O alta faţă a lumii - Sahara

TIPĂREȘTE

O noua zi, o noua provocare

Cu o zi inainte am pus la cale un minisafari in Sahara. Am mai fost in cateva randuri, inclusiv in locul unde s-a filmat o parte din Razboiul stelelor, in partea algeriana a desertului, in desertul de pietre, marele deset de vest, asa ca nu mi s-a parut ceva iesit din comun.

Grava eroare!

Oricum asteptam cu o infinita nerabdare reintalnirea cu Sahara, de care sunt indragostita iremediabil si definitiv. De fiecare data cand am fost acolo am simtit apasarea nemerginirii de nisip, senzatia de leganare a perdelei fine ce se unduie usor in razele soarelui si in bataia vantului. La fel ca apa marii, nisipul se misca fara incetare, dand nastere la forme ciudate, la desene minunate.

Nelinistita si neimblazita, Sahara m-a fascinat de fiecare data. Intinderea roscata de pudra miscatoare are darul de a te fermeca si a te face sa ramai pe veci uimit, de a-ti aminti de fiecare data cu drag si dor de uduirea delcata a muntilor inselatori de nisip.

Dupa ce ne trezim si ne grupam in jurul piscinei, gasca bine infofolita se pune in miscare. Urcam intr-un jeep si pornim, unii dintre noi nerabdatori, altii curiosi, dar fiecare cu o umbra de teama in suflet.

Sahara mai si ucide din cand in cand.

Trecem pe ulitele inca adormite ale oazei si ajungem la marginea desertului. Peisajul se schimba insa dramatic. In decurs de cateva secunde se pornesteun vant napraznic si o perdea de nisip se ridicala fel ca un paravan in fata masinii. Vantul urla ca un lup turbat, invartejind pungi, hartii, frunze uscate de palamier. Valatuci de praf si nisip se ridicau pana la cer intr-un dans nebun. Nimic nu mai era ca acum cateva secunde. Un vaiet prelung te impresura de peste tot, ca si cum mii de glasuri ar fi inaltat o ruga nesfarsita naturii. Tipenie de om sau animal pe strazi. Ziduri de praf si nisip inaintau amenintatoare inspre mijlocul oazei, maturand totul in cale. Ca un ropot de ploaie se auzea nisipul lovind cu furie caroseria si geamurile masinii. Inspaimantati, priveam cum, in miscari diavolesti, vantul, intr-un vuiet prelung, impigea nisipul fin de parca ar fi vrut sa curete oriceurma de vietate. Nu se mai vedea nici la 5 metri, fapt ce face ca soferul sa decida ca nu se poate merge mai departe si ne intoarcem.

Era temuta furuna de nisip care apare de nicaieri si, la fel de brusc cum incepe, se si termina, lasand in urma un val de pulbere fin ace i-ti intra in ochi, gura, nas, urechi. Soarele a disparut fara urma si un frig patrunzator i-ti taie respiratia. Nu te poti ascunde nicaieri, pentru ca vantul te gaseste si-ti aminteste ca tu, acolo, esti un intrus.

Dupa cam 15 minute de iad, totul se opreste. In alte cateva secunde soarele straluceste sus pe un cer la fel de limpede si de curat. In afara de stratul fin de nisip nimic nu mai amintrea de urgia care tocmai a trecut.

Insa, din superstitie, soferul nu mai vrea sa plecam, asa ca excursia ramane pentru o doua zi, iar noi hotaram sa vedem cetatea veche.

Cocotata pe un pinten de munte, cetatea veche strajuieste de secole oaza. Construita din nisip si sare, cu o arhitectura ciudata si, pentru noi, inspaimantatoare, cetatea a fost parasita acum multa vreme, pastrand insa un mister ascuns. Stradutele late de un metru si jumatate sunt marginite de niste case cum nu am mai vazut. Nu stii exact unde incepe una si unde se termina. Intrii pe o usa si din camera in care ai intrat intrii in alta casa, apoi intr-o curte interioara, apoi in alta casa, si in alta…...

Inca mai sunt in unele case sobele si oalele de lut in care se facea mancarea. La cate o fereasta mai atarnau cercevelele unor ferestre, pe cate un perete se mai vedeau urmele de zugraveala, in cate o incapere se mai vedeau gramezi de iarba uscata, semn ca acolo ar fi putut fi un adapost de animale. Vantul vajaia prin lungile coridoare cu statut de strazi. Cetatea era in asa fel construita incat, in zilele toride de vara curentii de aer racoreau peretii casutelor. Nu pot spune ca, estetic, am gasit-o frumoasa, Culoarea monotona si rosiatica mi s-a parut anosta. insa conceptual l-am gasit interesant si surprinzator. Am ratacit cam vreo doua ore prin labirintul de strazi, am vizitat si fostul centru administrativ al cetatii, iar cand am ajuns la o margine a acesteia am dat de o scara sapata in stanca ce ducea undeva. Nu se vedea unde. Nefiind nici un semn ca nu am fi avut voie sa mergem, am urcat scara. Dupa o cotitura a aparut ceva cu totul neasteptat:

O MOSCHEIE.

Bine ascunsa vederii, nebanuita de jos din oras, de un alb stralucitor, cu un platou imens in fata, din marmura alba, parea un castel din poveste. Minaretul, ca o dantela fina de matase, se ridica diafan inspre cer O usa uriasa din lemn de cedru, cu o sculptura minunata, bine zavorata, tine curiosii la respect. Din pacate nu putem vizita moscheia, regulile fiind foarte stricte, si acest loc fiind absolut intim pentru siwani.

O liniste deplina si un lujer timid de floare m-a facut sa ma simt pe un alt taram. Contrastul izbitor intre albul imaculat al moscheii si rosiaticul muntelu, arabescul minunat al pavaului de marmura, vinisoarele fine de pe marmura peretilor, te facea sa crezi ca esti pe covorul fremecat. Totul are un aer arhaic si mistic, aducandu-ti o pace interioara si o liniste a sufletului nemaiintalnita. Ai vrea sa pleci si nu poti, ai vrea sa vorbesti si cuvintele nu vin, ai vrea sa imparti cu toata lumea ceea ce simti si nu gasesti calea. Inima bate cu putere si nu stii de ce. Simti ca timpul s-a oprit, ca viata zbuciumata din care vii s-a topit in neant, ca tot ceea ce ai acumulat material este in zadar, ca atunci si acolo esti numai tu cu tine si cu divinitatea, indifferent cum s-ar numi ea. O stare de bine, de implinire si de pace te impresoara, t e invaluie. Cred ca un singur cuvant ar cuprinde in el esenta a tot ceaa ce am trait acolo:

FERICIREA!

De la inaltimea terasei se vedea intreaga parte de vest a oazei, pana departe in zare. Lacul de sare, cu sclipiri verzi si aurii se odihneste in soarele cald, siruri de formatiuni muntoase, roase de vreme si de vant, aidoma unor ciuperci uriase, sclipesc in luminal impede si alba a zilei. Forfota orasului se inteteste, oamenii repara stricaciunile furtunii, mormane de iarba se misca parca prin vointa proprie pe stradute, ascunzand bine sub ele magari si asini somorosi. Toata lumea tace, suntem amutiti de inca o surpriza a oamenilor in oaza. Si ne mai astepta una. Am ajuns in partea nordica a cetatii si, de dupa un colt, la fel de neasteptat se deschide in fata noastra panorama uimitoare a Saharei. O cladire guvernamentala, ultramoderna, cu un imens platou in fata, pavat si acesta cu marmura alba cu serpuiri negre, priveste linistita intinderea galbiue sa desertului, atarnata pe o stanca. De jur imprejurul platoului sunt bancute pe care sa te odihnesti si sa privesti in voie Sahara. Privelistea este mirifica Vezi de acolo pana la linia orizontului numai nisipuri cand albe, cand roscate, Parca siruri de foc strabat aerul rece Crestele ascutite ale dunelor sfasie fundalul cerului albastru. Ai senzatia ca totul este atat de aproape ca poti atinge, dar, vai, ce inselator este…. Nu am fost curioasa sa stiu ce fel de cladire este sau ce adaposteste, dar am fost uimita ca, acolo, la inaltimea aceea, in locul acela, dumnezeu stie cum, au facut-o

Ziua zboara pe nevazute si seara coboara cu repeziciune. Inca o zi s-a dus. Ce pacat! Orasul, la fel de animat i-si aprinde luminile. Vanzoleala este maxima, harmalaia este la apogee si oua ne da ghes foamea. Hotaram sa cautam de mancare. Hoinarind pe strazi vedem in departare un foc. Unde-I foc e si mancare si o luam la picior intr-acolo. Intr-o vatra de pietre ardeau cu foc vessel niste crengi groase de maslin. Langa ele o instalatie hazlie. O jumatate de butoi de tabla pusa pe niste picioare solide de fier, plina ochi cu jar incins. Deasupra doua tepuse de fier legatela un motoras, perpeleau la caldura jarului cate 3 pui pe fiecare tepusa. Langa instalatia descrisa niste custi de plasa de sarma in care stau fratii puilor de pe tepusa. Totul se desfasoara cam asa: mergi la cusca, alegi puiul, negustorul il taie, il unge cu ceva mirodenii dintr-un vas ce a trait si vremuri mai bune, si il pune in tepusa, cand sunt comandati déjà 3 pui ii pune la copt. Uni asteapta acolo pana sunt gata, altii pleaca si revin in 45 de minute. Si vanzatorul nu incurca puii intre ei. Sa nu credeti ca duce lipsa de musterii. Noi am asteptat doua serii pana sa ne vina randul, dar a meritat. Mai proaspat nu se poate!

Pana sa fie gata puiul ne-am fotografiat cu proprietarul, ne-am incalzit la foc, am asistat la o mustruluiala facuta de proprietar baiatului sau, un carlan de vreo 14 ani, urmasul sau la afacere (il trimisese sa cumpere pungi si era profund nemultumit ca baiatul cumparare pungi de o anumita marime, trebiua sa cumpere mai mici, ca erau mai multe intr-un kg.), am intrat in vorba cu ceilalti oameni care asteptau, ne-am mi plimbat prin imprejurimi si am fost la cumparaturi. De curmale. Magazinul…... O incapere cam de vreo 20 de metrii patrati, cu rafturi de sus pana jos, pe rafturi un strat gros de praf, ce nu prea cred ca fost sters vreodata. Pe ce se mai vedea din peretii, albi candva, se unduiau panze consistente de paianjeni si atarnau niste fire de current legate intre ele in fel si chip (daca la noi ar fi asa ceva, pompierii ar face infarct instantaneu), de unul din ele atarnand un bec atat de murdar ca abia mai lumina cate ceva. O balanta cred ca de pe vremea romanilor trona pe o masa schioapa acoperita cu ziar. Un tinerel de vreo 20 de ani se uita impasibil la un televizor atarnat pe un perete, fara a fi deloc deranjat de izeria crunta din jur. Dupa o vreme, cand fazele meciuli de la televizor mai lancezisera, ne baga in sema si ne das a gustam, pe rand, din fel si fel de cutii mai multe soiuri de curmale in mai multe feluri pregatite pentru a fi pastrate. Alegem un soi, l-a impachetat de ziceai ca a facut cine stie ce scoala de design si plecam. Preluam puiul bine rumenit, si cu trofeul in punga mergem la hotel sa ne punem foamea la respect sis a dormim. Maine vom merge in desert si va fi ultima zi in oaza.

---

VIZUALIZĂRI: 2037 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI