“Dunarea mea”

TIPĂREȘTE

“Cand eram si eu de-o schioapa, cel mai mare Magellan, strabateam pamant si apa, pe o pluta de catran, visam pamanturi indiene si herghelii de elefanti, castele cu haremuri pline si printi cu panataloni bufanti”

In acea perioada a copilariei mele, eu eram convins ca Dunarea este numai a mea si nu vroiam s-o impart cu nimeni altcineva!

Cu toate ca Dunarea este, ca lungime, al doilea fluviu din Europa, dupa Volga si, din spirit de fronda, e singurul fluviu european care curge de la vest la est, cu toate ca el strabate 10 tari adica Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croatia, Serbia, Romania, Bulgaria, Republica Moldova, Ucraina si trece si prin patru capitale: Viena, Bratislava, Budapesta si Belgrad, cu toate ca isi culege afluenti din alte sapte tari, deci intr-un fel el domina batranul nostru continent, constituindu-se in cea mai mare autostrada lichida, eu am considerat mereu Dunarea ca fiind doar a noastra, a romanilor. Sunt un egoist, asta e! Ba mai mult, cand eram copil si bunicii imi povesteau de unde vine Dunarea, imi astupam urechile pana cand auzeam cuvantul Bazias, ei asta era un semn ca Dunarea intrase deja in curtea mea si puteam sa ma joc cu ea... De ce-o iubeam? Greu de spus…poate pentru ca imi placea cum suna expresia "Dunarea la Cazane" sau “Portile de Fier”, poate pentru ca mica noastra Atlantida, disparuta peste noapte, insula Ada-Kaleh, e tot acolo, dar ai nevoie de un “Yellow Submarine”, ca s-o vizitezi, poate pentru ca pe Dunare, Apollodor din Damasc i-a construit lui Traian un pod de vase pentru ca acesta sa ne poata invata si pe noi limba latina sau poate pentru ca acea parte din Dunare pe care Ceausescu a construit un canal ce avea ca scop sa transforme Bucurestiul in port la Marea Neagra, este inca si azi, alaturi de Marele Zid din Chipai, o constructie ce se vede chiar si de pe Luna. Poate pentru ca, atunci cand traversam Dunarea in mersul mereu sacadat si usor incetinit al trenului pe podul lui Anghel Saligny, eram in culmea fericirii, caci in curand aveam sa ajung la mare! . Dunarea? Se pare ca doar aici la noi, isi imblanzeste apele, isi pierde aroganta imperiala, cu care traverseaza capitalele unui fost imperiu ce ne-a facut noua zile fripte, poate pentru ca ea devine mai molcoma precum e si romanul, si, poate pentru ca, doar aici la noi, isi despleteste suvitele-i mereu curgatoare, in trei cosite, numite Chilia, Sulina si Sfantu Gheorghe si se transforma dintr-o data, din batranul Danubius, in cel mai tanar si fascinant taram al Europei, devenind o minunata Delta, loc unde salasuiesc peste 3000 de specii de plante, pesti, animale si pasari rare, pe care le vedem, in fiecare primavara, desenand linii lungi si gratioase pe cer. Avem o Delta a apusurilor sangerii de soare, o delta care ascunde printre cotloanele ei subacvatice, frumosii sturioni zimtati, morunii, nisetri si cega, pestii care au venit acolo in “delta mea”, numai si numai pentru ca eu sa-i pot admira si saluta de fiecare data cand merg la Acvariul de la Constanta.

Am facut o excursie cu vaporasul pe Dunare in Germania, in Bavaria, apoi am traversat Dunarea la Bratislava, Budapesta sau Viena de mai multe ori, dar niciodata ea nu m-a bucurat atat de mult, decat atunci cand am traversat-o “spre casa”, cand ma intorceam din Bulgaria, pe la Giurgiu-Ruse sau pe la Harsova. O adoram atunci cand, in goana unei salupe ce facea ca barcile de pescari din urma ei sa se clatine dramatic, i-am strabatut salbaticele-i canale, inca prea putin atinse de civilizatie. Pana unde? Pana la Maliuc, Mila 23, Gorgova, sau pana la “Lacul Nebunu”, lac plin de namol, nuferi si pelicani sau pana la barul lui “Volodea”, bar plin de “paruskaia vodka”...

Din drumul sau de la izvor si pana la varsare, lung de 2.860 Km, o treime, adica 1050 Km, Dunarea curge pe la noi prin tara, asadar ma simteam indreptatit sa ma laud in fata tuturor, ca Dunarea este “a noastra”…

Noi romanii traim in spatiul Carpato-Danubiano-Pontic…avem asadar in ograda, o mare, niste munti frumosi si cea mai mare parte dintr-un prelung fluviu european. Vai, cati n-ar dori sa aiba si ei acest lucru! …Da, “la noi cresc codrii mari de brazi si campuri de matase”, da! , noi avem munti, avem Dunarea, regina Europei, dupa spusele lui Napoleon, avem si iesire la Marea Neagra, dar se pare ca romanul nu realizeaza inca pe deplin aceste lucruri si poate de-aceea avem si “atata jale-n casa”. Carpatii nostri “aur poarta, dar noi cersim inca si azi, din poarta-n poarta”, Dunarea-i plina cu caviar iar marea cu petrol, gaz, calcani si delfini, dar noi intindem inca mana pe la vecini.

Si-apoi, copil fiind, imi mai placea ca Dunarea ne-a aparat tara de indelungatele invazii ale turcilor, mai abitir decat un turn lung de cetate…”Eu nu as dori vreodata sa ajungi sa ne cunosti, nici ca Dunarea sa-nece spumagand a tale osti”, ii replica pe vremuri, Mircea cel Batran lui Baiazid….

Dunarii si Deltei i-au fost dedicate multe poeme si note muzicale. Cine sunt autorii? Poetul roman Ovdiu, exilat de la Roma la Tomis, compozitorul Iosif Ivanovici sau inegalabilul Johan Strauss Jr., ei ne prezinta Dunarea ca pe-un fluviu idilic, personalizat si colorat, asa cum doar in visele noastre cele mai frumoase, poate el sa apara.

Dunarea strabate si orasul de bastina a familiei Strauss, Viena, dar mai intai strabate inima si sufletul fiecarui vienez. La Viena, Dunarii ii sunt dedicate multe concerte ce culmineaza cu cel din prima zi de dupa Anul Nou. Dunarea izvoreste din Muntii Padurea Neagra din Germania, din doua izvoare, unul se afla tocmai in curtea unui fermier, care o aduna intr-un bazinet de piatra, ca sa para mai multa…vai ce mica e Dunarea la izvoare, precum un nou-nascut la incubator si ce mare va ajunge la varsare, precum Goliath, ce pasea din zare-n zare…Strauss junior ne-a vizitat si noua tara, Revolutia din 1948 l-a surprins agitand un iatagan deasupra capului si indreptandu-l cu predilectie spre Ambasada Austriei, fapt ce i-a adus un certificat de “persona non-grata” si interzicerea de a reveni la Viena…dar, pica tocmai bine, caci juniorul, la Bucuresti, se indragostise de-o senioare proaspat (a) casatorita…Wow! “big troubles”, pentru “papa”!... ca sa evite scandalul sau chiar duelul, seniorul, in lipsa de “aifoane” si “semeseuri” trimise acolo unde trebuia, o sareta “charter” plina cu caltabosi si plescoi politici, si-si aduse odrasla inapoi, la Viena. Aceasta, spasita, incepu sa compuna numai capodopere, ca mai mult nici nu-l ducea capul…asa aparu “Valsul imperial”…Pana si seniorul deveni invidios pe succesul fiului sau si regreta intr-un fel faptul ca trimise caltabosii, caci de-acum, la Viena, aparu pentru el, concurenta…

Am admirat Dunarea din fata, din spate, din dreapta, din stanga, de sus din cer, doar de dedesubt inca n-am vazut-o, din avion ea apare sinuoasa, caci aici, la noi, ea isi pierde tumultul, devine mai lenesa, asa precum e si romanul cand lucreaza in tara lui.

Vara Delta e-un paradis al pasarilor, oare de ce vin atat de multe pasari in Delta noastra? Cred ca nu exista pasare in zbor, si asta cred ca i se-ntampla orisicui, sa nu fie cupinsa de-un navalnic dor, cand se-ndreapta spre “ulita copilariei” sau spre locul de cuibarit, acolo unde-si va vedea in curand, aparand pe lume urmasii, galagiosii, gingasii si mereu infometatii puisori…

Si mai e ceva…

Ori de cate ori vad aparand prin hubloul avionului, cursul sinuos al Dunarii, stiu ca peste cateva minute, o voce placuta ma va anunta…”Doamnelor si domnilor, va rugam sa va legati centurile de siguranta, in cateva minute vom ateriza…acasa! ”

Dorgo

@Web, te rog melodia http://www.youtube.com/watch? v=-IDlxV1_0Xk mersi!

---

VIZUALIZĂRI: 3251 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI