GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Ne-am obisnuit de cativa ani incoace sa ne oferim o minivacanta de iarna dupa Revelion si Sf Ioan, cam dupa 7 ianuarie. Printre motive s-ar enumera si aglomeratia mai redusa prin statiuni si preturile care sunt in scadere dupa aceasta perioada.
Asa a fost si anul acesta, caci de pe 7 ianuarie ne-am organizat intr-un mic grupulet de familisti compus din 8 adulti si 3 copii, si am plecat sa ne relaxam la inceput de an in Busteni, sa pornim cu forte proaspete intr-un nou an de munca.
Noi, targovistenii suntem avantajati de pozitia pe care o are orasul natal fata de Valea Prahovei, caci ne bucuram de o distanta mica fata de statiunile atat de indragite si cautate de acolo (ex Targoviste – Sinaia sunt 50 km), lucru ce ne permite sa ne oferim des cate o zi, doua sau mai multe de relaxare in zona. Ruta parcursa este Targoviste-Pucioasa-Motaeni-Fieni-Pietrosita-Moroeni, apoi se urca Varful Paduchiosu spre cota 1000, si se coboara de aici in Sinaia (cam 10’) - urmeaza Poiana Tapului si Busteni. Este numitul drum ,,al Ialomitei” pentru ca se merge permanent in paralel cu raul Ialomita si este un drum ce favoriza candva schimburile comerciale intre Tara Romaneasca si Transilvania.
Am rezervat cazarea la Pensiunea Liziera, aflata in zona partiei Kalinderu, la aprox 200 m, si cam la 500 m de gara, in cartierul ce se intinde de partea stanga a soselei ce strabate orasul dinspre Bucuresti-Ploiesti si urca spre partie pe Str, Valea Apelor.
Cu camere situate pe 3 nivele, restaurant propriu, loc de parcare propriu-redus, dar este (vis a vis este insa o parcare f mare unde pot fi lasate masinile celor ce urca la partie, contra cost) Este cotata a fi de 2 stele si mi s-a parut ok raportul calitate/pret. Eu am numit-o pensiunea ,,de la rascruce de vanturi”, caci este asezata intr-o intersectie, astfel ca de la iesire ai posibilitatea de a merge fie in jos, spre centrul orasului, fie in sus spre partie, fie sa alegi alte stradute prin cartierul respectiv; ea este asezata in apropierea padurii si la poalele versantilor spectaculosi ai muntelui si ofera o priveliste superba spre muntii Bucegi prin ferestrele camerelor sale, ce au grup sanitar propriu, apa calda, balcoane, Tv.
De asemenea se poate admira de aici Crucea … "Este crucea inchinata Eroilor Neamului cazuti pe campurile de lupta pentru intregirea neamului, ea fiind construita intre anii 1926-1927, prin grija Majestatii Sale Regina Maria si amplasata pe Saua Muntelui Caraiman, la cota 2291 m." [nota WM0: de pe infotravelromania]
Au urmat trei zile de relaxare fizica si intelectuala, de ajutor fiindu-ne zapada, saniusul, aerul curat, peisajele naturii, excursiile in imprejurimi, toate incununate de buna dispozitie …
Cu saniutele ne-am dat pe partia Kalinderu, unde am urcat cu telescaunul timp de aproximativ 5 minute. Am citit ca denumirea partiei vine de la Ioan Kalinderu (1840-1913), fost administrator al Domeniilor Coroanei Regale in timpul regelui Carol, el a adus un mare aport la dezvoltarea orasului Busteni si a promovat cat a putut schiul.
Partia are doua variante de sosire: cea din stanga este recomandata incepatorilor, iar cea din dreapta este alegerea iubitorilor de snowboard si a schiorilor cu experienta, ea este cotata a fi una dintre cele mai moderne din tara.
Personal nu am urcat la Sfinx si la Babe de aceasta data, insa au fost prietenii mei, dupa o coada de aproximativ ½ ora au luat bilete de 50 ron dus-intors.
Am vizitat si ne-am inchinat impreuna la Manastirea Caraiman a carei constructie a inceput in 1996 la poalele masivului Caraiman si este inca in plina desfasurare, fiind ctitorita de parintele calugar Gherontie Puiu, care a reusit sa-si vada visul vietii sale cu ochii: ,,inaltarea unei manastiri departe de tumultul desertaciunilor omenesti “ …Insasi Crucea Caraimanului domina de pe inaltimi biserica ce poarta hramul ,,Înălţarea Sfintei Cruci”
Locul este mirific pentru ceea ce ofera ochiului si sufletului…
In acest moment planificam urmatoarea minivacanta ,,post Revelion“, din ianuarie 2011...
La multi ani inainte de acum incolo, tot asa, pentru tot romanul iubitor de natura, excursii, calatorii!
Trimis de mirelaviolet in 11.11.10 18:08:56
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUȘTENI.
12 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mirelaviolet); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
12 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Felicitari pentru experienta. Am stat si eu, nopti bune la Riviera. Merge, dupa parerea mea. Hai sa te si contrazic! Partia Kalinderu este cea frumoasa din tara, avand in vedere ca schiezi prin padure, dar este si cea mai scumpa. 10 urcari te costa cat un skipass in Austria. Atentie ca saniusul la Kalindetru produce 3-4 victime zilnic. E foarte periculos. Au ales mini partia din zona superioara ca sa ia bani la urcarea cu telescaunul. Nu stiu ca vor astia cu ea, adica edilii din Busteni, fiindca am auzit multi spunand ca nu se mai duc.
Numai bine!
+ 400 PMA pentru un review FOARTE bine editat si redactat!!!
FELICITARI!!
Pentru santana:
Am fost cazati la pensiunea LIZIERA, nu RIVIERA... Si hai sa te surprind! Personal nici nu schiez, nici saniusul nu-mi place, insa m-am supus dorintei grupului... Am spus ca partia este moderna, nu frumoasa, cat despre pret iti impartasesc parerea: foarte mare!!!
E bine ca aveti posibilitatea de a merge dupa sarbatori, eu, din cauza muncii, nu pot. 2 zile de Craciun si 2 de Revelion. Mi-as dori si eu sa pot merge undeva cand e mai liniste, dupa sarbatori.
Scuze pentru confuzie, vorbim de acelasi nici hotel, nici pensiune tp. ca mai uitam la meci, ca si acum!
Felicitari cu SB pentru fuga voastra de 3 zile la munte. Frumos review si frumoase poze.
@santana
Te-ai uitat la meci pana la sfarsit? ))))
Ai vazut ca daca jucati cu portile la dimensiune regulamentara nu aveti nicio sansa??? ))))))))))
@vladex, scopul ecourilor este cu totul altul, pentru discutii despre fotbal te rugam sa folosesti rubrica special creata pe Forum
Ni s-a semnalat in acest articol o incalcare a regulamentului, in sensul ca o fraza de aici poate fi gasita si pe un alt site. (poate si pe pliante turistice, nu ar fi singurul caz!) Evident, fara a fi clar delimitata si fara specificarea sursei.
Cu toate ca ar putea fi si o simpla scapare, totusi tot abatere se cheama si trebuie sanctionata.
In consecinta, de aceasta data voi retrage PMA standard alocate si avertizez autoarea ca, pe viitor, sa fie putin mai atenta in cazuri de acest fel si sa nu mai omita aceste amanunte. E pacat, pierderea este reciproca...
PS am operat eu in text evidentierea.
webmaster0, imi asum greseala pentru faptul ca nu am marcat fraza ca citat... Adevarat, ,,mea culpa", insa nu toti recurgem la diverse surse de informare despre ceea ce ne inconjoara? ! Oare nu izvoarele scrise ce ne-au ramas ne-au ajutat pe toti sa aflam cum a fost construita Crucea de pe Caraiman, sau a fost martor cineva dintre noi astfel incat sa descrie cu propriile cuvinte ceea ce a vazut? !
Există totuşi în regulament prevederea expresă de a scrie sursa de unde a fost luat citatul şi în plus, de a-l delimita clar de restul textului. Exact cum am spus mai sus.
Nimeni nu spune sa nu se folosească vreun citat. Doar că există o cerinţă despre modul cum trebuie făcut acest lucru. Cel puţin aici, pe acest site.
Despre asta era vorba. Sper că acum m-am făcut pe deplin înţeles.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2024 Ce se mai poate face in Busteni, statiunea ursilor? — scris în 07.09.24 de raducondurache din SFANTU GHEORGHE - RECOMANDĂ
- Jul.2024 Peisaje extraordinare, oraș în paragina, scump și neîngrijit — scris în 02.07.24 de Calatorvechi din BUCURESTI - nu recomandă
- Aug.2021 Mini-Circuit pe Valea Prahovei — Poarta Bucegilor — scris în 16.08.21 de Mihnea-Alexandru din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Aug.2021 In Bușteni după 22 ani — scris în 10.08.21 de djcioko din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2021 Telecabina Busteni-Babele? — scris în 08.08.21 de leonasch din BUZăU - RECOMANDĂ
- May.2021 Bușteni. Și-atât! — scris în 14.10.21 de Yersinia Pestis din MăRăşEşTI [VN] - RECOMANDĂ
- Oct.2020 Nesimtirea si aroganta angajatilor de la Telecabina Busteni — scris în 06.10.20 de doru78 din TULCEA