Galleria Umberto I, Napoli.

TIPĂREȘTE

Napoli este unul din orașele europene care posedă acel sistem rapid de legătură între două sau mai multe obiective, între piețe, artere pietonale, bulevarde sau alte locuri principale, renumitele passages acoperite, denumite și Galerii. Ele au apărut din multiple necesități, legate în special de valorificarea unor spații înguste dintre clădiri, cum sunt cele din Paris, spații acoperite, exclusiv pietonale, sau special construite în anumite scopuri, de cele mai multe ori de ordin economic, cum e Galleria Vittorio Emanuelle II din Milano.

În Napoli s-a pus problema sistematizării zonei portuare, aceea cu străduțe încâlcite și aglomerate, pline de taverne, case de toleranță, certuri, scandaluri, crime, epidemii. Într-un astfel de loc sordid a apărut monumentala Galleria Umberto I, prima lucrare din cadrul proiectului de reconstruire al orașului Napoli lansat la sfârșitul sec. al XIX-lea.

Am pornit la drum de dimineață pentru a vizita Centrul Civic al orașului, aflat în apropierea portului, acolo unde se formează limba de pământ spre mare, la capătul căreia se ridică semeț, Castell dell' Ovo. Odată ce am ajuns la fața locului, ne-am îndreptat spre imensa

Piazza del Plebiscito

Aici este locul de desfășurare a diverselor manifestări populare. Pe o latură se ridică Palazzo Reale construit în perioada guvernării spaniole, vis-a-vis se ridică Basilica Reale Pontificia San Francesco da Paola, biserică în stil neoclasic încadrată de coloane grandioase, sursa de inspirație a arhitectului fiind Pantheonul din Roma.

Spațiul larg, deschis selectiv circulației rutiere dă totuși senzația de severitate, cu toată fațada de secol al XVIII-lea a Palazzo Reale, refăcută după un incendiu devastator. Am fotografiat piața și apoi am intrat în fascinanta și plină de viață,

Piazza Trieste e Trento

aflată în imediata sa apropiere. În această piață destul de mică, se află celebra berărie Gambrinus, loc de întâlnire a poeților și intelectualilor vremii.

Am părăsit piața și am intrat în Via San Carlo unde se află Teatro di San Carlo (wow... vă amintiți de Enrico Carusso!), după numele regelui Carol al III-lea de Bourbon. Prestigiosul teatru i-a avut ca directori pe Gioacchino Rossini și Gaetano Donizetti și este mândria culturală a orașului Napoli. Clădirea ridicată la începutul sec. al XIX-lea o înlocuiește pe cea originală, care a ars în întregime în anul 1816.

Am traversat strada și vis-a-vis de Teatro di San Carlo ne-am îndreptat spre monumentala,

Galleria Umberto I

Urmare planului se sistematizare, Galeria Umberto I a fost construită în doar 3 ani. Începută în 1887 și terminată în 1890, în aceiași ani în care, la Paris, Gustave Eiffel și-a construit celebrul său Turn de pe malul Senei. A fost dorința Regelui Umberto I și sediul unui mare ordin masonic.

Arhitectul Emanuele Rocco a proiectat patru clădiri mari așezate în formă de pătrat, legate între ele prin galerii (culoare) din sticlă și fier, patru căi de acces care se intersectează în formă de cruce, cu o imensă cupolă la mijloc, aflată la 57 m de sol, din care pleacă patru „râuri de lumină” ce inundă întreg spațiu. Fiecare din cele patru galerii are o ieșire spre o stradă sau un bulevard din apropiere, spre cele patru puncte cardinale, fiecare din aceste ieșiri este frumos ornamentată.

Intrarea principală în Galeria Umberto I, cea din fața noastră, vis-a-vis de Teatro di San Carlo și este cea mai impozantă. Formată din două portaluri distanțate între ele și susținute de coloane masive din travertin, una trimite spre interiorul galeriei, alta spre un muzeu. Nu l-am vizitat, probabil era al Galeriei.

Portalul din stânga este decorat cu patru statui, reprezentări feminine ce simbolizează patru continente. Portalul din dreapta prezintă tot patru statui și simbolizează cele patru anotimpuri.

Am trecut prin mărețul portal al intrării din dreapta, cel cu reprezentările a patru anotimpuri. Într-devăr, arhitectura este monumentală, greu de descris în cuvinte pentru un necunoscător în materie.

Largi și bine luminate, cele patru passages acoperite cu sticlă și pavimentul marmorat în formațiuni geometrice, expun vitrinele diverselor magazine. Pe Galeria din stânga, ce duce spre vest, cu ieșire în Via Toledo se află un Mc Donald' s, îmbrăcăminte, încălțăminte pentru femei, bărbați, copii. Pe Galeria din dreapta, ce duce spre est, vitrinele expun aparatură foto, electrice și mai câte. În Galeria din față, ce duce spre nord, găsim cosmetice, papetărie, jucării etc.

Pavimentul este o splendoare! Lucrat din bucăți de marmoră în nuanțe de gri și ocru, în centru, sub cupola cea mare se află Steaua lui David, semn al lojei masonice din Napoli. De jur împrejurul acestei stele, am admirat medalioanele celor 12 semne zodiacale lucrate în mozaic și înconjurate de elemente caracteristice.

Nu cu foarte mulți ani în urmă Galeria devenise un fel coș de gunoi al orașului. Aici era terenul de fotbal al copiilor din cartier. La vizita noastră deși încă mai era în renovare, totuși nu am văzut nici urmă de materiale de construcție în afară de schelărie.

Încă de la înființare aici a fost centrul comercial al orașului cu mici localuri și cafenele, cu magazine de lux, redacții de ziare, ateliere de modă, aici se strângea intelectualitatea, se discuta, se făcea politică, cu alte cuvinte, un adevărat For al orașului, obicei rămas din vremurile de demult.

Ce se poarte admira? Întreaga construcție în stil Art Nouveau.

Ce se poate fotografia? Totul, inclusiv figurinele feminine, de altfel o frumusețe, piloni de susținere ai imensei cupole.

Ce se poate număra? Semnele zodiacale ele pavimentului.

Ce se poate cumpăra? Dacă sunt la maxima lor funcționare, cred, orice, dar prețurile nu sunt deloc, mici.

Când și dacă situația o va permite și veți trece prin monumentala Galeria Umberto I, Napoli, veți fi desigur încântați!

---

VIZUALIZĂRI: 1037 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI