Un muzeaș mediocru, bonus o experiență VR memorabilă!

TIPĂREȘTE

Cum-necum, Muzeul Sării ne scăpase nevizitat până la acel moment, așa că am decis să remediem mintenaș acest neajuns. În linie dreaptă, distanța dintre Aluniș și Slănic Prahova e de doar câțiva kilometri, pe șosea făcurăm însă vreo juma’ de oră, căci configurația reliefului impune un larg ocol prin Vărbilău. Ne aflam într-o splendidă dimineață de toamnă ruginie, nici prea frig nu era; odihniți și binedispuși, am parcat lângă biserica Trei Ierarhi (la intersecția străzilor 23 August și George Coșbuc), apoi ne-am îndreptat spre fosta Casă a Cămărășiei, ce adăpostește micul muzeu dedicat „aurului alb” .

Dincolo de gardul „de munte” , alcătuit din scânduri orizontale și altele așezate în zig-zag, am zărit curtea înierbată, tăiată chiar pe mijloc de o alee pietruită, păzită de butași de trandafiri încă înfloriți. Mai spre dreapta, o fântână cu roată; pe fundal, frumoasa casă-culă văruită în alb, cu foișor înflorat la etaj și acoperiș țuguiat. Deocamdată însă a trebuit să poposim la dugheana de lângă poartă, cu dublu rol – casă de bilete și magazin de suveniruri.

Am parcurs din mers informațiile referitoare la combaterea pandemiei (era și un dispenser cu dezinfectant pentru mâini alături, fixat în perete), am insistat mai mult pe programul de vizitare (9-17, luni închis; pauză 12:30-13 pentru aerisire și dezinfecție) și pe tarifele practicate (6 lei/adult; 4 lei/copii 3-14 ani, elevi, studenți sau pentru grupuri de minim 10 persoane; gratis pentru copii instituționalizați sau persoane cu dizabilități). Pentru poze se percepe o taxă de 10 lei, la fel și pentru filmat la nivelul de amator, profesioniștii plătesc însă 100 lei. Mai era trecută o taxă VR de 5 lei/persoană, dar la momentul acela n-am băgat-o în seamă. Am achitat deci cele 2 bilete plus 10 lei pozatul și ne-am îndreptat spre muzeu.

Deși pe ușa de la intrare era specificat că nu se acordă ghidare, am fost totuși însoțiți permanent de o doamnă foarte drăguță, care ne-a spus una-alta (dealtfel, eram singurii vizitatori). În primul rând, arătându-ne interesul pentru casa în sine, am aflat că a fost ridicată la sf. sec. 18 drept locuință pentru cămărașul ocnelor (cel ce se ocupa cu administrarea ocnelor, cu tocmirea lucrătorilor și cu vânzarea sării). Aceasta era considerată o treabă foarte importantă, cămărașul fiind numit direct de domnitor; la vremea respectivă, domnitorul s-a numit Mihai Șuțu, iar cămărașul Ioan Hagi Moscu, descendent al unei bogate familii de negustori de origine aromână.

Lui Hagi Moscu avea să-i pice bine această slujbă, de care s-a ocupat vreme de 23 de ani, între 1791 și 1814. Practic, el era cel ce deținea monopolul vânzărilor de sare către orașele de la sud de Dunăre, bulgărești și turcești. Averea îi va spori vertiginos, o parte din ea întorcându-se totuși către comunitate; pe cheltuiala sa, Hagi Moscu a construit biserica Trei Ierarhi (pe lângă care pășiserăm mai devreme).

În București, cămărașul a avut o casă monumentală pe locul unde azi se găsește Teatrul Național. După moartea lui, micul palat conceput și decorat după ultima modă vieneză ajunge în proprietatea administrației locale și găzduiește, pentru un sfert de secol, însăși Primăria Capitalei. Degradată treptat, clădirea va fi demolată la înc. sec. 20 cu ocazia sistematizării zonei centrale.

În ceea ce privește organizarea și exponatele, Muzeul Sării nu prea m-a dat pe spate; nu l-aș numi chiar neinteresant, ci mai degrabă... ușor bătrânicios. Desigur, sunt panouri cu informații despre proprietățile, importanța și utilizările „aurului alb” , despre exploatarea sa de-a lungul timpului, despre teoriile privind formarea zăcămintelor de sare. Ba, câte ceva și despre orașul Slănic... Explicațiile sunt bine sistematizate (cam succinte și copilărești, pe alocuri), scrise doar în limba română și însoțite de fotografii, hărți și scheme.

Există și o masă ce se vrea interactivă; sunt expuse pe ea niște buline pe care-s desenate diverse chestii, alături de câte o mică explicație și câte un cartonaș cu „Vă rugăm nu atingeți exponatele!” Păi și... interactivitatea?!!!...

În fine... Am rămas cu câte ceva, pot să zic. Am aflat ce-i ală crivac (o mașinărie uriașă din lemn, un fel de vârtelniță, la brațele căreia se lega câte unul sau 2 cai; învârtindu-se, acționa niște scripeți și astfel se coborau/urcau diverse chestii în ocna de formă conică, în sec. 17-19) sau haveză (utilaj mecanizat ce a început a fi folosit prin 1930 pentru delimitarea blocurilor de sare și săparea galeriilor orizontale și verticale). Am aflat (la ce mi-o folosi?!) și că explozibilul utilizat în minele de sare se numește astralit.

Într-una din camere sunt expuse în vitrină câteva produse finite ce au ca punct de pornire NaCl și mi-a făcut plăcere mica recapitulare din anii de școală: în industria alimentară, în scop de conservare a alimentelor, industria chimică, farmaceutică, textilă, electrothenică etc. Altă încăpere (asta chiar mi-a plăcut) a fost amenajată așa cum trebuie să fi arătat pe vremuri biroul cămărașului; cămărașul (un manechin) era prins în studierea unui document și nu prea ne-a băgat în seamă...

Doamna ne-a deschis altă ușă decât cea pe care intraserăm și ne-am trezit imediat în curtea din spatele casei. Am remarcat într-un colț grupul sanitar organizat într-un corp separat; n-am avut nevoie să-l vizităm, dar era ușa întredeschisă și părea ok. Am admirat un pic de jos în sus frumosul pridvor de la etaj, susținut de mici coloane de lemn sculptat, apoi doamna ne-a invitat în fosta pivniță. Aici e un fel de dioramă, se vrea reprodus un fragment dintr-o galerie subterană, sunt expuse unelte, vagoneți și vreo 2-3 manechine-muncitori spre exemplificare.

În partea dreaptă – 2 băncuțe de lemn unite între ele, alcătuind un mic vagonet. În dreptul lor, pe perete, un afiș publicitar pe care scria „Călătorie virtuală în salină” . De fapt, aici am vrut să vă aduc cu povestirea mea! Și poate că nu v-aș fi plictisit cu descrierea muzeașului (mediocru din punctul meu de vedere) dacă aș fi întâlnit anterior această informație pe site, însă singurele 3 articole (excelente, dealtfel) datează dinaintea momentului martie 2018, de când muzeul oferă turiștilor această experiență inedită!

Probabil unii dintre voi sunt familiari cu termeni precum Realitate Virtuală (în engleză Virtual Reality, de unde prescurtarea VR) sau Realitate Augmentată, eu eram întrucâtva, de la inginerul de Tati, care e mare fan chestii de-astea. Practic, cu ajutorul unor ochelari speciali, plonjezi într-o altfel de lume, fiind total izolat de cea care te înconjoară în mod real. Se pare că fenomenul are o sumedenie de aplicații practice, nu doar recreative, ci cât se poate de serioase; nu dezvolt.

Evident, decoperind bâzdâgania, am fost foarte dornici s-o încercăm! Doamna ne-a spus că putem plăti la plecare și ne-a invitat să ședem într-una din băncuțe, apoi ne-a montat ochelarii, dezvăluindu-ne câte ceva din ceea ce avea să urmeze – faptul că vom „călători” într-un vagonet prin măruntaiele unei mine de sare. S-a asigurat că nu suntem claustrofobi și ne-a mai spus că putem da jos oricând ochelarii și putem reveni în lumea reală la cel mai mic semn de disconfort.

„Excursia” durează (am citit ulterior) vreo 4 minute și jumătate, evident că am pierdut noțiunea timpului, m-a entuzismat maxim! Este o experiență multisensorială, una din cele mai faine pe care un turist le poate avea! Asculți ce ți se povestește în căști, vezi caii învârtind din greu crivacul, auzi târnăcoapele muncitorilor spărgând blocuri de sare și zgomotul făcut de explozia ce se petrece la câțiva metri de tine, vagonetul te hurducăie pe șine, apoi prinde viteză într-un montagne russe amețitor printre galerii albe de sare, sfârșind prin a plonja cu efect într-o mare turcoaz; și aici se încheie călătoria, cu zeci de molecule de NaCl venind spre tine!...

Mai multe nu vreau să vă spun; am găsit pe youtube un filmuleț pe care voi ruga web-ul să-l atașeze, vă invit să vă uitați, dar să știți că el n-are cum să reflecte magia pe care o simți în spatele acelor ochelari fantastici! De aceea, mai bine vă duceți să experimentați cu adevărat. Pentru 5 lei și 4 minute și jumătate, veți fi cu adevărat acolo, veți călători cu încântare în timp și spațiu, în realitate înțepeneți fiind în băncuța de lemn! :)...

---

VIZUALIZĂRI: 978 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI