Carolina

TIPĂREȘTE

La Cetatea Alba Carolina am ajuns într-o seară frumoasă de început de septembrie. A fost un succes pentru că am avut o zi plină și vroiam doar odihnă, totuși, am avut ambiția să plec de la cazare și să fac o vizită în cetate. Aerul de afară ne-a înviorat puțin și aveam timp destul dar nu știam unde e cetatea, nu aveam chef de hărți și era pustiu pe stradă, nu aveam pe cine să întrebăm și am luat azimutul greșit, ne-am învârtit puțin pe lângă niște instituții ale statului care își scoteau sediul la mezat și aveam, așa, o senzație stranie: dacă nici pe instituțiile statului nu te mai bazezi, atunci pe cine? Era o clădire nouă cu mult oțel șlefuit la vedere și multă sticlă și avea afiș pe ea că este de vânzare. Eu știam că la Alba Iulia e frumos și acum, iată: asta.

Era și o cafenea pe acolo, într-un colț de clădire, părea atractivă și cochetă dar nu aveam timp pentru asta. Trebuia să găsim cafenele destule în cetate. Adevărul este că erau dar nu prea multe, ba chiar, de mă gândesc, doar una am văzut. Am renunțat să căutăm scurtături și ne-am întors în strada principală pe care mai trecea câte un autobuz când și când și-am avut norocul să dăm peste o ființă omenească pe stradă care ne-a îndrumat. Astfel, am ajuns la micul parc cu statuia cu lupoaica cu Remus și Romulus numit Piața Alessandria și de acolo, în linie dreaptă, am intrat pe scurta stradă ce duce spre una din porțile cetății. Sunt doar câteva case dintre care vreo două restaurante însă păreau clandestine, fără prea multe însemne la exterior, parcă le era și frică să cheme clientul. Pe dreapta, prima casă după micul parc era o casă ce adăpostea un fel de muzeu și avea pe gardul exterior multe planșe mari cam cu latura de un metru ce prezentau imagini din viața pastorală a locurilor cum ar fi la seceriș sau diverse activități casnice tradiționale. O placă albastră de pe zidul casei ne-a lămurit că este Centrul de Cultură Augustin Bena. Era frumos. Deja începea să se simtă istoria.

După străduța asta începea dealul de caldarâm lung de ceva metri și deja vedeam poarta a 3-a a cetății. Din loc în loc tot treceam pe sub arcade albe cu basoreliefuri sau doar coloane cu ceva statui pe ele. După urcuș am ajuns pe o platformă ca o intersecție cu monument înalt la mijloc, pe un soclu care este obeliscul lui Horia, Cloșca și Crișan. Este un loc de belvedere cu o priveliște frumoasă a împrejurimilor. De aici pleacă un trenuleț spre cetate. După intrare există și o parcare de biciclete de divertisment cu patru locuri.

De la obelisc se intră pe sub o poartă frumoasă din zid alb cu basoreliefuri care este la capătul podului peste șanțul de apărare al cetății.

După poartă, ne așteaptă un soldat cu armă, totul din bronz, în mărime naturală, pe stânga. Cetatea e plină de personaje din bronz, în mărime naturală, în diverse ipostaze: ba în picioare: doi domni, un cavaler cu domnița lui, pe bancă: o leliță cu băietul ei, o mândră cu un coș cu flori și tot așa.

Nu departe de poartă sunt niște ruine de zid unde scrie că este centrul legiunii a XIII-a Gemina și alături este un fragment care imită o scenă de pe columna lui Traian: „Sabia încovoiată, arcul, scutul și căciula orice dac avea” dar mai sunt și soldați romani în scenă. Mai în față e o piramidă de prezentare înaltă de vreo 2 metri ce pare din sticlă și prezintă diverse imagini din cetate.

În Cetatea Carolina sunt multe clădiri, unele instituții publice și e și-o catedrală care are în față o rulotă cu colaci secuiești, catedrală din care n-am putut vedea mare lucru pentru că deja era târziu și se întuneca afară.

O singură terasă am văzut, între catedrală și piramida de prezentare și era aglomerat.

Am ajuns târziu la odihnă dar mă bucuram că am văzut cetatea.

Locul este foarte frumos, vast, cu toate construcțiile și amenajările sale, cu priveliștea.

E o plimbare deosebită și rar vezi așa o zonă.

---

VIZUALIZĂRI: 665 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI