O dorință îndeplinită: am văzut Siwa (Din nou în Egipt – Partea a II-a)

TIPĂREȘTE

Îmi doream de multă creme să văd Siwa, acea oază îndepărtată, aflată în mijlocul deșertului, undeva lângă granița cu Libia. Ideea s-a cristalizat în 2008, când, cu ocazia excursiei organizate în Alexandria, am aflat de contribuția lui Alexandru cel Mare la apariția acestui oraș, precum și ce a mai făcut ilustrul rege macedonean în cele câteva luni petrecute în Egipt... În excursia din 2022 am fost blocați în programul agenției, iar o opțională din Hurghada este imposibilă, datorită distanței imense, peste 1200 km.

Mai târziu am aflat de existența unor tururi private. Acestea aveau un program mai complex, cu plecare și sosire la Cairo, două nopți în Siwa și o noapte la cort în Deșertul Alb. Prețul era undeva la peste 400 US$ pentru o persoană, dar scădea pe la 150 US$ la 4 turiști. Chiar dacă mai găsisem un potențial partener (@Dan și Ema), m-am gândit că mai trebuie plătit un avion dus și întors, două nopți la Cairo și încă ceva cheltuieli pe acolo. Mi s-a părut că nu merită.

Așa că mi-am propus un sejur pe malul Mediteranei, mult mai aproape de dorința mea. Alesesem inițial Marsa Martuh, de unde distanța este de numai circa 300 km, dar nu am găsit nici o agenție cu această destinație, nici posibilități de transport individual. Așa că, la sfârșitul primăverii, când au apărut sejururile la El Alamain, mi-am zic că „cine știe?” . Totuși, fără prea multe speranțe, m-am înscris. Iar când, aruncând o vorbă ghidului, am aflat că se organizează excursii și de aici, mai să sar în sus de bucurie. Interesant, totuși, că agenția locală nu face publică această excursie. La un moment dat am auzit o vorbă că nu și-ar dori grupuri mai mari de 8 turiști. Probabil că nu contează pe faptul că umplu un autocar și nu vor să implice un vehicul mai mare. Noi am fost 6 turiști, 2 șoferi și un ghid. Nu am idee de unde știau de excursie celelalte două perechi, dar una a declarat că au venit în Egipt special pentru a merge la Siwa.

Ce m-a atras la Siwa? Vizita lui Alexandru cel Mare aici. Consider, și nu numai eu, că acesta a fost un om politic deosebit de inteligent. În toate locurile cucerite, inclusiv Egiptul, a încercat să introducă elemente din cultura și tradițiile elene, păstrând religia și tradițiile locale. Pentru aceasta, aici, dorind să fie acceptat de popor, a ales să depună efortul de a se deplasa la cel mai îndepărtat templu al lui Amon, zeul suprem egiptean, să se închine acestuia să îl roage să fie și el considerat zeu, pentru a putea fi faraon al Egiptului. Deplasarea a avut succes.

Pare-se, însă, că Alexandru s-a inspirat dintr-un eveniment anterior. În 524 Î. Hr, regele persan Cambyses al II-lea, care abia cucerise Egiptul cu un an înainte, a trimis o armată de 50.000 de oameni din Luxor pentru a distruge templul din Siwa- al cărui oracol prezisese că acesta va pierde toate cuceririle africane. Întreaga armată a dispărut fără urmă, îngropată în mările de nisip dintre Siwa și oazele din interiorul Egiptului, și nicio urmă a ei nu a fost găsită nici măcar în ziua de azi. Unele surse susțin, însă, că este numai o legendă sau că, de fapt, regele persan ar fi Artaxerxes I-ul În plus, nici unul din ei nu ar fi putut fi în fruntea armatei, pentru că pentru amândoi sunt cunoscute data, locul morții și al înmormântării.

Plecarea noastră în excursie era planificată pentru ora 04:00 a. m. Dar, ghidul nostru, care în ziua anterioară fusese în excursia de la Cairo, întârzie. În așteptarea lui, pe la 04:20 mă duc până la Turnul 1 să iau două cafele de la singurul bar deschis la acea oră. Când revin la Turnul 3, sosește și ghidul cu microbuzul. Cu cafelele în mână, mă urc în mașină. În final, plecăm pe la 04:40. După câteva sute de metri, ghidul ne întreabă dacă avem pașapoartele la noi. Una din perechi, cea care stătea în corpul 7 al hotelului, nu îl are. Trebuie să ne întoarcem. În acel moment realizez că și eu, preocupat de cafele, am uitat rucsacul în holul hotelului. Așa că trebuie să revenim și la Turnul 3. Plecarea efectivă are loc fix la ora 05:00.

Până la Marsa Matruh, circa 200 km, mergem pe autostradă. Este aceeași autostradă cu 3 benzi pe sens pe care am mers și la Alexandria, dar în direcție opusă. Este de calitate foarte bună, și nu este aglomerată la această oră. Nu prea pot să văd mare lucru. Am venit de la aeroport tot pe aici, pe întuneric, acum este întuneric, iar la întoarcere va fi tot întuneric. Ceva mai multă atenție îi voi putea acorda la plecare. Ce mă impresionează este faptul că pe ambele părți sunt lumini până aproape de Marsa Matruh, semn că, deja, litoralul Mării Mediterane este o atracție turistică.

Cu tot întunericul, remarc faptul că majoritatea intersecțiilor sunt amenajate sub forma unor sensuri giratorii suspendate deasupra autostrăzii, de mari dimensiuni, circa 120 – 150 m diametru. Voi reuși o fotografie a unuia din acestea a doua zi, în drum spre aeroport.

Ajungem aproape de Marsa Matruh în ceva mai puțin de două ore. Deja s-a luminat. Și oprim la primul punct de control al pașapoartelor, nu de alta, dar suntem aproape de granița cu Libia, unde situația nu este chiar roză. Vom mai avea încă alte trei puncte de control până la destinație.

Nu intrăm în stațiune. Trebuie, din autostradă, să virăm la stânga. Dar, taman aici nu este un sens giratoriu, Trebuie să mergem înainte încă vreo 900 m, până unde există un pasaj între cele două sensuri Halal autostradă! Tot aici este și un prim punct de popas. Este clasic: benzinărie, un mic magazin cu de toate și un bar pentru ceaiuri și cafele. Oprim aici pentru circa 15 minute. Pe drum, mai oprim încă de două ori. Toate sunt la fel, construite, probabil, după un proiect tip. Diferă doar moscheile din vecinătate.

Când revenim la intersecție, prind și răsăritul de soare. Urmează 300 km de drum extrem de monoton, printr-un deșert perfect plat, acoperit numai de pietre, fără urmă de vegetație. Singurul moment interesant este acela în care trecem pe lângă o cămilă, aflată singură in mijlocul șoselei. Ghidul ne spune că sunt mai multe, aparțin unor beduini aflați undeva în zonă, care le lasă libere... dar, nu care cumva să le accidentezi, căci este posibil să nu mai ieși viu din zonă. Nu sunt pregătit cu aparatul, așa că ratez fotografia.

Drumul este de o calitate variabilă: când este foarte bun, când este bun, când este foarte prost. Având în vedere că este un drum cu un trafic destul de ridicat, în special camioane grele, în paralel, din loc în loc, este în construcție o autostradă. Acolo unde a fost posibil, am folosit-o și pe aceasta. Este drept că noi am fost prin zonă într-o sâmbătă, fie dimineața, fie seara, dar nu am văzut nici o mișcare pe șantier, nici un utilaj.

Aproape de Siwa, când ajungem și la ultimul punct de control, relieful începe să se schimbe, să devină mai variat. Întâi apar niște movile mai mici, apoi niște dealuri, și, în cele din urmă, palmierii. Ajungem la Siwa în jurul orei 11:00. Siwa este atât o oază, cât și o localitate. Nu știu unde să o încadrez ca și clasificare. Nici internetul nu știe foarte bine. Am găsit acasă o exprimare care spune că „unii o consideră oraș” . Siwa este locuită de berberi. Aceștia nu trebuie confundați cu beduinii, care sunt de origine arabă și preferă viața în deșert... Berberii, cu propria limbă, cultură și tradiții, alcătuiesc un popor localizat în toată Africa de Nord, din Maroc până în Siwa, prezent aici încă din vremea Egiptului Antic. La început, în Siwa, a fost un singur trib, astăzi sunt prezente 13.

Economia din Siwa se bazează pe o serie de izvoare de apă plată, cultura de curmale și producția de ulei de măsline. La intrarea în localitate, trecem pe lână o fabrică de îmbuteliat apă plată, despre care ghidul ne spune că alimentează o mare parte a Egiptului. Despre curmale se spune că ar fi cele mai bune din Egipt. În cursul zilei am gustat și eu una. A fost extrem de dulce, cred, cea mai dulce pe care am mâncat-o eu vreodată. Și uleiului de măsline i se face aceeași reclamă. Cert este că, mama ghidului, aflând că acesta ajunge în Siwa, l-a rugat să-i aducă trei sticle. Acesta s-a conformat. În cursul zilei am descoperit că mai este o ramură importantă în economia zonei: exploatarea sării. Și, cred că și turismul pare să fie destul de dezvoltat.

Cert este că oaza pare a fi destul de atractivă, conform declarațiilor ghidului, destul de mulți europeni au cumpărat sau și-au construit locuințe aici.

Încă un amănunt interesant, pe care l-am aflat abia acasă: oaza este situată cu circa 14 m sub nivelul mării.

Prima oprire în oază o facem la „Muntele Morților” . Amplasamentul acestuia, spre vestul oazei și aspectul ne spun imediat despre ce este vorba. Este o necropolă cu mii de morminte ale personalităților zonei, datând de prin secolul al VII -ea Î. Hr., până prin perioada romană.

La coborârea din mașină ne întâmpină un alt ghid, din partea locului. Se plătește intrarea, 120 lire egiptene de persoană. Noi am plătit în cadrul excursiei. Urcăm câteva trepte și ajungem într-o zonă în oarecare pantă, la poalele „muntelui” . Aici sunt mormintele. Îmi aduce aminte de malul vestic al Nilului, la Aswan, pe care ghidul din 2008 la numit „Dealul Nobililor” . Ghidul local ne conduce la cele trei morminte care se pot vizita. Acestea datează din perioada Dinastiei a XXVI-a și sunt grote paralelipipedice săpate în stâncă, orizontale, de vreo 20 – 30 m adâncime. În fundul grotei, o nișă adăpostea sarcofagul.

Mormântul lui Si Amon ar fi trebuit să fie lăsat la urmă, fiind, după părerea mea, cel mai frumos. Se crede că a aparținut unui comerciant sau funcționar greco-egiptean bogat. Picturile îmbină personaje din religia egipteană cu elemente de iconografie greacă. Din păcate, sunt destul de deteriorate. Și este destul de vizibil că deteriorările sunt datorate mai mult activităților umane, decât timpului. Părerea mea este că, nedeteriorate, ar fi putut realiza cu picturile din Valea Regilor.

Al doilea mormânt vizitat este cel al lui Mesu-Isis, despre care se crede că a fost o importantă preoteasă sau vindecătoare locală. Aici, pe pereți și pe tavan nu este nici o pictură. Dar, după cum arată aceștia, s-ar putea să nu fi fost niciodată. Singura zonă cu desene, dar la care s-au cam șters culorile, este pe peretele din fundul grotei, în jurul nișei sarcofagului.

Despre al treilea mormânt nu am foarte multe amintiri, și nici fotografii. Nu am mai intrat în el. Singura fotografie, cea de la intrare, îmi amintește numele, ce pare destul de ciudat: Pat hot tomb. Internetul îmi spune că al treilea mormânt ar fi Mormântul Crocodilului. Nu știu dacă este același.

Terminând cu mormintele, ni se propune să urcăm până în vârful „muntelui” . Ghidul ne atenționează că urcușul este destul de dificil. Doina renunță, urmând să ne aștepte într-o colibă de la baza „muntelui” . Într-adevăr, nu avem parte de o potecă, nici măcar de niște trepte. Este o adevărată cățărare pe bolovani de diverse mărimi. Deși drumul nu este foarte lung, este solicitant. Dar, odată ajunși în vârf, avem o frumoasă perspectivă asupra întregii oaze. După ce coborâm, îl întreb care este înălțimea „muntelui” . După ce se consultă cu ghidul local, îmi dă un răspuns care mă lasă cu gura căscată: „cam 13 m” . Nici pe departe! Verificarea de acasă îmi spune că înălțimea reală a „muntelui” este de circa 31 m, cam cât un bloc cu 11 etaje.

Pentru următorul obiectiv trebuie să ajungem undeva în partea de nord a oazei. Pentru început, străbatem câteva străzi ale localității și, apoi, o pădure de curmali. Pe drum, ne intersectăm cu mai multe camioane de mare tonaj. Ni se spune că transportă sare. Deși cu ghidul local după noi, nu nimerim din prima. Dar, în final, ajungem la Lacul Sărat, așa cum apărea în itinerarul excursiei. După părerea mea, zona ar trebui denumită „lacurile sărate” . Asta, pentru că subt o mulțime de bazine, cele mai multe de formă dreptunghiulară, pline cu apă sărată. Ulterior, m-am gândit că întreaga zonă este un imens bloc de sare la suprafață, din care, în timp, s-au excavat cantități ce au dus la formarea bazinelor. Internetul mă contrazice și spune că sunt lacuri naturale. Ar mai trebui să aflu care este sursa de apă care le-a umplut, pentru că, pe timpul verii, temperatura depășește 40 de grade.

Ghidul considera acest moment al excursiei ca fiind punctul culminant. Pentru mine a fost o dezamăgire. Fusesem anunțați să ne luăm costumele de baie, M-am conformat. Dar m-am așteptat să găsim aici un loc cât de cât amenajat, cel puțim așa cum am întâlnit la Lacul Sărat Brăila în urmă cu vreo 65 – 70 de ani. Nici vorbă! Am ajuns într-un loc complet sălbatic, fără nici o amenajare, de-a dreptul pustiu. Iar eu nu aveam nici o pereche de șlapi la mine. Totuși, m-am dezbrăcat... însă, cu talpa goală, mi-a fost imposibil să calc pe solul grunjos, pe care îl bănuiesc din sare acoperită de praf. În plus, știam de la Marea Moartă că accesul în apă trebuie să se facă numai prin locuri special amenajate, altfel existând pericolul accidentării. De altfel, cei care au intrat în apă s-au ales cu ceva zgârieturi. În consecință, mă îmbrac și aștept ca ceilalți să termine bălăceala. Doina nici măcar nu și-a adus costumul de baie cu ea. În schimb, a fost foarte încântată de culoarea deosebită a apei.

În final, mă lămuresc și de ce ghidul a cumpărat din localitate o butelcă de apă de vreo 5 - 6 litri: pentru dușurile de la finalul bălăcelii.

Pentru mine, este clar. Locul nu este de loc pus în valoare. Cu atât mai mult, cu cât apa este extrem de sărată, aflu că are și proprietăți terapeutice. Asta, probabil, pentru că turismul este încă la începuturi în această zonă. Poate că viitorul va arăta altfel. Chiar dacă este puțin în afara zonei verzi a oazei, cred că se pot amenaja niște ștranduri, cu zone de plaje sau relaxare, cu pontoane de acces în apă, dușuri și grupuri sanitare. Și, de ce nu, poate ar fi utile și niște locuri de cazare, cu baruri și restaurante.

Urmează, pentru mine, etapa cea mai interesantă a excursiei. Ajungem la Templul lui Amon, cunoscut și ca Templul Oracolului. Este locul pentru care a venit până aici și Alexandru cel Mare. Aflat pe o colină de câțiva metri înălțime, din nefericire, nebeneficiind de granitul de la Aswan, templul este într-o avansată stare de degradare. În plus, armata lui Mohamed Ali, cea care a tras cu tunul în vârful piramidei lui Keops, după ce a cucerit Siwa și a distrus picturile de la Muntele Morților, a construit aici o moschee.

Peste drum de templu sunt, nici nu știu cum să le spun, eventual două „colibe, fără uși și fără ferestre, la care, pe o băncuță, sau atârnate de pereți, câteva obiecte ce mă fac să cred că aici este „magazinul de suveniruri” de lângă obiectivul turistic.

Nu am reușit să aflu data construirii templului. Deși zona a fost locuită încă din neolitic, iar Siwa este cunoscută din timpul Regatului Vechi, templul, construit pentru a-l onora pe zeul soarelui cu cap de berbec, Amon-Ra, adăpostea un oracol divin, care, abia în jurul anului 700 Î. Hr. a dobândit o faimă deosebită, răspândită în estul Mediteranei.

După ce ghidul plătește biletele de intrare, tot 120 lire egiptene (puțin peste 2 euro) de persoană, urcăm câteva trepte, pe un traseu destul de sinuos. La capătul lor intrăm în o zonă ce îmi pare a fi o curte interioară. De jur împrejur sunt numai ruine. Se poate observa aici natura materialului, care nu este în măsură să reziste timpului. În afară de o fântână săpată undeva într-un colț, nu îmi dau seama și nu cred că poate fi identificată destinația construcțiilor de pe conturul curții.

După ce mai urcăm câteva trepte, pătrundem în templul propriu-zis. Parcurgem, pe rând, încăperile în ruină și, trebuie să recunosc faptul că nu identific nici unul din spațiile cunoscute de la alte temple egiptene. Totuși, ghidul mă asigură cu sunt aceleași.

În final ajungem și la sanctuar, camera cea mai importantă, cea mai sfântă a unui templu egiptean. Aici și-a expus Alexandru cel Mare dorințele și propunerile de viitor în fața zeului suprem al egiptenilor... și, se pare că a făcut-o foarte bine, iar preoții templului au fost foarte încântați. Ca urmare, ghidul ne spune că aceștia au făcut o statuie noului faraon, pe care au și instalat-o în sanctuar. Și, mai mult, ne spune tot ghidul, aceștia au săpat o fereastră în zidul sanctuarului care să imite fenomenul de la Abu Simbel, respectiv, soarele, la răsărit, să lumineze figura statuii în ziua de naștere și ziua de înscăunare ca faraon a lui Alexandru cel Mare. Dacă aspectul cu statuia poate fi plauzibil, la povestea cu fereastra, am oarecare îndoieli. Sanctuarul nu este foarte mare, iar fereastra are niște dimensiuni oarecum nerezonabile ca soarele să lumineze un același relativ mic punct numai în două anumite zile pe an.

La sfârșit, din templu putem ieși pe un fel de terasă exterioară, de unde putem admira o bună parte a localității. Tot de aici se poate vedea foarte bine „Muntele Morților” , care iese în evidență față de restul reliefului.

Mi-a plăcut vizita aici, am simțit că mi-am îndeplinit dorința. Îmi pare, însă, rău de starea în care se află templul. Poate ar fi necesare niște lucrări pentru a-l pune, cel puțin, în conservare. În zona intrării în templu am remarcat o serie de lucrări ce încercau o refacere. Nu știu dacă este bine așa sau nu, pentru că mi-au adus aminte de refacerile domnului Evans de la Palatul Knossos, cu betoane și materiale de zidărie moderne.

Următoarea oprire este la restaurantul despre care a scris @doinafil aici (https://amfostacolo.ro/impresii9.php?iid=117685&d=pe-unde-am-mai-mancat-prin-excursii--circuite-si-croaziere-egiptene). În fața acestuia este Ochiul Ckeopatrei, un bazin cu apă, amenajat, rotund, pe care unii localnici, ceva mai tineri, îl folosesc ca loc de bălăceală. Pe internet găsesc că este obiectiv turistic. Ciudat! Cert este că nu a făcut parte din programul nostru și nu ni s-a spus nimic despre el.

Ultimul obiectiv al excursiei este „Citadela” , sau Fortăreața Shali. Amplasată în centrul localității, cu o înălțime de circa 25 m în opinia mea și o formă aproximativ piramidală, aceasta este o construcție pe care o consider ciudată. Construită în secolul al XIII-lea din cărămizi dintr-un amestec de lut și sare, etaj cu etaj, în mai multe etape succesive. O lungă perioadă de timp, aceasta a fost loc de refugiu pentru întreaga populație în timpul multelor incursiuni ale libienilor, veniți aici la furat de curmale și măsline. Totodată, citadela a constituit și locuință pentru unii din locuitorii oazei. Asta, până în 1929 când, trei zile de ploi torențiale au făcut distrugeri mai mari decât secolele ce au trecut peste ea. Citadela a fost abandonată, populația mutându-se în localitate, în condiții mai civilizate, mai confortabile.

Astăzi nimic nu mai aduce aminte, nu mai seamănă cu o locuință. Seamănă, mai curând, cu un labirint cu multe ramificații, în pantă. Dar există un singur drum din bazarul de la poalele construcției până în vârf.

Înainte de a începe urcușul, ghidul ne informează că acesta este destul de dificil. Doina renunță din nou. Și bine face! Nu este un urcuș ci este practic o cățărare asemănătoare cu cea de la „Muntele Morților” , doar că aici bolovanii sunt înlocuiți de trepte de 60 -70 cm înălțime. Dar, ajunși în vârf, avem parte din nou de perspectivă la 360⁰ asupra oazei. Undeva, la baza construcției, ghidul ne arată cartierul în care și-au cumpărat case mai mulți europeni. După câteva fotografii, coborâm.

Urmează câteva minute de shoping în bazarul de jos și apoi pornim pe drumul de întoarcere. Este puțin trecut de ora 18:00. Apusul ne prinde devreme, undeva în mijlocul deșertului. Restul drumului îl facem pe întuneric. Trecem pe la aceleași puncte de control, oprim la aceleași locuri de popas și ajungem la hotel a doua zi, cam pe la ora 00:30.

Cu toată oboseala și timpul lung petrecut în mașină, a fost o excursie frumoasă și interesantă, din care am aflat mult mai multe decât mă așteptam. Cu atât mai mult decât mi-am dorit-o.

Dacă prima zi nu a existat, datorită orei de sosire a avionului, ultima zi a fost un fiasco. Ora de plecare la aeroport era 18:00. Îmi făcusem socoteala ca, plătind 50 US$, să beneficiez de un „late check-out” și să mai câștig câteva ore de plajă. Doar că, dimineața, la recepție mi s-a spus că pot rămâne doar în Corpul 7, cel aflat la 1 km distanță. Am refuzat. Așa că, între 12:00 și 18:00 am stat în holul Turnului 3, drept este, cu laptopurile în față.

De data asta, drumul la aeroport a fost pe zi, așa că am avut ocazia să fotografiez un sens giratoriu suspendat, tip de construcție care m-a impresionat prin idee și dimensiuni.

Am plecat din Egipt mulțumit de excursia făcută. Deși am văzut majoritatea obiectivelor avute în plan, pe unul l-am ratat. Deși am fost câteva zile la doar 2 km de el, cu toate eforturile depuse, nu am putut să ajung la Muzeul Militar El Alamein. Cine știe, poate este motiv să mai ajung încă odată în Egipt?!

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 79 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI