare parte, casele sunt vopsite în alb, cu uși și obloane albastre și cu multe flori la ferestre. Nu lipsesc magazinele de suveniruri, barurile și restaurantele. Am continuat să urcăm până la un vechi far. Poziția strategică a cetății oferă o panoramă superbă asupra mării, orașului și plajei până departe.

Ne-am continuat apoi plimbarea prin zona nouă a orașului, printre magazine și terase, întorcându-ne la hotel pe jos pe frumoasa faleză a stațiunii. Am admirat plaja, aproape pustie la început de primăvară, lată, cu nisip fin și fără pietre la intrarea în mare, dar și salba de hoteluri înșirate de-a lungul acesteia. Posibilitățile de cazare în Peniscola sunt multe și variate, practic pentru orice buzunar, în campinguri, hosteluri și apart-hoteluri, dar și hoteluri de 1÷4 stele. Dintre hotelurile de patru stele, atrag atenția: Agora, Gran Hotel Peñíscola, Peñíscola Palace, Papa Luna, Hosteria del Mar, Don Carlos Peñíscola și, bineînțeles, Peñíscola Plaza Suites.

Climatul mediteranean blând tot timpul anului, plaja frumoasă cu nisip și marea curată fac din Peñíscola o destinație de recomandat mai ales în sezon, cazarea la unul din hotelurile de pe plajă și mâncarea gustoasă creând premizele unui sejur de neuitat.


[fb]
---
Trimis de nicole33 in 17.03.13 16:48:20
Validat / Publicat: 17.03.13 18:20:56
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SPANIA. A mai fost în/la: Costa Brava, Costa del Sol
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 4153 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (nicole33); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P22 Peñíscola - Perla Coastei Florii de Portocal. În plan îndepărtat, Castelul
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 35750 PMA (din 38 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

iulianic
[17.03.13 21:55:42]
»

@nicole33: Din review-ul tău am aflat care a fost cel de-al treilea sediu al papalităţii în afară de Roma şi Avignon. Îţi mulţumesc pentru acest lucru! Nu ştiam. De asemenea, am aflat că Peñíscola este o destinație frumoasă şi de recomandat. Imaginile ataşate confirmă acest lucru.

În legătură cu pozele, aş vrea să-ţi spun că şi eu evit să mă arăt în poze şi de aceea nu le includ pe cele în care apar şi eu. Mascarea - mai ales când este pe o mare suprafaţă - micşorează impactul vizual.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
nicole33AUTOR REVIEW
[18.03.13 00:09:29]
»

@iulianic:

Ai perfectă dreptate în legătură cu pozele. Îmi fac mea culpa. Aveam de ales între a posta poze mai puțin relevante, a face stop cadru pe filme și apoi a le prelucra (dar pierdeam rezoluția), a le pune pe cele cu noi în prim plan sau a nu pune poze deloc. E clar că nu am făcut cea mai bună alegere. Acum când le văd pe site mi se face și mie rușine cu ele, mai ales amintindu-mi ce poze superbe de profesionist a postat chiar săptămâna aceasta un user nou înscris.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
webmaster
[18.03.13 10:27:14]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

nicole33AUTOR REVIEW
[18.03.13 21:07:58]
»

@webmaster:

Mulțumesc frumos.

Albinoium
[08.08.13 22:54:10]
»

Este, intr-adevar, o statiune greu de uitat si plina de istorie.

Castelul este senzational pastrat, situat departe in mare astfel ca peisajul de pe ziduri este unic.

Plaja chiar este printre cele mai frumoase vazute in Spania. Putin cam cosmopolita lumea pe acolo in comparatie cu Alcossebre sau Alcala de Xivert, care sunt la cativa km mai spre sud dar trebuie ocolit mult un munte care coboara direct in mare intre el. Oricum, preturile de aici sunt influentate mult de notorietatea lui Papa Luna.

Prezentarea lui nicole33 chiar este frumoasa. As adauga o chestie draguta: in biroul sefului (Papa Luna) scaunul lui are picioarele nitel mai inalte decat ale celorlalte din camera. Am inteles ca, oricum, cavalerii templieri erau cam scunzi din cauza armurilor purtate din frageda pruncie. Cel putin, asa comentau cei de-ai casei.

Sincer, nu prea vad de ce am evita strict aparitia noastra intr-o fotografie reprezentativa pentru locul respectiv daca nu avem alta fara umila noastra persoana in cadru. Nu suntem la casting si nu vad de ce ne-ar fi rusine de noi.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
nicole33AUTOR REVIEW
[09.08.13 07:15:36]
»

@Albinoium:

Am scris cu plăcere despre o destinație care m-a încântat și care este mult mai puțin cunoscută în comparație cu celebrele Costa Brava și Costa del Sol.

Am recunoscut deja că a fost o gtreșeală postarea acelor poze blurate. Motivul nepostării unor poze cu caracter personal este acela că nu mi se pare normal să transform AFA într-un album de familie. Cititorii sunt interesați de destinația prezentată nicidecum de figura autorului sau a familiei acestuia. Atât timp cât la înscrierea pe site ni se permite alegerea unui nickname și nu suntem obligați să folosim numele din buletin, la fel de bine putem alege să ne expunem sau nu familia pe internet. Este strict opinia mea.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Albinoium, iulianic, nicole33
Alte impresii din această RUBRICĂCosta Azahar - Calatorii:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.038753986358643 sec
    ecranul dvs: 1 x 1