Mănăstirea Durău şi o poveste adevărată de viață

TIPĂREȘTE

Cu sute de ani în urmă pe locul unde se află astăzi mănăstirea Durău existau pustnici singuratici care trăiau în grote. Unii au înfiinţat schituri de lemn care ulterior au ars sau au fost luate de avalansele de pe Ceahlău. Se stie că în jurul anului 1600 acolo era un schit de maici condus de maica Mariana, fiica lui Vasile Lupu. Prima atestare documentară a a avut loc însă în 1779 când în schitul Durău vieţuiau maici care s-au strămutat împreună cu stareţa lor Nazaria la mănăstirea Văratec.

Lăsat în părăsire schitul s-a degradat până ce în 1802 Mitropolitul si cărturarul Veniamin Costachi a înfiinţat un schit de călugări. Biserica de lemn din sec XVI s-a deteriorat prin trecerea anilor asa că între anii 1832-1835 a fost construită la îndemnul Saftei Brâncoveanu (soţia sfântului martir Constantin Brâncoveanu, devenită călugărită) o biserică trainică de zid din banii unor negustori bogaţi din Neamţ pomeniţi în pisania bisericii sfinţită de mitropoltul Veniamin Costachi.

Ca asezare se află le poalele versantului nord-vestic al Ceahlăului, la 5 km de cascada Duruitoarea de unde şi-ar fi luat numele.

Biserica Buna Vestire are trei turle de lemn pe acoperiş. Interiorul ei este compartimentat în pridvor, pronaos, naos şi altar. Are două pisanii: una pe peretele uşii din pridvor de la data construcţiei bisericii scrisă cu litere chirilice; altă inscripţie de deasupra uşii pronaosului este scrisă în 1937 în litere latine.

Pisania originală din 1835:

Pridvorul bisericii şi catapeteasma din lemn de tei poleită în aur şi executată la Constantinopole, cât şi tabloul votiv au fost pictate tot atunci.

Abia în anii 1935-1937 pictorul N. Tonitza, Corneliu Baba şi studenţi şi absolvenţi ai Academiei de Arte Frumoase de la Iasi au pictat peretii interiori ai bisericii într-o manieră modernă la acea vreme, folosind tehnica encaustică, unică în România şi puţin folosită în lume. În toamna anului 1935 echipa a acoperit pereţii cu ceară fierbinte, a lăsat-o să se solidifice lent şi abia în vara anului următor a început pictura care a căpătat o transparenţă şi strălucire nemaiîntâlnită datorită suportului de ceară. Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni a fost pictată pe lemn în secXVIII si mai târziu ferecată în argint. Sfinţii pictaţi au chipuri umanizate şi sunt îmbrăcaţi în straie populare. Nicolae Tonitza şi-a pus amprenta pe ochii de copil al Pruncului Iisus Mântuitorul. Tot el a realizat şase scene biblice mari într-o manieră care le apropia de credincioşi. Întreaga pictură s-a finalizat în 1937.

Pisania din 1937 de deasupra intrării în pronaos:

„Cu voia Tatălui, binecuvântarea Fiului și ajutorul Sfântului Duh, în vremea păstoriei I. P. S. Nicodim, mitropolitul Moldovei, prin strădania doctorului Paul Gotcu și sprijinul câtor-va drept credincioși creștini, împodobitu-s'a acest sfânt lăcaș, în milostivă clacă, de studenții și diplomații Academiei de Arte-Frumoase din Iași, sub călăuza dascălului lor, zogravul N. Tonitza. Sfințirea lucrului de zugrăvire și înoire s'a făcut cu strălucită sărbătoare la 14 septembr. 1937.”

Cei care citiţi această pisanie rog să reţineţi numele dr. Paul Gotcu care va avea un rol important în partea a doua a acestui review. Pictura din ulei pe pat de ceară a fost curăţată în 1969.

Din complexul mănăstirii Durău inclusă în Lista monumentelor istorice fac parte şase obiective.

· Biserica „Buna Vestire” - datând din 1835

· Casa mitropolitului Veniamin Costachi - datând din anul 1832

· Casa monahului Varahil Moraru - datând din sec. al XIX-lea

· Stăreția - datând din sec. al XIX-leaClopotnița de zid - datând de la începutul sec. al XX-lea

· Clopotnița de lemn - datând din perioada 1830 – 1835.

· Clopotniţa de zid este o construcţie patrată, masivă, la nord de altar. Are trei nivele: la primul este paraclisu cu o expoziţie permanentă de obiecte bisericeşti iar la al doilea, clopotele. Bolta clopotniţei a fost pictată în frescă în 1988 de arhimandritul Moraru.

-În anul 1944 monahii de la mănăstirea Durău care au însoţit trupele române în Rusia în timpul celui de al doilea Război Mondial, au găsit într-o biserică părăsită din Rusia bucăţi din moaştele sf. Pantelimon Le- au adus şi le-au pus la lc de cinste în biserica din Durău. Printre monahii ajunşi în Rusia era si Justin Pârvu, personalitate de prim rang a bisericii ortodoxe, ctitor şi stareţ al mănăstirii Petru Vodă pe care urma să o vedem a doua zi.

- În anul 1959 manastirea a fost desfiinţată de comunişti şi transformată în biserică de parohie unde a slujit ieromonahul Pimen (viitor arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor).

-În 1969 a fost curăţată pictura in ulei pe pat de ceară în 1959.

În 1972 are loc înfiinţarea unui schit de călugări.

-În anul 1977 cu ocazia construcţiei staţiunii climaterice Durău, s-au demolat chiliile călugărilor şi cimitirul vechi inclusiv biserica Sf. Sofia.

-În anul 1991 Daniel Ciobotea pe atunci mitropolit al Moldovei a transformat schitul de călugări în mănăstire de maici și a înființat Centrul Cultural-Pastoral „Sf. Daniil Sihastru” sfinţit în 1995 de patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului.

- În perioada 1999-2001 a fost consolidată întreaga biserică.

-În 2003 biserica a primit al doilea hram Sf. Pantelimon, înafară de cel iniţial de Buna Vestire.

Mănăstirea Durău, prin frumuseţea ei şi împrejurimi a atras numeroase personalităţi care au vizitat-o: regele Ferdinand şi regina Maria dar şi numeroşi oameni de cultură: Al. Vlahuţă, Barbu Delavrancea, A Băieşu, Mihail Sadoveanu, Emil Gârleanu. Pro TV

O poveste adevărată de viaţă

În anii care au urmat imediat celui de al doilea război viaţa în România era foarte grea. Prin actul de la 23 aug. 1944 se scurtase războiul cu şase luni şi nemţii n-au mai avut timp să facă o armă nucleară mai puternică decât cele americane care loviseră Hioshima şi Nagasaki. Cu toate acestea prin semnarea tratatului de pace de la Paris în 1947, România a fost declarată stat învins şi obligată să plătească sovieticilor despăgubiri în valoare de 300mil dol, cca 55% din PIB. Cu ce s-a mai furat prin Sovromuri şi exporturi oneroase, suma recalculată în banii de azi a ajuns la 30 mld dol. datorii plătite către URSS.

În 1947 România era bântuit de foamete. În cazul familiei mele, tata medic militar fusese deblocat, adică lăsat la vatră fără nciun venit. Mama vindea din casă la talcioc ca să cumpere mâncare. Într-un târziu tata a găsit la ţară un post de medic onorific adică fără leafă şi dacă primea 10 ouă, mama vindea 5 ca să-i facă tatei rost de bani de tren. În vara anului 1947 la 13 ani am făcut meningită. Farmaciile erau goale, boala nu avea tratament şi oamenii, în special copiii mureau pe capete. Trei săptămâni, de pe la amiază până noaptea târziu făceam temperatură de 40-41 grade, mă durea îngrozitor capul, ţineam ochii închişi că nu suportam lumina şi singurul remediu era să-mi înfăşoare mama capul în prosoape ude. Într-o zi tata s-a întâlnit cu un bun prieten, moldovean ca şi el, fost coleg la Facultatea de Medicină Militară unde împărţiseră camera de cămin. Apoi, drumurile lor s-au despărţit.

Dr. Paul Gotcu- aşa îl chema- a ajuns medicul Curţii Regale. Tata i s-a plans că-i moare fetiţa şi dr. Gotcu i-a dat din farmacia palatului, 10 flacoane de Penicilină descoperită de Flemming, dată în uz de puţini ani, medicament care nu intrase încă oficial pe piaţă. Chiar după câteva zile a început să scadă febra şi în două săptămâni eram sănătoasă dar foarte slăbită. Ca sechele îmi pierdusem aproape cu totul memoria. Tata m-a luat la ţară la aer curat să mă întremez. O pacientă de-a lui i-a zis tatei ˝dnule dr. daţi-mi fetiţa s-o iau ucenică la croitorie că văd că de carte nu se poate ţine. ˝Am stat acasă un an, uitasem până şi tabla înmulţirii sau să citesc. Am cerut mamei să-mi aducă la ţară cărţile dintr-a doua primară deşi abolvisem cl VII cu media 10 şi am început să învăţ de dimineaţa până seara. Anul următor m-am înscris într-a opta pe pe care am absolvit-o tot cu zece, singura condiţie pe care mi-am impus-o a fost ca toţi anii de studiu la liceu şi la facultate să mă trezesc la ora 5 dimineaţa şi să repet ce învăţasem de cu seara, de frică să nu uit. Am rămas toată viaţa cu o memorie slabă, ceeace m-a făcut să rup tradiţia familiei şi să urmez o carieră tehnică unde trebuia mai mult judecată şi mai puţină memorie. Tradiţia medicinii a fost reînnodată de copiii mei.

Am văzut mănăstirea Durău la sfârşitul anilor 60 şi în 1972, după ce urcasem sau coborasem cele 5oo trepte ale vârfului Toaca (1904m) din Ceahlău. Atunci am citit pe pisania nouă a mănăstirii că biserica mănăstirii Durău a fost pictată în 1935-1936 de Tonitza şi de o echipă de studenţi şi absolvenţi ai Academiei de Arte Iaşi. Printre lucrători era şi Corneliu Baba. În pisania bisericii scrie: prin strădania şi cheltuiala dr Paul Gotcu. Trecuseră 25 de ani de când mă vindecase, nu mai ştiam nimic de el aşa că am căutat un călugăr bătrân care-l cunoscuse. ˝Da, doctorul trăieste, este şi el bătrân, a făcut câtiva ani grei de puşcărie pentru că a fost medicul regelui şi după ce a fost eliberat, în fiecare vară vine să stea la Durău. Îşi doreşte să fie înmormântat în cimitirul mănstirii. ˝

Iar au trecut peste 50 de ani de atunci. Recunosc că am ales această excursie şi ca să văd cimitirul mănăstirii Durău şi să aflu dacă dorinţa i s-a împlinit şi mormântul lui era acolo.

La documentarea pentru acest review, am citit că a fost un mare filantrop şi în 1975 a donat muzeului din Piatra Neamţ colecţia sa de 9 tablouri semnate de Tonitza, Petrascu, Şirato şi alţii.

A murit la vârsta de 83 ani (1898-1981) şi nu ştiu dacă a mai păstrat legătura prietenească cu tata. Am găsit pe net o postare a Muzeului de Artă Piatra Neamţ în care se arată tablourile donate de el şi o carte postală din 1932 adresată drului. Gotcu, medic al Curţii Regale

Vroiam neapărat să vizitez cimitirul şi dacă-i găseam mormântul, să pun o floare sau lumânare şi să-i mulţumesc. Datorită lui a trecut peste mine viaţa cu bune şi rele ca pentru fiecare dintre noi, m-am bucurat de ea, am avut o familie frumoasă cu care m-am mândrit, o slujbă care mi-a plăcut, am călătorit unde m-au dus ochii minţii, totul cu voia lui Dumnezeu şi cu ajutorul doctorului Paul Gotcu care m-a salvat la 13 ani.

Seara târziu când am ajuns la mănăstirea Durău, ziua scurtându-se la sfârsit de septembrie, micul cimitir nu era deschis şi lumânăreasa a zis că nu are cheea şi omul ei e plecat dar se va deschide a doua zi pe la zece. La acea oră urma să fim în autocar pe drum. A doua zi dis de dimineaţă, înainte de a pleca autocarul am traversat cele câteva sute de metri dintre hotelul în care am fost cazaţi şi mănăstire şi am lăsat un acatist şi câţiva bănuţi. Pe acatist am scris numele părinţilor, al soţului, surorii mele, şi al doctorului Paul Gotcu. Mi-am simţit inima uşurată.

Ca şi în alte situaţii sunt întrebări pe care le duci în cârcă toată viaţa şi pleci fără a căpăta răspuns.

---

VIZUALIZĂRI: 346 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI