Cu Mocănița pe Valea Vaserului

TIPĂREȘTE

O plimbare cu mocănița pe Valea Vaserului nu trebuie să lipsească din nici un program turistic în Maramureș fie el organizat de o agenție turistică, fie pe cont propriu.

Nici circuitul Maramureș și bisericile de lemn la care am participat și eu n-a făcut abstracție de această plimbare, ba chiar i-a rezervat cea mai mare parte dintr-o zi turistică, dând totuși fiecăruia posibilitatea de a opta (sau nu) pentru această nouă aventură. A fost o excursie opțională, cu un cost suplimentar de 20 euro, aici incluzându-se doar ghidajul și transportul cu autocarul de la Secret Garden Hotel - Dănești unde eram cazați și până la Vișeu de Sus, la gara mocăniței. Biletul pentru mocăniță a fost achitat separat, prin intermediul ghidului care făcuse în prealabil rezervarea. Și dacă tot veni vorba despre bilete, trebuie să spun că acestea sunt de două feluri: Bilet standard Mocănița 75 lei/persoană - adulți, 65 lei/persoană - studenți, pensionari și 49 lei/persoană - elevi (6-16 ani), acesta reprezentând doar prețul călătoriei și Pachet Mocănița Special 124 lei/persoană - adulți, 114 lei/persoană - studenți, pensionari și 89 lei/persoană - elevi (6-16 ani), acesta incluzând prețul călătoriei și în plus un platou grill, o cafea, o băutură răcoritoare și un produs de patiserie.

Deoarece am primit un pachet în locul micului dejun pe care nu-l puteam servi la hotel la ora prea matinală a plecării, noi nu am optat pentru Pachet Mocănița Special.

Mai trebuie spus că din cauza numărului mare de solicitări, mai ales în perioadele de vârf, în vacanțe sau la marile sărbători, este recomandat a rezerva biletele online. În funcție de perioada anului, programul mocăniței poate varia. De asemenea, numărul de trenuri puse în circulație într-o anumită zi. De aceea este bine să vă informați din timp. Programul nostru turistic avea rezervată ziua a patra (joi, 22 septembrie) pentru plimbarea cu mocănița, dar, din motive de eficientizare care țineau de plecările din Vișeu de Sus, am efectuat călătoria cu o zi mai înainte. În ziua de miercuri, gara Vișeu de Sus programase o singură plecare, la ora 10.00. Totuși, în stația terminus a călătoriei turistice, la Paltin, am asistat la sosirea unui al doilea tren.

Am primit fiecare câte un pliant cu informații privind Mocănița Maramureș - "Trenul amintirilor" - incluzând și regulamentul de funcționare, precum și harta cu traseul trenului. Am mai primit (și îl păstrez ca amintire) biletul de călătorie cu seria 218972, foarte asemănător cu vechile bilete de tren, având înscrisă data călătoriei (21 septembrie 2022), precum și numărul trenului (tren 3). Grupului nostru i-a fost rezervat al doilea vagon de călători (după locomotivă și vagonul cu lemne), iar ca fapt divers (și - eventual - pentru amuzament) pot adăuga faptul că știind că scările vagoanelor sunt destul de înalte, făcând dificilă urcarea mai ales pentru seniorii din grup, ghidul nostru a luat de la hotel o lădiță de plastic pe care a așezat-o la scara vagonului și pe care noi am folosit-o ca pe o treaptă suplimentară. Această lădiță roșie a avut importanța ei în călătoria noastră, dar, cum-necum, la prima oprire a fost rătăcită. Rătăcită, dar nu pierdută pentru că la întoarcere a fost recuperată prin grija și onestitatea celor care administrau stația.

Banchetele din vagon sunt de lemn, așezate de o parte și de alta a unei mese tot din lemn. Nu există spații pentru bagaje decât unele foarte mici, la capetele vagonului. Și nici toalete nu există în vagon, așa încât, atenție și la acest aspect.

Pentru că în luna septembrie a acestui an frigul a venit mai devreme decât ne așteptam, sobița cu lemne din vagon funcționa la momentul urcării noastre asigurându-ne o temperatură ambientală cât se poate de plăcută. Din când în când, sobița mai era alimentată cu câte un lemn (doar unul, așa cum scrie la instrucțiunile afișate alături).

În șuier subțiratic, dar strident, trenul a plecat la ora 10.00 purtându-ne "hodoronga, tronca, tronca", cu legănări și cu zgâlțâituri, prin Valea Scradei până la confluența cu Valea Rea, pe lângă gospodăriile localnicilor, tot mai rare pe măsură ce se afundă în sălbăticie, iar valea se îngustează. Pe la kilometrul 13, acolo unde Vaserul își întâlnește afluentul Novăț, trenul pătrunde în defileul stâncos cuprins între stațiile Glîmboaca, Cozia și Novicior străbătând valea spectaculoasă în care pădurile dese, porțiunile înguste ale defileului, stâncile prăpăstioase şi poienile frumoase se succed în peisajul care începea a prinde culorile toamnei. Primul popas (mai scurt, pentru alimentarea cu apă și cu lemne a locomotivei), a fost făcut după 16 km de parcurs, la Glîmboaca. O gustare (de la pachet sau o gogoașă cumpărată de acolo), câteva fotografii, Piatra Șoimului - stânca acoperită de brazi, situată între Valea Glîmboaca și Cozia, o vizită la toaletă și... gata! Timpul a trecut. Din nou în vagoane pentru că până la Paltin - stația terminus a traseului turistic - mai aveam de parcurs încă aproape 6 km. În total, traseul turistic măsoară 21,6 km, distanță pe care am parcurs-o în aprox. 2 ore. Pe harta traseului turistic, până la Paltin, remarcăm și alte stații: Fabrica trei, Valea Scradei, Novăț, Novăț Delta, Glîmboaca, Cozia și Novicior. La Paltin, coborâm pe o fâșie îngustă de pământ cuprinsă între linia ferată și râu. Traseul turistic se sfârșește aici. Dincolo de Paltin, traseul este accesibil doar muncitorilor forestieri și - eventual - amatorilor de turism în condiții extreme. Cei care aleg această cale trec prin stațiile Bardău și Botizu între care se întinde un defileu spectaculos, cu trei tuneluri succesive. Urmează stațiile Șuligu și Făina. Între kilometrul 31 și 43,5 mai sunt câteva stații destinate exclusiv încărcării buștenilor pentru a fi transportați în vale.

Bineînțeles, noi am rămas la Paltin unde sosirea trenului a fost întâmpinată cu cântec maramureșean, un grup folcloric format din patru tineri urmând a ne delecta cu câteva dansuri populare locale. Aici, la Paltin, există spații acoperite pentru picnic, iar amatorii pot beneficia de servicii rapide la livrarea pachetelor comandate anterior sau la cumpărarea de alte bunătăți tradiționale.

Pentru cei interesați - deși nu cred că tocmai acesta va fi materialul lor de informare - menționez că Pachetul Mocănița Special (al cărui conținut este trecut și pe un panou mare, postat la vedere, pe care eu l-am fotografiat și îl atașez acestui review) este compus din platou grill (ceafă de porc, cârnăciori grill, mici, varză, cartofi, sosuri, chiflă. Copiii primesc jumătate de porție), produs de patiserie (gogoașă sau plăcintă cu brânză în funcție de disponibilitate. Un singur produs), băutură caldă (cafea, ceai sau ciocolată caldă. La alegere, o singură băutură), băutură răcoritoare (apă plată/minerală, suc sau bere fără alcool. La alegere, o singură băutură).

Tot aici, în pauza care a fost mai lungă, am avut timp să vizităm și micul muzeu amenajat într-o căsuță de lemn, construită în stil maramureșean. N-aș spune că este mare lucru de văzut acolo - doar un trenuleț machetă și câteva panouri ilustrate cu informații privind Valea Vaserului, locomotiva cu abur, calea ferată forestieră, exploatarea forestieră, precum și despre Primul și Al Doilea Război Mondial în Maramureș și rezistența armată în zonă.

De aici, de pe panourile pe care le-am fotografiat, din pliantul primit, precum și din cele ce am mai citit, iată câteva informații din trecutul mocăniței!

Mocănița de pe Valea Vaserului - scurt istoric

Exploatarea resurselor de lemn de pe Valea Vaserului a început în sec XVIII, când Transilvania se afla sub dominație austro-ungară. Coloniștii vorbitori de limbă germană aduceau lemnul tăiat din păduri, în vale, la gaterele de la Vișeu de Sus, cu ajutorul plutelor.

Construcția căii ferate forestiere pe Valea Vaserului a început în anul 1932. Ecartamentul îngust (760 mm) era necesar pentru a permite căii ferate să urmeze traseul sinuos al văii râului. La urcare, locomotiva împingea vagoanele goale care urmau a fi încărcate cu lemnul din exploatările forestiere, iar la coborâre, greutatea încărcăturii asociată cu gravitația, înlesnea deplasarea trenului în vale, până la Vișeu de Sus. În toamna anului 1944, trupele germane şi maghiare încă se aflau în Maramureş încercând să stabilească o linie defensivă în faţa Armatei Roşii. Lucrări de amenajare genistică au fost realizate şi pe Valea Vaserului. Atunci când armata germano-maghiară s-a retras, calea ferată forestieră a fost parţial distrusă, mai multe poduri fiind dinamitate în scopul încetinirii avansării ruşilor în Maramureş.

Între anii 1946-1948, calea ferată forestieră a fost refăcută, iar mai târziu, în perioada 1950-1954 a fost extinsă cu ramificaţii pe văile secundare, contribuind astfel la dezvoltarea exploatării forestiere pe Valea Vaserului. În 1961, după finalizarea tuturor lucrărilor, rețeaua căii ferate forestiere Vișeu de Sus avea o lungime totală de 79,095 km. Linia magistrală măsura 46,028 km, restul fiind reprezentat de ramificații, depozite și linii de garare din stații. Cele mai multe dintre locomotivele cu aburi din România au fost scoase din funcțiune și abandonate în anii ’90. Totuși, pe ultima cale ferată forestieră activă din România, unele dintre ele și-au redescoperit utilitatea. Pe Calea Ferată Forestieră Vișeu de Sus circulă 4 locomotive cu abur perfect funcționale. În plus există și alte câteva locomotive cu abur nefuncționale, precum și mai multe locomotive Diesel de mai mici dimensiuni.

Micile locomotive cu abur care circulau pe Valea Vaserului au fost numite "mocănițe", o derivație a cuvântului "mocan" cum i se spunea țăranului înstărit din regiunile transilvănene de munte.

După anul 2000, exploatarea feroviară pe Valea Vaserului este realizată de o firmă românească privată care are ca obiect de activitate fabricarea de furnire şi panouri din lemn. O asociație elvețiană a dezvoltat componenta turistică și a readus la viață Mocănița de pe Valea Vaserului. Astfel s-au repus în funcţiune locomotive retrase, s-au procurat noi vagoane şi s-au restaurat depoul şi clădirea istorică a gării. În apropierea gării din Vișeu de Sus, este postat la vedere un însemn din fontă - ultima bornă de frontieră care a marcat în 1927 granița dintre România Mare și Polonia. Borna era postată pe Vârful Lostun din Munții Maramureșului.

Știați că durata medie de viaţă a unei locomotive este de 40 de ani? Pentru a parcurge o distanță de 20 km, o locomotivă cu abur consumă 7 m steri de lemn, 6 m³ de apă, 30 kg de cărbune, la care se adaugă 5 l de ulei industrial şi 10 l de ulei pentru cilindru. Personalul unei mocăniţe este alcătuit din mecanic, ajutor de mecanic, şef de tren şi frânar.

Încheiere

Despre Mocănița de pe Valea Vaserului, pe AFA s-au scris până acum 45 de review-uri. 14 sunt deja arhivate. Din cele 31 care contează în continuare în calculul mediei, 7 nu recomandă o plimbare pe Valea Vaserului, cu mocănița.

Dacă eu recomand o plimbare cu Mocănița pe Valea Vaserului? Celor care nu au văzut sau nu s-au plimbat niciodată cu o mocăniță, celor cărora le plac astfel de aventuri, celor care suportă bine fumul, scaunele tari, de lemn și zgâlțăiturile trenului preț de câteva ore, vreo 5, desigur, le recomand Mocănița de pe Valea Vaserului. Celor care nu se încadrează în aceste categorii, le spun sincer că poate ar fi mai bine să-și păstreze banii și timpul pentru alte experiențe turistice. Eu am fost împreună cu un grup alcătuit predominant din seniori. Toți au fost foarte entuziasmați înainte de a porni în călătorie, pe parcurs elanul li s-a mai ponderat pentru ca la sfârșit mulți să declare deschis că această plimbare nu merită banii dați.

S-a făcut și se face multă reclamă plimbării cu mocănița pe acest vechi traseu feroviar din România. Când am optat pentru un minicircuit în Maramureș incluzând între altele și o plimbare cu Mocănița pe Valea Vaserului, nu acesta a fost obiectivul care mă atrăgea cel mai mult. Dar pentru că această excursie opțională ocupa o întreagă zi din circuit, ce era să fac? Să rămân în hotel și să nu fac nimic toată ziua? Și apoi, conform principiului "Dacă tot am venit până aici, de ce nu? " am optat și pentru această ofertă. Un alt factor hotărâtor a fost vizita la Biserica de lemn Ieud Deal, o biserică-monument UNESCO, obiectiv pe care n-aș fi vrut să-l pierd cu nici un preț. Această vizită era programată pentru aceeași zi, după plimbarea cu mocănița.

De ce, contrar marii majorități, nu am fost entuziasmată de la început? De ce am ezitat în alegerea acestei excursii opționale? Pentru că în copilărie călătorisem cu o mocăniță adevărată pe Valea Tarcăului, în Munții Neamțului, cu oameni care mergeau la lucru, la șantierul de construcție al unui drum forestier, cu localnici din satele răsfirate pe firul văii care coborâseră din munte să-și mai cumpere de-ale gurii… fără picior de turist. Fără nici o treabă, doar pentru a vedea și o altă lume, însoțindu-l pe tata care mergea în inspecție la șantier, poate doar eu eram turist. Aveam atunci 11 ani! Pentru mine, acela va rămâne pentru totdeauna "Trenul amintirilor" sau "Trenul nostalgiei".

După mulți ani, în Serbia, am cunoscut un alt tren al nostalgiei - Trenul de epocă Mokra Gora - Šargan Vitasi - tot cu ecartament îngust, recondiționat, folosit exclusiv pentru turism. Nu vreau să-l compar cu Mocănița de pe Valea Vaserului.

Mocănița de pe Valea Vaserului - ultima cale ferată forestieră din Europa cu ecartament îngust, care funcţionează cu locomotive cu abur alimentate cu lemn și cărbuni, care încă mai este folosită pentru transportul lemnului - rămâne totuși unul dintre cele mai importante obiective turistice din Maramureș. Mocănița de pe Valea Vaserului - un tren istoric - este un monument istoric și trebuie să-i acordăm respectul cuvenit.

---

VIZUALIZĂRI: 2908 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI