ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 19.11.2011
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 05.10.11
STATUS: PARTENER
DATE SEJUR
MAR-2011
DURATA: 17 zile
prieteni

GRAD SATISFACȚIE
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
96.67%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

India - mon amour // Sosirea

Ilustrație video-muzicală
- Chori jo khankay-
TIPĂREȘTE

     

"Leagan al omenirii, mama a istoriei, bunica a legendei, strabunica a traditiei" - Mark Twain.
In engleza suna mai bine...

India… Nici nu stiu cu ce sa incep… Pentru ca nici acum nu-mi e prea clar cum am plecat asa, mai mult impinsa de la spate, bombanind chiar si in aeroport, si m-am intors de-a dreptul fascinata de o tara care nu ma atragea nici cat negru sub unghie inainte de a o cunoaste…    

India… peste un miliard de suflete… De toate culorile, de (aproape) toate religiile, conditiile sociale, mentalitatile imaginabile… Amalgam de culori, mirosuri, simtiri, culturi. Amestec de traditie (uneori impinsa pana la absurd) si modernitate. Tehnologie informatica extrema alaturi de cutume milenare.

O tara cu multe familii care (paradoxal si de neinteles pentru noi, europenii) prefera sa-si lase copiii sa moara de foame decat sa taie o vaca si s-o manance.    O tara in care am cunoscut un tanar, proaspat scolit la Londra, unde terminase doua facultati, nu una, dar care se intorsese sa se insoare cu o fata pe care i-o gasise mama, fata pe care el n-o vazuse niciodata si… i se parea asta f normal  

Mizerie crunta, crunta, inimaginabila, care pe ei nu pare sa-i deranjeze, sau in nici un caz asa cum ne-ar deranja pe noi… dar ce tot compar eu, India nu este doar o alta cultura, ci, de fapt, o alta lume…    O tara in care marea majoritate a locuitorilor se nasc in mizerie si mor in mizerie, dar intre aceste doua momente cruciale, traiesc fericiti. Desi lupta pentru supravietuire este destul de grea, mai ales in zonele rurale si pentru femei, as zice.     

Ca sa intelegeti cat de "speciali" sunt indienii, va dau un exemplu: ei se "usureaza" mai peste tot, in special pe zidurile de la marginea drumului, afisajele cu "Interzis", amenzile si alte metode mai conventionale, sa zicem, nu au nici un efect,  n-ai ce sa le faci, sunt extrem de primitivi, unde le vine, cam asta e, mai ales pe la sate. Ei bine, problema s-a rezolvat prin picturea zidurilor respective cu zeitatile adorate de ei si… uite-asa n-ai sa mai vezi nici un zid ud!...    

Cersetori si vanzatori ambulanti cu miile, hoteluri mult mai luxoase decat ma asteptam, autostrazi pe care nu se mira nimeni daca langa un autocar modern vezi un camion pictat multicolor si mai incolo poate chiar un elefant sau o camila, femei care nu se spala niciodata, dar se fardeaza zilnic cu migala… amalgam de impresii, senzatii, culori - intr-un cocktail de-a dreptul fascinant. Toleranti la  maximum (nici nu s-ar putea  altfel, la cate religii convietuiesc acolo), extrem de primitori cu strainii, slugarnici chiar, toate astea se vad de la primele contacte.   

 Trag aer in piept si intru in subiect: la insistentele grupului de prietene cu care incercam sa mergem "in gasca" odata pe an intr-un circuit exotic (pe principiul ca la 60 de ani n-o sa mai rabdam zboruri lungi, asa ca sa profitam acum), am cedat si am decis sa merg intr-o tara despre care declarasem eu cu emfaza ca poate dupa ce oi termina toate tarile din lume de vazut, chiar si atunci o sa ma gandesc daca ma duc in India sau nu (hm!). Ca sunt satula de mizeria si coloratii mei de aici, nu mai imi trebuie sub nici o forma si-ai altora… Ca mie-mi plac luxul si confortul… Ei, din astea. grele, din ciclul "din putul gandirii"… Nici acum nu-mi vine sa cred cum au reusit, dar important e ca au facut-o, pentru ca m-am intors din India realmente fascinata. Mi se spusese: "ori o iubesti, ori o urasti, India nu te lasa indiferenta". Sceptica din mine zambea-las'ca stiu eu mai bine ce-o sa fie. Cam cu gandurile astea am pornit!... Ma consolam- poate macar niste fotografii frumoase sa pot face!

Circuitul a durat 17 zile, timp in care am vazut "triunghiul de aur"- Jaipur-Agra-New Delhi, Kajuraho cu celebrele temple sculptate, cunoscute mai ales pentru scenele "Kama Sutra", Varanasi, un loc f special, loc in care baia rituala de purificare in Gange (mama Ganga, cum spun ei) este obligatorie pentru hindusi macar odata-n viata, din Varanasi am zburat in Kathmandu, in Nepal am ramas 3 nopti (grozav, mi-a placut chiar mai mult decat India!), ne-am intors in India, unde am vizitat New Delhi si apoi Mumbai, de unde am plecat spre casa.

# Paranteza importanta pentru cine planuieste sa mearga acolo: e bine  sa alegeti o agentie puternica, cunoscuta, serioasa, pentru ca odata ajunsi intr-o tara ciudata si indepartata, mai greu sa te poti plange. Noi am mers cu o astfel de agentie, dau amanunte pe privat pt cei interesati, am avut si un noroc chior cu grozava noastra ghida (multumesc, Camelia!), sigura pe ea, orientata, interesata de grup (in Kajuraho nu i-a placut hotelul, ne-a lasat sa cinam, timp in care a aranjat mutarea noastra de la Ramada la Inter fara macar sa ne intrebe, toate pe cheltuiala partenerului indian - o citez "imi pare rau pt el, dar l-am rugat sa verifice personal toate hotelurile, eu nu-mi duc turistii intr-un hotel care miroase a igrasie, chiar daca e pt o noapte, acum n-are decat sa plateasca"), asta o spune un Stan Patitul, care a avut momente neplacute in Mexic din cauza unei agentii proaste - ajungem intr-o zi si acolo… Deci: atentie cu cine mergeti!

(Inainte de plecare nu am facut nici un vaccin, stiam ca vom merge in hoteluri f bune si nu aveam de gand sa mancam de pe strada nimic. Ne-am luat niste pungute cu fructe uscate, mix-uri de alune si fructe confiate, sa ne tina de foame "just in case"; servetele umede si uscate in cantitati industriale, spray-uri contra tantarilor (dar nu prea am avut nevoie de ele), medicamente de toate soiurile, de care de asemenea nu prea am avut nevoie, gel antiseptic si papuci de plastic de unica folosinta (din aceia care se dau in spitale peste pantofi, ca niste pungute) pentru templele unde trebuia sa ne lasam pantofii).     

Am zburat cu Turkish Airlines in niste conditii f bune si dupa o escala de cateva ore in Istanbul, iata-ne imbarcati, tot cu Turkish-ul, spre New Delhi. Temerile mele pareau ca se adeveresc, nu stiu cum de am nimerit in avion langa un grup de "hiperpigmentati" care pareau cu se spalasera de vreo doua decenii, zic, aoleu, daca astia care vin din Europa sunt asa, ce-o fi acolo, ce caut eu oare aici?!! De ce m-am luat eu dupa fetele astea?!   

 Dupa un zbor, de altfel, f bun, iata-ne ajunsi pe la 4 dimineata pe noul aeroport din New Delhi, aeroportul Indira Ghandi. Un aeroport mare, nou, curat, in care ne-au intampinat chiar de pe scara rulanta mainile lui Budha in diferite pozitii, fiecare pozitie avand alta semnificatie. Si in care miroase frumos, nu cum ni se spusese (ca o sa ne loveasca "aromele alese"  ca o palma) !     

Ne intampina ghidul nostru, un tip scolit, cu ghiul si nume imposibil, asa ca am hotarat toti sa-i zicem Manu (cu accent pe u) si soferul, un tip cat casa, sikh, cu tipicul turban care ii acopera parul (cei din aceasta religie nu se tund niciodata, o sa va povestesc mai incolo mai multe) - sorry, am uitat cum il cheama, o sa-i zic simplu soferul.     

Ne asteapta un drum de cateva ore pe autostrada spre Jaipur, primul oras din periplul nostru, ei, vom ajunge ca gandul si ca vantul, e autostrada, doar, pana acolo dormim… Da, da, vezi sa nu!...     Am uitat, suntem in India, unde teoria nu se intalneste mai niciodata cu practica… Soferul ne-a explicat ca dupa ora 8 dimineata camioanele de marfa nu mai au voie pe autostrada, deci vom intalni doar masini si autocare. Ei, bine ar fi fost… Nu stiu ce s-a intamplat, accident, blocaj mai incolo, cert e ca dupa vreo cativa km (primul soc l-am avut vazand statia de taxare, unde ajutorul de sofer, da, aveam si de-asta, a coborat sa plateasca taxa de autostrada -vezi poza), ne oprim pentru  mult timp, nu stiu, o fi fost vreo ora, oricum noua ni s-a parut interminabil, soferul a tras si un pui de somn (vezi foto!), dupa care i-a venit nervu' ala mare, a sarit peste niste boscheti si dus pe contrasens a fost! Nu era nicidecum singurul, se pare ca se practica, veneau cei din fata, dadeau flash-uri, se dadeau un pic la o parte, toata lumea multumita. In stanga si in dreapta noastra se strecurau motociclete la milimetru, noua ne statea inima-n loc la fiece secunda, pe geam vedeam tot soiul de tartarete din care atarnau diverse personaje (vezi poza cu baiatul cu oja roz), ce reguli de circulatie, ce centuri de siguranta, doamne, am intrat in alta lume… Vad pe geam (intr-una din multele stationari, ca nu va imaginati ca dupa aia am mers ca unsi) un microbus mititel, care ducea copii la scoala sau la gradi, incep sa coboare copiii din el - 21 de copii!! Tot ii numaram si nu se terminau, si tot coborau, nu-mi venea sa cred! (vezi poza). Suntem in India… Incredible India…

Bineinteles ca ni se parea atat de pitoresc totul, uitasem de somn, de oboseala, de tot, eram cu ochii cat cepele si tot ne minunam… Teribil de amuzante sunt camioanele, f strident pictate, pe care pe toate scrie "horn, please"-claxonati, va rog, si chiar trebuie s-o faci, altfel nu se dau la o parte neam! Se claxoneaza intr-una, literalmente, nu e o figura de stil, incontinuu, una din mainile soferului era blocata pe claxon fara pauza, era un vacarm acoloceva de nedescris. Amuzant si pitoresc, dar dupa atata oboseala ne puteam lipsi… Oricum, nu ne plangem ca n-am vazut adevarata fata a tarii din prima…     

Ghida da telefoane ca sa replanifice ziua, noi suntem morti de oboseala, dar si de curiozitate, taras-grapis trece ziua, si iata-ne ajunsi in Jaipur, "orasul roz". Un oras care mi-a placut mult, dar despre care povestesc maine. Promit! Si promit un review mai scurt si mai la obiect.

Daca v-am plictisit, imi cer scuze. Nu mai fac!!

--

continuarea, primul episod redat din aceasta remarcabila experienta turistica, o puteti citi aici


[fb]
---
Trimis de cristina65 in 19.11.11 03:05:08
Validat / Publicat: 19.11.11 07:51:38
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ASIA - ALTE LOCURI.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 6066 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

26 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (cristina65); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Aeroportul Indira Gandi din New Delhi
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 69700 PMA (din 54 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest articol

26 ecouri scrise, până acum

webmaster15
[19.11.11 07:51:28]
»

Mutat la rubrica "India - Intre mit si realitate" (deja existenta pe site); sters rubrica dublura introdusa de autor

webmaster13
[19.11.11 09:00:23]
»

Fondul sonor propus se poate sterge/schimba!

Admin
[19.11.11 09:42:57]
»

Cu totul remarcabil review-ul, o placere pentru lectura. Si foarte promitator, prin continuarile care se intrevad; intuiesc ca vor urma niste MiniGhiduri AmFostAcolo de exceptie

pepsi70ro
[19.11.11 09:46:39]
»

Gratie impresiilor tale, am retrait pentru cateva minute atmosfera din aceasta tara plina de contraste. Ai povestit foarte frumos si extrem de corect ceea ce inseamna India, cu bunele si relele ei.

Desi eu n-am fost decat in Mumbay si in zonele adiacente metropolei, am fost surprins de contrastul oferit de aceasta tara, pe de-o parte cartiere intregi de zgarie nori si magazine europene de firma, pe de alta parte bulevarde intregi pline cu mizerie, gherete din carton unde traiau ingramaditi cate 7-8 oameni, trotuare pline cu mese, aragaze, televizoare transformate in "terase", la un loc cu balti de urina, sobolani si multe gunoaie, totul intr-un miros insuportabil.

Am scris cateva impresii (vezi impresii), pozele sunt extrem de sugestive pentru contrastul existent in India.

Astept urmatoarele impresii.

TEOANCA
[19.11.11 10:34:23]
»

Cred ca ce traiesc eu acum dupa ce am "savurat"pana la ultimul rand tot ce ai scris... se numeste invidie. Hm... stiu ca nu e ceva inaltator dar mi-as fi dorit tare mult sa fiu si eu acolo cu voi.

India... am prieteni care au trait si au lucrat acolo. S-au intors schimbati (in bine), cu o alta filozofie de viata si, se pare ca si datorita alimentatiei mai tineri si mai frumosi. Asa i-am vazut cu totii la intoarcere.

Am ras, am avut rabdare sa citesc pana la capat asa ca nu-ti face probleme ca a fost prea lung. Eu sunt printre cei care nu au rabdare sa citeasca povestile lungi incarcate cu date concrete pe care oricum nu le tin minte. Dar o povestire scrisa ca cea de mai sus, o tin minte pana la ultimul amanunt.

Iar cand ne-ai povestit de soferul pe care l-a apucat nervu' ala mare si a intrat pe contrasens am ras in hohote. Era fix ca in bancul acela cu tipul care mergea linistit pe autostrada si aude la radioul din masina "atentie soferi, un dement circula pe autostrada pe contrasens " iar el, la fel de linistit il completeaza pe cel de la radio: "nu unul... sute... sute!! ".

Te rog sa mai scrii, sa nu ne lasi asa doar cu o bucatica de "Indie " fascinanta.

Si... da. Te invidiez.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
cristina65AUTOR REVIEW
[19.11.11 11:25:39]
»

@all: multumesc mult, mult! Chiar nu ma asteptam...

@admin: ma simt incurajata, dar si... obligata sa nu dezamagesc! Promit sa ma straduiesc.

@pepsi70ro: sigur ca am citit review-ul tau, de mult inca! Eu am fost mai impresionata decat tine, dar am avut si o portie mai mare. Contrastele, pitorescul insa-le-am vazut cam la fel...

@teoanca: ok, data viitoare vii cu noi! : -)

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
iuliagh
[19.11.11 21:30:15]
»

Superba povestirea ta! De mult ma tot gandesc ca... tare imi doresc sa vad India, iar citind inceputul povestirii tale imi pare si mie tare rau ca n-am fost cu voi ( ( (

Si, as vrea sa-mi dai mai multe detalii pe PM despre agentie, etc.

Astept continuarea cu nerabdare, si poze cat mai multe!

bitnic
[19.11.11 23:17:50]
»

Frumos review! Ai avut mult curaj pentru o asa aventura. Abia astept continuarile!

Cristian_h*
[20.11.11 09:30:14]
»

Foarte frumos, si eu astept cu nerabdare urmarea!

Un singur lucru vreau sa va intreb - eu sunt mai coleric ! - eu stiam ca vaccinarea este obligatorie, oricat de bune ar fi acele hoteluri acolo lucreaza oameni care au rude acasa despre care nu stim in ce conditii traiesc, daca ar fi sa plec maine mi-ati putea garanta ca in aceleasi conditii in care ati fost si dumneavoastra nu voi patii nimic fara sa ma vaccinez? Multumesc!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
cristina65AUTOR REVIEW
[20.11.11 14:31:24]
»

@Cristian_h: cristian, multumesc mult pt aprecieri!

In alta ordine de idei, vacinarea nu este obligatorie, ci doar recomandata (de pe site-ul MAE, sectiunea referitoare la calatorii). Nu ne-ar fi dat viza daca era asa. Pentru Africa de Sud si Zambia, pana n-am prezentat carnetul international de vaccinari, nici vorba de viza! Acum, daca as mai merge, cred ca mi-as face doar pe cel contra hepatitei A, dar pe asta, sincera sa fiu, l-am facut si fetitei mele pt gradi si tabere, asa ca nu e un vaccin prea "exotic". Si eu sunt atenta la curatenie&so, dar calatoria asta nu m-a stressat personal. Mizeria vazuta de pe geamul autocarului e... nu stiu, aproape ca si cum te-ai uita la un film documentar.

N-am mancat nimic de pe strada, in hoteluri ne dadeau zilnic 1-2 sticlute de apa potabila de jumatate, iar la masa, pt cei cu stomacul mai sensibil sau cei care pur si simplu nu agreau bucataria indiana cu aromele ei deosebite, grozava noastra ghida comanda (la fiecare restaurant!) un platou maaare de copane de pui la cuptor si cartofi prajiti. Un domn din grup, tot asa, mai "coleric", venise cu bagajul plin de conserve si cascaval, braze topite, etc si povestea ca peste tot unde fusese (gen Vietnam, Cambodgia, China) facuse la fel si... nu parea prea stressat. Oricum, ghida ne sfatuise sa venim de-acasa sau sa ne luam din duty-free din Istanbul niste whisky sau pe-acolo, ca sa ne "dezinfectam" pe interior la nevoie. Ei, bineinteles ca noi atata asteptam!... : -). Hai ca divaghez: deci vaccinurile nu sunt obligatorii, ci doar recomandate, iar referitor la garantia pe care s-o dau EU... a fost o gluma, nu?!

Oricum hotelurile au fost de 4 sau 5 stele si marea majoritate au fost "de lant". Personalul parea curat, toti vorbeau binisor engleza, murdaria o vezi in alt context, nu in hotel... Mai povestesc!...

alinaro
[20.11.11 15:48:44]
»

Cum sa ne plictisesti???!!! Ti-am citit povestirea fara rasuflare, abia astept continuarea!! Si... si eu te invidiez, sa stii prieteneste, ne prieteneste, dar tare mult mi-ar placea sa pot ajunge si eu intr-o buna zi acolo!!

Pami*
[20.11.11 16:28:02]
»

Felicitari pentru stilul placut in care ai scris- nu plictisesti deloc; -) dar mai ales felicitari pt. "curajul" de a vizita India- pentru mine una dintre destinatiile pe care o tot aman - deoarece am auzit doar lucruri groaznice despre aceasta tara... deci inca odata multumesc pentru faptul ca pot "calatori" acum alaturi de tine - chiar daca doar virtual! astept continuarea!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
cristina65AUTOR REVIEW
[20.11.11 16:40:31]
»

@Pami: multumesc! Crede-ma ca si eu eram sigura ca ma voi numara printre cei care vor povesti lucruri groaznice, dar, spre surpriza mea, vezi ca n-a fost asa!...

Acum ma lupt cu Jaipurul, sper sa-l pot dovedi pana deseara, ca mai am si altele de facut si scriu cu maaari pauze :-))

Cristian_h*
[20.11.11 22:00:20]
»

@cristina65, multumesc pentru raspuns... si da trebuia sa pun cuvantul -garanta- intre ghilimele

lizuk
[20.11.11 23:41:54]
»

Probabil nu o sa ajung niciodata in India, si asta pentru ca nu imi doresc deloc sa merg (gandesc exact cum gandeai tu inainte de a merge), si tocmai de asta am citit cu interes si astept continuarea, ca macar din experientele altora sa cunosc tara asta ciudata care ma tine la distanta. Acum scuza-ma, dar vreau sa ma uit atenta la poze

lizuk
[20.11.11 23:46:14]
»

Revin, ca am vazut pozele: sunt sigura ca mai ai multe, asa ca maine mai arunc un ochi, sper sa mai adaugi. Din ce ziceam eu ca nu vreau in India, acum sunt si mai convinsa... Efectiv m-am uitat la ele stramband din nas, imi inchipui ca peste tot acolo miroase oribil...

webmaster
[21.11.11 09:03:35]
»

Urmatorul episod - cel dedicat vizitei la Jaipur, il puteti gasi facand click aici (sunt si aprox 30 de fotografii acolo)

TORA INGRID
[10.04.12 08:52:39]
»

Din ciclul "gasca mea /nu poate sa stea /linistita /nici o clipa " colat cu "manaca, roaga-te, iubeste " si discovery in stil romanesc. Remarcabil! Sfaturi excelente strecurate in povestirea plina de spirit si verva, informatii esentiale spuse ca o poveste. Citesc si nu ma mai satur...

station5*
[28.04.12 12:49:17]
»

@cristina65:

larissa2012 iti multumesc!! iarta-ma cristina ptr inceputul surprinzator datorita larissei te citesc acum si n-ai idee ce recunoscatoare ii sunt!

inainte de orice, afla ca vorbele tale citate in continuare defapt imi apartin! (totusi nu pretind drepturi de autor) : "intr-o tara despre care declarasem eu cu emfaza ca poate dupa ce oi termina toate tarile din lume de vazut, chiar si atunci o sa ma gandesc daca ma duc in India sau nu" ba, in ce ma priveste, chiar mai mult, nici nu ma mai gandesc: pur-si-simplu: nu.

lasand gluma la o parte... Felicitari cu F mare! si tot cu F incepe si cuvantul fan. adica ceea ce am devenit eu dupa ce "te-am" citit!

ma duc sa citesc continuarea...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Michaell
[28.04.12 14:32:48]
»

in anii care mi-au mai ramas de trait pe acest pamint, nu stiu pe unde o-i mai ajunge. in schimb stiu cu cea mai mare siguranta unde NU voi merge de buna voie, si anume in aceasta tara pe care o descri tu in review. ma bucur ca ti-a, placut tie... [restul ecoului a fost sters de webmaster]

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
webmaster15
[28.04.12 19:25:10]
»

@Michaell:

Pentru partea de ecou editat de mine, ai o pauza de 2 zile (cartonas galben). Chiar nu ai dreptul sa te adresezi astfel unui user si cu atat mai putin unei doamne.

Regret sa vad ca, trebuie (in ultimul timp) sa-ti urmaresc ecourile, pentru ca, din 3 in 3 zile, ai ajuns sa fi sanctionat pentru aerul de superioritate pe care nu ai dreptul sa-l afisezi fata de useri pe care nici macar nu-i cunosti.

Te astept pe 1 Mai, poate ai sa inveti ceva din aceasta pauza auto-provocata.

roth
[15.02.15 00:38:59]
»

o incantare acest rw, util peste masura cuiva care vrea sa ajunga pe acet tarim si care cauta informatii de la oameni nu de la agentii.

Multumesc pentru fiecare parere trecuta prin filtru propriu si pt pozele atent alese/inspirate.

... 21 de negrii mititei zici? cum or calatorii saracii

buterfly*
[15.02.15 07:05:40]
»

suuuuperb!!! abia astept continuarile!!!

cristina65AUTOR REVIEW
[18.02.15 22:42:54]
»

@roth -, @buterfly- multumesc f mult pt aprecieri!

@roth, mai vorbim la Predeal despre asta, daca esti interesata de India :-)

Yersinia Pestis
[03.03.15 20:58:29]
»

Nu poți să mă dai afară de pe siteul tău, nici dacă vrei! Citesc pe nerăsuflate, chiar dacă, din cauza asta mă înroșesc la față!

Doamne ce bengos scrii și ce frumos este pe unde-ai fost!

luciaoradea
[24.03.15 23:27:25]
»

Aoleu, Cristina, ce mi-ai făcut! Am savurat pe indelete toate review-urile tale despre India, pornind de la coadă la cap????. Și acum l-am terminat pe ultimul (de fapt primul scris ????) și am rămas fără povești. Precis mai ai multe în tolba, chiar și despre hoteluri dacă nu altceva, așa că te implor, te rog mult, fa-ti timp și chef și mai scrie câte ceva.

Mă obișnuisem să citesc ceva scris de tine seara, și acum ce mă fac??? Haide, mai scrie, please ????

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
13 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
alinaro, bitnic, buterfly*, cristina65, lizuk, luciaoradea, Michaell, Pami*, roth, station5*, TEOANCA, TORA INGRID, Yersinia Pestis
Alte impresii din această RUBRICĂCircuite prin India:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.071953058242798 sec
    ecranul dvs: 1 x 1