GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Dragii mei, am ajuns şi în Creta! Arid, cu vegetaţie prăfuită, dar atât de frumoasă cu flori parfumate şi colorate.
Am plecat din Bucureşti cu un charter Tarom, destinaţia Chania. Zborul a fost scurt şi destul de zgomotos din cauza creşei de la bord :), dar ce să-i faci? Ei sunt mici, parinţii plictisiţi etc.
Am ajuns pe aeroportul din Chania în jurul orei 15:00 de unde am fost preluaţi de un autocar al agenţiei şi duşi fiecare la hotelul nostru.
Hotelul? Amalthia Beach Resort din Agia Marina (voi scrie în alt post despre experienţa la acest hotel). Minunat, curat, civilizat, oameni drăguţi, serviabili, tot ce-ţi poţi dori de la un hotel atunci când eşti în vacanţă. Am fost cazaţi imediat şi după o mică revigorare am plecat să explorăm împrejurimile.
Nu prea ai ce să explorezi, adică Agia Marina e ca un sătuc pe malul mării cu multe magazine de suveniruri, taverne, pisici multe şi foarte slabe (nu înţeleg de ce sunt atăt de slabe pentru că toată lumea le hrănea), dar cu străzi curate, multe flori, măslini şi smochini. Am văzut şi marea care este o splendoare turcoaz-albastră, plaja curată şi întreţinută.
A doua zi am avut întâlnire cu doamna de la agenţie (Kalamaki) care ne-a prezentat oferta de excursii.
Noi am ales să face o excursie pe insula Gramvousa şi laguna Balos (50 Euro de persoană) şi o a doua în Insulele Santorini (158 Euro de persoană). Vor fi voci pe aici care să spună că ne-am păcălit, că preţul a fost prea mare. Sincer? Suntem mult prea obosiţi şi comozi ca să umblăm să vedem unde era preţul mai mic. În plus, am fost doar eu şi soţul meu şi nu cred că obţineam un preţ mult mai bun. Dar să încep povestea.
Seara am făcut o vizită în oraşul Chania. Un bilet de autobuz costă 1,80 Euro şi e foarte aglomerat. Oraşul e plăcut, plin de viaţă, taverne, baruri de noapte şi magazine de suveniruri. Am ajuns acasă foarte târziu, la miezul nopţii.
Într-o altă zi am încercat să repetăm experienţa, dar după ce am stat o ora şi jumătate în staţia de autobuz, au trecut pe lângă noi trei autobuze care n-au oprit, am renunţat şi ne-am întors la minunatul nostru hotel unde am nimerit chiar cand era seara cretana. Dansuri, muzică, ce să mai vrei în Chania?
Insula Gramvousa şi laguna Balos: am fost luaţi de dimineaţă, la ora 9 din faţa hotelului de un autocar. Autocarul a plecat mai departe să adune conaţionalii noştri care mergeau şi ei în excursie. Din aproximativ 30 de persoane, ghiciţi câte n-au întârziat? 3 cupluri! Ce spune asta despre noi românii?
Am trecut şi peste asta şi am ajuns la vapor. Aglomerat, dar nu chiar atât încât să nu găseşti un loc. Sunt locuri şi înăuntru şi afară, sub nişte copertine. Băncuţele sunt de lemn şi de plastic, destul de comode. Pe vas sunt mai multe baruri unde se vinde îgheţată, apă, sucuri, bere, sandvişuri, fructe etc. Sunt organizaţi şi nu trebuie să stai mult la coadă. Toaletele sunt foarte curate! Nu mă aşteptam la câtă omenire era pe vasul ăla, chiar m-au impresionat. Dacă ştiţi că aveţi rău de mare puteţi solicita pe vas o tabletă împotriva răului de mare sau vă puteţi lua ceva din ţară.
La urcarea pe vas ţi se fac poze care ţi se oferă în a doua parte a excursiei: o poză 13/15, un magnet de frigider cu ramă în forma insulei Creta şi două brelocuri tot cu poză, 20 de Euro. Noi le-am luat pe toate, sunt drăguţe.
Am ajuns la insula Gramvousa unde am coborât de pe vas şi am început un urcuş anevoios până la fortul veneţian din vârf. E mult de urcat... Unora mai slabi de inimă li s-a făcut rău şi au leşinat (2 persoane).
Priveliştea de sus este încântătoare, se zăreşte laguna Balos în toate nuanţele ei de albastru, iar în vârf mai există rămăşiţe ale fortului şi urme ale trecerii piraţilor. Parcă eşti într-o poveste. În ziduri există încă urme ale ghiulelelor sau cel puţin aşa mi-am imaginat eu :). Se văd în pământ grilaje ruginite care ascund un fel de tunele, probabil un labirint care făcea legătura între diferitele puncte de observaţie. Insula este locuită doar de capre sălbatice, broaşte ţestoase şi o specie de foci, dar pe care nu le-am văzut. Presupun că sunt pe partea insulei care nu se vizitează întrucât sunt specii protejate.
Mulţi dintre călători au ales să facă baie în golful insulei, dar vă spun că nu prea merită. Plaja este cu nisip, dar intrarea în apă are pietre şi arici de mare.
La întoarcere pe vas a început masa de prânz. Mâncare destul de variată şi bună la gust şi preţ.
De aici călătoria continuă cu laguna Balos. Eu, dac-as fi în locul grecilor nu aş lăsa pe nimeni în laguna asta. Este întradevăr frumoasă! Bine, nu în sensul prezentat de agenta de turism :). Toată lumea s-a repezit cu căţel, cu purcel la plajă. Ce plajă oameni buni? Nisipul e pietrificat şi nu ai unde să înfigi umbrela pe care poţi s-o închiriezi de pe vas, aşa că devine inutilă.
Noi nu ne-am înghesuit la plajă. Am explorat pietrele de pe malul unde a acostat vaporul. Am văzut feluri multe de peşti, locuri unde apa s-a evaporat şi a rămas sarea cristalizată, diferite specii de crabi, lava întărită de toate culorile şi în diferite moduri de cristalizare. Am făcut apoi un tur al lagunei, am păşit şi noi prin apele turcoaz, ne-am minunat de toată lumea care se inghesuia pe peticelul ăla de nisip-beton şi ne-am întors pe vas. Am mâncat câte o îngheţată şi am tras un pui de somn.
Cred că era în jur de ora 20:00 când am ajuns la hotel. Excursia este foarte frumoasă, dar sincer cred că durează mult prea mult, mai ales pentru copii. Soarele este foarte puternic şi te năpădeşte din toate părţile. Trebuie să aveţi încălţări bune (eu am fost în sandale şi am cam alunecat pe Gramvousa şi pe pietrele de la Balos), ceva pe cap şi obligatoriu protecţie solară. Apă cumpăraţi de pe vas.
A doua zi hai la Santorini! Am plecat de la hotel la ora 6:00. Daaaa, 6 dimineaţa! Vorbisem la hotel şi ne-au pregătit micul dejun la pachet pe care l-am luat cu noi. Este adevărat că în preţul excursiei era inclus micul dejun pe ferry, dar cale lungă până acolo. Am avut ceva aventuri cu partea a doua a transferului, în sensul că am fost luati cu o maşină de 8 locuri de la hotel şi la un moment dat am fost transferaţi într-un microbuz în care a fost groaznic. Şoferul nu ştia de unde să ia turiştii, nu a avut locuri suficiente pentru toată lumea, ce să mai vorbesc, un coşmar.
Dacă aveţi de gând să faceţi excursia asta interesaţi-vă bine cum se face trasferul! În momentul ăsta mi-a părut rău că nu m-am interesat mai mult despre agenţia de turism Kalamaki. Data viitoare [...]-editat WM scrie pe mine :)! Am ajuns în ultimul moment pe vapor (şi aici vorbesc foarte serios, se pregăteau să scoată pasarela) şi am ajuns pe un ferry destul de elegant, dar cam aglomerat.
Ne-am luat micul dejun, ne-am băut cafeaua şi ne-am refugiat în zona de airseats unde am dormit vreo două ore. Şi bine am făcut! Am ajuns după trei ore în insula Thira unde am fost cuplaţi în acelaşi autocar cu ruşii. Ghidul nostru băiat fin. Rusoaica o ţaţă! La un moment dat, deşi ruşii ei vorbeau şi nu eu, mi s-a adresat personal şi mi-a spus să tac. Pe bune? Am făcut 12 ani de rusă, dragii mei! I-am răspuns pe măsură, a înţeles cu cine are de-a face şi până la sfârşitul excursiei ne-am împrietenit, chiar mi-a admirat culoarea unghiilor :).
Am vizitat două oraşe, Oia (se citeşte Ia) şi Fira. Drumul până în oraşe este spectaculos ca peisaj, dar foarte, foarte murdar. De fapt, toată insula mi-a lăsat impresia de JEG! Nu există decât o sursă de apă naturală, care nu este potabilă, iar în rest se utilizează apă desalinizată.
Am aflat de la ghidul nostru multe lucruri interesante pe care nu le ştiam: că insulele şi-au luat numele de la Catedrala catolică Sfânta Irina (era primul punct pe care îl vedeau vasele veneţiene când navigau spre insulă, aşa că Santa Irina-Santorini), în largul insulei există un vulcan activ, iar temperatura apei are în crater 200 de grade, lucru care se simte şi la suprafaţa apei. În urma cutremurului devastator din nu mai ştiu ce an mai multe biserici au fost singurele care au rezistat, iar oamenii au decis ca de-atunci încolo să-şi facă acoperişurile caselor în formă de cupolă ca să înşele zeul cutremurului.
În Fira este exact cum vedeţi în cărţile poştale. Nu există plajă cu nisip, iar baie poţi face numai dacă te duci în larg cu un iaht, bărcuţă, ce-ţi permiţi. Preţurile sunt foarte mari (10 Euro două sticle de Coca-Cola, 3,5 Euro o sticlă cu apă). Mâncarea este şi ea foarte scumpă şi nu deosebită.
Am avut parte şi de o întâmplare inedită. Norocul nostru a fost că a trecut pe lângă noi un alai de nuntă. Curioşi ne-am luat după ei şi aşa am ajuns în punctul cel mai înalt al insulei la Catedrala Catolica. Am stat puţin la slujbă, a admirat priveliştea care îţi ia răsuflarea şi cu părere de rău am coborât treptele spre punctul de întâlnire.
Au urmat 3 ore cu un ferryboat cam jerpelit şi murdar, cina inclusă în preţul excursiei (destul de nasoală) şi transferul de coşmar spre Agia Marina. De ce spun de coşmar? Pentru că deşi am sunat agenta şi m-am plâns de condiţiile proaste am fost preluaţi de aceeasi tărăboanţă murdară, fără locuri (două scaune aveau spătarul rupt, iar unul din călători a stat pe scaunul din faţă care era improvizat dintr-un scaun de calculator fără spătar şi fără centură de siguranţă), cu acelaşi şofer foarte dezorientat. Pe drum, deşi se aburiseră geamurile, inclusiv parbrizul de nu mai vedea nimic, a trebuit să insist să dea drumul la aerul condiţionat.
În momentul în care am ajuns la locul de întâlnire cu cealaltă maşină, la 12:00 noaptea, a vrut să ne lase pe câmp, fără ca legătura să fi ajuns. Atunci n-am mai putut! Am protestat, nu ne-am dat jos din maşină şi am ameninţat cu poliţia. Toţi ceilalţi români s-au dat cuminţei jos din maşină de parcă erau miei duşi la tăiere.
Cealaltă maşină a venit cam în 10 minute cu un şofer foarte nervos care ne-a dus cu 180 km/h până în Agia Marina, pe un întuneric beznă. Ne-am rugat tot drumul să scăpăm teferi! La coborâre, unul din compatrioţi m-a făcut arogantă şi mi-a reproşat că am enervat şoferul. Oare am fost arogantă numai pentru mine sau şi în folosul lui? Nu ştiu ce să zic...
În următoarele zile ne-am lecuit de excursii şi am lenevit la soare cu o carte în mână şi o cafea în cealaltă. Am făcut baie în apa minunată şi ne-am bucurat de soare şi vacanţă. Iniţial am vrut să închiriem o maşină, dar dat fiind aglomeraţia de pe insulă am renunţat. Poate revenim într-o perioadă mai puţin aglomerată.
Să vă mai povestesc cum la check-in după ce am stat la coadă o jumătate de oră a venit o hoardă de români care s-au băgat în faţă pe motiv că aveau rude la coadă care le-au ţinut rând? Nu vă mai povestesc...
În concluzie, vacanţa a fost minunată, mai puţin punctele în care ne-am intersectat cu conaţionalii. Nu ne facem bine. Unii români nu au bun simţ, sunt gălăgioşi şi necivilizaţi şi nici măcar nu-şi cunosc drepturile. Păcat pentru că suntem un neam de oameni frumoşi, deştepţi şi bine crescuţi. Cel puţin aşa vreau eu să cred...
Trimis de Anita40 in 09.08.18 11:57:29
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA. A mai fost în/la: Thassos, Lesbos, Athena, Salonic
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Anita40); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Excelent - totul
Câteva fotografii realizate de voi acolo ar fi mai mult decât binevenite — atât ca ilustraţie a textului, cât şi ca informaţie utilă, ele fiind căutate, apreciate (şi solicitate) de cititorii interesaţi în această destinaţie... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_addnew ... 81&ridAnt=88336
Mulțumiri pentru amabilitatea cu care ai dat curs solicitării de a încărca fotografii.
@Anita40: Oho, cate peripetii ai avut in vacanta asta. Spuneai de perioada mai putin aglomerata, noi am fost in luna Mai si totul a fost perfect inafara de temperatura apei. O sa gasesti liniste in Mai, nu e pustiu deloc dar majoritatea turistilor erau nordici foarte linistiti. Data viitoare poate incerci in Iunie, pe la inceput. Mult succes!
@Catalin Mate: Multumesc pentru sugestie! Voi incerca sigur. Mi-a placut mult in Creta.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- May.2024 Creta in 7 zile (partea de Vest) — scris în 27.05.24 de HelloAlex din NORWICH - RECOMANDĂ
- Oct.2021 Circuit de două săptămâni prin fascinanta Insulă Creta — scris în 24.10.21 de mprofeanu din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Sep.2020 Creta in Septembrie — scris în 27.10.20 de Donat_O din IAşI, - RECOMANDĂ
- Jun.2019 Creta — scris în 16.11.19 de dorgo din TâRGU MUREș - RECOMANDĂ
- Jun.2019 Creta de Vest de la nord la sud și... de la est la vest. Aspecte organizatorice — scris în 09.07.19 de irinad din TâRGOVIșTE - RECOMANDĂ
- Aug.2018 Cateva impresii despre prea putine dintre minunatiile Cretei — scris în 02.08.19 de Maria29 din TIMIşOARA - RECOMANDĂ
- Jun.2018 Chania si minunatele plaje cu nisip roz — scris în 21.06.18 de AndreeDeea din BRAşOV - RECOMANDĂ