ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 08.08.2023
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.05.11
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
JUL-2023
DURATA: 1 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Geamia Gazî Ali Pașa - Babadag 

TIPĂREȘTE URM de aici

În review-ul precedent - O zi pe plaiuri dobrogene spuneam că la Babadag singurul obiectiv vizitat a fost Geamia Gazî Ali Pașa, un monument de artă musulmană pe care îmi doream de mult să-l văd și în interior. Cu alte ocazii, trecând prin Babadag, văzusem de multe ori acest vechi monument, dar niciodată nu l-am găsit deschis pentru a-i vedea și interiorul.

Autocarul ne-a lăsat în parcarea de lângă geamie, iar noi am fost preluați de un ghid local care - în curtea geamiei, la umbra vechii construcții - ne-a vorbit despre orașul Babadag situat între cele două rezervații naturale românești - Delta Dunării și Munții Dobrogei, despre istoria locului, despre componența etnică a așezării, despre obiceiuri, port și mâncăruri specifice turcești... condimentându-și necontenit expunerea cu legende și cu glume. Vizitatorii au primit, fiecare, "Babadag între cetăți și lacuri" - o broșură care prezintă orașul și principalele atracții din jur.

Am reținut că în epoca medievală, la începutul sec. XV, după cucerirea Dobrogei de otomani, așezarea devine tot mai importantă, pentru o perioadă fiind chiar centrul administrativ al Dobrogei. Turcii au fost cei care i-au dat numele Babadag, o asociere de două cuvinte turcești: "baba" însemnând "tată" și "dag" "munte", deci Muntele Tatălui.

Până după războiul de independență (1877-1878) când a revenit principatelor române, vreme de aproape 500 de ani, Dobrogea a fost supusă Imperiului Otoman. Din rațiuni strategice dictate de confruntările cu Imperiul Rus, reședința pașei - comandantul armatei turcești din Dobrogea - a fost mutată de la Silistra la Babadag. Impresionat de așezarea înconjurată de dealuri împădurite, de izvorul pe care îl considera sfânt, Gazî Ali Pașa a decis construirea la Babadag a unei moschei. Este vorba despre Gazî Ali Pașa Camii, geamia pe care urma să o vizităm și noi. Placa de marmură fixată pe zid menționează anul 1610, dar ghidul nu a putut preciza dacă acesta este anul în care au început sau anul în care au fost finalizate lucrările de construcție.

Clădirea solidă, din piatră, cu plan dreptunghiular, are un pridvor mare, cu trei arcade largi pe fațada principală. Minaretul înalt de peste 20 m, aflat la colțul din dreapta al construcției, vizibil de la mare distanță, este un bun punct de reper pentru vizitatorii străini de oraș. Privind din exterior, remarcăm că geamia are un rând de ferestre mai mari deasupra căruia se află un alt rând de ferestre, mai mici, terminate cu arcade. De asemenea mai remarcăm o ușă secundară și tavanul capitonat cu lemn al pridvorului. În centrul tavanului, marcat cu semilună, este fixat un candelabru. În pridvor, în stânga intrării, două plăci aurii ne informează (în turcă și română) că "Geamia Gazî Ali Pașa, Monumentul funerar al lui Gazî Ali Pașa și Casa Imamului au fost restaurate de către Fundația Cultelor din Turcia în anul 1998 în urma colaborării turco-române".

După ce a amintit de mormântul fondatorului geamiei, Gazî Ali Pașa, de Cişmeaua Kalaigi cu apă pentru spălarea ritualică, de Casa Imamului din incinta complexului religios, dar și de școala musulmană fondată de Gazî Ali Pașa și de caravanseraiul - hanul turcesc existent cândva în curtea geamiei, precum și de Mormântul lui Sarî Saltuk Baba Dede (derviș trimis în Dobrogea pentru a răspândi credința islamică), ghidul local a specificat faptul că în vara anului trecut (2022), peste 800 de turiști români și străini au vizitat Geamia Gazî Ali Pașa din Babadag, unul dintre cele mai vechi așezăminte de cult musulman din Dobrogea (al doilea după Moscheea Esmahan Sultan din Mangalia).

Despre Geamia Gazî Ali Pașa ne-a vorbit însuși imamul care ne-a deschis, ne-a invitat să ne lăsăm încălțările la intrare și să înaintăm pe imensul covor istoric din interior. Înainte de orice, remarcăm lumina din interior, pereții de un alb imaculat pe care sunt aninate tablouri cu texte religioase, precum și covorul roșu cu desen în verdele islamic, împărțit în sectoare pentru fiecare credincios îngenuncheat. Jos este zona în care se roagă bărbații, iar sus, după ce urci o scară destul de abruptă, într-un fel de balcon mare, este zona destinată femeilor.

De îndată ce ai intrat, atrage atenția mihrabul - nișa din peretele spre Mecca, încadrată într-un chenar cu motive geometrice, viu colorate. Minbarul, în dreapta, cu frumoasele lui decorațiuni în lemn, are un mic turn deasupra căruia este plasată semiluna. De altfel, tot mobilierul impresionează prin finețea execuției. Tavanul, tot din lemn, are în mijloc o rozetă în centrul căreia este fixat candelabrul. Undeva, lângă minbar, pe un stâlp, se află un tablou cu o imagine din capitala islamului - Mecca.

Imamul-ghid ne-a spus că în timpul războiului ruro-turc geamia a fost incendiată, că până în anul 1989 geamia a funcționat ca muzeu și că în perioada următoare a fost restaurată de o fundație din Turcia. A amintit și despre caravanseraiul care a existat în apropierea geamiei, astăzi doar urmele descoperite de arheologi dovedind că a ființat cândva, precum și despre școala religioasă islamică fondată de Gazî Ali Pașa în Babadag, în anul 1610. Până la moartea sa, pașa s-a îngrijit de această școală asigurându-i venituri din două moșii. Școala islamică fondată de Gazî Ali Pașa în Babadag a funcționat până la războiul ruso-turc (1877-1878). În anul următor a fost redeschisă, dar la Medgidia.

Am lăsat pentru final cercetarea curții. În stânga geamiei se observă Casa Imamului, și tot în stânga, la capătul unei alei pietruite, Monumentul funerar al fondatorului. Coborând câteva trepte, în stânga geamiei, se află Cișmeaua Kalaigi, un izvor natural pe care musulmanii l-au captat pentru a-l folosi la abluțiune - spălarea ritualică. Cișmeaua este funcțională și în prezent, dar eu nu am coborât până acolo. Am fost interesată mai mult de Monumentul funerar Gazî Ali Pașa, fondatorul geamiei, mort în anul 1621. Mausoleul este un edificiu hexagonal, nu prea înalt, construit din piatră, acoperit cu o cupolă pe care tronează simbolica semilună. Intrarea se face prin partea opusă geamiei, printr-o ușă pe care am găsit-o deschisă. Interiorul este sobru, neavând nici o decorație, are pereții pătați și scorojiți, semn că acolo nu s-a făcut de mult o restaurare. Mormântul lui Gazî Ali Pașa, capitonat cu lemn (această lucrare arată bine, părând a fi fost făcută recent) este învelit cu pânză verde și are un acoperământ tot verde, din catifea, pe care sunt înscrisuri islamice aurii.

Pe lângă Casa Imamului, o construcție din piatră, cu etaj, refăcută după 1990 pe temeliile vechii școli islamice întemeiate de Gazî Ali Pașa în sec. XVII am trecut în grabă. Se apropia ora regrupării la autocar și plecarea spre următorul obiectiv înscris în programul zilei.

Nu trebuie să închei fără a menționa că pentru vizita la Geamia Gazî Ali Pașa din Babadag nu am achitat nici o taxă de vizitare chiar dacă am avut doi ghizi locali, ambii dispuși să stea de vorbă cu noi oricât. De asemenea, ni s-a permis să facem oricâte poze dorim, tot fără a ni se pretinde vreo taxă.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de iulianic in 08.08.23 13:50:59
Validat / Publicat: 08.08.23 14:13:20
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BABADAG.

VIZUALIZĂRI: 295 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P33 [fără descriere]
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 23600 PMA (din 24 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

3 ecouri scrise, până acum

liviu49
[08.08.23 14:33:47]
»

Foarte interesant articolull dar si subiectul lui!

Avantajul unui grup organizat este ca se poate asigura si ghid local. Eu cand conduceam grupuri trebuia sa fiu enciclopedie ambulanta, sa stiu sa raspund la orice intrebare despre istoria, geografia, cultura, economia, etc tuturor locurilor pe care le vizitam. Sa stii ca aveam colegi nascuti inaintea mea cu 10-15 ani care se descurcau foarte bine cu grupurile pe care le conduceau. Eu invatam din mers.

Numai bine si calatorii placute!

PS. Cum am putea sa clonam persoana care v-a permis (mai ales fara vreo taxa) sa fotografiati in interiorul bisericii. Iar clonele realizate sa le trimitem in manastirile din Bucovina si Moldova.

iulianicAUTOR REVIEW
[09.08.23 06:42:25]
»

@liviu49: Mulțumesc pentru ecou și pentru aprecieri!

Am început să îndrăgesc aceste excursii în grup, cu ghid, și asta în primul rând pentru că celelalte posibilități mi-au fost mult diminuate în ultimul timp. Nu fac elogiul acestui tip de excursii. Știu că fiecare își organizează vacanța așa cum poate și cum știe că i se potrivește.

Înțeleg că ati făcut parte (poate că încă mai faceți) din categoria celor care îi conduc pe alții prin locuri turistice – ghizii. Eu fac distincție între ghidul însoțitor – cel care se ocupă în special de treburi organizatorice (menținerea coeziunii grupului, impunerea unei minime discipline în grup, respectarea unor ore, relația cu hotelurile, etc, etc... inclusiv furnizarea unor informații turistice) și un ghid local – mult mai bine documentat privind ceea ce are el de prezentat, pentru că o face iar și iar, pentru fiecare grup pe care îl întâmpină. Știu că adesea ghidul însoțitor, în autocar, referindu-se la un anumit obiectiv, citește ceea ce are de spus. S-au găsit unii care să condamne acest lucru. Că nu e pregătit, că nu știe ce să spună... Dar, cum ar putea să știe tot și despre toate când trece prin atâtea și atâtea locuri cu un grup, într-o anumită săptămână, iar în săptămâna următoare, cu alt grup, colindă alte meleaguri?

Referitor la taxele de fotografiere... și pe mine m-a surprins puțin faptul că la Babadag, la Geamia Gazî Ali Pașa ni s-a permis fotografiatul. Gratuit. Eu am întrebat dacă putem fotografia pentru că nu-mi place să fiu apostrofată. Mănăstirile din nordul României, mai ales cele incluse în Patrimoniul UNESCO, nu doar că nu permit fotografiatul (care ar dăuna picturilor), dar percep și taxe de intrare. Nu cred că se va renunța la aceste practici. Se consideră muzee.

liviu49
[09.08.23 08:16:39]
»

@iulianic: Sa stii ca la Manastirea Sihastria, la casa parintelui Ilie Cleopa, am cerut permisiunea de a fotografia si preotul de acolo chiar s-a bucurat ce cineva este interesat sa pozeze in interior. Am intrebat de ce la Agapia nu mi s-a permis nici sa intru cu aparatul de fotografiat in muzeu, iar in curte o calugarita s-a tinut dupa mine tot timpul ca nu cumva sa pozez ceva, iar aici mi se permite. Mi-a raspuns, zambind amar, ca in gradina Domnului toti sunt bine primiti.

Anul acesta, in varf de munte, la bisericuta din poiana Calineasa, am primit permisiunea de a face poze de la preotul bisericutei, care s-a bucurat de faptul am calcat pragul bisericii si ne dorim sa pastram amintirea acestei bisericute din varf de munte.

Numai bine si calatorii placute!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
iulianic, liviu49
Alte impresii din această RUBRICĂ[Alte] Locuri de vizitat în zona Babadag:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.07515811920166 sec
    ecranul dvs: 1 x 1