Din Berca mergem voioși, la Vulcanii Noroioși. Și, ca să-ntregim ghiveciu' — și la „Fierbătorile” din Beciu

TIPĂREȘTE

Rămăsesem atârnat la ieșirea din Mănăstirea Ciolanu, la finalul review-ului anterior, de nu v-a interesat de el.

Nu ne-am urcat în mașină înainte de a vizita și Tabăra de sculptură de la Măgura, amplasată în imediata apropiere a mănăstirii. Despre tabără afli citind un mare panou, că, altfel, nu se prea vede. Că e iarbă mare, mult prea mare ca să cred că cineva a folosit pe-acolo o motocoasă. Și e păcat, n-o fi Tabără cine știe ce simeză dar, merită mai mult respect din partea celor care o administrează. În afara ierburilor, ar fi prins bine și golirea coșurilor de gunoi și strângerea gunoaielor de pe jos, aruncate cu osârdie de cei care s-au încumetat pe acolo. Mă rog, chestie de educație și a administratorului dar și a ălora de și-au aruncat gunoaiele pe unde-au apucat. Că, deh, știți vorba:” Lume multă, oameni puțini!”

Ceva mai departe de tabără, mergând pe același DJ 203 G, la intersecția cu DN 10 veți găsi „Fântâna lui Mihai Viteazul” . Construită la 1975, în cinstea voievodului care, prin octombrie 1599, în timp ce mărșăluia spre Ardeal, s-a oprit cu armata lui în acel loc. Ori, acea fântână ar marca tocmai locul taberei. Merită s-aruncați o geană, măcar așa, să știți despre ce e vorba când vor vorbi alții despre ea.

Bun, cam asta este de văzut în zona de lângă mănăstire. Mai departe, în drumul spre casă, am decis să mergem să vedem și celebrii vulcani noroioși, mai ales că ne erau în drum.

Pentru că de ce? Că cică e un fenomen destul de răruț prin Europa, ba chiar și prin lume, așa că, dacă tot e o curiozitate, de ce nu, chiar dacă ne-au mai lucit ochișorii pe-acoloșa. Dar, niciodată nu e prea mult, când e vorba de vizite și de plecat de acasă, cazul meu.

Cum se ajunge? Relativ simplu, mergeți spre Berca și, la intersecția ce vi se va deschide în față veți găsi indicatoare să vă ducă la locul cioată. Urmați cu încredere indicatorul de zice că vă duce la Pâcle (așa cum li se spune în zonă) și veți parcurge vreo 16 km, poate mai mult sau mai puțin, DJ 102 F, pe relația Berca-Joseni-Policiori - Scorțoasa și, de aici, la intersecția ce vi se va deschide, faceți dreapta, spre Pâclele Mari, pe DC 108.

Drumul nu este cumplit, asfaltul este peticit, iar peisajul așa și-așa, treceți prin niște coclauri originale. La un moment dat, veți ajunge la un indicator care vă va îndruma, la stânga, spre Pâclele Mari iar înainte veți ajunge la Pâclele Mici.

Stop mașina, să lămurim ce este și ce vrea ei, acești vulcani noroioși!

Ei bine, aflați că vulcanii ăștia s-au format prin erupția gazelor din mațele pământului, în combinația cu pânza freatică și un sol argilos. Conurile s-au format prin uscarea, la suprafață, a mâlului, care, de multe ori curge pe micii versanți, ca niște pâraie. Prima oară au fost observați pe la 1867, pe când se efectuau prospecțiuni geologice, în căutare de petrol. Din anul 1924 zona a fost declarată rezervație naturală.

Drept este că acești vulcani nu sunt singulari în zona Berca, în țară mai putând fi întâlniți prin zona Ocna Sibiului, la Homorod, la Bazna, în anumite zone colinare din Transilvania sau Moldova. Zona de aici, de la Berca, este însă cea mai mare unde se manifestă cel mai spectaculos fenomenul, de aici și importanța acordată. La Pâclele Mari rezervația acoperă vreo 16 ha, la Pâclele Mici doar vreo 10. Mult mai mică este suprafața unde se manifestă” Fierbătorile de la Beciu” , în principiu fiind vorba despre același fenomen, doar că aici apa este parcă mai multă ca la Vulcani. Toate astea nu le-am știut eu, din bagajul meu de cunoștințe de cultură generală ci le poți afla chiar la fața locului, pentru că, este bine de știut, la intrarea în zona Pâclelor Mari veți găsi panouri care vă explică ce anume urmează să vedeți, cum s-au format vulcanii, care este diferența între vulcani și” fierbători” , informații pe care nu vi le divulg eu, vă las plăcerea să le descoperiți singurei. În plus, prin acele panouri ești înștiințat și ce atitudine să ai pe durata vizitării rezervației, ce să și, mai ales, să nu faci câtă vreme ești acolo.

Puteți parca mașina într-o largă și întreținută parcare, de care vă veți putea bucura după plata sumei de 5 lei. Intrarea în rezervație este chiar lângă parcare, acțiunea în sine se face în cadru organizat, încolonați și aliniați, se face control la unghii și batiste. Din portofel veți scoate suma de 4 lei pentru om, persoană adultă și vi se va elibera bilet, fain-frumos.

După ce pătrundeți în rezervație puteți năpădi pe unde vreți: fie sus, pe conuri, fie la observatorul amplasat pe partea dreaptă, după intrare, fie pe aleea spre observator unde veți putea fi educați citind ce scrie pe panourile în cauză.

De regulă, cam după o oră ți se ia de vizitat și, cumva normal, începi să vii spre ieșire, sperând că vei ajunge la mașină. Important de știut, ieșirea nu costă nimic!!! Nu râdeți, în anumite situații, este posibil ca în zonă mirosul să fie pregnant, ceva ca de păcură arsă cu arome suave de sulf. Este reprezentarea bisericească a ceea ce se prezumă că este atmosfera din Iad, cred că ar fi bine pentru noi, păcătoșii, să ne obișnuim! Zic și io, nu dați cu parul! De aia, spun, este bine că nu plătim și la ieșire. =))

„Fierbătorile de la Beciu”

De la Pâclele Mari la „Fierbători” se poate ajunge fie pe drumul de deasupra parcării, drum de biciclete sau, ceva mai jos de Vulcani, pe un drum de piatră, dar bun, spre satul Beciu. Abuzați de acel drum vreo 5 km, dacă vă ajută, veți merge pe strada” Arbănași” , exact ca satul de lângă Veliko Tărnovo.

Să fiți curajoși, drumul este bunicel, aveți indicatoare care vă vor duce până la locul feței! :))

Așa cum spuneam, suprafața pe care se manifestă fenomenul este mult mai mică dar, la fel de spectaculoasă. Aici bolboroselile sunt mai dese, poate și pentru că, v-am spus, din pământ iese mai multă apă. Peisajul este însă la fel de selenar. Per total, ceea ce vezi merită cele 10 minute pierdute pentru a ajunge aici și, eventual, cele câteva bucșe ce trebuie mai apoi schimbate, pentru că accesul în zonă se realizează, de la un moment dat, pe un drum petrolier.

Pentru a întregi imaginea de ansamblu a zonei vă mai spun că în caz de sete, puteți mânca la un restaurant de lângă parcarea auto de la Pâclele Mari, restaurant care se cheamă exact cum v-ați aștepta” Vulcanii Noroioși” . Când am ajuns noi acolo am fost foarte hotărâți să folosim locația, doar că era într-o stare de aglomerare suficient de descurajatoare pentru cei ce-ar fi vrut o masă acolo.

Pe drumul de venire sau întoarcere am găsit o așezare de corturi ce părea a se vrea terasă, la care era, iarăși, multă populație. Judecând după fumul ce se ridica de la grătare și, mai ales, după miros, îndeletnicirea de bază era mâncatul pastramei de oaie și a eventualilor mititei. Parcarea era de-a dreptul, pe marginea drumului, iar accesul spre terase era liber. Timpul de așteptare pentru ca să-ți primești halca de carne era, și aici, suficient de lung, așa c-am plecat nemâncați din zonă, mai ales că nu eram flămânzi ci, mai mult, așa, pofticioși. Cei cu mai multă răbdare vor reuși să bată falcă, deci, flămânzi nu veți rămâne!

Boon, acuma termin de scris despre zona în cauză! Dacă ați găsit ceva care ar putea să vă ajute, foarte bine! Dacă nu, nu e nicio surpriză, când ați mai găsit așa ceva, vreodată, de când scriu aici?!

Ca să mă iertați vă pun o melodie frumoasă: youtube

Așa că, acestea fiind spuse, am plecat, haidi, pa!

Peisajul este interesant, nu mă refer doar în zona rezervației ci pe întreg arealul. Drumul de acces însă este destul de prost. De fapt, așa a fost de când știu eu zona, chiar dacă este asfaltat este departe de ceea ce ar merita locul turistic!

Vizitarea rezervației este maxim a ceea ce oferă zona. Deși am văzut câteva pensiuni, nu cred că vă veți înghesui să obțineți locuri de cazare.

---

VIZUALIZĂRI: 1315 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI