ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 02.07.2012
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Târgu Mureș
ÎNSCRIS: 28.03.10
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
MAR-2012
DURATA: 1 zile
single
1 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CADRUL NATURAL:
70.00%
Satisfăcător
DISTRACŢ. / RELAXARE:
50.00%
Nici nemulțumit, nici mulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
72.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

O zi “de milioane” la Sighisoara

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Caldura mare, moncher, caldura mare! …

Africa s-a mutat in Transilvania…asa ca-mi face o deosebita placere sa va trimit acest review de iarna in care veti vedea…zapada! Sa incepem asadar…BBC si Euronews, aveti legatura!

Drumul

Marti, 13 Martie, anul de gratie 2012, exact cu 9 luni si ceva inainte de sfarsitul maias al lumii…Vai ce ghinion! …am de facut un drum pana la Sighisoara…

Intr-o asemenea fatidica zi, cand nimeni n-ar trebui sa iasa din casa, cand scolile si magazinele, ar trebui sa stea inchise, cand patronii ar trebui sa ne dea liber, intr-o asemenea zi, deci, daca nu ti se-intampla vreo mare belea, poti sa zici ca ai avut un noroc chior, noroc de genul “ai intalnit un hornar pe un acoperis” sau “ai gasit pe strada o potcoava de cal alb mort si schiop". Atentie! Daca n-a fost calul “schiop”, n-o ridicati, ca e ghinion curat! Intr-o asemenea zi ar trebui sa mergem cu totii la biserica si sa ne rugam.

Pornesc pe E60, o sosea cu nenumarate serpentine si politisti ascunsi pe dupa tufe, ca-n Bulgaria, pe litoral... pun motorina de un milion de lei, primul pe ziua de azi. Stau o juma' de ora in spatele unui TIR, e si-un BMW condus de un “italiano vero” in fata mea, italian urat dar bogat, ce se ”da mare” la volan, in fata iubitei lui din Romania, frumoasa dar saraca. La primul set de curbe deschise, italianul Vrouarrrrummmm!! , apasa pe pedale si zboara, eu dupa el…eheee…dar e Marti si e 13, o patrula de Politie ne pune piedica c-un baston si ne trage pe amandoi pe dreapta…Vai, si cat de mult imi placea mie melodia” Nu ma mai trageti pe dreapta!... Acum, sa n-o mai aud…

”Ati baut?” “Da, apa minerala! zic eu, Perla Harghitei. E cumva vreo problema cu apa, pot s-o schimb daca doriti”. “Ati depasit linia continua, aveti o luna de suspendare a permisul de conducere”. “Aoleu, dom‘ politist, dar chiar noi bugetarii intre noi, sa nu ne ajutam un pic?”... Tipul e insa inflexibil…cred ca avea discopatie…”Si va mai costa un million si patru sute amenda”…

Ei, asta e!... mai adaog niste bani, la milionul dat pe motorina…

Cetatea

Pe la ora 15 mi se face o foame de lup…ei, unde sa te duci? In cetate, unde altundeva? ... poate la casa lui Vlad Dracul…oare cum arata cetatea, iarna, acuma in extrasezon? ... Imi las masina “in vale”, platesc parcarea pentru doua ore, 5 lei (2,5 lei ora) si-o pornesc agale, ganditor, ca o frunte de poet spre Poarta Cositorarilor…in cetate poti ajunge si cu masina pe un drum in urcus, daca achiti 20 de lei, primesti si o chitanta, la o bariera mobila… dar, nu merita…sunt doar 300 de metri de urcat pana in cetate!... poti ajunge usor pana sus, si “pe jos”! In cetate, am de ales intre restaurantul “Sighisoara”, “Casa Wagner” si restaurantul "Vlad Dracul, ” il prefer pe cel din urma, loc care imi trezeste multe amintiri…Acest restaurant de 3 stele, cu 120 de locuri “inside” si 70 “outside”, adica pe terasa, e gol, cetatea deasemenea…in acel moment, daca doream, puteam s-o cuceresc si de unul singur, fara nici un soldat…

Casa lui Vlad Dracul

E situata chiar in inima cetatii langa Turnul cu ceas. E-o casa modesta, precum pocalul lui Graal cel datator de viata vesnica. La intrare observi imaginea vampirului holywoodian si oferta restaurantului, care se afla la etaj. Din holul ingust de la intrare se deschide un bar modern, care strica un pic povestea, dar e necesar. E un loc de intalnire excelent. E-o vorba prin Sighisoara, ”ne vedem deseara la Dracul" (la bar) …Apoi urci niste scari de stejar pe-un coridor ingust. si scund, in urma cu 5 secole oamenii nu erau atat de “binecrescuti” precum azi cand avem vitamine, lanturi de fast-food si cate-o luna de vacanta la soare, la mare... La etaj intalnesti o armura, pe-un perete e o imagine pictata a cetatii medievale, o vitrina cu topoare, halebarde si sabii, folosite, pe timp de pace la taiat porcii iar pe timp de razboi, la taiat turcii. Scarile de stejar scartaie sinistru, amintindu- ne de romanul "Dracula", la etaj, gasesti un restaurant, un bar si o terasa moderna. Ah, credeam ca s-a umblat si pe-aici la niste efecte speciale de tip “horror”, precum la castelul Bran, unde tunelul groazei si vampirul atrage déjà mii de turisti…dar nu, n-a fost decat o iluzie ce dureaza doar pana urci scarile de lemn. De cand la Bran se organizeaza un veritabil "Mega Dracula Show", punand in valoare Trecutul prin tehnicile “3D” ale Prezentului, castelul in care Vlad Tepes n-a stat decat o zi, si-a dublat veniturile.

In Casa lui Vlad Dracul din Sighisoara, a trait tatal lui Vlad Tepes, impreuna cu familia, intre anii 1431-1437, Vlad Dracul (Draculea), era fiul lui Mircea cel Batran si domn al Tarii Romanesti.

Restaurantul

La restaurantul “Vlad Dracul”, comand un ciolan scaldat in ciorba de fasole si un “grill” de pui cu cartofi prajiti, salata si o sticla de Cola…Totul vine repede…mancarea e excelenta… restaurantul e renovat…cochet…va intereseaza cat a costat totul? ... 75 de lei... cam de doua ori cat la Sovata sau la Tg. Mures, pentru acelasi meniu…dar, merita, nu iei oricand masa in compania lui Dracula si a lui taica-su!... prezenti pe mai toti peretii din local…aici se plateste “brand"-ul, Sighisoara e un oras super-turistic…sau... poate cine stie? ... am platit asa de mult pantru ca n-am facut o rezervare prealabila…daca mai pun si 5 lei “ciubucu” si 5 lei parcarea, face 85 de lei…adica 20 euro, cam cat o zi in Bulgaria…ei, dar bulgarii n-au Wampire’s Wine, n-au Transylvanian’s Palinka, nici pe contele Dracula care apare uneori in local si va spune “Wellcome to the Hell”…

Cetatea, iarasi

Rece, pustie, surda si muta…mai e mult pana la vara si mai ales pana la festivalurile sale medievale…Iarna, care nu-i ca vara, expresie devenita celebra, ce-a facut ocolul lumii mai repede decat Phileass Fogg, Magellan si Iuri Gagarin, luati la un loc, imi da senzatia ca cetatea Sighisoarei e mica, poate si pentru ca ajungi prea repede de la un zid la celalat, intr-un sfert de ora ai parcurs-o toata. Vara insa, cand animatia miilor de vizitatori nu-ti permite sa te misti in voie, cetatea mi se pare imensa. Primaria Sighisoara, ar trebui sa dea un ordin local, in plen, ca din luna Decembrie, dupa ce trec frumoasele sarbatori de iarna, sa inceapa direct luna Mai, cand cetatea incepe sa se anime cu turisti. As propune o sedinta de consiliu pe 1 Aprilie…

La un moment dat, un “atac” al unei cete grabite de tineri elevi insotiti de doamna profa de istorie, sparge monotonia zilei. Ii surprind pe “digital” pe fereastra, de la inaltimea restaurantului, intre ciolan si “grill”, dar asediul mi se pare a fi pasnic, asa ca am trecut la Cola.

In cetate erau deschise totusi vreo 5-6 magazine zgribulite cu suveniruri, am vazut chiar si un pictor ambulant ce-si expunea picturile in ulei inghetat. Am dibuit si cateva mormane de zapada pe strazile inguste, de care m-am impedicat cand am dat in “marche arierre”, ca sa-mi iasa pozele bine…. Primaria? , ce face primaria? o sa ziceti cu totii…nu, Primaria, care se afla tot in cetate, n-are nici o vina, cum sa le vada? in oglinda retrovizoare? …mormanele sunt pe strazile din spatele Primariei...

Intoarcerea acasa

Pe drum fac socoteala... motorina + amenda + restaurantul, …vai!... azi mi s-au topit 3,3 milioane de lei vechi…am avut asadar “o zi de milioane”… ajung acasa trist, frant de oboseala, terminat, zdrobit, concasat, sfartecat, aproape dezintegrat, parca as fi tinut in brate toata ziua un dinozaur ce-a inghitit Pacificul si Himalaia la micul dejun si toate piramidele Egiptului, la cina…

Sa n-am eu azi, chiar nici o bucurie? Deschid computerul si aflu ca AFA mi-a “suspendat suspendarea”... Ura!... De-acum incolo stiu cum sa scap de cartonase “galbene”, fac un drum pana la “Dracul”, la Sighisoara!

Postscriptum

Te asteptam pierdut la o cafea In cetate, la Casa lui Vlad Dracul Unde ceasul din turn mi se parea Ca merge de-andoaselea, ca racul Te asteptam pe orice fel de vreme Sub batranul castan, in loc pustiu Pe-banca noastra rapusa de vreme Pe care-ti scrijeleam lungi poeme Pana cand apareai, intr-un tarziu La Sighisoara, ceasul din turn Strajer ingandurat si taciturn Masoara si azi, singuratic veacul Si pasul meu stangaci si ratacitor Invesmantat intr-al amintirilor fiori La Sighisoara c-un buchet de flori Sa nu te superi, daca uneori Te mai asteapta cineva, ”la Dracu”!

Dorgo

Muzica, va rog http://www.youtube.com/watch? v=2iCzoGfkkDY


[fb]
---
Trimis de dorgo in 02.07.12 15:43:34
Validat / Publicat: 02.07.12 17:13:39
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SIGHIȘOARA [MS]. A mai fost în/la: cam prin toata tara
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 4745 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

11 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (dorgo); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Intru in cetate pe langa Bastionul Cositorarilor
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 16850 PMA (din 18 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

11 ecouri scrise, până acum

MCM
[02.07.12 18:02:22]
»

Stimate "romancer" minunata insiruire de cuvinte frumos alese. Pe masura cetatii etern medievale, pe care mi-am propus in aceasta vara s-o vizitez.

Ma gandeam daca sa merg. Acolo m-asteapta cineva, la o cafea? Da? Da! Atunci ma duc la dracu'. Neaparat.

Larissa
[02.07.12 18:53:36]
»

Dorgo, bine ai revenit! Mă bucur să constat că nu ai schimbat nimic din stilul tău inconfundabil, pe care eu îl apreciez! Și eu am fost în aprilie-mai la Sighișoara, tot o singură zi, dar nu am îndrăznit să iau masa pe acolo, erau puțini turiști iar localurile goale nu mi-au inspirat încredere... nici prețurile nu m-au prea încurajat...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
georgiana
[02.07.12 20:37:21]
»

Bine ai revenit, Calin!

dorgoAUTOR REVIEW
[02.07.12 20:46:22]
»

@MCM, in junetzea mea, cand lucram prin anii '80 si ceva la "Du-ma mama la Sovata", ni se povestea la capitolul statistica demografica, ca, in Sighisoara proportia femei- barbati, era de 5 la 1, si acestea, nu numai ca erau multe ci si frumoase si harnice (zona de influenta saxona), aveai pentru cine sa scrii, chiar si-un volum intreg de poezii... in Sighisoara predomina pe atunci industria usoara, textile, portelan, etc iar in Brasov, cea grea... acum insa? ... nu stiu, cred ca la cafea nu ne mai asteapta in cetate decat Vlad Dracul... festivalul medieval e insa grozav!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
dorgoAUTOR REVIEW
[02.07.12 20:49:26]
»

@georgiana: Bine te-am regasit, Georgiana!

dorgoAUTOR REVIEW
[02.07.12 20:58:48]
»

@larissa2012: "Bine te-am regasit Larissa, stilul e greu sa-l mai schimbi la anii mei, din ce in ce mai multi si tot mai grei"...

adri-nico
[02.07.12 21:19:40]
»

@dorgo:

Bine ati revenit, domnule Dorgo!!!

dorgoAUTOR REVIEW
[02.07.12 21:34:47]
»

@adri-nico: "Bine te-am regasit, @adri-nico! "

webmaster15
[02.07.12 21:39:01]
»

Urmatoarele ecouri ar fi de preferat sa fie on-topic. Declaratiile de atasament si discutiile de tipul "sa mai socializam nitel", va rog sa le purtati pe privat, prin PM.

Multumesc!

magdalena
[03.08.12 20:27:20]
»

Intrebare de "milioanele", dragul meu @dorgo, unde imi recomanzi o zi super speciala in Sighisoara? Un restaurant mai romantic? Ca ajung peste cateva zile!

dorgoAUTOR REVIEW
[05.08.12 18:27:32]
»

@magdalena, in cetate e de ales intre restaurantul “Sighisoara” si “Casa Wagner”

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adri-nico, dorgo, georgiana, magdalena, MCM
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Sighișoara şi împrejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.068912029266357 sec
    ecranul dvs: 1 x 1