Obiective turistice din zona Căciulata: Mănăstirea Curtea de Argeş

TIPĂREȘTE

Anul trecut (2011) am petrecut concediul la Căciulata, o zonă plină de obiective turistice care aşteaptă călătorii. Printre ele se numeră şi mănăstirea Curtea de Argeş din localitatea cu acelaşi nume, aflată la o distanţă puţin mai mare faţă de celelalte puncte de atracţie din zonă, şi anume la o distanţă de 43 km (Rîmnicu Vâlcea se află între ele). Noi (eu şi soţul meu) o mai văzusem de două ori, aşa că nu ne-am mai dus şi anul trecut dar e un obiectiv frumos pe care îl puteţi vizita dacă vă aflaţi în zonă. De exemplu, acum trei ani, venind de pe litoral, pe Valea Oltului, noi am făcut un popas şi am înnoptat la o mică pensiune în Curtea de Argeş, cu gândul de a porni a doua zi pe Transfăgărăşan. Până la lăsarea serii şi profitând de faptul că mănăstirea Curtea de Argeş era în apropiere, ne-am decis să o vizităm pentru a doua oară. Din păcate am nimerit chiar în ziua de Sfânta Maria şi a fost o aglomeraţie groaznică care nu ne-a permis să vizităm liniştiţi mănăstirea. Pe toată şoseaua, de o parte şi de alta era agitaţie, plin de tarabe şi de fumul grătarelor celor de etnie rromă. În mănăstire aglomeraţia nu ne-a permis să revedem cum trebuie interiorul bisericilor dar noroc că eram la a doua vizită şi mi le amintesc suficient de bine ca să scriu articolul.

Mănăstirea Curtea de Argeş, cea mai valoroasă construcție de artă și arhitectură bisericească a Argeşului, se află în oraşul cu acelaşi nume, pe locul vechii mitropolii. Construcţia ei a început în 1514, din dorința lui Neagoe Basarab de a crea un monument fără seamăn de frumos, iar lucrările s-au încheiat în 1517. După cum reiese atât din legendă cât şi din documentele istorice existente, se pare că din lipsă de bani, zugrăvirea bisericii n-a putut fi isprăvită înainte de moartea lui Neagoe Basarab. Radu de la Afumaţi, ginerele voievodului, a continuat decorarea aşezământului iar pictura interioară a fost terminată în anul 1526, astăzi o parte din ea aflându-se la Muzeul Naţional de Artă de la Bucureşti.

De-a lungul timpului sau mai efectuat refaceri parţiale şi întregiri, a existat şi un incendiu puternic care a afectat mănăstirea, cutremure, iar forma actuală, refăcută, datează din a doua jumătate a sec. XIX. În iarna anului 1610, de exemplu, Gabriel Bathory cu oastea lui, au jefuit biserica şi mormintele, au luat chiar şi acoperişul de plumb şi cositoral al bisericii, lăsând-o expusă la stricăciuni. Domnitorul Matei Basarab (1632-1654) a refăcut biserica şi a înzestrat-o, iar Şerban Cantacuzino (1678-1688) a efectuat şi el lucrări de restaurare. Biserica a fost reparată şi restaurată (1875 - 1886) de arhitectul francez André Lecomte du Noüy şi de arhitectul român Nicolae Gabrielescu, care i-au adus și unele modificări care au diminuat valoarea istorică a monumentului. Mănăstirea fost construită din piatră fățuită și profilată. Lucrările au fost terminate în 1885 iar sfinţirea bisericii a avut loc în 1886.

Biserica este alcătuită dintr-un pronaos supralărgit, cu 12 stâlpi interior care susţin o turlă pe mijloc și două turnulețe laterale care încununează colțurile vestice ale pronaosului. Privind aceste turle mici ai impresia că stau să cadă unul asupra celuilalt, impresie datorată răsucirii porțiunilor de zidărie. Ca o curiozitate, naosul şi pronaosul nu sunt despărţite cu o uşă, ci doar de un chenar de uşă montat între două coloane. Restul bisericii și altarul susțin de asemenea o turlă înaltă, a cărei îmbinare cu restul ansamblului se face prin bolți, rezultând un tot arhitectonic de o zveltețe inegalabilă.

În fața intrării în biserică se află o adevărată operă de artă, un agheasmatar deschis, cu o cupolă cu arcuri dantelate sprijinite de patru coloane, lucrate în marmură de felurite tonuri și împodobite cu desene (1516 - 1517).

Biserica este așezată pe un pavaj orizontal din blocuri de piatră, mai larg decât suprafața de bază a bisericii, marginile lui terminându-se cu un fel de împrejmuire din crini sculptați din piatră. Pereții exteriori sunt împărțiți în două zone suprapuse demarcate printr-un brâu, împletit în şuvițe. Fațadele sunt decorate în relief plat cu motive caucaziene și islamice. În partea de jos se află o suită de panouri dreptunghiulare, în care sunt fixate ferestrele. Acestea sunt înrămate în chenare cu ornamentații dintre cele mai felurite. În partea superioară sunt panouri semicirculare iar în centrul lor sunt fixate plăci decorative şi discuri în rozetă. La întretăierea arcurilor se regăsesc de asemenea discuri, mai mici şi fin lucrate pe care sunt aşezaţi porumbei care au câte un clopoţel în cioc (cândva, la adierea vântului aceştia sunau lin).

În biserică poţi admira zugrăveală executată în ulei de pictorii francezi F. Nicolle, Ch. Renouard și de românul N. Constantinescu din Curtea de Argeș. Tot aici poţi vedea mormintele ctitorilor, adevărate opera de artă făcute din marmură, bronz aurit și onix, icoane lucrate în mozaic, dar nu se poate să nu îţi atragă atenția, ca o excepțională realizare sculpturală, grupul celor 12 coloane, original ornamentate floral, reprezentând pe cei 12 Sfinți Apostoli. În pronaos se află mai multe morminte acoperite cu lespezi de piatră, mormintele ctitorilor principali: Neagoe Basarab (1521), piatra de mormânt a monahiei Platonida - Doamna Despina (1554), soţia lui Neagoe Basarab, piatra de mormânt a Doamnei Stana (Sofronia) (1531), fiica lui Neagoe Basarab şi soţia lui Ştefăniţă Vodă al Moldovei, cea mai valoroasă din punct de vedere artistic fiind cea a lui Radu de la Afumați (1529), soţul Doamnei Ruxanda - fiica lui Neagoe Basarab, care îl înfățișează pe viteazul domnitor călare și cu sceptrul în mână. Tot la mănăstirea Curtea de Argeş sunt înmormântați regii și reginele României: Carol I și Elisabeta, Ferdinand și Maria, precum și Carol al II-lea (a căror morminte nu sunt în biserică dar pot fi văzute în curtea mănăstirii). Tot in interiorul bisericii se află Evanghelia Învierii din Sâmbăta Mare, scrisă cu litere de aur de Regina Elisabeta. Pe pereţii pronaosului sunt tablourile Regelui Carol I şi al Reginei Elisabeta şi alte figuri ale domnitorilor români.

Nu departe de mănăstire, de cealaltă parte a şoselei, se află un izvor, pe care localnicii îl numesc „Fântâna lui Manole”. Această denumire se datorează cunoscutei legende a cărui meşter, Manole, se presupune că şi-ar fi zidit soţia, Ana, în peretele sudic al mănăstirii. Deoarece după terminarea bisericii i s-au luat scările şi nu a mai putut coborî, acesta și-ar fi făcut aripi din șindrilă și a sărit de pe acoperișul sfântului locaș. În locul în care s-ar fi prăbușit, sufletul său s-ar fi preschimbat într-un izvor.

De la „Fântâna lui Manole” se vede, spre apus, fosta bolniță a mănăstirii, monument istoric, despre care un document existent scrie că „se găsea alături de biserica lui Neagoe Basarab încă din 1524”.

Tot de aceste locuri este legată şi legenda despre Sfânta Filofteia, o fată de 12 ani. Legenda spune că micuţa fată a fost trimisă de tatăl său cu mâncare, la niște muncitori. Pe drum, întâlnind niște săraci, le-a dăruit lor toată mâncarea. Când a aflat ce a făcut, de supărare, tatăl său a ucis-o cu un topor. Corpul fetiţei nu a putut fi ridicat de jos decât în momentul în care a fost pomenit numele Mănăstirii Curtea de Argeş. Din acest motiv, preoţii au hotărât să ducă moaştele la această mănăstire unde au şi rămas până astăzi (în cea de a doua biserică, din fundalul primei) ca loc de pelerinaj și de închinare. Tot aici se află părţi din moaştele Sfinţilor Serghie, Vach şi a Muceniţei Tatiana.

---

VIZUALIZĂRI: 3039 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI