3 mâncătorii pe Valea Doftanei

TIPĂREȘTE

Deci ne-am instalat la Vila Zia – eu, Tati și fratello. Instalat înseamnă că ne-am dus băgăjelele sus, în dormitoare, ne-am plasat periuțele de dinți în suporturile din băi, am depozitat mâncarea (și mai ales băutura) în frigider și ne-am desfăcut câte o bere (avusesem grijă să cumpărăm câteva reci, direct de la frigider). Ne-am relaxat pe terasa exterioară, am admirat pata de turcoaz a lacului clipărind prin frunzișul verde, și... când foame ni se făcu, am balotat micii, cârnații și cartofii prăjiți „pescuiți” în ultima clipă de Tati, de pe linia caldă a Kauflandului din Câmpina. Eu îl certasem: „N-am zis că mâncăm la Atra în seara asta?!” „Mi-era poftă... în amintirea vremurilor trecute...” , zise Tati în apărarea lui. Ce să faci?! N-ai ce să faci. Taci și înghiți.

Nu mi-a trecut cu Atra, așa că, după ce ne-am asigurat că ard destule lemne în cazanul ciubărului, am pornit cătinel într-acolo. De la Vila Zia (gazda noastră) până la Atra Doftana îs doar 10-15 minute pe jos, pe drumul forestier zis, atât de pompos, Strada Lacului, asta pentru că urmează fidel țărmul vestic al lacului de acumulare Paltinu. Atra Doftana este un hotel de 4*, n-am „locuit” niciodată acolo, doar am mâncat cândva (și cred că v-am și povestit la vremea respectivă). Am admirat mereu arhitectura sa minimalistă, perfect încadrată în peisaj; în plus, mi se pare genul de loc exclusivist, căutat mai ales de tinere familii corporatiste cu copii mici. Good for them!

În fine, ne-am dus la Atra mai mult ca să luăm pulsul locului și, eventual, să rezervăm pentru a doua zi la prânz. Terenul coborând în pantă accentuată către țărmul lacului, rezultă că domeniul se desfășoară pe mai multe niveluri. Pe cel de sus se situează parcarea, o terasă cu bar și cu numeroase locuri de relaxare – o minunăție, ce oferă splendide vederi spre lac și împrejurimi! Desigur, a fost prima vizitată de noi, am admirat și am pozat la greu. De aici se coboară în restaurant-hotel, care se întinde pe 2 niveluri. Restaurantul are o secțiune de interior și o mică terasă (de fapt, 2) exterioară. Am decis să rămânem să bem ceva și, desigur, am ales o masă afară, căci vremea permitea. Oricum, nu era mare aglomerație, ne aflam într-o zi lucrătoare. 

Am luat câte o bere Olovina, un pale ale foarte fain, ce ne-a ținut o minunată companie timp de vreo jumătate de ceas, cât am „cântat-o” și am depănat impresii și amintiri. Am rugat ospătarul să ne rezerve o masă pentru a doua zi la prânz – o anumită masă, pe terasa cealaltă, care în momentul de față era ocupată (și care părea că oferă priveliștea optimă). A zis că nu-i nicio problemă, desigur că se poate și am căzut de acord asupra orei.

Am fost punctuali a doua zi, ba chiar cred că am ajuns cu 5-10 minute mai devreme. Masa rezervată de noi era ocupată, ospătarul (altul) făcea pe niznaiul. N-am insistat, am revenit la masa din seara precedentă; nici vederea de aici nu era rea... Totuși, o bilă neagră; în traducere liberă, „zero tips” 😡. 

Am primit meniuri, proiectate în același stil minimalist. Câteva aperitive, feluri principale, salate și garnituri, deserturi. Prețuri de 4*, cel puțin. Am compilat un pic și ne-am decis: vom lua un aperitiv „de încălzire” pe care să-l șeruim și câte un fel principal. Au fost deci: zacuscă de casă (21 lei) cu pâine (25 lei), pui de fermă cu cartofi și cașcavea (un sortiment de brânză specific Văii Doftanei) (104 lei), mușchiuleț de berbecuț cu ardei kapia și mazăre (138 lei) și cotlet de mangaliță cu cartofi gratinați și sos de ciuperci (121 lei). Olovina se pare că-i berea casei, căci am avut la dispoziție varianta draft și îmbuteliată, la același preț (22 lei). 

Am așteptat mâncarea un timp rezonabil și ea a sosit într-o formă inedită de prezentare, aburindă, colorată și foarte gustoasă. Master Chef, cum ar veni. Până la urmă, un raport preț/calitate corect, aș zice. 20-25 de euro porția de mâncare într-o țară vest-europeană nu ni s-ar părea chiar mult, nu-i așa?!

Am luat și desert, unul singur, a fost pofta mea, din care însă a gustat toată lumea. Se cheamă „Provocativ” și în meniu este descris astfel: ciocolată (mousse) – înghețată de busuioc – caramel. Ia-miii! A, 58 lei. Irelevant; aș fi dat oricât!

Total-general, 533 lei. În final am constat că suntem atât de mulțumiți de această experiență, încât mica șicană cu masa rezervată parcă nici n-a mai contat! Deci am lăsat și tips, treacă de la noi! Săru’ mâna pentru masă, Atra, mai venim!

... Am revenit peste aproape 3 luni, de data asta cu Paul și cu Diana. Tot la Zia aveam să stăm. Și – primul pas – ne-am oprit la Atra să rezervăm pentru a doua zi, că acum nu mai eram în extrasezon, în zi nelucrătoare, ci fix în minivacanța de Sf. Maria. Am rezervat, însă n-avea să fie, după cum voi povesti...

***

Undeva, între Ploiești și Vila Zia, ne-am propus să mâncăm de prânz (mă rog, un prânz întârziat). Am oscilat între Hotel-Restaurant Oscar (Câmpina), unde oricum trebuia să oprim să luăm cheile de la Zia și... ah, da! Păstrăvăria Doftana! Am vrut și data trecută, cu fratello, dar era deschisă doar în weekend. Păi dacă nici acum nu-i weekend!...

Păstrăvăria Doftana se află pe DJ 102I, cu puțin înainte de lacul Lunca Mare, pe Valea Doftanei. Restaurantul funcționează doar în weekend și în zilele de sărbătoare națională plus în „punțile” dintre acestea. Evident, conform proverbului strămoșesc „mănânci ce ai” , oferă doar preparate pe bază de păstrăv. Dacă nu-ți place peștele (wtf?!!!), treci mai departe. Nouă ne place, ba chiar mult. 

Locul nu-i cine știe ce fiță, ba-i chiar destul de rustic, cu mese și scaune/bănci din lemn. Are o secțiune de interior și una de exterior, cu umbrele deschise în anotimpul cald. Și o linie de producție „foc continuu” , cu niște plite uriașe pe care se frig în permanență fileuri de pește. Au un sistem mai deosebit de comandă, în sensul că nu vine nimeni la masă să te întrebe ce și cum, ci te duci tu la ei, comanzi, plătești și aștepți să ți se pregătească porțiile. În felul ăsta, ai garanția că tot ce vei mânca este extrem de proaspăt. 

Oferta încape pe o pagină A4, pe 3 coloane, dintre care 2 sunt băuturile. Voi atașa o poză. Noi am luat: sarmale de păstrăv (40 lei), păstrăv file la plită (65 lei) și șnițel de păstrăv (65 lei). Toate vin însoțite de mămăligă +/- ardei iute. Plus băuturile, plus un borcan de zacuscă de păstrăv „pentru de dimineață” = 336 lei (67 lei/persoană). Absolut decent. 

De menționat că la final trebuie să lași curat în urma ta. Sunt niște containere din loc în loc, pregătite să „înghită” toate resturile de mâncare și recipientele folosite. (Hmm... Tocmai ce-am văzut „Buy now” pe Netflix. Un documentar despre impactul consumerismului asupra mediului. M-a cam zdruncinat...)

***

A doua zi aveam deci rezervare la Atra, dar se punea problema unde o să mâncăm de prânz în ziua a treia?! :) Tipul care ne plimbase cu barca electrică pe lac data trecută menționase numele Cabanei Veverița (Trăisteni); ne-am dus până acolo, însă au zis că ei nu fac rezervări; primul venit, primul servit. Ochisem și ceva puncte gastronomice locale prin Teșila-Trăisteni și mai era, la o adică, vechea noastră cunoștință de la Perla Doftanei.

Ne-am tot foit prin pădure în ziua aia, ba de-o parte a râului Doftana, ba de cealaltă, pe drumuri forestiere, într-o zonă populată de surprinzător de multe pensiuni și case de vacanță... până când am dat de Conacul Dascălu! Îl știam cumva din „joaca de-a bookingu’” și chiar îl aveam în vizor pentru o rezervare viitoare. Așa că am zis de ce nu?! Sunăm la Atra și anulăm; în fond, și ei ne-au țăpănat cu rezervarea de data trecută...

Locul e drăguț și are o poveste, cică ar fi ridicat pe ruinele vechii case boierești a ispravnicului Dascălu, menționate în cronici încă din anul 1717. Este compus dintr-o pensiune și un restaurant, plus multe pajiști și locuri de petrecut timpul liber în natură. 

N-o să vă vină să credeți, dar – în pofida caniculei ce nu ne slăbea de 2 luni jumate – când am ajuns la Conacul Dascălu, se cam înnorase și dădea să plouă. Asta așa, dintr-o dată, deci nici vorbă să găsim locuri libere pe terasă, cel puțin în primă fază. Am zis că om sta înăuntru, poate tot răul spre bine, dar s-a eliberat o masă afară și am fost repartizați acolo. În final, nici n-a mai plouat, norii aveau să se împrăștie până vom fi terminat noi de mâncat.

Meniul e tipărit pe o foaie față-verso, protejată de un „chiloțel” . Avem la dispoziție câteva ciorbe, feluri principale, salate, garnituri și deserturi. Genul basic, tradițional. Personal minim, o fată și un băiat (nouă ne-a revenit băiatul; foarte amabil) și – mă gândesc – 1-2 bucătari. S-au luat așa: o ciorbă de legume (25 lei), păstrăv în crustă de mălai (18 lei/100 g), șnițel de pui cu piure de cartofi (60 lei), salată de roșii și castraveți (30 lei), cârnăciori (20 lei/100 g). Ca desert, o porție de papanași cu gem și smântână (35 lei). S-au băut apă (15 lei/750 ml) și limonadă (30 lei). 

Totul a fost simplu, corect pregătit și foarte gustos. Servirea eficientă și cu zâmbetul pe buze, deși se vedea că bietul băiat e un pic depășit de situație. (În fine, mă gândesc că au și zile mai pașnice...) În total, nota ne-a dus pe la 350 lei. Rezonabil.

În loc de concluzie: Valea Doftanei este o regiune magică și, în pofida apropierii în spațiu de renumita Vale a Prahovei, e mult mai autentică și mult mai puțin promovată turistic. Pensiuni și case de vacanță se găsesc din plin, în schimb locuri de mâncat mai puțin. O fi bine, o fi rău?!...

---

VIZUALIZĂRI: 48 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI