ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 22.09.2019
GR. VÂRSTĂ: 20-30 ani
DIN: Alba Iulia
ÎNSCRIS: 01.07.18
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
OCT-2018
DURATA: 7 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI -- v: -

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
70.00%
Satisfăcător
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
70.00%
Satisfăcător
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
82.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 9 MIN

Egipt – a fost frumos, dar nu mai merg!

TIPĂREȘTE URM de aici

Bună! Anul trecut, la sfârșitul lui octombrie 2018, am fost în Egipt unde am petrecut o săptămână frumoasă împreună cu soțul meu și doresc să vă împărtășesc experiența noastră din această țară a contrastelor.

Temperatura aerului în această perioadă a fost foarte plăcută. Soarele răsare cam pe la ora 05.45 dar la ora 17.00 e beznă.

Apa mi s-a părut a fi cam rece (ce-i drept, eu sunt friguroasă). Vă sfătuiesc să vă luați încălțăminte specială când intrați în mare pentru că am văzut foarte mulți arici de mare și scoici cu țepi unde apa e foarte mică!

Viza

Viză cu 28 de euro sau 25 dolari? Dacă vă luați după reprezentantul companiei, sau agenția locală care vă așteaptă, și mergeți cu turma, așa cum aproape că făcusem și noi, dați 28 de euro (acolo unde sunt standurile, în șir). Dacă nu aveți euro vă trimite la bancomat să schimbați în dolari.

Noi am mers la bancă (primele trei ghișee lipite de perete), și acolo aveau viză cu 25 dolari (veți vedea că oamenii nu se înghesuie să meargă acolo, pentru că aleg turma).

Bani pentru bacșis

Vă trebuie mult mărunt pentru bacșiș (pentru șofer, pentru cel care cară bagajul, pentru cel care face curățenie, pentru ospătari, etc). Umblați cu minim 2 săptămâni înainte de plecare după euro mărunt. Am observat că la magazine mulți nu mai acceptă dolari, ci euro! Inclusiv mini trip-urile achiziționate de acolo sunt în euro!

Excursii

Sunt multe de vizitat și de făcut în Egipt. O săptămână nu e suficient. Pentru a avea amintiri de neuitat sunt necesare 10 sau 14 zile de sejur. Sunt două variante de organizare a excursiilor: prima cu compania recomandată de agenția prin care vă faceți vacanța (au prețuri mari) și agențiile locale egiptene (care sunt de încredere și au aceleași facilități, același tur la jumătate de preț).

Apropo, dacă faceți excursiile cu altă agenție decât cu ghidul de la agenția recomandată din țară, s-ar putea să nu primiți pachet cu mâncare pentru drum.

Noi am stat la Shiva Grand Hotel și când am cerut mâncare pentru pachet, ne-au solicitat și chitanța pentru excursie și ne-au râs în nas spunându-ne că nu avem dreptul să primim ceva. Asta înseamnă la ei all inclusive. Asta nu e general valabil, depinde de hotel!

Excursie la Cairo

Plecarea la Cairo a fost dimineața la 02.40 și am sosit la ora 23. Este obositor, dar merită! Drumul, în general, este bun. Foarte mulți oameni vorbesc despre faptul că acolo sunt oameni cu arme care însoțesc convoiul de autocare.

Aici, voi face o paranteză. În Egipt este dictatură militară. Asta înseamnă că armata este la putere. Dacă mergeți cu ghidul companiei recomandate, cel care vi se prezintă la sosire ca fiind ghidul dvs, în autocar veți avea un paznic înarmat. Misiunea lui este să vă protejeze! Turismul este mană cerească pentru Egipt! Pe parcursul drumului veți vedea cam din 20 în 20 km puncte de verificare a traficului unde este poliție militară înarmată (au armament chiar și blindate). Misiunea lor este de prevenire și combatere a terorismului. Convoiul este însoțit de militari înarmați în fața și spatele convoiului, totul pentru protecția turiștilor! Veți mai vedea polițiști îmbrăcați în alb. Aceia sunt din partea Poliției Turismului la care puteți apela cu încredere în caz de vreo problemă. Gata paranteza.

Cairo e greu de descris în cuvinte. Este o sărăcie greu de imaginat și o mizerie cruntă. Oamenii locuiesc în condiții precare. Traficul e un haos. Fiecare merge pe unde-i trăznește mintea, merg cu farurile stinse noaptea, nu există prioritate, claxonează non stop; folosesc claxonul când depășesc, când nu au loc, când se observă pe timp de noapte cu luminile stinse, când se înjură. Nu veți înțelege nimic! Sunt și câte 6 benzi pe sens, dar merg 8 mașini în paralel. Am văzut o vită tăiată, pusă într-un tuk-tuk, neacoperită (ținută în soare, praf și muște) și o ducea la un magazin. Ghidul vorbea despre asta ca fiind normal. LOL!

În această excursie este inclus prânzul, la un restaurant vis-a-vis de piramide. Mâncarea e destul de nașpa iar mititeii de dromader au un miros... neplăcut. Dar am uitat asta imediat ce am ajuns la piramide... Sunt extraordinare! Nu am cuvinte! Pentru mine a fost un sentiment unic...

Totuși aveți grijă la egiptenii care încearcă să vă vândă ceva, să vă urce pe cămilă, să vă facă o poză sau să vă verifice tichetul de intrare... Noi știam despre toate, mai puțin cea din urmă. A venit unul în robă, cu turban pe cap și miors de dromader, ca să ne verifice tichetele, făcea pe controlorul. Apoi i-a cerut o țigară soțului meu și a vrut să ne ducă la dromader. I-am zis clar că nu mergem și mi-a luat telefonul din mână, a zis că vrea poze cu noi. Apoi bineînțeles a cerut bacșiș, dar papyr neapărat. Acolo sunt cei mai agasanți! Spuneți NU la tot! Nu accepțați să vă facă poze sau să vă urce „gratis” pe dromader, deoarece coborâtul costă de la 20 de euro în sus...

Apropo de tichete... trebuie să le prezentați doar la intrare la piramide (unde este tot grupul și ghidul), și la intrare la Sfinx! Atât! Restul sunt păcălici... ignorați – i! Iar despre exponatele din Muzeul de Egiptologie nu pot spune decât că sunt wow...

Excursie la Luxor

Am plecat spre Luxor la ora 04.00 și ne-am întors la 22.00. Ne-am căutat luat excursia de la o agenție de turism din apropiere de hotel. Am fost puțin dezamăgită de ghid, deși băiatul de la agenție a zis că va vorbi engleză, el a vorbit mai mult germană. Lăsând asta, excursia a fost super!

Am mers prima dată la templul Karnak, apoi la fabrica de alabastru (prețuri mari), la templul lui Hatshepsut (impresionant), în Valea Regilor (super fain, picturi intacte, au fost deschise mormintele lui Ramses al VI-lea și al IX-lea) și Coloșii lui Memmnon (cam dărâmați, nu prea se mai distinge forma).

Când am ajuns în Valea Regilor ne-am întâlnit și cu grupul de români care plătiseră dublu pentru aceeași excursie și aproximativ același traseu (ei nu au vizitat templul lui Hatshepsut pentru că ghidul a zis că a aparținut unei femei; l-am înțeles, e din cauza concepțiilor diferite de ale noastre). La întoarcere, pentru 10 euro puteam să trecem Nilul cale-ntoarsă și să mâncăm banane și mango dar am fost prea obosiți și nu am mers.

Safari

Noi am mers în safari sâmbăta și am cumpărat excursia tot de la agenție locală. Am fost luați din fața hotelului cu un jeep nou, curat și parfumat, lucru rar pentru egipteni. Ne-am plimbat cu atv-ul, am mers la beduini cu jeep-ul (se cocoța pe cele mai abrupte dune și accelera la coborâre, o adevărată aventură). Acolo am urcat pe dromaderi, am băut ceai, am mâncat o pită tradițională și apoi am mers la magazinul lor, că toți vor să vândă ceva. Toată scena asta e fictivă, aceia nu-s beduini adevărați. La apus, ne-am plimbat cu o mașină „păianjen”.

Seara am servit cina, trântiți pe jos în stil oriental și am fumat gratis ”shisha” - narghilea.

Despre mâncare vreau să zic că a fost foarte nașpa. Ce m-a scârbit total a fost faptul că o tipă terminase de mâncat, îi rămăsese ceva în farfurie și a pus-o lângă ea pe jos; apoi a venit un câțeluș și lingea farfuria cu o poftă invers proporțională cu pofta mea de mâncare. M-am întrebat dacă în prealabil o fi lins și farfuria din care tocmai mâncasem puțin...

Lasă, am trecut peste și am uitat, pentru că seara s-a încheiat cu o petrecere super faină! Am asistat la dansuri tradiționale, dans senzual din buric și un tip cu niște talere ce s-a învărtit încontinuu 7 minute! M-a impresionat! Culmea, ei nu au cerut bacșiș, lor le-aș fi dat cu drag!

Diverse

Dacă ieșiți din resort, toți șoferii o să vă claxoneze. Probabil ne cred extratereștrii, nu am înțeles. Se holbează la femei ca la felul cinci și își dau coate. Noi am mers la 4,5 km distanță față de resortul în care am fost cazați și am fost surprinși de mizeria extraordinară și mirosurile urâte. La întoarcere am luat un taxi și șoferul ne-a cerut 40 EGP, ceea ce nu e mult pentru distanța asta. La destinație i-am dat o bancnotă de 50 EGP și a vrut să îmi dea rest. Am rămas surprinsă! De dragul gestului, nu am luat restul. Fiți atenți la bancnotele de 50 EGP (lire egiptene) și 50 piastres! Seamănă foarte mult, numai că unul înseamna 50 lire egiptene și celălalt o jumătate de liră!

Vă sfătuiesc ca atunci când ajungeți în aeroport să vă luați țigări din duty free (sunt cam 18 dolari cartușul, cele mai calitative) și cartelă Orange, e 8 euro. Cartelă mai ieftină și cu mai mult net nu găsiți. Atenție, din duty free ai voie să cumperi maxim 48 de ore de când ai ajuns în Egipt! Trebuie să prezinți pașaportul. Mai sunt magazine duty free și în oraș și au țigări chiar mai ieftine. Aveți grijă dacă luați țigări din magazine normale, pentru că pot avea pachete de țigări netimbrate! De asemenea, magazine duty free mai sunt în aeroport după ce faceți check-in și verificările aferente. Acolo aceleași țigări sunt 30 – 35 euro.

Pentru suveniruri la prețuri accesibile sunt magazine "dollar store". Acolo au suveniruri ieftine, la 15$ îți iei ditamai’ statueta. Nu sunt din alabastru, ci din gips. Au fel și fel de chestii drăguțe. Aveți grijă totuși la papyrusul fake! Cel original are textură de lemn închis la culoare, care atârnă pe margini și uneori are miros urât. Cel fake din coji de banane este deschis la culoare și are margini netede.

Închei prin a preciza că Marea Roșie este superbă, dar simt că nu i-am acordat atenția cuvenită. Nu am mers cu submarinul Sindbad și nici pe vreo insulă. Dacă totuși, mă voi îndura să mai încerc șă merg în Egipt, voi sta doar în resort, și voi face niște excursii pe mare.

Vă doresc concedii minunate și reușite!


[fb]
---
Trimis de TeLav in 22.09.19 12:13:29
Validat / Publicat: 22.09.19 13:09:06
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în EGIPT. A mai fost în/la: -

VIZUALIZĂRI: 3273 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (TeLav); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P18 Piramide
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
[1300 PMA] [600 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 30600 PMA (din 22 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

5 ecouri scrise, până acum

webmasterX [22.09.19 12:45:53] »

Bun review de debut, merită remarcat

@TeLav: bun-venit în comunitatea AmFostAcolo.ro.

Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare.

--

Noi am stat la Shiva Grand Hotel

Ne-am bucura să putem citi și impresiile tale despre hotel scrise ca articol (review) nou.

Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.

În plus, dacă vreodată vei solicita informaţii aici, pe sait, cei care îţi vor răspunde o vor putea face cât mai adecvat "profilului" tău turistic (funcţie de locurile în care ai fost, unde ţi-a plăcut şi unde nu, din ce motive etc)

Poţi folosi linkul SCRIE IMPRESII (se deschide într-o fereastră nouă)

webmaster [22.09.19 13:36:37] »

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

krisstinna [22.09.19 22:43:11] »

@TeLav: Excelent articolul tău, l-am citit cu interes. Se simte o umbra de tristete, te înțeleg perfect. Și eu aș gândi la fel, mă refer la cățel, la sărăcie, la fluierături, la comercianții cu miros “de dromader”.

Frumoase și interesante pozele, Nr 22 e super, comentariul la fel

Și cu toate astea, Egiptul merita măcar o vizită...

Felicitări!

TeLav [27.09.19 20:16:14] »

@krisstinna: Mulțumesc! Apreciez! Da, cu toate astea Egiptul merită vizitat măcar o dată în viață!

Călător o [29.12.19 23:26:49] »

Buna seara, doresc să vă intreb daca excursiile le ati facut cu agenție locală si daca din hotel ati plecat cu taxiul daca este sigur?

Va multumesc

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Călător o, TeLav
Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în Egipt:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.055653095245361 sec
    ecranul dvs: 1 x 1