Dubai. Lux, opulență, ambiții și viziuni.

TIPĂREȘTE

Dubai. Lux, opulență, ambiții și viziuni.

...

Salutare, prieteni!

Încă înainte de finele anului 2022 la mine in casă, partea feminină a familiei mele a început sa facă diverse discuții despre„ce frumos ar fi sa vedem și noi Dubaiul". Personal nu eram foarte încântat de idee, din varii motive, așa ca am considerat ca dacă nu spun nimic legat de acest subiect, totul se va stinge de la sine. Greșit! Sotia și fiica mea, la următoarea discuție care mi-a ajuns la urechi, trecuseră deja de la generalitati la detalii punctuale legate de o vacanța in Dubai.

Asadar cum-necum, iată-ma prins in jocul asta și iată-ma căutând bilete de avion.

...

Totul a trebuit sa se încadreze in vacanța de iarna a elevilor astfel ca am fost oarecum limitat in ceea ce privește flexibilitatea legată de timpii de plecare/venire.

După ceva căutări, calcule legate de buget, analize, am decis ca sa zburam cu escală și la dus și la întoarcere. Cu destinația finală Abu Dhabi. Astfel, am ales la dus ruta Bucuresti-Amman-Abu Dhabi și la întoarcere am ales ruta Abu Dhabi-Tel Aviv-Bucuresti. Zis și făcut! Noi suntem o gașca de prieteni de 9 persoane care plecam deseori împreuna in vacanțe de genul asta. Suntem trei familii, trio-ul perfect. Mama, tata și o fiica. De fiecare. ????

Am achiziționat biletele și am așteptat nerăbdători ziua plecarii. Singurul minus din toată povestea asta era la dus, când trebuia sa facem o escala de vreo 11 ore, noaptea in aeroportul din Amman.

Dar, entuziasmați de vacanța ce stătea sa vina am zis ca„trecem noi rapid peste asta". Hmm...

...

Iată-ne in avionul de Amman și după un zbor de vreo doua ore și patruzeci de minute, uite ca am ajuns și in Iordania.

Eu mai fusesem in vacanța in Iordania, in urma cu un an. Și atunci colaborasem pe parte de informații turistice, ponturi, chestiuni legate de viză cu un cetățean iordanian, Adel Mahadin, ghid turistic vorbitor de limba română. Tipul este un om deosebit și cred ca mulți dintre cei care citesc aceste rânduri acum au auzit sau au colaborat cu el. Și l-am întrebat:„Adel, dacă eu nu ies din zona aeroportului din Amman, am nevoie de viză? ... Nu, nu ai nevoie' ' . Bun, am zis in sinea mea, atunci.

Când am ajuns in aeroport și ne-am îndreptat către zona de transfer, niște domni de la Security ne-au oprit. „Nu aveți voie... Pai, de ce? ... Mergeti in direcția in care merg toți ceilalți pasageri, faceți voi check-out-ul și apoi luați-o pe scările alea și coborâți și urcați, bla bla bla... Și nu ne-au lăsat sa trecem. Ne intoarcem in punctul unde se făcea verificarea pașapoartelor și îl întreb pe un lucrător de acolo dacă avem nevoie de viza iar acesta confirma. Iar o viza costa 40 JD, adică vreo 53 de euro. De persoana.

L-am sunat pe Adel, ghidul iordanian. L-am pus in legătura telefonică cu un functionar care opera in zona verificare documente și am aflat ca TREBUIE viză și trebuie sa plătim acești bani pentru a trece mai departe, chiar dacă noi eram doar in tranzit. Asta deoarece veneam cu o companie low-cost iar aceasta neplătind anumite taxe de aeroport, automat se răsfrâng aceste costuri asupra pasagerilor respectivi. Era o informație noua chiar și pentru prietenul meu Adel care este bine pus la punct cu legile in baza cărora își desfășoară și el activitatea.

Destul de dezumflati, am plătit banii aia și am trecut mai departe. Nu începusem foarte bine aceasta călătorie, se pare...

Deoarece trebuia sa facem in aeroport check-in-ul pentru zborul către Abu Dhabi iar casele se deschideau abia cu trei ore înainte de decolare, am rămas intr-o zona neutra a aeroportului, așteptând momentul sa putem trece mai departe cu check-in-ul făcut. Numai ca momentul asta a durat vreo... 7 ore. Grele, chiar foarte grele ore. Oboseala, frigul, scaunele improprii pentru a putea sa încerci sa dormi in ele, podeaua rece din beton pe care personal m-am întins vreo 20 de minute și care mi-a băgat o răceala in oase de ziceam ca am stat intr-o lada frigorifica, toate astea m-au făcut sa spun ca niciodată nu voi mai accepta sa iau un zbor cu escala atat de mare, indiferent de destinația finala. Învățam cât trăim, se pare. Trei-patru ore escala între doua zboruri este timpul ideal din punctul meu de vedere.

...

In fine, au trecut și acele ore și am mers in zona de imbarcare unde surpriza, zborul nostru avea întârziere și se decalase cu o ora.

...

Poate va întrebați de ce am ales ca punct sosire Abu Dhabi și nu Dubai. Din rațiuni pur economice. Distanța dintre cele doua orașe este de vreo 150 km. Făcuți pe autostrada, înseamnă cam o ora și un pic de condus. Dar diferența la prețul biletelor de avion era de cam 40% la momentul la care le-am cumpărat. Plus ca in Abu Dhabi este un obiectiv pe care voiam sa îl bifam, nu avea cum sa îl ratam și anume cea mai mare moschee din Emirate și a opta din lume.

...

Din momentul in care am luat hotărârea sa mergem in Dubai, m-am inscris pe un site pe FB„, Dubai tour and travel deals". Și acolo am adresat toate întrebările care ma interesau. Cum ajung din aeroport in Dubai, cât ma costa un transfer, ce excursii îmi pot oferi, etc. Efectiv am fost asaltat de dealeri locali cu propuneri și oferte care mai de care, legate de sejurul meu.

Astfel când am aterizat in Abu Dhabi, un van de 9 persoane ne aștepta in parcare. Preț 1000 AED. Raportul dirham/ leu este de aprox. 1,3 adică 1000 Dirhami echivalează cu 1300 lei. Prețul era pentru transferul tur-retur și cu oprire de câteva ore la Grand Mosque din Abu Dhabi.

Moscheea... o construcție frumoasa, mare, albă, impunătoare, cu cel mai mare covor din lume (35 tone), al treilea cel mai mare candelabru din lume, cu un diametru de 10 metri, cu o suprafața in care este amenajată o lucrare ca un lac artificial și in care moscheea se oglindește, ... practic prin reflexia ei in luciul apei, dimensiunile acesteia dublându-se... dar, totuși un edificiu rece cu care interiorul meu nu a rezonat. Dar este strict impresia mea așa ca nu generalizez.

După câteva ore petrecute aici și câteva zeci de poze făcute de mine si câteva sute de tik-tok-uri făcute de fiica mea????, am plecat in trombă spre punctul final al călătoriei noastre, DUBAI MARINA.

...

DUBAI MARINA.

Am văzut multe clipuri, poze, filmulete, marketing despre Dubai. In HD, in 4K, in 8K... este extraordinar, trebuie sa recunoaștem. Dar in realitate este ULUITOR. Și o spune cineva care a mai văzut și in alte părți ale lumii aceasta aglomerare de„concrete and glass buildings", dar... aici este altceva. Ambițiile futuristice și vizionare ale acestui șeic, de dezvoltare a orașului său, (fac precizarea ca o multime de clădiri superbe poarta sigla EMAAR, sigla asociata firmelor acestui om), gândirea avangardistă in planificarea și construirea celor mai noi și moderne edificii, fac din Dubai un loc unic prin felul său. Sa nu uitam ca in urma cu 40 de ani, aici nu era decât deșert. As putea sa fac o comparație cu New York ca stil arhitectural, doar ca Dubai-ul este mai nou, mult mai nou.

...

Am mers rapid la cazare, o cazare pe care am luat-o de pe Booking, un bloc de locuințe, Tiger Tower, Marina Pinnacle, apartamentul nostru fiind situat la etajul 67. Ultimul etaj. Când am ieșit prima data in balcon, mi s-a tăiat răsuflarea. Sincer. Nu stiu dacă de la înălțimea ametitoare la care eram și de la vântul care îmi bătea in față sau de la priveliștea uluitoare care mi se deschisese in fața ochilor și anume Dubaiul văzut seara...

Va dați seama ca pe moment oboseala drumului ne-a dispărut instant așa ca ne-am schimbat rapid și am plecat sa ne plimbam puțin și sa luam pulsul locului. Locația unde am fost cazați se numește așa cum am mai precizat Dubai Marina. Este o extensie a Dubaiului aflată la vreo 20 km de centrul orașului. Dar aici găsim celebrul Burj-al-Arab, faimoasele insule artificiale in forma de palmier Palm Jumeirah, alte insulele artificiale aflate in construcție și care per ansamblu„desenează" continentele planetei noastre plus sute de edificii care mai de care mai frumoase. Peste toate acestea doua lucruri am remarcat aproape imediat. Primul, curățenia impecabila. Pana și in toaletele publice, cum ar fi cele de la mall de exemplu, existau angajați care aveau sarcina de a curăța imediat după ce o persoana folosea toaleta sau chiuveta, etc, astfel ca următoarea persoana care intra sa găsească totul imaculat. Practic acel angajat își efectua serviciul doar in acea locație pana când i se termina programul.

Iar al doilea lucru pe care l-am sesizat a fost ca peste tot erau armate de„roboței", așa ii alintam eu, erau muncitori aduci din India, Nepal, Indonezia, oameni care munceau non-stop fără ca sa ridice măcar ochii din pământ. La curățenie, la șters geamurile exterioare ale zgârie-norilor, atârnați in corzi, la tuns iarba, la adunat gunoaiele din piscine, la șters balustradele, la spălat trotuarele, la lăcuit plăcile de gresie care formau aleea pietonala, etc. Dar in schimb NICI măcar un arab nu am văzut sa facă toate aceste lucruri. Se pare ca in spatele luxului și opulentei acestui superb oraș stau multe povesti neștiute sau nespuse, unele triste (vezi cazul stadioanelor din Qatar) ale acestor oameni aduși ca forța de munca ieftină de prin alte colțuri ale lumii.

...

A doua zi aveam rezervată plimbarea cu speedboat cu oprire la Burj-al-Arab, cu vedere la întrarea din partea de sus a coroanei Palm Jumeirah și anume Atlantis, cu vizita in treacăt a insulei artificiale (cum altfel?) pe care are reședința Șeicul Dubaiului, cu multe alte obiective văzute din largul marii și care sunt puse intr-o lumina aparte văzute astfel.

In aceste câteva zile am bifat experiențe ca Safari in desert, mers cu jeep-ul printre dunele de nisip, piscina exterioara situată la etajul 50 al unei clădiri înalte, zipline la înălțimea de 170 de metri, Burj Khalifa (din exterior), Muzeul Viitorului, adică nu prea am avut timpi„morți". Toate aceste obiective le-am rezervat personal, de unele am aflat de pe site-urile de calatorii, de altele am aflat din ofertele dealerilor locali. Am vizitat Burj Khalifa, am admirat dansul apei fântânilor arteziene din vecinătatea celei mai înalte clădiri din lume, am trăit din plin o viața de turiști modești, cu un buget de vacanța bine stabilit, dar cu toate astea nu ne-am simțit cu nimic mai prejos decât ceilalți vizitatori. Spun aceste lucruri ca sa se risipească o legenda pe care am tot auzit-o și anume ca in Dubai ajung doar cei cu bani mulți. Cu o organizare buna și făcută din timp, cu rezervări la obiective clare făcute in prealabil, acest oraș este accesibil pentru majoritatea turistilor. Sper sa revin cât mai repede deoarece mai am multe lucruri de vizitat și oricum in ritmul ireal in care se dezvolta Dubaiul, cu siguranța îl voi găsi total schimbat pana la următoarea mea vacanța.

...

Am plecat oarecum nostalgici din Dubai dar totuși bucuroși pe alta parte ca vacanța nu ni s-a terminase încă deoarece aveam o escala de 24 de ore in Tel Aviv. Deci, distracția continua, se pare.

...

Tel Aviv... in câteva cuvinte.

Aveam o cazare pe malul marii, la The O-Pod Hotel.

Deoarece am ajuns vineri in jurul orei 10.00 dimineața, trebuia sa ne grăbim deoarece tipa de la informații aeroport ne-a spus ca la ora 17,12 fix, începe Sabatul și aproape totul se va inchide.

Am luat trenul din aeroport, am schimbat conform indicațiilor gazdei, cu un autobuz și ne-am continuat drumul către hotel. Doar ca, după doar o stație, șoferul oprește brusc și striga la noi, pasagerii ca sa coboram. Tonul ridicat și timbrul vocii oarecum gutural ma făcea sa cred ca am greșit noi cu ceva. Dar, am văzut ca au coborât toți ceilalți și abia apoi am înțeles ca strada era blocată pe o porțiune destul de mare deoarece era in desfășurare un concurs de ciclism. Dar, acolo unde ne-a lăsat șoferul era o zona ca un... ghetou. Extrem de nesigura, dubioasa și care te făcea sa îți tii strâns portofelul și telefonul in buzunar. Câțiva călători din autobuz văzându-ne dezorientati, sau strâns in jurul nostru sa ne dea indicații de drum către hotel. Aici, zâmbesc puțin in timp ce scriu aceste rânduri dar, pentru puțin timp m-am simțit ca in emisiunea Asia Expres.

Și am plecat pe jos, printre acele străzi înguste și case dărăpănate cu oameni cu ochi iscoditoare la colț de strada, oarecum stresați de un potențial pericol, asadar am plecat către hotelul nostru. După vreun ceas, am ajuns la locație. Una frumoasa din exterior, de altfel. Am intrat in incinta unei fabrici de textile și de acolo un domn de la receptie ne-a îndrumat către un lift pe care trebuia sa îl luam ca sa ajungem la etajul unde se afla hotelul incorporat in aceata structura mixtă.

Ajunși la receptia hotelului, după un schimb scurt de cuvinte cu recepționerul, ne-au fost repartizate„camerele"...

De ce credeti ca le-am pus in ghilimele? Ați văzut in filmele americane de acțiune când politistul aduce o persoana ca sa recunoască un cadavru la morga? Exista un fel de frigider, din care deschide o usa și pe niște rotile scoate sertarul in care se afla persoana (ma rog, fosta) ce trebuie recunoscuta. Exact așa erau și camerele noastre. Doar ca unele uși erau din sticla iar altele erau din metal la fel ca in descrierea de mai sus. Noi am făcut caterinca de treaba asta dar asemănarea era izbitoare. Practic pe o suprafața de 20 de metri, erau unul deasupra celuilalt pe doua rânduri orizontale, cam zece„locuințe sertar".

Am aflat ulterior ca acelor gen de camere le mai spune și capsule. Aveai un fel de spații de depozitat încălțămintea in capătul acelei încăperi, un dulap asemanator unui fagure, iar tu mai dispuneai de o cușeta pentru bagaje pe care o țineai închisă cu aceeași cartela cu care îți închideau„camera". A fost destul de ciudat sa vezi toată adunătura aia de oameni, de toate vârstele și națiile, ieșind din sertar cu fundul înainte, de-a bușilea, unii in chiloți, alții cu parul vâlvoi si sa te îmbraci la repezeala ca deh, era dimineața pentru bărbații ca noi, uitându-ne unii la alții cum ne trăgeam nădragii peste corp. Asta chiar a fost așa... într-un fel, bizar.

...

Una peste alta Tel Aviv nu prea mi-a plăcut. L-as asemăna puțin cu Marrakesh cu vibe-ul și nebunia și forfota unei lumi pestrițe așa cum am văzut in orașul marocan. Magazine, tarabe, lume multă, puhoaie de oameni care strigau, prețuri făcute pe loc, foarte mulți ruși, foarte multe reclame in limba slavă, fără bon fiscal la nici o cumparatura, multă multă haiducie... Poate așa am nimerit noi, intr-o zona mai neprimitoare. Sau poate am ajuns aici cu un nivel ridicat de așteptare. Sau poate ca traind in Uniunea Europeană și fiind cât de cât mai disciplinați de legile europene, începem sa sesizam imediat orice urma de dezorganizare, haos, nu știu... m-am gândit și la lucrul asta.

Poate capitala are și părți moderne și occidentale. Dar eu asta am văzut in partea de oraș in care am stat și descrierea aceasta o fac. O spun neutru, imparțial sper sa nu se simtă nimeni ofensat.

...

Am avut un sejur cu de toate. Pentru mine aceasta este singura varianta acceptata de„vacanța all-inclusive. "

Închei aceasta scurta relatare a unei vacante reușite sperând ca am fost inspirational pentru dvoastra și citând o replica pe care am auzit-o recent într-un film:

ENJOY YOURSELF!

IT' S LATER THAN YOU THINK!

---

VIZUALIZĂRI: 6097 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI