Cascada „Happy Fish” – Păstrăvăria Alex - Mara

TIPĂREȘTE

Venim dinspre Baia Mare şi mergem la Sighetul Marmaţiei. Din Baia Sprie, la 5 km de Baia Mare, ai două variante de a continua drumul spre Sighet, amândouă variantele de drum trecând pe lângă Munţii Gutâiului, o variantă prin dreapta, la est prin Pasul Neteda iar a doua variantă prin vestul munţilor prin Pasul Gutâiului. Am ales varianta prin Pasul Gutâiului, cu peisaje de vis foarte frumoase şi spectaculoase.

Ieşim din Pasul Gutâiului, terminăm cu serpentinele şi începe drumul drept. După o curbă la stânga pe lângă un deal vedem foarte multe maşini parcate şi pe stânga şi pe dreapta drumului. Pe dreapta, printre maşini sunt şi câteva tarabe cu câţiva ţărani având diferite fructe la vânzare iar pe partea stângă, mai multe clădiri ce flanchează un mic lac din care ţâşneşte o arteziană mică, un pod de lemn acoperit, destul de lat pentru ca pe el să fie amplasate mai multe mese la care se mânca de mama focului iar mai departe, pe stânga, stupoare: o cascadă! O cascadă destul de mare cu o cădere cam de 20-25 de metri.

Ne oprim pe dreapta, scot harta şi caut nedumerit. De pe harta pe care o am lipseşte chiar şi numele localităţii, care este anunţată de o tablă indicatoare, la câţiva metri mai încolo de locul unde am găsit loc de parcare, darămite cascada. Dau urgent vina pe hartă şi continui să privesc căderea de apă. Suntem la intrarea în localitatea Mara, dinspre Baia Mare iar lumea stă frumos la rând, la o cascadă nemarcată pe harta turistică, să se fotografieze.

Iau aparatul foto, pun obiectivul de 250 şi focalizez pe partea de sus cascadei. Apa cade spectaculos, în cantitate şi cu viteză foarte mare faţă de toate celelalte cascade de prin zonă. În partea de sus apa parcă ţâşneşte de pe versant înspre exterior şi după o cădere de cam 10 metri se sparge de pietre care ciudat sunt amplasate în locul ideal pentru a produce un efect spectaculos, împrăştiind milioane de stropi de apă şi formând o perdea fină care este purtată de adierile vântului peste oameni şi clădirile din lemn.

Privesc prin obiectivul aparatului şi mă umflă râsul. În partea de sus, aproape invizibil din cauza debitului mare de apă, este construit un jgheab foarte lat şi lung în exterior ceea ce produce acel efect de „ţâşnire” al apei de pe stâncă şi nu din stâncă, cum pare la prima vedere. Privesc mai jos şi văd că în locul unde apa ce se prăvăleşte de sus şi atinge pietrele, de fapt, este un zid construit din pietre mici, zid la fel de invizibil la prima vedere, datorită debitului mare de apă şi care zid produce efectul spectaculos de spargere al apei. E clar, îmi spun. Ţeapă! Şi în minte îmi vin diferite articole ale unor firme „consacrate”, mistificate pentru a fi vândute ca brand-uri originale: adias, puna, soni, panasoanic, etc.

Dacă tot am oprit, ne apropiem de cascadă. Trecem pe podul de lemn, de fapt un mic restaurant, unde după cum am mai spus lumea se înfruptă pe rupte cu peşte, păstrăv bănuiesc, trecem de un mic bar, amplasat la capătul podului, de grătarul pe care sfârâie de zor micuţele produse piscicole şi ajungem la cascadă. De aici de aproape totul se vede mai bine. E clar de ce cascada nu există pe hartă.

Apa din cascadă, după ce se prăvale, se adună într-un mic lac de unde curge mai departe. Din celălalt lac, mai mare şi care este undeva în dreapta, apa trece pe sub podul-restaurant şi formează un alt mic lac a cărui apă se varsă în al treilea lac format de apa ce vine de la cascadă. Înainte de a se uni cu apa ce se prăvale din cascadă, apa ce trece pe sub pod este ghidată printr-un jgheab, peste o roată de moară care angrenează, prin mai multe curele de transmisie, un utilaj amplasat într-un mic foişor intitulat „Moara de mălai”. Pentru mămăliga cu care se vine servit păstrăvul, evident.

Realizez câteva clişee şi trecem înapoi peste pod. Oamenii stau la mese, unii alegând oasele din păstrăvi, alţii înfruptându-se pe nerăsuflate iar copii lor, piticii, aleargă printre mese, spre disperarea părinţilor, care stau cu ochii pe ei „ca pe butelii”, marginile podului fiind destul de largi pentru a permite vreunui „năstruşnic” să se prăvale în apa de sub pod. În cealaltă parte a lacului mare, familii cu copii se plimbă de jur împrejur admirând arteziana din mijlocul acestuia.

Ajungem pe partea drumului cu vânzătorii ambulanţi. Vedem şi reclama cu numele popasului: „Păstrăvăria - Happy Fish - Alex”. Cumpărăm o pungă de nuci în coajă şi un kg de mure de pădure, cu 10 RON fiecare, de la un moroşan care imediat ce-şi primeşte banii pe marfa vândută, începe a se lăuda la ceilalţi vânzători ambulanţi cu afacerea tocmai încheiată. O femeie ne îmbie cu caş şi brânză, o alta cu mere şi pere, cică naturale. Mulţumim!

Urcăm în maşină şi plecăm. Două întrebări mă chinuie: ”Cât de happy or fi păstrăvii ce sfârâie pe grătar? ” sau ”O fi Alex cel happy? ”

---

VIZUALIZĂRI: 7094 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI