ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 27.11.2022
DE AZE
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Sibiu
ÎNSCRIS: 02.07.12
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
OCT-2020
DURATA: 1 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
90.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 9 MIN

Băile Homorod

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

După ce am coborât din Harghita Băi (vezi impresii) și mă deplasam spre casă am făcut oprirea programată la Băile Homorod. Locul este cunoscut datorită băilor mai ales din punct de vedere local, și datorită turiștilor care îl descoperă tranzitând localitatea. Eu mă enumăr printre cei din a doua categorie, am descoperit locul din mers.

Acces băile Homorod

Localitatea balneară se poate vizita folosind drumul DN13A. Din Sighișoara (DN 13 C/DN 13A) se parcurg 68 km prin Odorheiu Secuiesc. Doar din Odorhei sînt 18 km. La întors dinspre Miercurea Ciuc se fac 35 km. Drumurile sînt bune în această zonă, dar o parte de drum între Sighișoara și Odorhei era mai degradată. În fine de la Vlăhița localitatea de care aparțin băile sînt 6 km. Din Sibiu am circulat 160 km până aici. Cu locurile de parcare nu este nici o problemă aici.

Scurt istoric Băile Homorod

Primii care au beneficiat de efectele curative ale băilor au fost romanii. Aflându-se țara sub ocupație romană izvoarele au fost folosite din plin, s-au descoperit un castru roman și urme de băi romane. Următoare atestare documentată datează din secolul XVII, și se enumeră numeroase izvoare de ape minerală vindecătoare. În 1765 contele Lázár János foarte optimist după ce s-a vindecat de reumatism a dăruit o bisericuță care se vede și în prezent la marginea șoselei DN13A. Auzind despre aceste ape medicul regal Pataki Sámuel va analiza conținutul acestora în 1820 și de atunci băile încep să se dezvolte după modelul celorlalte băi din zonă.

La inceputul secolului XX Hankó Vilmos chimist și doctor filozof renumit descrie băile astfel : S-au amenajat două băi exterioare cu marginea de piatră separat pentru femei și separat pentru bărbați. În interior s-au montat căzi pentru băile calde. Băile Homorod sînt amenajate simplu, nu sînt de lux, locul este vizitat doar de cei care doresc neapărat să se vindece sau să se recreeze. Cele 80 de camere puse la dispoziția vizitatorilor sînt ieftine de închiriat și ofeă doar strictul necesar.

La începutul secolului XX producătorul de medicamente Koncz Ármin din Odorhei a concesionat băile pentru 30 de ani. a dezvoltat-o mai departe, a construit vile, restaurante, a dezvoltat băile, a amenajat saună, terenuri de sport, popice, cinematograf, frizerie, cabinet medical, magazine. Aprovizionarea cu alimente și altele necesare au fost din orașul Odorhei. În afară de dezvoltarea localității Koncz Ármin a și promovat-o pe scară largă cu ajutorul mass-media de atunci. Apele minerale au fost îmbuteliate și comercializate.

După cel de al doilea război mondial toate amenajările private s-au naționalizat și au intrat în proprietatea statului. Dar nu au intrat în paragină s-au dezvoltat în continuare după model comunist, s-au înființat multe tabere, la un moment dat capacitatea de cazare era de 1000 de persoane.

Declinul a urmat după revoluția din 1989 o perioadă binecunoscută de majoritatea când fiecare a făcut ce a vrut și a furat cât a putut. Nici retrocedările nu au funcționat cum trebuie astfel în prezent vedem clădiri în paragină. Din 2012 cu renovarea bazinului încet dar sigur stațiunea se dezvoltă din nou, astfel în prezent vom găsi un adevărat loc de recreere și odihnă.

Băile Homorod din punct de vedere administrativ este la rang de sat și aparține de orașul Vlăhița.

Homorod din punct de vedere geografic

Băile Homorod se află la o altitudine medie de 740 m deasupra mării (720-760 m) în zona denumită Ținutul Secuiesc. Localitatea este străbătută de Râul Homorodul Mare și Pârâul Băilor (Râul Băile Homorod) afluent al acestuia. Homorodul Mare izvorăște din munții din apropiere mai exact în dreptul Vârfului Fagul Rotund 1106m. Despre fauna zonei pot să repet ceea ce am scris în ultimul articol. Este compusă din ursi, cerbi, lupi, mistreți, vulpi, râși, veverițe, cocoși de munte, acvile de munte, șorecari, pițigoi de munte, vipere, șopârle de munte, salamandre.

Clima este ceva mai blândă în această zonă dar iernile pot ține totuși până în aprilie chiar mai iar vara nu prea sînt temperaturi peste 20 de grade.

Indicații terapeutice

Apele care izvorăsc din zonă sînt carbogazoase, feruginoase, cloruro-sodice. Băile și curele interne sînt indicate pentru tratarea afecțiunilor cardio-vasculare, tubului digestiv, hipertensiunii arteriale, afecțiuni ale ficatului, căilor biliare, gastrite cronice. Compoziția chimică ne arată ce elemente găsim în aceste ape. Astfel gama este largă găsim fier, magneziu, calciu. litiu, potasiu, sodiu, aluminiu, fosfor, sulf, clor și un procent considerabil de bioxid de carbon.

De văzut și de făcut pe aici

Locul este adecvat atât persoanelor care doresc doar să beneficieze de băi, odihnâ cât și persoanelor active. Cei care sînt obișnuiți cu obiective turistice și mai ales istorice nu prea vor găsi, ar fi doar urmele castrului roman, capela istorică Sf Ioan, bisericuța contelui Lazar. Turiștii care doresc doar băi pot opta pentru piscine în aer liber în sezonul cald care este mai scurt în această zonă, sau vor folosi băile calde amenajate în anumite locații. Se pot vizita numeroasele izvoare de apă minerală. Se pot face drumeții, se pot cumpăra excursii care cuprind plimbări cu căruța/tractorul și masă inclusă, se poate face echitație. Am înțeles că putem vizita și urșii cu ghid priceput și observându-le din adăpostul observatorului. Se pot practica sporturi de vară sau de iarnă, pârtia de schi ar fi centrul de interes în sezonul rece. Am mai văzut terenuri de sport, de tenis.

Enumerând puținele obiective istorice Főldvar adică Cetatea de pământ de pe vremea romanilor face parte din rezervația arheologică conform registrului monumentelor din județ și există din secolul II d. C. epoca romană. Fortificațiile au o mărime de 36x36 m. respectiv 23x15 metri. Se presupune că romanii au avut și băi aici folosind apele zonei. Situl nu este departe de complexul Lobogo.

Biserica Sfântul Ioan Botezătorul este cea mică despre care am povestit mai sus. A fost construită în 1765 de către contele Lázár János, este mică dispune și de un mic turnuleț clopotniță. Poarta este sculptată, la intrare găsim o cruce iar sub intrarea acoperită o sculptură de lemn. Ultima renovare a avut loc în 2020. În general este vizitabilă, eu am văzut-o din exterior.

Ștrandul din Băile Homorod

Ștrandul a fost deschis în 2016 și aparține de resortul Lobogo care oferă și băile calde din interior. Găsim aici o piscină mai încăpătoare pentru înnot 25x9 m cu adâncime maximă de 1,4 m și o piscină mică de copii 5x3m, 0,4m. În timpul funcționării temperatura apei în piscina mare este de 25-27gr iar în cea de copii 28-30grC. Orarul de funcționare (doar sezon) este între 10.00-20.00, costul unui bilet adult/copii 30/20 lei, bilet 3h 20/10 lei, weekend 50/25 lei. La momentul vizitei era cu 5 lei mai ieftin, dar deja închis fiind octombrie. Am observat dotările ștrandului amplasarea lângă pădure este excelentă, am văzut o terasă, un bar. Șezlongurile erau adunate și puse pentru iarnă. Piscinele nu erau golite iar apa mi s-a părut limpede.

În complex se poate face baie pe orice vreme în spațiul destinat. Astfel există o piscină interioară 13x8x1,4m, piscină cu apă sărată (sare din Praid) 5x4 m, baie turcească, saună. Orarul este tot 10.00-22.00 dar biletele mai scumpe. 2 ore dimineața (10.00-16.00) costă 30 lei, după masa (16.00-22.00) 40 lei în weekend 50 lei. 3 ore costă 40/50/60 lei.

Iarna se poate folosi pârtia de schi lungă de 400 m dificultate ușoară/medie așa cum am observat eu. Este și instalație ski-lift iar programul 10.00-20.00 în weekend, zile de lucru 13.00-20.00 bineînțeles în sezon. Taxarea este pe puncte, consumând 2 punte la o urcare cu skiliftul sau 3 puncte de la ora 17.00. Punctele se încarcă pe un card, astfel 3 puncte (în principiu o singură urcare) costă 10 lei, 6 puncte (cca 3 urcări) 15 lei și așa mai departe până la 200 puncte (290 lei-ar veni 2,9 lei/urcare. Biletele reduse pt elevi de ex sînt cu 20% mai puțin. Folosirea pistei de săniuș costă 35 lei. Pârtia aparține tot de resortul Lobogo iar echipamente de schi, sănii în caz că nu ai tot de aici. Personal m-am dus până la baza pârtiei. Cred că am văzut și o instalație de zăpadă artificială.

Scrie pe diferite siteuri că sînt/au fost 12 izvoare amenajate aici la Băile Homorod cu efectele curative descrise mai sus. Numele lor le-am preluat de pe diferite siteuri, personal am văzut două iar apă am luat de la unul evident cel care se numește Lobogo. Câteva denumiri de izvoare ar fi Lobogo, Fenyves, Homorodi, Csorgó, Mária, Ilona, Kálmán.

Cazare și masă

Am studiat la întâmplare un site de cazare. Găsim prețuri accesibile dar și piperate. Din cele accesibile la Pensiunea Sopárkut o noapte/2 persoane ar costa 150 lei, la Cabana Katalin 260 lei, Hotel Homorod cu mic dejun 280 lei. Din cele mai puțin accesibile (cel puțin pentru mine) Casa de oaspeți Elekes Csaba costă776 lei (m-am tot uitat dacă este integral dar nici vorbă, de masă nu scrie nimic dar toate au ciubăr) Casa de oaspeți Főldvar 500 lei, Casa Andrea 600 lei, Casa de oaspeți Homorod 700 lei, Lobogo panzio 690 lei dar cu demipensiune inclusă și acces la piscine, și spa. Cred ca resortul Lobogo ar fi cel mai ok din punct de vedere raport preț/calitate. Sînt convins că mai există și alte oferte de cazare mai convenabile ca preț.

Restaurante personal am văzut 2 la resortul Lobogo și la Hotelul Homorod. Nu am mâncat dar am băut o cafea și o bere fără alcool la terasa Lobogo. Probabil la o eventuală viitoare vizită voi da peste gât câteva halbe de Csiki Sőr. Am putut studia meniul, la momentul vizitei nu erau prețuri mari. Am văzut și o tablă pe care cu cretă era scris meniul zilei. Era 25 lei și conținea supă de pui cu tăiței, piept de pui crispy cu cartofi pai, prăjitură cu mere.

La șosea paralel cu acesta pe o distanță de vreo 100-150 m găsim tarabele, magazinele cu diferite obiecte de artizanat, souveniruri, câte ceva de-ale gurii, pălincă, etc. Tot paralel cu șoseaua curge râul Homorodul Mare, în acest loc s-a amenajat foarte frumos și s-au construit câteva mini-cascade.

Pentru cei care încă nu au fost recomand o vizită, mai ales în combinație cu vizitarea altor obiective de care nu duce lipsă județul.

Rog acest video la început, mulțumesc youtube


[fb]
---
Trimis de AZE in 27.11.22 23:13:21
Validat / Publicat: 28.11.22 09:21:34
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în VLĂHIȚA-HOMOROD [HR].

VIZUALIZĂRI: 1160 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (AZE); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P11 Izvorul de apă minerală Lobogo
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 33500 PMA (din 35 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

4 ecouri scrise, până acum

webmasterX [28.11.22 09:20:36] »

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

webmasterscris / TELEFON [28.11.22 10:04:04] »

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

Rodel [28.11.22 17:24:41] »

Superb peisajul! Pe vremuri, la Homorod era o tabără pentru elevi. Acum, nu știu să mai fie.

Felicitări pentru impresii și pozele postate!

tata123 🔱 CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [28.11.22 21:34:29] »

@AZE: Stațiunea se întinde cumva de-a lungul DN 13A, am observat-o în primăvara anului trecut. Complexul Lobogo oferă turiștilor o mulțime de posibilități de petrecere a timpului liber și practicare a diferitelor sporturi.

Noi am luat masa la restaurantul complexului Lobogo (vezi impresii) și astfel am avut prilejul de a explora puțin facilitățile oferite de resort.

Frumoasă zonă!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Rodel, tata123 🔱
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă zona Vlăhița - Lueta - Băile Homorod:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.051892995834351 sec
    ecranul dvs: 1 x 1