Plimbări în sudul Corfului

TIPĂREȘTE

Orice tentativă de explorare a părții sudice a insulei Corfu nu poate începe decât cu Lefkimmi. Nu de alta, dar aici se debarcă de pe feribotul venit de pe continent din Igoumenitsa.

Portul, al doilea ca mărime din insulă, este mic și găzduiește și câteva bărci de pescuit, dar și o parcare supradimensionată închisă pe latura opusă mării de un bufet/bar cu spații generoase atât în interior, cât și afară. Acolo am luat un prânz ușor (plăcintă și frappéuri) la plecarea de pe insulă. Alături își au ghișeele de bilete cele două companii care asigură transportul către și dinspre Igoumenitsa. Din port pornește șoseaua lată și bine semnalizată ce duce către Corfu Town, străbătând la început o câmpie fertilă, cu livezi de măslini și plantații de viță de vie, pentru ca în apropiere de Marathias relieful să înceapă să se schimbe, zona de șes făcând loc treptat dealurilor împădurite.

Pe acest drum am mers atât la dus, cât și la întors din satul Agios Georgios Argyradon, gazda noastră timp de opt zile vezi impresii, iar la dus ne-am oprit la Mega Market pentru o aprovizionare ”serioasă” cu de toate..., minus pește :(. În apropiere se găsește și un Lidl.

Cum tocmai peștele, vedeta sejururilor noastre grecești, lipsea din acest hypermarket, în ziua următoare ne-am decis să facem o incursiune în Lefkimmi, în ideea că fiind un orășel cu circa 5.000 de locuitori, era imposibil să nu găsim o pescărie. Și totuși uite că a fost posibil...:D

Lefkimmi, ”The Lady of the South”, se află un piculeț în interiorul insulei, la vreo trei kilometri de port și nu e un loc turistic, pentru simplul motiv că n-are plajă. Deci spații de cazare, nu prea. La prima vedere nici nu produce cine știe ce impresie: am văzut două biserici frumoase dar și multe case cu tencuiala scorojită și destule terenuri virane, magazine aproape ioc și pescării, cum vă ziceam, zero.

În schimb, am dat de o priveliște neașteptată: un canal pitoresc care desparte practic orașul în două, și pe malurile sale, cu ceva taverne și cafenele, erau ancorate bărci pescărești și vase mici de agrement. Am traversat un pod simpatic și am parcat mașina în fața unei taverne, cu gândul de a ne omeni cu un frappé. Și stând noi la masă, lui Adrian îi vine o idee: intră și îl întreabă pe un nene care se băga în seamă pe acolo dacă nu vrea să ne vândă pește. Ba da, dar la prețuri de cârciumă, adică 21 euro/kg. Luăm doi pești, ne mai fâțâim pe maluri și urcăm în mașină ca să ne întoarcem acasă.

Și, într-o piațetă, vedem o camionetă cu... ați ghicit, pește pus pe gheață :). Ne zgâriem pe ochi și ne grăbim să achiziționăm două dorade cu 8,50 euro/kg și doi lupi de mare (lavraki) cu 11 euro/kg. Gata, am făcut un stoc de pește pe trei zile și, în medie, am ieșit aproape convenabil.

O altă dimineață am dedicat-o unei excursii mai ”așezate”, tot spre sud, excursie ce a debutat, în chip inevitabil, cu Argyrades, localitate agricolă ai cărei rezidenți, observând că din turism banii se fac mai ușor decât din cultivarea pământului, au întemeiat (și botezat după chipul și asemănarea lor) în urmă cu vreo 25 de ani stațiunea ”noastră”, pe care par să o ”ocrotească” mândri, stându-i de strajă.

Ieșim pe șoseaua principală, cotim la dreapta și imediat intrăm în acest sat mărișor cu case îngrijite, cocoțat pe un deal plin de verdeață. Citesc despre el că are o istorie veche, fiind întemeiat de familia bizantină Argyroi, din care a provenit împăratul Romanus III Argyroi/Arghir (a domnit între 1028-1034). Deși oficial declarat ”așezare tradițională” cu arhitectură de tip venețian, sinceră să fiu, în afara unor ziduri din plin câmp care ar fi putut fi cele ale fortficațiilor de acum câteva sute de ani, n-am sesizat nimic tradițional în el, dimpotrivă, clădirile erau noi și moderne.

Bun, ne continuăm drumul, străbatem Marathias, apoi cotim la stânga și traversăm un alt sat agricol, Perivoli, culcușit printre livezi de măslini. Și ajungem pe țărmul estic al insulei la Kaliviotis Beach.

Surprise-surprise! Plaja cu nisip grosier și pietricele este foarte mică, înghesuită într-un golfuleț și mărginită de două diguri, din care unul folosit de localnici pentru bărcile de pescuit. Copiii se pot da în leagăne și pe tobogan, în timp ce adulții se bronzează pe șezlonguri sau consumă câte ceva la unica terasă, ce-i drept umbroasă.

Priveliștea este plăcută ochiului dar apa se adâncește așa de treptat, încât renunțăm la bălăceala preconizată și revenim pe șoseaua principală.

Mai rulăm câțiva kilometri. În dreapta, pe țărmul vestic al insulei, se înșiră, semnalizate de indicatoare, câteva plaje recomandate pe site-urile de turism: Gardena, Mega Larka, Mega Chorou și Marathia. Noi alegem să facem un popas la Santa Barbara Beach, la care ajungem străbătând un drum cam ”săltăreț” =)) din cauza gropilor din asfalt. După cca. 1 km de rulat prin ”the middle of nowhere”, apar și primele semne de civilizație: un restaurant, un minimarket și câteva viluțe care se îndesesc pe măsură ce ne apropiem de plajă.

Santa Barbara nu e o localitate, ci doar o întindere măricică de nisip fin, amenajată cu șezlonguri și umbrele (6 euro) și deservită de câteva terase la care deja în jurul orei 12 se răcoresc câțiva clienți. Plângem de mila celor doi căței legați în lese care își așteaptă nerăbdători stăpânii proțăpiți la mese, după care facem o baie bună în apa limpede și cu intrare suficient de lină.

Următoarea oprire o vom face în Kavos, pe țărmul vestic, foarte aproape de punctul cel mai sudic al insulei. E ceea ce eu numesc o ”stațiune în toată puterea cuvântului”, plină de taverne, marketuri, localuri fast-food și cluburi de noapte care anunță tot felul de evenimente, de la ”foam parties” la karaoke și prestații ale unor celebri DJ. Citesc, de altfel, că e unul din locurile preferate de tineri pentru viața de noapte animată și de britanici pentru... ;) băuturile cu mult mai ieftine decât în țara lor.

Neapărat vrem să ne facem și aici o idee cu privire la plajă, așa încât cotim la întâmplare la stânga și găsim un loc de parcare în dreptul unei cârciumi pescărești poziționate la intrarea pe plajă. Care plajă se întinde pe toată lungimea stațiunii, este atât de lată încât aproape că obosești până să ajungi la mare și cu nisip foarte fin atât pe uscat, cât și pe fundul apei. Am nimerit într-o zonă neamenajată, ceea ce nu ne deranjează, căci nu avem de gând decât să facem o baie și să ne întoarcem în satul nostru: e ora prânzului, după cum ne atenționează stomacurile. Stăm totuși suficient timp cât să fac poze din care rezultă dotările pentru copii și pentru amatorii de sporturi acvatice.

Vine o altă zi, în care decidem ca, după sesiunea de bronzare de după-amiază, să vizităm Issos, un loc cunoscut pentru dunele de nisip pe care le zărisem de pe plaja nordică a stațiunii noastre. Aici se ajunge din satul Linia, despre care am amintit în treacăt într-un review anterior: este următorul după Argyrades mergând spre nord iar Agios Georgios se află practic între aceste două localități.

Din Linia, de pe șoseaua principală, urmăm indicatorul la stânga și ne înscriem pe un drum de pământ plin de hârtoape și mărginit de pâlcuri de stuf. Dintr-o dată, în stânga încep să apară clădiri înconjurate de garduri de sârmă urâte și neprimitoare: este un resort de patru stele, Labranda Sandy Beach. ”N-avem față” de așa ceva ;) și ne continuăm drumul până ce dăm de plaja lată, cu nisip foarte fin de culoare roșiatică, pe care stau la soare, întinși pe șezlonguri, turiștii. În dreapta se văd într-adevăr dunele, dar comparația cu Sahara e un pic forțată, după părerea mea. Încerc să urc, însă picioarele mi se afundă în nisip; judecând după urmele lăsate, cred că motocicliștii și ATV-iștii au mai multe șanse.

Dacă am fi mers pe plajă spre nord, am fi dat de o mică fâșie de pământ (plaja Chalikouna) care separă marea de Lacul Korission. Laguna este rezervație naturală protejată pentru flora deosebită (ienupăr, trestie, nuferi, tamariscă, orhidee) și fauna sa: păsări (cormorani, egrete, flamingi), fluturi, șopârle și desigur pești.

Știam că există un drum care pornește spre dreapta de pe cel de pământ care duce la dune, însă cumva l-am ratat. Am reușit însă să vedem lacul de sus, din Chlomo, unul din cele mai vechi sate corfiote, la care se ajunge, pe o șosea șerpuită, tot din Linia. Cuibărit într-o pădurice, satul cu căsuțe mici și curate și străzi înguste pare încremenit în timp, necontaminat de invazia vizitatorilor cosmopoliți. De pe culmea dealului se vede atât Agios Georgios Argyrades, cât și Lacul Korission, deci misiune îndeplinită! :)

Un singur lucru a umbrit bucuria de a fi văzut frumoasele peisaje deal-mare-lac: anunțurile postate din loc în loc pe stâlpii de electricitate de pe marginea șoselei care ofereau la vânzare loturi de pământ. Cât va mai trece oare până ce astfel de mici localități rurale, atât de pitorești, vor dispărea cu totul, tinerii fiind irezistibil atrași de promisiunea unor câștiguri mai rapide și mai semnificative rezultate din turism?

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 3461 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI