De văzut prin împrejurimile Plovdiv-ului

TIPĂREȘTE

Ne-am prelungit sejurul la Plovdiv cu încă o noapte, pentru că fiind la Mica Basilică, aceea cu mozaicurile romane, am văzut două filmulețe în care erau prezentate cele mai importante obiective care nu trebuiau ratate la o vizită a orașului. Chiar recomand începerea vizitei la Plovdiv cu Mica Basilică din cauza acestor 2 filmulețe.

Cum spuneam, planurile cu mașina ne-au ieșit la fix. Am scăpat de costurile alea mari pentru parcare în Orașul Vechi și am lăsat mașina într-o micuță parcare free, din spatele Poștei. Am hotărât să facem opționalele în penultima zi ca să plecăm dimineața cu mașina, să ne faceam treaba și seara să o parcam în fața casei, pentru că peste 17,30 era fără costuri, urmând ca ziua următoare să plecăm din Plovdiv.

Din împrejurimi am ales să vedem una dintre cele mai importante cetăți ale Asanilor, cea de la Asenovgrad, care era la 16 km de Plovdiv pe sensul de dus, Mănăstirea Bachkovo, a doua ca importanță și mărime după Rila, până la care mai erau încă 12 km, iar pe sensul de întors voiam să ne abatem la Mănăstirea de la Arapova, despre care auzisem tot în filmulețul de la Mica Basilică.

Am ieșit din Plovdiv pe o șosea impecabilă, cu 4 benzi pe sens, au devenit 3 și apoi 2, plus bandă de rezervă, șosea perfectă de mare viteză, II86, autostradă curată.

Cetatea Asanilor de la Asenovgrad și Paraclisul Sf Atanasie

La Asenovgrad am ajuns foarte repede, ne-a plăcut micuțul orășel și am sperat că vom avea timp să-l vizităm puțin și pe el și să stăm la una din terasele frumoase pe care le-am ochit. N-a fost să fie, am ajuns prea târziu înapoi, dar oricum, să știți de el. În împrejurimile orașului Asenovgrad sunt multe mănăstiri, biserici și capele, căutate de turiști, probabil că necesită o vizită și mai lungă. Benzina și motorina erau mai ieftine decât în Plovdiv.

La ieșirea din Asenovgrad am avut indicator de 2 km către Asen’s Fortress, fortăreața medievală din Munții Rodopi ai Bulgariei. Cei mai importanți regi ai bulgarilor, Asanii, au fortărețe peste tot, așa că nu puteam să o ratăm pe aceasta, dacă eram așa aproape de ea.

Pe drumul de 2 km spre cetate sunt câteva popasuri cu restaurant, alte indicatoare de drumeții și un popas cu apă chiar înainte de cetate. Dar cel mai mult ne-am bucurat de priveliștea superbă a cetății, cocoțată pe o creastă stâncoasă înaltă, care se vede tot drumul.

Chiar la intrare spre casa de bilete este o parcare (1,50 leva/oră), însă nu sunt chiar așa multe locuri. Dar câțiva metri mai sus, pe șosea, se parchează și pe marginea drumului, gratis. Chiar dacă șoseaua este cu serpentine și în pantă sunt niște alveole pentru mașini. Intrarea a fost 4 leva de persoană cu reduceri pentru pensionari, copii/studenți sau grupuri.

Fortăreața Asanilor, cunoscută în epoca medievală sub numele de Petrici, a fost construită pe un vârf de stâncă solidă și era structurată în două părți. Cea superioară unde era castelul cu multe camere și mai jos așezarea propriu zisă. Cetatea tracică a fost de mai multe ori cucerită și de mai multe ori a revenit bulgarilor, dar distrusă a fost în timpul invaziei otomane. Există o piatră de stâncă inscripționată de unul dintre conducătorii fortăreței, Ivan Asen, la care se ajunge pe o potecuță în 2-3 minute, dar se vede și de la intrare.

Din castelul cu multe camere și toată fortăreața au rămas doar ruinele zidurilor exterioare, foarte groase, dar extraordinar de bine s-a păstrat biserica fortăreței, Biserica Maicii Domnului Născătoare de Dumnezeu, din secolele 13-14, construită pe un alt colț de stâncă, mai jos decât fortăreața. De fapt ea se vede de pe drum, cocoțată pe stâncă și nu fortăreața.

Biserica a fost folosită de credincioși tot timpul și chiar astăzi este folosită ca biserică ortodoxă. O să vedeți aici niște fresce originale din sec 14, conservate și restaurate destul de târziu.

De la biserică se urcă pe niște trepte de piatră până în cel mai înalt vârf, acolo unde se afla castelul, pentru priveliști foarte frumoase asupra orașului Asenovgrad, care și-a luat numele chiar de la Cetățuia lui Asan, dar și a zonei înconjurătoare. Pare o adevărată ascensiune acest drum, dar nu este atât de greu precum se vede.

Chiar după ce treci de casa de bilete și urmezi indicatoarele către fortăreață, am văzut un indicator în sens opus, către Capela Sf Atanasie, care se afla la 350 de m de cetate. După ce am terminat cu fortăreața ne-am îndreptat spre capelă. Drumul a fost lejer și frumos, pe o potecă prin pădure o vreme și apoi, după ce am trecut de poarta de intrare, pe niște scări cu balustrade, am coborât până la micuța capelă, care se vedea locuită, dar atunci nu era nimeni prin preajmă. I-am dat și noi roată, am inventariat acareturile pe acolo, ne-am odihnit puțin pe băncuța din față și am făcut cale întoarsă.

O vizită la Cetatea Asanilor și Capela Sf Atanasie este pentru oricine. Se ajunge cu mașina până acolo, trebuie puțină atenție la treptele de piatră dintre biserică și vârful pe care se afla fortăreața, iar plimbărica de 700 de m prin pădure, până la Capela Sf Atanasie este super lejeră.

Mănăstirea Bachkovo, a doua cea mai mare după Mănăstirea Rila

De la Fortareața Asanilor am ieșit din nou în șoseaua principală și până la mănăstire au mai fost 12 km. Drumul între Asenovgrad și Bachkovo este foarte frumos, asemănător celor de pe Valea Prahovei a noastră, cu serpentine și multe, multe restaurante, foarte frumos amplasate pe malul râului Chaya, dar multe părăsite, din cauză de pandemie, cel mai probabil.

Pe măsură ce te apropii de mănăstire sunt indicatoare suficiente (3 unul după altul, doar pentru prima parcare). Noi am făcut stânga după acestea, dar am intrat în parcarea de la începutul unei alei de vreo 3-400 de m, care duce la mănăstire. În parcare cu plată (2 leva) era un restaurant cu o cascadă și multe mese pe terasă, terasă care era arhiplină, iar aleea până la mănăstire era plină de tarabe cu mâncare, ceramică, miere, ceaiuri, suveniruri…. diverse.

De la parcare până spre alee se vedea un furnicar de oameni, om lângă om aproape. Mulți aveau pături întinse și măsuțe pliante cu scaune, în partea stângă a parcării, unde cred că este o zonă renumită pentru picnic. Un puhoi de lume, ce să mai, am vrut să facem cale întoarsă. În mod normal ne-ar fi plăcut să facem drumul acela, să mai căscăm gura la tarabe, să ne cumpărăm câte ceva, dar cu pandemia asta, ne-a cam luat cu răcori atâta aglomerație și nici o urmă de mască.

Până la urmă ne-am luat inima în dinți și am zis că este păcat să renunțăm. În puhoiul acela de lume și copii, la data aceea nu am văzut absolut nici o mască, cred că ne-au considerat nebuni când ne-au văzut pe noi. Am mers pe aleea aceea spre mănăstire, fără să ne uităm în stânga sau dreapta. Surpriza a fost să constatăm că pe măsură ce se terminau tarabele se răreau și oamenii, iar la mănăstire am găsit foarte puțini. Ne-am dat seama că toți oamenii aceea nu erau veniți la mănăstire, ci veniseră să mănânce și să se distreze în zona aceea. Nu știu dacă era vreo zi importantă pentru ei, dar totul a durat până la orele prânzului. Când am terminat noi treaba prin zonă nu mai era nici naiba prin parcare sau pe alee.

Dacă vrei să eviți zona de tarabe, de la primul indicator de parcare mai poți merge pe șosea până la parcarea mult mai apropiată de mănăstire, tot cu plată.

Mănăstire Bachkovo înconjurată din toate părțile de Munții Rodopi este a doua cea mai mare după Rila, dar nu numai ca mărime ci și ca importanță și arhitectură și a fost fondată de doi frați georgieni. Din complexul inițial a rămas doar un Osuar care se află în pădure, la aprox 300 de m de actuala construcție.

Informații foarte tehnice, inclusiv un plan al complexului unde se vede și Osuarul, cine a pictat-o sau altele, se găsesc pe un panou informativ, chiar la intrare, pe zid. Imediat cum intri în curtea mănăstirii este un arbore secular foarte aspectuos.

Complexul este destul de întins, curtea mare și frumoasă, decorată cu flori, biserica principală frumos pictată, se vede că picturile sunt foarte vechi și totul este impresionant. În Biserica Fecioarei Maria, biserica principală, este Icoana făcătoare de minuni, adusă din Georgia, la care lumea stătea la coadă.

Am intrat și în Muzeu unde sunt expuse multe obiecte bisericești, cărți, icoane foarte vechi, picturi sau manuscrise.

În afara curții, trecând printr-o poartă, se află Paraclisul Sf Nikola, o micuță capelă cu fresce cu scene din Vechiul Testament și lângă el era o minigrădină zoo cu câteva animăluțe și păsări. Mai multe cișmele sunt prin curtea mânăstirii și în fața paraclisului. Și este de reținut faptul că mănăstirea asigură locuri de cazare pentru pelerini și cred că sunt destul de multe locuri, după cum se vedea.

Cascada Bachkovo

La vreo sută de m înapoi, pe aleea pe care venisem spre mănăstire, se fac niște scări și în capătul lor, spre stânga, pe lângă o troiță, este un drum care duce spre Osuar. Plimbânu-ne pe maps ca să vedem unde este Osuarul, am văzut că la mică distanță de unde ne aflam, undeva în pădure, este marcată o cascadă. Când am dat pe poze să vedem ce-i cu ea, am rămas cu gura căscată. Cascada arată demențial în poze, seamănă cu Beușnițele noastre când sunt pline de apă, parcă mai ceva. Și pentru că eram atât de aproape n-am mai stat pe gânduri, cu toate că eram după o secetă lungă și ne așteptam să nu fie atât de spectaculoasă, cum o vedeam în poze. Dar voiam să vedem măcar locul, și el ni se părea deosebit.

Am purces pe lângă troiță, Osuarul era închis, n-am zăbovit și am luat-o pe potecă, spre pădure, fiind siguri de direcție pentru că așa ne arăta maps, dar nu este nici un indicator către cascadă nici la începutul drumului, nici pe parcurs și nici cascada nu este marcată în vreun fel.

Așa că, dacă ajungeți la mănăstire o să vedeți scările și troița de care zic, care sunt pe aleea spre mănăstire, urcați scările, o luați la stânga pe lângă troiță, și urmați poteca. Ea vă va duce la cascadă și sunt cam 20-30 de minute de mers lejer. Va fi un singur semn de întrebare la un moment dat când poteca se ramifică în V.

Acolo am dat și noi cu banul și am hotărât să ne lăsăm pe latura din stânga. N-aveam pe cine să întrebăm și nu sunt marcaje, cum spuneam. S-a dovedit că am ales bine pentru că nu după mult timp am ajuns la cascadă. Nici potecuța cealaltă n-o fi fost degeaba acolo, o duce ea undeva, sau tot la cascadă, cine știe…

A fost așa cum bănuiam și cascada nu arăta ca în poze pentru că nu avea apă. Dar locul este spectaculos, merită să ajungeți. Mai multe stânci acoperite de mușchi, pe care apa și-a făcut loc, cade în mai multe trepte și se adună jos într-un lac cu apă cristalină, exact ca Ochiul Beiului al nostru. Nu este doar o singură cădere de apă, peste tot se scurge apa. Mi-aș dori mult să ajung într-o primăvară, mi s-a părut un loc extraordinar.

Mănăstirea de la Arapova

De la mănăstirea și cascada Bachkovo ne-am întors spre Plovdiv și la vreo 200 de m de indicatorul spre cetatea Asen, pe partea opusă, adică pe sensul nostru de mers, era indicator către Mănăstirea de la Arapova, despre care auzisem tot în filmulețul de la Mica Basilică. Ne-am dus spre ea pentru frescele originale pe care le văzusem în filmuleț, dar și pentru locul în sine, care ni s-a părut deosebit.

De la șosea până la mănăstire au fost 13 km de drum prin câmpie, searbăd, nici pe departe ca cel spre Bachkovo, dar când am intrat în curtea mănăstirii nu ne-a părut rău. Interiorul bisericii este alb, altfel decât în alte biserici.

Acolo am găsit și un muzeu etnografic, cu 2 etaje, cu camere vechi, mobilate în stil traditional, bucătărie, port traditional, unelte și alte acareturi. Nu am găsit pe nimeni, am vizitat singuri dar la intrare era un bilețel că nu există taxă, dar puteam contribui pentru întreținerea muzeului cu orice sumă, ceea ce am și făcut.

Ne-am oprit puțin și la magazinul de suveniruri pentru că ne-a atras atenția un afiș care ne îndemna să cumpărăm vin din podgoria proprie. Am cumpărat un bidonaș de 2 l de vin bisericesc, pe care am dat 12 leva.

A fost o zi foarte plină, în care nici nu am reușit să mâncăm decât câteva prostioare și înghețată, pentru că acolo unde voiam să ne așezăm ni s-a părut prea aglomerat. Am ajuns târziu la Plovdiv, unde singurul loc de parcare din fața casei ne aștepta pe noi.

Cum spuneam, planurile ne-au ieșit la fix cu mașina, în sensul că n-am plătit parcare, dar era să dăm cu bâta în baltă. Binențeles că am întârziat peste 8,30, ora de la care nu mai ai voie să parchezi în centrul vechi și la ora 9,09 când am terminat de dus bagajele și ne pregăteam să intrăm în mașină, au parcat, exact în fața noastră, cei care blocau și ridicau mașinile. La mustață am scăpat. Ne-am gândit noi că n-or veni ei pe teren chiar la 8,30 dar dacă faceți ca noi e bine să luați în calcul maxim 30 de minute de grație.

Pentru obiectivele de mai sus am mai rămas încă o zi în Plovdiv. Erau prea aproape ca să le ratăm. Ele sunt în direcția Greciei, dar și când am plecat spre casă, cu escală la Veliko, am văzut că pe drumul dintre Plovdiv și Veliko, de aprox 200 de km, sunt destule de văzut.

Obiectivele de pe traseu sunt multe și nu mai sunt chiar opționale din Plovdiv pentru că distanța este mai mare puțin și pot fi făcute din alte locuri mai apropiate. Noi le-am făcut pe parcursul unei zile întregi, mergând pe drumul dinspre Plovdiv spre Veliko Târnovo, unde ne-am oprit pentru o noapte și le menționez aici pentru inspirație.

Cascada Suchurum din Karlovo

La 59 de km de Plovdiv ne-am oprit al Karlovo pentru Cascada Suchurum situată la poalele muntelui Stara Planina. N-am mai fost la Karlovo, dar cu ocazia asta am văzut că sunt mai multe de făcut în zonă, iar la 10 km sunt niște băi termale alimentate de 9 izvoare. Ar merita și Karlovo o altă atenție...

Cascada pe care o căutam se află chiar la marginea localității. Am ajuns la un părculeț, de unde nu mai aveam voie să mergem cu mașina, am parcat și apoi am luat-o pe jos trecând prin parc, pe lângă restaurante, piste de biciclete și foarte repede am intrat în pădure, mergând pe firul apei.

Drumul nu este lung, poate 10-15 minute până ajungi la o minihidrocentrală, iar în spatele ei este cascada. De după gardul care înconjoară stația am văzut cascada dar era o perioadă a zilei nepotrivită, soarele ne venea exact în ochi, nici n-o vedeam bine și nici fotografii nu puteam să facem.

În dreapta se vedea o scară metalică și ne gândeam că poate ea ne-ar duce mai aproape de cascadă, dar văzusem la intrarea în curtea hidrocentralei mai multe locuri de acces spre apă. Ne-am întors așadar ca să o luăm pe malul apei și să ajungem exact sub cascadă.

Când am ajuns la curba dinaintea cascadei, mergând tot pe pietrele de pe malul apei, pe o stâncă imensă, prăvălită în apă am văzut niște haine și un rucsac și ne-am imaginat că cineva stă la plajă. N-am mai făcut doi pași că se ridică în capul oaselor, pe piatra aia, un moș libidinos, gol pușcă, care își îndrepta de zor oasele în fața noastră că poate nu-l vedeam bine. În spatele nostru mai era un bunic cu 2 nepoțele care au făcut cale întoarsă imediat. N-am mai înaintat nici noi, trebuia sa trecem la nici jumătate de m de el și ni s-a făcut lehamite. Văzusem practic cascada doar că nu am putut face poze care să ne mulțumească.

Am făcut drumul înapoi prin părculețul frumos, ne-am tot abătut pe lângă râu, la alte căscăduțe și podețe și am revenit la mașină. Este o plimbare scurtă și foarte plăcută.

Memorialul Hristo Botev din Kalofer

Hristo Botev s-a născut în Kalofer, a trait în exil la București și a murit foarte tânăr, la 28 de ani pentru eliberarea țării sale. După ce am citit lucrurile astea ne-am propus să vedem și noi monumentul dedicat lui în Kalofer.

De la Karlovo am mai făcut 23 de km până la Kalofer. Ne-am oprit în centrul localității, într-o parcare din mijlocul unui parc și ne-am dat seama că aici sunt toate punctele de interes. Uriașul monument de pe deal îți atrage privirea dar în zonă mai sunt 2 muzee, cea mai veche școală din Bulgaria (a tatălui lui Hristo Botev) și Casa Muzeu a lui Hristo Botev. Noi nu am intrat și în ele pentru că așa nu mai ajungeam la Veliko.

Am urcat scările până la Memorialul Hristo Botev, reprezentând niște revoluționari bulgari și o statuie uriașă a lui Hristo Botev și ne-am bucurat de panorama de acolo.

Parcarea se află chiar la baza scărilor pentru monument, acolo unde sunt câteva terase și tarabe cu suveniruri, muzeele, cafenea dar și o piețișoară cu fructe și legume.

După ce am terminat cu vizita am mâncat la una din terase 2 ciorbe de burtă (3 leva), 2 foccacia și o salată cu brânză, o cremă de brânză cu ardei copți și în total am plătit 14 leva (aprox 35 de lei amândoi). Excelentă a fost mâncarea aia, iar de ieftin ce să mai zic.

Monumentul Libertății de pe Vârful Shipka

De la Kalofer am ținut direcția Gabrovo prin pasul Shipka. Noi am mai trecut pe acolo pentru că în primii ani când mergeam spre Istanbul, am traversat munții prin pasul Shipka și am ieșit numai pe la Kapitan Andreevo. Ne-am mai oprit în vârful muntelui, în pas, acolo unde sunt restaurantele și cafenelele, dar niciodată nu ne-am abătut și la monumentul care era foarte aproape.

De data asta am făcut așa. Eu am luat-o pe scări, prin pădure (aprox 700 de scări) și am urcat și tot urcat până la monumental de piatră, sub forma unei piramide, iar soțul a luat-o cu mașina, pe șosea, aprox 1,5 km, pentru că el nu este amator de urcat scări decât dacă e musai.

Am urcat în monument pentru 3 leva de persoană. Sunt mai multe etaje organizate ca un muzeu și la fiecare sunt poze și mărturii din timpul războiului de independență din 1877. De sus, de pe terasa monumentului ai o panorama excelentă asupra Vârfului Shipka, a serpentinelor și împrejurimilor.

Încă de pe drum dar și de sus, de pe Monumentul Libertății se vede și Marele Monument Rusesc, care se află puțin mai jos, un omagiu adus sdoldaților ruși dar și Monumentul Buzludzha care se află pe vârful cu același nume, la 1432 de m și arată ca un OZN. Între cele două monumente erau 10-12 km de serpentine, dar am zis că vom merge cu altă ocazie, pentru că mai avem treabă în zonă.

Am plecat din pasul Shipka și am mers 15 km de serpentine cu izvoare dese și apropo de izvoarele amenajate prin pădurile bulgarilor, nu am cumpărat apă în sejurul ăsta.

Biserica rusească din Shipka

Din pasul Shipka până la Veliko Târnovo aveam peste 60 de km. Când am ieșit din serpentine ne-a atras atenția o biserică cu turle aurii care străluceau în soare de nu-ți puteai lua ochii. Pusă fix în mijlocul dealului din fața noastră, înconjurată de pădure și cu toate că nu era în plan, ne-am îndreptat spre ea.

Nu mai zic că am trecut pe lângă indicatoare de Valea Regilor Traci sau mormântul tracic de la Kazanlâc sau Valea Trandafirilor și ne-am dat seama că încă mai avem multe de făcut prin Bulgaria vecină.

Biserica în stil rusesc din Shipka a fost înălțată în memoria celor care au murit în timpul războiului de independență ruso-turc, la care și noi am dat o mână de ajutor. Fondurile au fost mai ales rusești, de aceea a fost proprietate rusească, dar apoi a fost donată statului bulgar.

Am parcat mașina într-un spațiu amenajat, dar cu pandemia asta nu mai erau alte mașini acolo și am urcat scările (multe) către biserică. Ce ne-a impresionat de pe drum, dar când ne-a apărut în fața ochilor chiar am rămas fără cuvinte.

Biserica este extrem, extrem de aspectuoasă, i-am dat roată ca să o admirăm pe toate părțile, am admirat mozaicurile, domurile aurii, clopotnița, culorile… și ne-am tot așezat pe câte o băncuță din jurul ei ca să ne săturăm de privit.

Am intrat și înăuntru dar nu mi s-a părut ceva wow, așa cum ne-a impresionat exteriorul. Am mai zăbovit un pic prin zonă, am luat un suvenir, am băut ceva la cafeneaua de la intrare și ne-am văzut de drum mai departe.

Sper ca pozele să vă atragă atenția asupra unuia sau altuia dintre obiectivele astea și să le alegeți dacă vă ies în cale în drumurile voastre.

În jurul Plovdiv-ului sunt multe lucruri de făcut. Țineți seama și de asta când alegeți un sejur acolo.

---

VIZUALIZĂRI: 2912 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI