Pe-un picior de plai...

TIPĂREȘTE

In urma cu 2 ani, ne-am hotarat, impreuna cu inca o familie de prieteni, sa cutreieram putin prin tara si prin Bulgaria. Am sa poposesc putin la cele 2 zile petrecute la Bran. Deoarece nu suntem foarte pretentiosi si fitosi, ne-am gandit sa ne cazam la particulari.

Peste tot vezi anunturi de acest gen in poarta, deci ne-am cazat la o familie de pensionari, undeva in apropierea Complexului Wolf. Avand in vedere ca eram in tranzit, am ramas la ei cele 2 zile, dar daca am fi stat mai mult, cu siguranta ca ne-am fi mutat in alta locatie. In primul rand nu ni se oferea masa, doar cazarea. Am fost cazati intr-un corp de casa cu 3 camere. Noua ni s-au dat 2 camere, iar in a treia locuiau niste muncitori care lucrau la extinderea locuintei. Toaleta era pe hol, usa era glisanta, iar dusul era imediat in spatele toaletei. Cred ca tot grupul sanitar se rezuma la 1 mp. Initial ni s-a spus ca vom locui numai noi acolo si vom folosi numai noi grupul sanitar, dar seara am observat ca erau cazati si acei muncitori, lucru deloc placut. De curat, era curat, dar nici camerele nu erau amenajate intr-un stil turistic, acolo de fapt locuind nepotii gazdelor. In fine, dimineata cand am vrut sa prepar o cafea in bucataria din curte (alta cladire), am constatat ca usa era incuiata. Dupa cateva minute ni s-a descuiat si am constatat ca acolo dormea batranul, deci va imaginati ce penibil m-am simtit intrand sa prepar cafeaua in mirosul greu de peste noapte. Noroc ca era aproape Complexul Wolf, de unde ne-am facut piata (preturile erau destul de convenabile). Singurul loc unde aveam putina intimitate a fost foisorul din curte unde am servit gratarul preparat de noi. Dar asta a fost aspectul neplacut al vizitei, noi crezand ca daca e"picior de plai", vom gasi si "o gura de Rai", insa n-a fost asa.

In cele 2 zile am vizitat Castelul Bran, Cheile Gradistei si Pestera Dambovicioarei. Asta ne-a revigorat, uitand putin de neajunsurile cazarii. In primul rand, dupa cum va spuneam, am facut cunostinta cu Complexul Wolf, al carui hotel era in constructie. Totusi exista posibilitati de distractie, parcuri amenajate rustic, restaurantul Taverna Lupilor, precum si o sala de bowling, unde se poate juca si biliard, sau alte jocuri distractive.

La numai cativa km te impresoara ca-ntr-o poveste, minunatele, fermecatoarele si salbaticile chei ale Gradistei. Eu am trait cu sentimentul ca acolo totul e mai clar, parca mi se slabise vederea si acolo mi-am pus ochelarii cu care vedeam mai clar decat vazusem vreodata... Nu pot descrie prin cuvinte, toata natura din jurul meu, tot peisajul, parca era proaspat spalat si desprins dintr-o carte de povesti cu poze mirifice. Am facut fotografii care redau exact aceste lucruri. Am fost placut impresionati si de restaurantul Cheile Gradistei, in mijlocul caruia curge un rau natural, lucru inedit si cu mult gust, mai ales ca a fost amplasata si o mica moara de apa. Totul era minunat! Si apoi mancarea delicioasa, servita intr-un mod autentic si rustic, cu fripturi la ceaun, ciorbe de gaina taraneasca si papanasii dolofani asezonati cu dulceata de cirese amare, care ti se topeau in gura!...

Ne-am desprins cu greu de aceste file de poveste si am ratacit apoi prin Pestera Dambovicioarei, care ne-a mai racorit putin trupurile incinse de atata caldura, caci era cald ca-n august, chiar daca era luna septembrie si la munte ar fi trebuit sa fie deja racoare. La intrarea in pestera ne-a intampinat politicos un ghid de numai 7 ani, care putea sa concureze cu altii de varsta maturitatii. Era foarte documentat, foarte serios in tot ce facea era de o politete ciudata pentru un copil de 7 ani. Ne-a incantat faptul ca nu ne-a abordat intr-un mod brutal, care sa ne faca sa ne simtim obligati sa-i dam si lui ceva, ca e sarman, ci chiar si-a meritat banii pe care i-am oferit din toata inima, cu toate ca nu impunea o taxa anume. A fost grozav pustiul.

In sfarsit, am vizitat si Castelul Bran, insa erau atat de multi turisti straini mai ales, incat trebuia sa inaintam greu, cozile erau lungi si nu am putut savura in liniste tot parfumul vechii istorii a neamului nostru romanesc; aici as dori sa revin altadata, poate nu va mai fi atata aglomeratie. Oricum, avem locuri minunate, dar nu stim sa le pastram si sa le amenajam, sa le conservam si sa le fructificam cum am face-o cu propria noastra ograda. Pacat!

---

VIZUALIZĂRI: 1358 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI