Încrengături de drumuri în vestul Corfului

TIPĂREȘTE

Cine își închipuie că poate bifa într-o săptămână tot ce e de văzut pe insulă se înșală amarnic. Aveam să mă conving de asta la fața locului, când planurile mele de a ajunge în nord la Sidari și Canal dʼAmour s-au dus de râpă și am fost nevoită să ”mă mulțumesc” doar cu Paleokastritsa.

Distanțele în sine nu sunt mari, însă problemele apar atunci când vrei să ieși de pe șoseaua principală ce leagă Lefkimmi cu Corfu Town și pe acesta din urmă cu Paleokastritsa. Deși în stare relativ bună, multe din drumuri sunt montane, inevitabil sinuoase și înguste și, mai ales, sunt multe!

Să mă explic.

Din Igoumenitsa am cumpărat o hartă a insulei și imediat am sesizat că fiecare localitate, dar și multe plaje și plăjuțe izolate sunt legate de celelalte prin cel puțin un drum, așa încât, pentru a ajunge din punctul A în punctul B ai de obicei la dispoziția mai multe variante. Toate bune și frumoase, dar ce te faci când indicatoarele te îndrumă spre punctul B fără a preciza satele de pe parcurs sau dacă localitatea specificată nu se găsește nici pe harta tipărită și nici pe Google maps descărcate pe telefon, făcând până și GPS-ul inutil :( ? Ca să nu mai spun de indicatoarele plasate după intersecții și de șoferii localnici care l-au scos pe Adrian din sărite prin faptul că, după părerea lui, conduc prea încet sau dimpotrivă, se angajează în depășiri riscante fără a semnaliza.

Corfu arată ca o pânză de păianjen cu întretăieri de drumuri extrem de dese și încrengătura aceasta, folositoare fără îndoială pentru rezidenți, pune la grea încercare pe turiști. De rătăcit n-ai cum să te rătăcești, la un moment dat tot vei ajunge acolo dacă mergi cât de cât în direcția bună... ;) , dar pentru a respecta un traseu dinainte stabilit ar trebui să stai cu nasul în telefon tot timpul, ceea ce am făcut și eu în prima parte a excursiei care ne-a dus la Paleokastritsa, pentru ca în a doua parte să renunț și să mă dedic admirării peisajului.

La urma urmei eram în vacanță! :)

Așa că pot și eu să confirm ceea ce s-a scris aici pe AFA: Corfu este o insulă frumoasă, cu un relief variat care combină văile populate de sate mici cu case albe cu dealurile împădurite, livezile de măslini și plantațiile de viță de vie cu țărmurile stâncoase și golfurile cu nisip auriu sau pietre scăldate de apele limpezi ale Mării Ionice. Pentru a-i descoperi frumusețile naturale și a înțelege totodată stilul de viață al locuitorilor din zonele interioare, mai puțin atinse de turism, îți trebuie însă, categoric, câteva săptămâni bune.

În ciuda acestor frustrări, câte ceva am văzut și vreau să vă împărtășesc și vouă.

Traseul pe care l-am urmat într-o dimineață a pornit, evident, din Agios Georgios Argyradon, mica stațiune care ne-a fost gazdă, spre nord pe șoseaua principală, din care ne-am desprins pentru a ajunge, pe un drum secundar, la Agios Mattheos, un sat măricel cu case colorate, cuibărit pe pantele Muntelui Gamilios, un loc liniștit și autentic grecesc în apropierea căruia, la fel ca în multe alte așezări cipriote, se află o făbricuță de ulei de măsline.

De aici, pe niște drumuri șerpuitoare prost semnalizate am reușit totuși să nimerim la Agios Gordios.

Stațiunea, una dintre cele mai cunoscute din Corfu, are cu adevărat o așezare superbă, înconjurată fiind de o vegetație bogată în care predomină pădurile de conifere. De pe șoseaua înaltă se zărește golful pitoresc străjuit de Ortholithi, stânca ce se ivește din ape, ca și o parte din plaja lungă de cca. 1,5 km cu nisip fin și ceva pietre mari, vizavi de care se înșiră vile și hoteluri șic, taverne și supermarketuri - în fine, de toate pentru toți, inclusiv stațiile autobuzului care, presupun eu, face legătura atât cu Corfu Town, cât și cu Paleokastritsa.

După acest intermezzo sută la sută turistic ne îndreptăm spre Sinarades, alt sat de munte cu căsuțe din piatră și lemn și câteva biserici. La fel ca Argyrades, și el datează din sec. X, de pe vremea bizantinilor, și deloc de mirare, aici se află un muzeu de folclor.

Deși aș fi vrut să ne continuăm drumul pe țărm spre o altă stațiune, Glifada, o dau în bară în calitatea mea de copilot :( și ne trezim pe o șosea principală, la Agia Triada, alt sat din interiorul insulei. Nu are rost să facem cale întoarsă, așa încât înaintăm și peste câțiva kilometri străbatem Agios Ioannis.

Ne aflăm practic în mijlocul insulei și este realmente amuzant să văd bărbații satului stând la mese în taverne și cafenele (în timp ce soțiile trebăluiesc acasă =)) ), o imagine „clasică” a Greciei care îi însoțește pe turiști de fiecare dată când se abat din zonele aglomerate și deopotrivă dovada vie că unele lucruri nu se schimbă niciodată...

Din Agios Ioannis traversăm Valea Ropas, renumită pentru plantațiile de viță de vie și vinul kakotryghi. Ne oprim la una din numeroasele ferme de pe drum. În fața porții o doamnă vinde la o masă vin. Cumpărăm și noi o sticlă de 750 ml - 12 euro (scump, domʼle, scump =)) ), pe care o vom bea seara acasă: vinul mi s-a părut prea dulce și prea aromat, dar nu mă pricep, așa că nu mă băgați în seamă.

Rulăm cale de încă vreo 15 km și ajungem, în fine, la Paleokastritsa.

Considerată de mulți drept cea mai frumoasă stațiune corfiotă, Paleokastritsa, locul în care celebrul Odiseu a întâlnit-o pe Nausica (cu toate că alți cunoscători l-au identificat drept Ermones), m-a impresionat prin așezarea neobișnuită, cu vile și hoteluri fie răspândite pe dealurile verzi, fie concentrate în apropierea țărmului, în jurul celor șase golfuri ce formează două peninsule. Întinsă de-a lungul a cca. 4 km, Paleokastritsa nu are un centru propriu-zis, ci e compusă din străduțe ce coboară către marea care capătă aici splendide irizații azurii și turcoaz.

Din câte am văzut și citit, doar unul din cele șase golfuri, și anume Agios Spiridon, are plajă cu nisip, celelalte sunt cu pietricele, dar neajunsul este probabil compensat de multiplele facilități, dacă e să judec după aglomerația de prosoape și șezlonguri ocupate, ca și după mulțimea de ambarcațiuni.

Ținta noastră a fost, desigur, mănăstirea cu hramul Panaghia (Sfânta Fecioară), aflată în extremitatea sud-vestică a stațiunii. Drumul te duce singur, chiar n-ai de ce să-ți faci griji că o poți rata. După ce se trece de Agios Spiridon Beach, se ajunge la o parcare foarte mare, unde opresc autocarele cu turiști. Tot aici se află și Acvariul și imediat înaintea acestuia a fost montat un semafor care facilitează accesul alternativ către și dinspre mănăstirea poziționată pe culmea dealului Agios Spiridon. Câteva serpentine, mulți leandri, măslini și chiparoși, și în 3 minute eram sus, în parcarea mănăstirii.

De aici se urcă numai pe jos, e o pantă scurtă și ușoară ce trece pe lângă un magazin cu ”hand made natural products from Corfu” unde la loc de cinste figurează gemurile și lichiorurile din kumquat, faimosul fruct local, precum și miere, ulei de măsline și vin.

Ne apropiem de intrare și în stânga zărim câteva vaci și un măgăruș. :) Le dăm binețe și pătrundem prin poarta de pe care veghează imaginea Fecioarei cu Pruncul în curtea interioară cu arcade. În stânga se află un magazin de unde se pot achiziționa suvenire și produse locale și care expune o presă manuală de ulei de măsline și butoaie în care se depozitează această licoare.

Urcăm câteva trepte și ajungem într-o altă curte, ”înecată” în bougainvillea și cu șiruri de ghivece cu mușcate lipite de ziduri. Aruncăm un bănuț în fântâna dorințelor și admirăm clopotnița tipic corfiotă, apoi intrăm în biserică. Pe acest loc a existat un așezământ monahal încă din 1228, însă construcția actuală datează din sec. XVIII. Este de mică dimensiune, cu o singură navă și tavan din lemn pictat.

Cer permisiunea să fotografiez (fără bliț, desigur) unui călugăr care vinde lumânări și reușesc câteva cadre acceptabile cu tavanul, catapeteasma și icoanele bisericii. Deși sunt mulți vizitatori de diverse nații, inclusiv români, peste tot domnește o atmosferă de liniște și reculegere.

Un scurt popas facem și la micul muzeu, unde intrarea este gratuită, ca în întreg complexul monahal. Aici sunt expuse cele mai valoroase posesiuni ale bisericii: icoane bizantine și post-bizantine, veșminte religioase brodate, manuscrise bisericești cu anluminuri. De mare atenție se bucură un schelet imens de ”monstru marin” și o scoică de dimensiuni uluitoare.

Ieșim din biserică și vizavi, la taverna Skeloudi, bem câte un frappé și încercăm fără succes să intrăm în vorbă cu cei trei câini somnoroși :) care s-au aciuit la umbră, sub masa la care un călugăr bătrân cu barba albă se întreține, la un pahar de Coca-Cola, cu doi mireni.

Nu ratez ocazia și mai fac câteva poze la foc automat, din alte unghiuri, cu Marea Ionică și nuanțele sale albăstrii aproape ireale iar în fundal, munții împăduriți. În această alăturare constă de fapt șarmul Paleokastritsei, de care nu mă mir defel că atâția colegi AFA-iști s-au lăsat cuceriți.

Cu bucuria de a fi văzut asemenea priveliști minunate ne-am luat rămas bun de la această perlă corfiotă și pe la 12.30 am pornit înapoi spre casă, alegând acum o rută mai ”cuminte”, pe șoseaua principală, către capitala Corfu Town, pe care reușim în ultimă instanță să o ocolim (o vom vedea... oarecum cu ocazia viitoarei excursii), și de aici tot înainte pe cea mai importantă cale rutieră din insulă, de-a lungul țărmului estic și mai departe până la Agios Georgios Argyradon.

Dar înainte de vă spune și vouă Αντίο! până la proxima întâlnire virtuală, vă invit să priviți fotografiile atașate, care spun mai mult decât am reușit eu prin cuvinte, ca și filmulețul preluat de pe youtube cu imagini din Paleokastritsa.

Că prea este frumoasă și tare mi-a plăcut! :*

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 6812 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI