ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 23.10.2010
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 20.12.09
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
SEP-2010
DURATA: 1 zile
familie cu copii
2 AD. + 2 COPII

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Cetatea Neamţului – şase veacuri de istorie

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Cetatea Neamţului (site oficial aici): , ctitorie a lui Petru I Muşat, ridicată pe culmea Pleşului, la o inălţime de aproape 1000 de metri, aşa cum îi şade bine unei cetăţi, este construită din piatră de râu, piatră de carieră şi rocă luată chiar din stânca de la baza dealului pe care se află situată.

Dacă atunci cand am fost ultima oară nu ştiam nimic despre istoria acestei cetăţi şi nici nu am putut afla la faţa locului, încercând să descoperim din ruinele existente reminescenţa vremurilor aşternute peste ea, de data aceasta am rămas plăcut impresionată de modul în care noi românii am inţeles să ne păstrăm valorile cultural-istorice, să le dăm atenţie cum se cuvine, să ne mândrim cu moştenirea noastră şi aici imi vin în minte (citez din memorie) cuvintele marelui nostru voievod Ştefan cel Mare, în timpul căruia Cetatea Neamţ a cunoscut o noua perioadă de construcţie: «Moldova nu este a mea, nu este a ta şi nici a voastră, ea este a urmaşilor urmaşilor noştri »

Esta imposibil să te afli în trecere prin Târgu Neamţ şi să nu te urci la Cetate, măcar pentru drumul parcurs în aerul curat de munte, dacă nu pentru priveliştea superbă pe care o oferă.

Ajunşi la baza Cetaţii, am urcat nerăbdători să o vedem restaurată, după vremurile zbuciumate trecute peste ea, în care a respins cu mândrie atacul trupelor maghiare, otomane şi poloneze, prădată însa de tătari, refacută în timp de Ieremia Movilă, reamenajată de Vasile Lupu şi lăsată mai apoi în paragină, aşa cum o ştiam eu.

Nu ai nevoie de pliante, nu ai nevoie de ghid, Cetatea cuprinde în ea toate informaţiile de care ai nevoie pentru a cunoaşte istoria ei, prin panourile explicative aflate peste tot şi prin zidurile care vorbesc…

Inainte de a traversa podul arcuit susţinut de cei 11 piloni înalţi din piatră, care avea aceasta forma pentru a diminua elanul atacatorilor, aceştia fiind nevoiţi să işi mute scutul dintr-o mana intr-alta, am admirat zidurile exterioare înalte de peste 20 de metri.

Faţă de Cetatea Sucevei, pe care o văzusem in 2006, turnurile de aparare din colţurile cetăţii sunt incluse în interiorul zidurilor, din cauza fortificaţiilor şi nu construite in exteriorul acesteia.

Intrând în curtea interioară prin Poarta Cetăţii, ce are deasupra stema Moldovei, dupa ce am traversat puntea ce se ridică in caz de nevoie pentru a întrerupe legatura cetăţii cu podul, dar şi după ce am trecut de capcana cu trapă denumită « cursa de şareci » am început vizitarea din Turnul de Nord-Vest, trecând prin Sala de Sfat şi Judecată, un loc folosit ca « scaun şi sfat domnesc » dar şi pentru judecarea diverselor pricini (folosita de înalţi boieri, dregători şi parcălabi, alături de Domn), în care se află o masă lungă din lemn înconjurată de scaune din lemn cu spătar înalt şi care ne prezintă istoria Cetăţii prin planşele expuse pe pereţi şi în care se află un portret al lui Ştefan cel Mare. Tot în această încăpere există o vitrină cu un buzdugan, un topor şi o sabie, dar şi alta cu un luptător în armura. A urmat apoi Iatacul şi Camera de Taină unde am admirat soba din teracotă smălţuită cu elemente decorative inedite: o stea cu opt colţuri, o nimfă cu două cozi de peşte, un cerb, rozete, aceasta sfarşindu-se ca şi cetatea, în creneluri. Tot în Camera de Taină întâlnim o masă rotundă din lemn, la care stau câţiva dregători, aşteptându-l probabil pe voievod să se alăture pe tronul aflat aici pentru a discuta problemele ţării, peretele rece fiind înfrumuseţat cu o blana de urs...

Am coborât mai apoi în Sala Armelor unde am văzut scuturi şi suliţe, aflând aici despre armamentul şi tehnica militară folosite, despre armele ofensive şi cele de apărare, trăgând un ochi si spre Ieşirea Secretă, continuându-ne traseul pe partea cealalată, in Turnul de Sud-Est, începând cu etajul, unde am văzut Neagra Temniţă, unde erau aruncaţi infractorii şi trădătorii, care mureau aici de foame şi frig, mergând apoi spre încaperea unde se află expoziţia foto-documentară cu etapele restaurării cetăţii, apoi spre Paraclisul Sf. Nicolae, unde culoarea roşu aprins a catapeteasmei si a porţilor împărăteşti, dar şi în combinaţia stranelor, contrastează puternic cu zidurile gri ale cetăţii, iconostasul original aflandu-se la Muzeul Mănăstirii Neamţ, după cum aflăm aici. A urmat apoi o cameră de locuit, dar si una numită Camera Domniţelor.

La parter se află Bucătăria amenajată cu o masă cu scaune din lemn, un blid si câteva ulcioare, o sobă şi trei-patru taburete, Camera de Provizii plină de butoaie, Monetăria, pentru că trebuie să ştim că aici a funcţionat şi o monetărie clandestină, Camera Pârcălabului, închisă vizitării şi Închisoarea, care are câţiva deţinuţi, unii legaţi cu lanţuri, acompaniaţi de şoareci, încercând să ne facă să realizăm condiţiile vitrege de detenţie la care erau supuşi autorii diverselor infracţiuni.

Tot în cetate am vazut o expozitie foto-documentară cu privire la alte cetăţi fortificate, respectiv Cetatea Soroca, Cetatea Orheiul Vechi, Cetatea Tighina, un important bastion al defensivei moldoveneşti, Cetatea Scheia, care mi s-a parut a semana cu Cetatea Neamţului, poate unde este ctitorită tot de Petru I Muşat, însa cele patru turnuri din colţurile acesteia sunt în exterior, în acest moment existând doar ruine, fiind dărâmată chiar în acea perioadă, din cauza instabilităţii solului, Cetatea Sucevei, ctitorită de acelaşi voievod, Cetatea Noua a Romanului, ctitorită de Ştefan cel Mare, distrusă din ordinul turcilor de către Dumitraşcu Cantacuzino, atunci cand s-au distrus sau avariat mai multe cetăţi, inclusiv Cetatea Neamţului, având însă privilegiul de a fi refacută ulterior, Cetatea Ţeţina, Cetatea Crăciuna, Cetatea Hotin, Cetatea Alba şi Cetatea Chilia, acestea din urmă fiind considerate « cheia a toată Ţara Moldavei, a Ungariei şi a altor ţări de pe Dunăre ».

Cu siguranta ca o vizită la Cetatea Neamţului, una dintre cele mai puternice cetăţi ale Moldovei, ne ajută să întelegem istoria ţării noastre şi a domnitorilor ei iscusiţi, simţindu-ne mandri ca suntem români!


[fb]
---
Trimis de magdalena in 23.10.10 16:13:20
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 3168 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

13 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (magdalena); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Targu-Neamt - Cetatea Neamtului, zidurile exterioare
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE? [doar simbolic; articolul NU are PMA std]
PUNCTAJ CRT: 0 PMA (std) PLUS 2400 PMA (din 1 vot)
NOTĂ: Acest articol nu beneficiază de punctajul standard acordat automat.
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

13 ecouri scrise, până acum

sandu.53
[23.10.10 17:10:26]
»

pe vremuri exista un ghid local, profesor de istorie care prezenta cu mult suflet si cu multe informatii vremurile glorioase ale Moldovei lui Stefan cel Mare, care se intindea pana la Nistru... vorbea mult si despre Basarabia! il revedeam din cand in cand prezentand la fel de frumos si ma intrebam cum te nu-l arestau (asta se intampla in anii 8o) ! o descriere completa, extrem de utila a acestui monument istoric! felicitari!

magdalenaAUTOR REVIEW
[23.10.10 17:37:19]
»

Webm, as dori atasarea acestui videoclip: http://www.youtube.com/watch? v=qYA_DGPqqQk

Multumesc!

webmaster15
[23.10.10 17:50:50]
»

Done, vizionare placuta.

webmaster0
[23.10.10 18:40:21]
»

PMA standard retras- este deja departe de limita de 5 impresii (punctabile de către site) per vacanţă. Sperăm ca utilizatorii vor compensa aceasta, articolul fiind de bună calitate.

C.Todi
[23.10.10 19:01:59]
»

spre rusinea mea... desi sunt destul de aproape nu am mai fost pe aici de multi ani. Impresiile tale mi-au amintit cu drag de acest loc si am programat deja o vizita de weekend cu familia. Un vot de la mine pentru acest articol, scris foarte frumos si detaliat.

ascent
[23.10.10 22:37:13]
»

Interesanta povestirea ta si foarte documentata!

biancuta
[24.10.10 18:51:53]
»

Am vizitat si eu Cetatea Neamtului, mi-a placut foarte mult! Am scris si eu despre ea aici

Felicitari pentru prezentare!

magdalenaAUTOR REVIEW
[24.10.10 18:53:30]
»

@biancuta, daca nu ar fi fost impresiile tale nu as fi revenit!

biancuta
[24.10.10 18:55:00]
»

Am o mare satisfactie daca din cauza impresiilor mele ai ajuns aici! Multumesc!

magdalenaAUTOR REVIEW
[24.10.10 19:05:56]
»

Nu din cauza, ci datorita! Asa frumos ai prezentat acest loc plin de istorie! Si la Casa Memoriala a lui Ion Creanga si la Parcul Tematic tot datorita tie am ajuns! Am scris si eu aici.

dannek
[24.10.10 21:32:34]
»

Cind am trecut pe acolo era in renovare dar sper sa o vizitez cit de curind!

savastefania
[26.10.10 19:04:58]
»

Acum trei ani am vizitat si eu Cetatea Neamtului. Intr-adevar foarte frumoasa. Am retrait clipele frumoase din acel concediu.

Felicitari!

dorgo
[13.11.10 21:59:37]
»

@ magdalena

am vizitat anul trecut cetatea pentru a cata? oara si am citit al 2-lea review reusit despre ea, a mai scris @biancutza unul, ... chiar daca n-ai pus camera condamnatilor cu acei detinuti in lanturi, foarte fotogenici, in primele 20 de poze, te felicit si incerc sa refac "lapsusul" computerului

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
8 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ascent, biancuta, C.Todi, dannek, dorgo, magdalena, sandu.53, savastefania
Alte impresii din această RUBRICĂLa pas prin Cetatea Neamțului:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.053050994873047 sec
    ecranul dvs: 1 x 1