Geamia din Babadag – peste 400 de ani de istorie

TIPĂREȘTE

Urmele turcilor pe pământul dobrogean încă sunt vizibile și ating vechimi considerabile de sute de ani. Prin orașul Babadag trece șoseaua națională care face legătura între Constanța și Tulcea, fapt care îl transformă într-o localitate de tranzit, chiar și pentru turiștii care merg la Cetatea Enisala sau la Cetatea Histria.

Orașul Babadag, cu străvechi urme din epoca fierului și vițe romane, a cunoscut epoca sa de mărire în perioada otomană, după ce turcii cuceresc în secolul al XV-lea Dobrogea de la Dunăre până la „Marea cea Mare”. Așezarea urbană devine capitala eyaletului Dobrogea (provincie, subdiviziune administrativă) și atrage astfel numeroși comercianți, clerici, călători, diplomați și cărturari.

Prima informație documentară privind Babadagul provine de la mijlocul veacului al XIV-lea atunci când legendarul conducător Sarî-Saltuk-Baba vine cu mii de turci și colonizează zona. După această colonizare geograful arab Ibn Batutta trece pe la 1330-1331 prin oraș și îl notează cu numele de „Baba-Saltâk”.

Geamia Ali-Gazi – dovezi istorice. Din epoca de maximă înflorire a centrului politic și administrativ din Dobrogea otomană, orașul Babadag („Muntele Tatălui”), datează lăcașul de cult musulman ridicat de un conducător militar: pașa Ali-Gazi. Acesta construiește la 1610 o geamie de piatră în centrul orașului. Bijuteria arhitectonică musulmană se situează pe locul doi în România din punct de vedere al atestării documentare, după geamia Esmahan Sultan din Mangalia, edificată în anul 1573.

Este situată pe strada Geamiei, între strada Mihai Viteazul și strada Republicii (ultimele două cu sens unic), minaretul fiind un punct de reper important. Găsiți atât locuri de parcare amenajate, cât și spații disponibile lângă trotuar.

La jumătatea secolului al XVII-lea Babadagul avea 20 de geamii, dar otomanii îi tolerau și pe creștini (60 de case de ortodocși și 20 de armeni). Călătorul turc Evliya Celebi descria în această perioadă orașul dobrogean și geamiile sale: Acest oraș are o vale largă și dreaptă, vii și grădini și e foarte frumos. La Babadag se află trei mii de clădiri cu un cat și seraiuri înalte cu două caturi, clădite din piatră, precum și alte numeroase case..... Are trei medresele (școli superioare, n. n.), douăzeci de școli pentru copii și opt hanuri. Toți negustorii, vara și iarna, stau în aceste hanuri. Sunt trei băi publice... În afară de acestea, se mai află vreo șaptezeci de băi de casă, care sunt băi particulare. Sunt trei sute nouăzeci de dughene, dar nu există târg de stofe..... Are opt cafenele și tăbăcării și unsprezece lăcașuri. Călătorul continuă cu descrierea locurilor de recreere și de vizitat din Babadag; din această relatare ne dăm seama de dezvoltarea economică și socială la care ajunsese orașul în secolul al XVII-lea.

Bun observator, turcul Evliya Celebi ne descrie și geamia lui Ali-Gazi: Geamia lui Ali pașa e așezată în târg... E o geamie frumoasă, în patru unghiuri, acoperită cu plumb, și e cu un minaret, având o ușă spre sud și o poartă. De la sanctuar coboară douăzeci de trepte. Are robinete pentru spălare rituală. Sunt în total patruzeci de guri curgătoare.

Pașa Ali-Gazi

Conducătorul militar otoman Pașa Ali-Gazi sosit pe meleagurile dobrogene se oprește la izvorul natural de pe malul râului Tabana, sursă de apă numită ulterior Cișmeaua Kalaigi, un loc cu implicații religioase. Încântat de frumusețea locurilor și de afluxul de pelerini din zonă hotărăște să construiască pe cheltuiala sa o geamie. Așa spune legenda.

Pașa Ali-Gazi se numea în realitate Madjaroglu-Ali Pașa (supranumele „Gazi” care înseamnă „viteaz” l-a primit pe câmpul de luptă), era fiu al unui maghiar care trecuse la islamism și în preajma anului 1610 îndeplinea funcția de beilerbey de Oceakov-Silistra, adică guvernator al acestei provincii. În 1613 conduce o expediție în Transilvania din poziția de sangeac de Nicopole, având ajutorul domnilor români Radu Mihnea și Ștefan Tomșa. În acest context Madjaroglu-Ali Pașa poartă corespondență în limba română cu Brașovul – învățase deci limba română, doar a locuit o perioadă în Dobrogea.

În 1610 își redactează testamentul, autentificat printr-o fetva (judecată legală scrisă emisă de un teolog musulman) și firman de la sultan (decret imperial), prin care vakiful din Babadag (fundație religioasă) primea două moșii, din venitul cărora trebuia să întrețină geamia nou construită și medresa (școală religioasă islamică) înființată în curtea geamiei.

Pașa Ali-Gazi moare în anul 1621 și este înmormântat chiar în curtea ctitoriei sale din Babadag. Așa consemnează informațiile istorice.

Vizita la geamia din Babadag

Pătrundem în curtea bine îngrijită a complexului musulman din centrul orașului Babadag; câteva persoane stau pe o bancă și ne anunță că geamia este închisă. Pătrundem în pridvorul lăcașului musulman și zărim un număr de telefon afișat pe ușă. Până să ne hotărâm dacă sunăm ori ba auzim în spate o voce de copil: „Doriți să vizitați? ”. Era un puști de 10-12 ani care la răspunsul nostru afirmativ a descuiat ușa și ne-a invitat înăuntru.

Geamia de formă dreptunghiulară este construită din piatră fățuită și cărămidă, are un frumos pridvor ornamentat cu arcade generoase și un minaret de 21 m înălțime de unde răsună chemarea la rugăciune a muezinului. Minaretul, acoperișul și plafonul au fost refăcute după războiul ruso-turc din 1877-1878. Geamia are două rânduri de ferestre, unele mari aproape la nivelul solului, altele mai mici, decorate cu acolade, sub acoperișul din olane; pe latura de nord se mai află o ușă de acces. Pridvorul are un tavan de lemn decorat și bănci unde credincioșii se pot așeza pentru a se descălța.

Ne-am descălțat și am intrat în geamie după Ekrem (parcă așa a spus puștiul că îl cheamă), am plătit taxa de vizitare în valoare de 3 lei, primind bilet. Se poate fotografia în voie, fără a plăti ceva. Băiatul ne răspunde la câteva întrebări, cunoaște câteva amănunte din istoria locului și denumirile elementelor componente ale geamiei; aflăm că în Babadag mai sunt 60 de familii de musulmani, plus rromi musulmani care trec mai rar pe la geamie – e interesantă istoria acestei populații de religie musulmană (jurnalul.antena3.ro/speci ... adag-50767.html). În 2014 a apărut chiar o carte dedicată acestei comunități: „Comunitatea Horahane (rromi musulmani) din Babadag. Mentalități și schimbări sociale”.

Privim sala spațioasă, simplă, fără piese de mobilier somptuoase. Ne atrage atenția mihrabul, nișa îndreptată spre kaaba din Mecca, frumos încadrată într-un chenar colorat cu motive geometrice – este echivalentul altarului; pe estrada din această nișă stă imamul în timpul slujbei religioase. Mihrabul, prin adâncimea nișei, joacă și un rol acustic astfel încât rugăciunile să se audă în rândul tuturor participanților la slujbă.

În dreapta se află minbarul, echivalent al amvonului – un turn din lemn încheiat cu o cupola având în vârf semilunar. În fiecare vineri imamul (ori khatibul) trece prin ușa acoperită cu o draperie verde, urcă treptele și de la înălțime ține predica ori dă povețe. Spațiul de sub minbar este utilizat la Babadag pentru depozitarea veșmintelor religioase.

În stânga era amplasat rahla – scăunelul (sau pupitrul) pe care se pune Coranul și un fel de strană înaltă din lemn unde erau depozitate cărțile religioase. Covorul joacă rolul unei adevărate piese de mobilier, îmbrăcând întreaga musalla (sală de rugăciune), cu rol de purificare a solului. Covorul persan, predominant roșu, repetă de nenumărate ori un tipar, probabil e compus din mai multe bucăți.

Sala de rugăciune e înconjurată de o galerie de lemn (sahan), corespunzătoare acestei galerii fiind un balcon de lemn, dedicat cu precădere femeilor care oricum stau în spate și nu trebuie să tulbure rugăciunea bărbaților.

Tavanul de lemn este impresionant fiind realizat în tehnica marchetăriei (aplicarea unor bucăți mici de lemn pe o bază existentă); în mijlocul tavanului se află o rozetă în relief (göbek) din centrul căruia coboară un candelabru mărișor. Pe pereți se află câteva tablouri cu citate din textele sfinte, frumos caligrafiate și colorate.

Imamul, muezinul, khatibul ori cadiul (predicator și judecător în comunitatea musulmană) nu au nimic sacerdotal, sunt un fel de funcționari plătiți de fundațiile religioase și din contribuțiile credincioșilor.

Complexul arhitectural Ali-Gazi din Babadag

Tot ceea ce privim azi este rezultatul restaurărilor din anii 1995-1998 când, cu sprijinul statului turc (a Fundației Afacerilor Religioase din Turcia și chiar a președintelui de atunci Süleyman Demirel care a participat și la inaugurare) și a Ministerului Culturii, au fost restaurate/refăcute geamia, monumentul funerar și casa parohială. Până în 1989 în geamie a funcționat o expoziție muzeală cu obiecte de artă musulmană datând din veacurile al XVIII-lea – al XIX-lea.

Lângă pridvorul geamiei se află cișmeaua Kalaigi, atestată cu sute de ani în urmă, de fapt un izvor natural captat pentru nevoile pelerinilor care se opreau la Babadag. Construcția din piatră se află la circa 3-4 m sub nivelul de călcare, trebuie să cobori câteva trepte pentru a ajunge în locul de abluțiune (spălarea ritual a picioarelor). Din câte se știe exista un sistem ingenios de captare a izvorului natural realizat de turci. Din ce am văzut acum, acel izvor a secat ori sistemul de captare a fost întrerupt undeva, apa e adusă acum printr-o țeavă de plastic.

Am făcut câțiva pași pe o alee pietruită până la mausoleul pașei Ali-Gazi, un edificiu sub forma unui chioșc hexagonal având drept acoperiș o cupolă încheiată cu simbolul Semilunii. Construit din piatră fasonată monumentul funerar a fost restaurat în 1910. Nu era deschis, dar am putut privi prin geamurile care se află pe toate laturile hexagonului, excepție latura nordică unde este ușa de acces, încadrată de un portal. Interiorul e auster, clasic musulman, mormântul generalului e acoperit de o construcție din lemn pe vârful căreia sunt așternute textile cusute cu texte religioase. O inscripție descoperită de cercetători confirmă anul construirii monumentului funerar al lui AliGazi Pașa, și anume 1621 (anul Hegirei 1029 – Hegira este anul în care profetul Mohamed pleacă din Mecca și se îndreaptă spre Medina).

Casa Imamului este o construcție din piatră refăcută în anii '90 pe vechile temelii ale medresei întemeiate de pașa Ali-Gazi în secolul al XVII-lea. Clădirea cu etaj a fost placată la exterior cu piatră fasonată pentru a se integra în stilul arhitectural al complexului religios; la parter se intenționează deschiderea unui mic muzeu, iar la etaj se află locuința liderului religios al comunității din Babadag.

Seminarul întemeiat de Ali-Gazi în 1610, trecut în testamentul său și „sponsorizat” prin veniturile a două moșii totalizând 7.000 ha de pământ, vii și pășuni, a funcționat până la războiul ruso-turc din 1877-1878. Seminarul musulman a fost redeschis în 1889, dar la Medgidia datorită emigrării populației musulmane din partea de nord a Dobrogei spre Turcia.

Cercetările arheologice desfășurate în anii '90 au condus la descoperirea urmelor caravanseraiului turcesc - han din curtea geamiei. Săpăturile au scos la iveală un număr de 215 pipe din lut, în acea epocă vânzarea tutunului și a pipelor devenind o activitate producătoare de venituri însemnate. În 1633 sultanul Murad IV interzice consumul tutunului și al opiumului pe motiv că nu este sănătos și ar fi împotriva religiei.

Concluzii. Complexul arhitectural religios din Babadag, valoros monument istoric de factură musulmană, ne introduce în lumea acestei comunități care a stăpânit meleagurile dobrogene timp de sute de ani. În cazul în care vă aflați în zonă vă invit să vizitați geamia lui Ali-Gazi și să vă odihniți câteva minute pe banca din curtea ansamblului religios. Nu ezitați să sunați la numărul de telefon afișat pentru a vedea și interiorul, simplu, dar colorat (în timpul vizitei mele un autocar cu turiști a oprit pentru a vizita geamia).

Călătorii frumoase!

---

VIZUALIZĂRI: 1017 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI