Stațiunea Bușteni - Am fost acolo și ne-a plăcut!

TIPĂREȘTE

Acest review se dorește a fi o prezentare a modului în care noi (o familie cu un copil de 5 ani) am petrecut un weekend frumos în stațiunea Bușteni, descoperind la pas o parte dintre atracțiile zonei. De ce am ales Bușteni? Pentru că, deși am trecut de mai multe ori pe aici în ultimii ani, de fiecare dată am ales să ne cazăm fie la Sinaia, fie la Predeal. Așa că a venit rândul stațiunii Bușteni să o explorăm agale, să ne bucurăm de obiectivele sale și de frumusețea naturală a acestui areal.

Despre stațiunea Bușteni s-a mai scris atât aici pe AFA, cât și prin alte surse, așa că nu voi insista prea mult cu prezentarea generală a acesteia. Voi aminti doar că Bușteni, alături de Sinaia, Azuga și Predeal formează un șirag de stațiuni care au făcut din Valea Prahovei poate cea mai importantă zonă turistică montană din România.

În ceea ce privește istoricul localității Bușteni, începuturile sale nu pot fi stabilite cu certitudine; din diverse surse ale vremii se știe totuși că la sfârșitul secolului al XVII-lea în această zonă ”nici vorbă nu era de vreun sat”. Un moment important pentru apariția și dezvoltarea așezărilor umane în zonă este anul 1782, atunci când domnitorul Mihai Șuțu pune bazele cătunului Izvorul, împreună cu 24 de familii de scutelnici ai Mănăstirii Sinaia. Această așezare va sta la originea viitoarelor localități de mai târziu: Bușteni, Poiana Țapului și Azuga. Astăzi, Bușteni este un mic oraș din nordul județului Prahova, o localitate ce are un potențial turistic uriaș, indiferent de anotimp. (O parte dintre informațiile din acest scurt istoric au fost preluate de pe Wikipedia)

Să trecem la prezentarea vizitei noastre aici. Am ajuns în Bușteni vineri seara, imediat după ora 21.00. Am ales ca rută de venire DN 1 din direcția Ploiești, urmând ca duminică să plecăm către Brașov, alegând să străbatem astfel în acest weekend integral Valea Prahovei. Până la Sinaia am circulat bine, deși drumul a fost oarecum aglomerat, iar din Sinaia a început distracția. Am parcurs cei câțiva kilometri care ne mai despărțeau de Bușteni în coloană cu viteza melcului, timp de aproximativ 45 de minute. În sfârșit, am trecut cu zâmbetul pe buze peste acest moment ”tradițional” deja, aș putea spune, pe Valea Prahovei și ne-am cazat rapid la Hotelul Pârâul Rece, unde făcusem cu câteva ore înainte o simplă rezervare telefonică (impresii aici: vezi impresii). Pentru că deja se înnoptase, am ales să mergem la culcare pentru a fi odihniți a doua zi, când ne propusesem să plecăm în explorare.

Sâmbătă dimineața, imediat după micul dejun, am ieșit la o scurtă plimbare prin stațiune. Am ajuns lângă Biserica Domnească din localitate cu hramul ”Nașterea Maicii Domnului” și am ales să intrăm în curtea obiectivului pentru o vizită scurtă. Acest lăcaș de cult a fost zidit la dorința regelui Carol I și a reginei Elisabeta, fiind sfințit în data de 8 septembrie 1889. Biserica este foarte frumoasă și ni s-a părut a semăna din exterior cu o mică fortăreață, fiind realizată din blocuri de piatră provenite din masivul Caraiman. Nu am intrat în biserică de această dată întrucât se ținea o slujbă și nu am vrut să-i deranjăm pe credincioșii prezenți aici. Data viitoare vom vizita cu siguranță și interiorul obiectivului.

Aflându-ne deja în zona centrală a stațiunii, am putut admira aici câteva clădiri cu o arhitectură exterioară deosebită: Casa Româno-Franceză (inaugurată la 1 septembrie 1996, pentru a marca înfrățirea dintre localitatea Bușteni și Moissy-Cramayel, un mic orășel francez), Centrul Cultural ”Aurel Stroe” (clădirea este construită printr-o îmbinare plăcută între lemn și blocuri de piatră). Nu în ultimul rând, chiar dacă nu este obiectiv turistic, la clădiri frumoase se poate încadra și construcția ce adăpostește Primăria orașului Bușteni.

Am traversat apoi una dintre pasarelele pietonale din localitate și am ajuns în fața gării, unde am putut admira pe un soclu statuia Caporalului Mușat, eroul român căzut în Primul Război Mondial; acest grenadier, deși a rămas fără un braț, continuă să lupte și aruncă poate o ultimă grenadă în direcția dușmanilor patriei. Monumentul a fost realizat în anul 1927, iar pe o placă de bronz prinsă în soclu sunt amintiți 52 de eroi din comuna Bușteni care au căzut la datorie pe diferite fronturi în perioada 1916-1918. Am privit pentru câteva clipe în tăcere monumentul, gândindu-ne că ar fi bine ca omenirea să dea dovadă de mai multă înțelepciune și pe viitor să încerce să evite greșelile trecutului. Însă nimeni nu poate ști ce ne va ziua de mâine!

În sfârșit, să ne recăpătăm optimismul și să revenim la prezentarea acestei frumoase stațiuni. Privind printre clădirile ridicate în vecinătatea căii ferate care străbate Valea Prahovei, am zărit în depărtare Castelul Cantacuzino, care parcă ne îmbia să-l vizităm acolo unde este zidit, sub poala pădurii care îmbrățișează cartierul Zamora în partea sa superioară. Ne-am întors repede la hotelul unde eram cazați, am luat mașina și am ajuns în câteva minute la poarta obiectivului. Se poate parca și în curtea castelului contra-cost, însă noi am ales varianta de a lăsa autoturismul pe marginea străzii la aproximativ 100 de metri distanță, acolo fiind o zonă cu umbră deasă sub niște brazi înalți.

Am achitat câte 23 de lei / persoană și am intrat pe aleea din curte, grăbindu-ne să prindem turul cu ghid care se realizează din oră în oră; noi am avut noroc pentru că ne-am cumpărat biletele înainte cu cinci minute de tura de la ora 12.15.

Ne-au plăcut aici scara impunătoare realizată din marmură de Carrara, holul central dar, mai ales, superba sală de recepții. Elementele originale de feronerie, picturile, colecția de blazoane și vitraliile din castel sunt superbe și, chiar dacă mobilierul lipsește, aveți cu siguranță ce admira aici. Nu pot trece peste acest obiectiv fără să amintesc perspectiva grozavă care se deschide de la castel asupra orașului Bușteni și asupra abruptului Bucegilor.

Vizita noastră la Castelul Cantacuzino a durat aproximativ o oră, din care turul interiorului cu ghid a durat circa 30 de minute. Impresiile complete din vizita noastră la Castelul Cantacuzino le-am prezentat aici: vezi impresii

Am plecat apoi la hotel pentru o binemeritată odihnă, iar în jurul orei 15.00 am pornit într-o frumoasă drumeție montană spre cascada Urlătoarea.

Pentru ca cel mic să nu obosească foarte mult, am mers cu mașina până într-o parcare amenajată în apropierea punctului de plecare a telecabinei din Bușteni. De aici am început să urcăm pe cărarea spre marginea pădurii, unde ne-am odihnit pentru câteva minute și am putut admira o frumoasă priveliște asupra stațiunii. Am urmat apoi indicatoarele cu cercul roșu spre obiectivul nostru (pe care le puteți întâlni și în stațiune; obiectivul este bine semnalizat); după o urcare abruptă de aproximativ 15 minute, traseul devine mai simplu și constă într-o plimbare lejeră către stânga pe o cărare destul de lată care ne-a condus la cascadă. Pe drum am traversat câteva podețe de lemn, am ocolit unele zone cu noroi și încet-încet am ajuns la Urlătoarea. De la telecabină și până aici noi am făcut aproximativ 50 de minute cu mers lejer, iar copilul nu a obosit foarte mult. Bine, acolo unde a fost cazul el s-a mai odihnit câte puțin în brațe la tati;). Ceea ce vreau să evidențiez este faptul că am parcurs un traseu ușor, iar turiștii cu care ne-am întâlnit erau aproape la fel de numeroși ca cei aflați la plimbare prin stațiune. Așadar, șanse extrem de mici pentru vreo întâlnire nedorită cu Moș Martin, deși există numeroase plăcuțe de avertizare asupra pericolului întâlnirii cu urșii.

Cascada este o perdea frumoasă de apă care se aruncă în gol de la aproximativ 15 metri înălțime, iar altitudinea la care se găsește aceasta este de 1100 de metri. Spațiul pentru turiști este delimitat printr-o balustradă metalică, iar când am ajuns noi aici aproape că am stat la coadă pentru a putea face câteva fotografii. Cel mic s-a amuzat nespus de faptul că eram permanent stropiți de apa cascadei atunci când ne apropiam de balustradă, astfel că am avut ceva de furcă până am obținut câteva poze satisfăcătoare.

Ce nu mi-a plăcut aici a fost faptul că la câțiva metri de cascadă un comerciant ambulant oferea spre vânzare chipsuri, napolitane, jucării sau chiar doze de bere. Nu am nimic cu cei care întreprind diverse activități pentru a-și câștiga cinstit existența, însă parcă aici în inima pădurii chiar nu ar fi locul pentru așa ceva. Unde mai pui că încet-încet cărarea spre cascadă s-ar putea ”împodobi” cu ambalaje de plastic sau doze goale de bere! Și așa este suficient că unii arbori sunt marcați iremediabil cu mesaje idioate de genul X+Y=LOVE!

În sfârșit, după ce am zăbovit vreo 15 minute fotografiind cascada din cât mai multe unghiuri și după ce ne-am odihnit puțin, am pornit agale pe drumul de întoarcere, pe care l-am parcurs mult mai ușor, de data aceasta coborând aproape încontinuu.

Am ajuns astfel în parcarea unde lăsasem mașina în jurul orei 16.45 și am observat pe această stradă a Telecabinei, ceva mai jos pe partea dreaptă (pe direcția de coborâre) o clădire ce adăpostește Centrul de vizitare ”Alexandru Beldie” pentru Parcul Natural Bucegi. Curioși fiind, ne-am apropiat să vedem despre ce este vorba și am văzut că mai sunt câteva minute până la închiderea programului, iar vizitarea este gratuită. Nu am stat pe gânduri și am intrat în clădire, care este de fapt un punct de informare turistică pentru Parcul Natural Bucegi. Pe un televizor de mari dimensiuni era rulat un film de prezentare a acestui areal, iar vitrinele amenajate aici ne-au adus mai aproape de lumea minunată a Munților Bucegi. Am putut admira o machetă a Parcului Natural Bucegi, diverse roci cu o vechime impresionantă, unele plante și specii de fluturi care pot fi văzuți în acest areal. În vitrinele de lângă perete sunt expuse mai multe fragmente fosile din scheletul ursului de peșteră, animal care a trăit și pe aceste meleaguri în Pleistocenul Superior (adică în urmă cu multe mii de ani).

Ne-a mai plăcut aici o expoziție de fotografii realizate în Munții Bucegi, dar și un colț amenajat cu exponate ce prezintă tradițiile din această zonă a țării.

În afară de exponatele prezente în interior, informațiile oferite turiștilor sunt completate în exteriorul clădirii, aici fiind afișate câteva panouri de mari dimensiuni ce prezintă date despre refugiile din Munții Bucegi și coordonatele acestora, despre rezervațiile și monumentele naturale din zonă sau despre flora și fauna specifice acestui areal. Am aflat astfel despre cascada Urlătoarea de la care tocmai venisem că este considerată ”monument natural”, alături de alte zone mai mult sau mai puțin cunoscute de noi precum: Babele, Sfinxul, Turnul Seciului, Colții Morarului ori Izbucul Coteanu. Conform celor prezentate aici, pe teritoriul Parcului Natural Bucegi au fost identificate 14 rezervații naturale și 46 de monumente naturale.

Pentru că oboseala și foamea își spuneau încet-încet cuvântul, ne-am îndreptat spre mașină, nu înainte de a trece și pe la stația de plecare a telecabinei din Bușteni cu scopul de a vedea care sunt tarifele actuale pentru telecabina Bușteni - Babele. Am reținut așadar că urcarea de la Bușteni la Babele costă 35 de lei / persoană, iar pentru copiii între 5 și 12 ani prețul este de 18 lei; juniorii până la 5 ani însoțiți de părinți beneficiază de gratuitate. Aceleași tarife sunt valabile și pentru coborârea de la Babele la Bușteni, iar cartelele dus-întors nu oferă nicio reducere, costând 70 de lei pentru un adult și 36 de lei pentru un copil între 5 și 12 ani. Scump, dom'le, scump! :( În ceea ce privește programul telecabinei, acesta este zilnic între orele 08.30 și 18.00, cu precizarea că în intervalul 08.00 – 08.30 este programată revizia tehnică zilnică. În fiecare zi de marți are loc revizia tehnică săptămânală, așa că programul cu publicul este un pic mai scurt: de la 10.30 la 18.00. Ultima urcare este zilnic la ora 17.00, iar ultima coborâre are loc la ora 17.45.

Am plecat către hotelul nostru, dar nu am rămas acolo, ci am lăsat mașina în parcare, am urcat în cameră și ne-am schimbat, apoi am ieșit la o scurtă plimbare de seară, servind apoi masa la Restaurantul Irish House aflat în partea centrală a stațiunii (impresii aici: vezi impresii).

Dimineața de duminică ne-a găsit un pic mai obosiți decât în ziua precedentă, dar având încă chef de colindat. Am hotărât să vizităm Mănăstirea Caraiman, unde am plecat cu autoturismul. Am ieșit pe DN 1 în direcția Sinaia și am intrat apoi spre dreapta pe strada Palanca, urmând indicatorul amplasat într-un loc vizibil către lăcașul de cult.

Parcarea aflată la intrarea în curtea lăcașului de cult este largă, astfel că nu cred să fie des aici probleme cu aglomerația. După ce am coborât din mașină, am fost luați în primire de câțiva indivizi care ofereau diverse produse spre vânzare, însă i-am ignorat și am intrat în curtea mănăstirii. Ce-aș putea spune despre acest lăcaș de cult decât că, din prima, îți taie respirația datorită cadrului natural special în care este amplasat! Platoul pe care este ridicată mănăstirea aflată la poalele muntelui impunător este înconjurat de brazii falnici, aceștia contribuind la crearea unei imagini deosebite.

Curtea mănăstirii este și ea foarte îngrijită și frumos amenajată. Există aici o biserică mică din lemn cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului”, dar și o biserică mai mare ce poartă hramul ”Înălțarea Sfintei Cruci”. Mănăstirea Caraiman este un lăcaș de cult recent, începuturile acestuia aflându-se în anul 1998. Despre scurtul istoric și descrierea obiectivului ar mai fi multe de zis, însă eu consider că există deja suficiente reviewuri de calitate pe AFA referitoare la Mănăstirea Caraiman.

Mă voi limita așadar la a vă spune că de data aceasta am venit aici special pentru ca puștiul să se bucure de prezența animalelor din mica gospodărie a lăcașului de cult. Copilul a fost entuziasmat la vederea cuștilor cu iepuri de diverse mărimi, a papagalilor, dar și la apariția păunilor, a fazanilor sau chiar a unui ponei aflat în apropiere de spațiul pentru păsări și iepuri. Există aici și găini, dar și rațe care se plimbau nestingherite într-o grădiniță din apropiere. Ceea ce l-a mai încântat pe cel mic (dar și pe părinții lui :) ) este faptul că în apropierea bisericii mari este amenajată o cădere de apă în trepte, care se concretizează în câteva lacuri micuțe, pe deasupra acestora trecând și un podeț de lemn. În apă înotau câteva rățuște, prilej de mare veselie pentru junior și de realizare de fotografii pentru noi.

După ce puștiul s-a mai plictisit de alergat dintr-o parte în alta prin curte, am vizitat cele două biserici din curtea mănăstirii și am trecut pe la magazinul de suveniruri aflat în apropierea porții, de unde cel mic a dorit o brățară. Am achitat 2 lei pentru micul suvenir și am plecat de la această frumoasă mănăstire, hotărâți să revenim aici și cu alte ocazii.

Am ajuns la hotel, am împachetat încet și am plecat, nu înainte de a savura o porție de papanași gustoși la restaurantului hotelului Pârâul Rece, locul unde am beneficiat de condiții bune de cazare în acest scurt sejur la Bușteni. La plecare am ales să ne îndreptăm spre Brașov, pentru a ajunge apoi acasă pe DN 10, dorind să revedem zona barajului de la Siriu, pe care noi o îndrăgim foarte mult.

Chiar înainte de a părăsi stațiunea Bușteni, am ieșit puțin spre stânga din strada principală pentru a realiza câteva fotografii din exterior la un alt obiectiv foarte important existent în această frumoasă localitate. Este vorba despre Muzeul Memorial ”Cezar Petrescu”, situat pe strada cu același nume. În această casă cu arhitectură impresionantă a locuit cel care i-a dat viață lui ”Fram, ursul polar”, scriitorul ducându-și aici existența din anul 1937 și până în anul 1961, anul trecerii sale în neființă. Nu am vizitat acum casa memorială, însă probabil că la o viitoare venire în stațiune vom aloca timpul și banii necesari pentru acest obiectiv.

În apropiere de Predeal am terminat sejurul așa cum îl începusem, am stat aproximativ 45 de minute în coloană pentru că se efectuau niște reparații la un pod din această stațiune. Trecuți cu bine și peste aceste momente de așteptare, drumul până acasă nu a mai ridicat vreo altă problemă.

Ajuns aproape de finalul review-ului aș mai dori să adaug niște informații cu caracter general, care ar putea fi utile celor ce doresc să viziteze stațiunea: în Bușteni există restaurante, terase, numeroase magazine mici, o piață agroalimentară, dar și trei magazine mari, de unde te poți autogospodări la prețuri asemănătoare oricărei localități obișnuite: este vorba despre un Penny Market, aflat la intrarea pe strada Telecabinei, un Profi City aflat în apropierea parcului din zona centrală, dar și un Mega Image situat în vecinătatea hotelului Pârâul Rece, locația unde ne-am cazat noi. În ceea ce privește diverse prețuri afișate pe la magazinele mai mici din stațiune, am mai reținut (ajutându-mă de fotografii): banane – 5,9 lei/kg; nectarine sau piersici – 3,5 lei/kg; vișine – 6,5 lei/kg sau roșii – 2,9 lei/kg.

Și pentru că majoritatea dintre noi aleg să plece acasă cu un mic suvenir din locurile pe care le vizitează, mai pot spune că pe o străduță din zona centrală, lângă Centrul Cultural ”Aurel Stroe” erau expuse unele obiecte, începând de la magneți și până la diverse jucării confecționate manual pentru cei mici. Însă oferta cea mai bogată în suveniruri am văzut-o pe strada Telecabinei, în apropiere de punctul de plecare a telecabinei spre Babele.

Cam atât despre cele două zile petrecute de noi la Bușteni. În speranța că informațiile prezentate vor fi cândva de folos cuiva, închei aici cel mai lung review al meu de pe AFA și vă doresc o vară plină de concedii reușite!

---

VIZUALIZĂRI: 3201 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI