... mai aproape de Cer... (2)

TIPĂREȘTE

contnuarea primului review, scris ca rezultat al sejurului la Pensiunea Valea Mariei

--

sambata, 09 octombrie...

Ora 9... ce somn adanc! Ma trezesc primul... Cata liniste... O caldura molateca, suficienta, invaluie camera... Cateva raze de soare "rup" draperiile... Soare... Am spus "soare"? Oh, Doamne, e posibil? Am in cap toate prognozele meteo ale saptamanii care tocmai se incheie, nu prea optimiste... Mai toate concluzionau... "la inaltimi de peste 1500 m, va ninge"... etc, etc...

Imi iau inima in dinti si ies pe balcon, asa, in pijama, carpit la ochi...

E greu de explicat ce simt... Sunt invaluit de lumina unei dimineti superbe si chiar daca am ratat rasaritul, peisajul este fantastic...

Cat cuprinzi cu ochii, padurea de conifere ce urca spre inaltimi, apoi golurile alpine si in zare... cateva creste albe si stralucitoare... O clipa de uluire, apoi, o caldura interioara, un ochi "aruncat" spre Cer, in semn de recunostinta...

Alerg in camera pt a lua aparatul de filmat... Fac "prim plan", fac "cadru", fac "mixaj" si "zoom" pe varfurile diamantate, pana simt degetele inghetate...

Revin in camera, usor zgribulit, vesel nevoie mare si dau un semnal catre sotia mea care ma urmareste cu un ochi deschis, neincrezatoare in ceea ce ar putea fi afara... E de bine! - zic...

Coboram pt un mic dejun... cam intarziat, dar cine isi pune aceasta intrebare aici? ...

Ma surprinde linistea nefireasca, parca am fi singuri, insa este doar o parere, caci seara am vazut mai multe familii... Unii au mancat deja si au plecat pe cararile invecinate...

Bufet suedez, bine asortat: cascaval, branza (excelenta!), ceai, lapte, (lapte-lapte... nu de la cutie...), cafea la cerere, mezeluri diverse, bacon, masline, salata boeuf, salata de vinete, icre preparate, legume proaspete (rosii, castraveti), gem - (sortimente) si niste gogosi mici-mici, asa ca "minciunelele" facute de mama in vremea copilariei mele... (un deliciu!)...

Pai... iau un ceai si ceva branzeturi, o gogoasa de-aia... mica, mica si cam gata... ard de nerabdare sa ies...

Ne echipam cu ceva adecvat, nu foarte gros... dar imi pun fesul dublu (mandria mea!)... Sa iau si manusile? ... Nu ma hotarasc, asa ca iau doar una... (pt mana cu care o sa filmez ca pe-ailalta o s-o tin in buzunar, imi zic...).

Iesim... Ah, ce soare puternic... Sotia si-a luat ochelarii de soare... eu nu... Aveam sa regret... Efect de Himalaya... (nu stiu, n-am fost, dar i-am vazut pe cataratori echipati cu asa ceva...). Cu siguranta este nevoie sa-ti protejezi ochii, dar ce sa fac... mi-a fost lene sa ma intorc la masina unde aveam ceva, ceva, prin torpedou...

Sunt 4 grade dar zonele dau valori diferite... In unele locuri sunt curenti extrem de reci, ii simt prin textura fesului... ("mandria mea! "), apoi, zone linistite, ca intr-un solar, stai pe loc si inchizi ochii de placere, ca un pui iesit in

primavara...

Totusi, nu am nevoie de manusa, filmez ce pot... Multe costructii, terminate sau nu, vile, pensiuni, hoteluri, neasteptat de multe, de frumoase... Stiluri diferite, unele... "aruncate" in vale, altele... "cocotate" pe inaltimi.

Mergem in toate directiile, parasim asfaltul drumului principal si ne aventuram pe carari mai putin vizibile... Cam multi caini ,,ca peste tot, dealtfel, prietenosi... Te abordeaza direct, ajunge un simplu gest de simpatie si ti-au sarit in brate... Se vede ca sunt obisnuiti cu oamenii, simt ca pot capata ceva de mancare... Sunt putini turisti la vedere (or fi la odihna... in interior...). Vad multi muncitori care taie, bat, gauresc, slefuiesc... e un vacarm general... Ne indepartam... liniste... alte zgomote specifice costructiilor in desfasurare... Si tot asa...

Intr-o curba a drumului, aproape de restaurantul "Tara", ne oprim... Am si obosit putin... In departare se vede varful "Papusa", frumos, semet... bine proportionat... Seamana cu un imens gorgan, un urias tumul ce pare a marca mormantul unei capetenii... Cu siguranta, exagerez... Mai degraba, pare un loc de veneratie...

Nu mergem mai departe... Hotaram sa ne intoarcem, e aproape ora 13,30...

Revenim la pensiune, ne schimbam hainele si coboram pt pranz...

Caldura blanda din cladire este anestezianta... Aproape ca imi este deja somn... Imi privesc in oglinda obrajii inrositi... Efectul soarelui la altitudine este deja vizibil...

Ce avem la masa? ... Ciorba de pasare sau ciorba de fasole cu afumatura... Mmm, ma tenteaza a doua oferta... Excelenta afumatura (recunostinta pt bucatareasa!)... Evident ca n-am gresit in alegere... Apoi, chiftelute cu sos si prajitura de casa ("negresa"... imi sopteste sotia...). O cred...

O bere "Ursus" linisteste rivalitatea dintre felurile ingerate...

Este ora 15,40... Cred ca s-ar impune un somn... , nu stiu... eu nu prea dorm dupa amiaza... dar aerul de munte ("de cota! "-zice sotia...), isi spune cuvantul... Dormim... ("bustean! "...)

Deschid un ochi... Doamne, fix 19... Cina... (sotia nu prea vrea, nu-i e foame...)... Are dreptate, nici mie, dar masa poate fi doar un pretext pt socializare, sa vedem ce se mai intampla... Oricum, trebuie sa iesim din camera...

Coboram... Preparate la alegere, din meniu... Eu vreau "spaghette bolognese"... Sotia cere ceva usor, cu pui... Observ si cateva cupluri la mese... Noi stam in sala principala, pt nefumatori, cu spatele la fereastra -"timona" dar un perete din sticla formeaza un separeu si pt fumatori, cu vedere directa catre munte...

Adelin ma anunta ca tocmai am pierdut un alt... "apus de soare" superb, in nuante sangerii... Il descrie cu entuziasm, "picteaza" verbal culorile si te molipseste cu verva lui... Ei, da, recunosc, imi pare rau... ce mai pot face...

Remarc prezenta unui telescop de calibru, pe trepied, ce poate fi mutat unde doresc turistii... Buna ideea... Observ ca este chiar solicitat si cativa tineri au pus stapanire pe el...

Mai facem conversatie cu gazdele si pe la ora 21 ne retragem in camera...

Nu credeam ca voi putea adormi prea repede, dar dar multe incertitudini mi-au fost date peste cap aici asa ca... efectul muntelui a fost coplesitor... Adorm...

(pe maine!)...

cu prietenie, Leone.

duminica 10.10.2010... (interesanta conjunctie!...)

Ora 8,30, alerg in balcon... "Mai presus de cuvinte"... era un vers minunat alcatuit... Asa vad si simt si eu... Un cer albastru, fara vreun nor, soarele cald si crestele indepartate scanteind...

Nu ma aflu prea departe de momentul rasaritului iar valea... ("Valea Mariei "? !), se lumineaza treptat... Sub noi, padurea este intunecata, dar partea superioara a fost deja "inundata" de lumina... Nu sunt numai conifere, astfel incat petele de culoare ale altor specii dau cromatica zonei... Privesc padurea si urmaresc de fapt, miscarea soarelui, caci linia de demarcatie "lumina- umbra" se muta vizibil... iar cea din urma se face tot mai mica... Filmez...

Nici hamacul nu se misca, semn ca nu adie vantul... Incredibila zi, incredibil sfarsit de saptamana, mai ales atunci cand vii la "cota 1600" cu spaimele unor prognoze defetiste...

Ne echipam si alegem sa mergem cu masina, de asta data, spre Obarsia Lotrului, cale de circa 30 km, catre Voineasa si Petrosani...

Ne-am interesat cu privire la starea drumului si am primit incurajari... Oricum, nu sunt dispus sa-mi stric masina, care nu este un... "4x4", ci un banal Opel Astra...

Plecam pe la 10,30, usor, in viteze inferioare si savuram peisajul... Depasim "frontiera" de ieri si ne avantam spre "Papusa"... Multime de vile cochete, multicolore, ne ies in cale (nici n-ai crede ca s-au putut construi si in zona asta...). Drumul, asfaltat de curand, pare f bun, musca circular din "pieptul" muntelui... Imi aduc aminte scene dintr-un documentar in care muncitorii taiau cu macetele spirale in trunchiul arborelui de cauciuc pt a-l face " sa planga"... Compar actiunea (la alta scara, evident!), cu ceea ce-i face omul, muntelui...

Nu poate sa-i ia din semetie dar il cioparteste... Vad chiar cateva buldozere la baza lui, care sapa, mai musca din pasune pt a face loc altor fundatii...

Urcam in spirala, din ce in ce mai solicitanta. Folosesc viteza a treia si uneori a doua... Opresc sub varf si filmez perspectiva asupra oraselului aparut in ultimii douazeci de ani...

Am mai fost aici in 1992, dar la poalele "Papusii" nu era nimic, in afara unor lacasuri de ciobani. Era multa verdeata... Si acuma este, dar privirea iti e atrasa de vilele cu acoperisuri viu colorate, ce par a fi niste "decoratii" pe reverul batranului munte...

In sfarsit... cota maxima... Coboram din nou... Cerul pur, de un albastru intens, brazdat doar de darele a doua avioane ce par ca se vor intersecta, dar uite, fiecare si-a vazut de drumul lui, iar in urma au disparut pana si volanasele de norisori albi ce le marcau traseele...

Nu trece vreo masina, parem singuri... Este atata liniste... Gasim un loc unde nu adie nici vantul... Ingenunchez in mijlocul soselei si multumesc Cerului... Chiar simt ca trebuie sa fac asta...

Desi nu sunt mai mult de 4 grade, am senzatia ca temperatura are cel putin 15-16... Bucati de gheata ca niste brazde, se insira pe platoul din apropiere... Ma apropii... Par, mai degraba, o solidificare grunjoasa a umezelii din atmosfera ultimelor zile, sub efectul frigului si al vantului pe creasta...

Mergem linear, apoi, incepem sa coboram. Drumul excelent, asfalt de buna calitate... Nu stiu cat timp va rezista pt ca aici sunt mari variatii de temperatura si fenomenul de inghet-dezghet il poate strica... (sper ca nu foarte curand...).

Serpentine largi, cu ocolirea unor vai imense, iar urcam, iar coboram, imagini de vis... Opresc de cateva ori, nu ma pot abtine... Filmez in nestire... dar camera nu poate cuprinde deodata, ceea ce ochii mei vad... Fabulos... Un amestec de verde- jnepenis cu cvasipermanentul gri al muntelui, imi da fiori de placere... Revad cateva imagini pe ecran si mi-e ciuda ca nu m-am aflat in vreunul din avioanele care tocmai au trecut... Ce perspectiva...

Coboram in curbe stranse... Intalnim si primele autoturisme ce vin din sens opus, nu multe, vreo 4-5, majoritatea cu numere de Hunedoara... Unele, oprite pt ca pasagerii sa poata admira locurile... Ii vad la fel de coplesiti, ca si mine, de frumusetea muntilor... Sunt sigur ca i-au mai vazut, dar soarele acesta ciudat parca despica stancile... Sunt umbre nefiresti pe gri-ul pietrelor...

Dupa vreo douazeci de km parcursi in conditii excelente, asfaltul se termina... Inaintam pe un drum pregatit pt asfaltare... Adica, este bine intretinut, netezit si cu un asternut de sort (pietre marunte). Se circula acceptabil, fara pericol pt... integritatea masinii dar viteza este limitata la 15-25 km/h. Tronsonul se intinde pe vreo 2,5 km apoi, revenim pe asfalt... Nu pentru mult timp... Segmentele de drum asfaltat alterneaza cu portiuni scurte (circa 100-200 m), de sosea in curs de amenajare... Nu exista pericole dar poate fi neplacut, caci soarele a dezghetat pamantul si pare cam noroios... Adica... se murdaresc anvelopele si... mai sare si pe caroserie, insa masina nu se afunda, e ceva... doar la suprafata...

Intalnim o zona defrisata complet (poate de om, poate ca vantul a "culcat" padurea si a fost nevoie de curatire ulterioara, nu stiu, nu am pe cine sa intreb...). Oprim... Peisajul e selenar, vad cativa culegatori de ciuperci... Buna idee... Adun cateva dar se pare ca gerul mi-a luat-o inainte si a stricat totul... Stau pe o buturuga imensa si meditez la soarta acelui brad... Numai ciupercile, existente efemere, ii mai stau prin preajma ciotului ce-i pastreaza amintirea...

Plecam... in doi km intalnim un paraias (mic, mic... da' viguros). Ce sa fie? Pai... pe o tabla veche scrie... "Obarsia Lotrului"... Aha... deci... pare a fi Lotru la... originile lui... Ma simt ca la Cheile Oltetului sau la Cheile Bicazului sau la... Padurea Neagra... (as vrea eu!)...

Capat de calatorie... Petrosani- 29 km... Voineasa- 14 km... Intoarcem... Pe un indicator citesc din fuga... "Lacul Galcescu- 3,2 ore"... , traseu turistic... Poate alta data...

Facem o scurta pauza si... "motor"... Folosesc des viteza a doua... Curbele abrupte si in "ac de par" trebuie abordate cu atentie, mai ales ca drumul nu este asfaltat aici...

Imi doresc sa ajung aproape de Papusa... dar am inca mult... Scap de cei 10 km cu intermitentele de care am vorbit si revin la asfaltul continuu. Frumos, atat de frumos incat opresc fara sa vreau in aceleasi locuri in care am poposit si la ducere... Doar cand incep sa filmez imi dau seama ca am mai fost aici, semn ca... repetabila frumusete te poate vraji pana la pierderea timpului si reperelor...

Opresc din nou pe creasta "Papusii" pt a admira privelistea de-o parte si de alta... Cu un adanc regret, in amestec nedefinit cu o multumire interioara, coplesitoare, incep coborarea spre Ranca... 60 km in patru ore (agale si cu opririle dorite), ma fac sa notez cu 10 -plus, programul acestei zile...

Intram in zona vilelor... Rulam incet, cu tristetea celor care realizeaza ca trebuie sa paraseasca in curand,

acest colt de rai (... de... Ranca!)...

Ne intalnim cu Adelin si cu fiul lui cel mare, pe biciclete... Hei, mare, mare, dar abia pleaca de luni la gradinita, asa ca si bicicleta lui este pe masura... Va fi, cu siguranta, un "om al muntelui"... Deocamdata... e... "un pui"... De sus, "Papusa" ne priveste cu ingaduinta... Si cu agerime, as zice, caci astazi nu este cu... "capul in nori"...

E trecut de 14... Ne schimbam si coboram la masa de pranz... Eu vreau o ciorba de burta, sotia- una de pasare. La felul doi avem ficatei cu mamaliguta si mujdei, apoi, prajituri de casa... Ar merge si o bere dar... bagajele ne asteapta, spre a fi pregatite...

Impachetam prin camera... Tacem... Fiecare simte regretul... Ne hranim cu imaginile ramase pe retina...

Mai ies pe balcon... Toata valea... ("Valea Mariei"? !), straluceste in lumina...

Desi nu am crezut, mi s-a indeplinit o dorinta nerostita, aceea a unei zile cum rar poti intalni, in octombrie, la... peste 1600 m...

Impachetam prin camera... Tacem... Coboram bagajele la masina, predam cheia si multumim gazdelor... Le uram succes si putere sa-si administreze investitia...

Pupaturi, multumiri, iar pupaturi... "motor"...

Veni, vidi... "Valea Mariei"!

Drumul spre Novaci (18 km), pare o joaca (desi... nu este!), fata de traversarea Parangului... Alimentam cu benzina in Novaci, plecam...

Soarele ne aprinde piepturile... Mergem cu el "in fata" iar in curand oprim sa mai dezbracam din hainele de pe noi... Tempetarura exterioara creste pe masura ce coboram... 10... 15... Pe la Filiasi ajunge la 16... Ajungem in Craiova pe la ora 18... Vine seara din urma... De fapt, ma prinde la poarta, cu cheia in mana... Sunt "scanat" definitiv, imi dau seama... Se intuneca rapid...

Despachetam prin camera... Tacem... A fost frumos, f frumos... "mai presus de cuvinte"...

Incet, incet, ne reluam obiceiurile casnice... Sunt atatea lucruri de facut... Cuuum? Maine e luni? ... E zi de lucru? ... mai sa fie, ... cum a mai trecut si weekend-ul asta...

luni, 11 octombrie 2010... ora 7...,.. ma trezesc si... eiii... da' asta-i alta poveste...

(multumesc tuturor!)

cu prietenie, Leone.

---

VIZUALIZĂRI: 1530 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI