ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 14.01.2016
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Neamt
ÎNSCRIS: 31.03.15
STATUS: PREMIUM
LUNA
DEC-2015

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
TIMP CITIRE: 5 MIN

Petrecere de vis la 'Lacu Roşu' - Craciun 2015

TIPĂREȘTE

Întors din Bucureşti, vezi review aici vezi impresii ne pregătim pentru sărbătoarea Crăciunului. Întrebarea de sezon, “Unde să mergem şi cât ne va costa? ” se află cu siguranţă pe buzele tuturor. Am făcut un scurt sondaj de piaţă şi am stabilit împreună cu câţiva prieteni de familie, ca şi destinaţie staţiunea de munte Lacu Roşu, doar că am ales să mergem la petrecerea care urma să aibă loc în a doua seară de Crăciun la Restaurantul Lacul Roşu, preferând ca prima seară de Crăciun să o petrecem în familie.

Zis şi făcut iar în ajunul Crăciunului am petrecut în familie cu bunătăţi specifice sărbătorii de Crăciun, stropite cu puţin vin şi amorţite cu câteva păhăruţe de horincă original din Maramureş, păi de, trebuie să înveselim atmosfera şi să ajutăm digestia.

Am aşteptat colindătorii dar din păcate aceştia au fost cu mult mai puţini decât în anii anteriori şi după cum ştim că pe aceştia trebuie sa-i primim cu uşa deschisă, i-am primit pe toti. Banalul covrig şi mărul care pe vremuri ne înveselea atunci când î-l primeam ca şi răsplată pentru colindul oferit gazdei primitoare, a disparut de mult din obiceiurile Crăciunului, locul acestora fiind luat de bani, mă refer la lei (nu la cei de la zoo) nu la mărunţis. Cu toate că în această perioadă mărunţişul dispare, pregătisem un buget alocat colindătorilor, buget care însă a rămas aproape întreg.

Şi dacă în prima seară nu am avut parte de prea mulţi colindători şi de prea multă muzică de petrecere, pentru a doua seară de petrecere ne-am răvăşit garderoba şi într-o tinută lejeră ne-am urcat în maşini şi am plecat cu chef de petrecere spre Lacu Roşu. Pe înserate serpentinele oferă un real spectacol de lumini datorita diferenţelor mari de nivel dintre serpentinele care şerpuiesc pe coasta muntilor de calcar.

LOCALIZARE si DESCRIERE: Lacu Roșu, denumit si Lacul Ghilcoș este un lac de baraj natural format în urma prăbușirii unui versant datorită unui cutremur care a avut loc prin 1838. El se află situat la poalele Muntelui Hășmașul Mare, în apropierea Cheilor Bicazului, la o distanță de 15 km de Bicaz Chei, 60 km de Piatra Neamţ şi 26 km de Gheorgheni. Altitudinea la care se află lacul este de 983 m, amplasarea fiind într-o depresiune cu un climat predominant subalpin. Împrejurimile lacului au un microclimat plăcut, deosebit de benefic pentru tratarea stărilor de extenuare fizică și psihică. Temperatura medie multianuală este de 8°C, peste media de 6°C a depresiunilor intramontane. Valea este practic ferită de vânturi, aerul deosebit de curat, bogat în aerosoli naturali, împrejurimile pitorești oferă condiții excelente pentru cei ce caută surse de regenerare rapidă pe cale naturală.

Staţiunea este una foarte veche şi îmbină arhitectura vechilor vile şi hoteluri cu cea a noilor hoteluri şi pensiuni. Acestea sunt amplasate în jurul lacului şi pe aproape toate văile şi potecile care î-l inconjoară.

RESTAURANTUL LACUL ROŞU, face parte dintrun complex care dispune de: hotel, restaurant, diverse terase, baruri, spaţii de joacă şi divertisment, amplasat într-o zonă pitorească a staţiunii, în aval de Lacul Roşu.

PARCARE, nu cred să existe problem legate de găsirea unui loc liber de parcare, complexul dispune de spaţii largi de parcare în faţa şi în spatele restaurantului precum şi in faţa hotelului.

PERSONALUL: Angajaţii acestui complex precum şi managerii sunt foarte ospitalieri, deţin calificări în domeniu, acest lucru se observă din prima clipă în care aceştia te întâmpină la intrare şi până în momentul în care părăseşti complexul.

MENIUL: Cu un design interior deosebit, reabilitat şi restaurat cu doar câţiva ani în urmă, acesta dispune de mai multe săli şi saloane. Sala principală este bine dotată şi decorată într-un stil propriu care oferă multă căldură şi intimidate. Bucătăria are un meniu bogat, diversificat şi bine ales care îmbină bucătăria ardelenească tradiţională cu bucătăria tradiţional moldovenească, pe gustul oricărui musafir. Şi dacă e petrecere, aceasta trebuie intretinuta cu mâncare şi băutură alese. Mesele frumos aranjate şi împodobite de sărbătoare au facut cu greu faţă bucatelor frumos aşezate pe platouri şi farfurii întinse, de unde nu au lipsit bucatele traditţionale din carne de porc, vită şi peşte precum şi nelipsitele ciorbe de perişoare şi burtă. Fripturi desăvârşite în platouri albe decorate cu garnituri gustoase şi murături de casă precum şi tortul, au făcut deliciul culinar al petrecerii. Să nu uităm de fructe precum struguri, banane, portocale, mere şi mandarine. Nu a lipsit apa plată şi minerală, ţuica, vinul şi sucurile diversificate. Să nu înţelegeţi că a fost o petrecere cu bufet suedez, toate mâncărurile au fost servite la masă de către personalul amabil al acestui complex.

PETRECEREA: Anfitrionii petrecerii fiind membrii unei trupe de lautari condusă de un dj care îmbinau diferite stiluri muzicale astfel încât să atragă petrecăreţii în hore, sârbe, bluzuri, valsuri, tangouri şi alte dansuri nelipsite unor petreceri de acest gen. Ţin sa-i felicit pe organizatori şi pe artiştii prezenţi. Şi dacă în prima seară petrecută acasă nu am avut parte de prea mulţi colindători, aici am fost vizitaţi de grupuri de urători şi colindători din Bicaz Chei si Taşca care ne-au colindat, urat, socovit, au jucat caprele si urşii. Copii şi tineri talentaţi care încă mai păstrează parte din vechile tradiţii şi obiceiuri ale zonelor pe care le reprezintă. Despre acestea o să las puţinile imagini ataşate să vorbească cu toate că nu sunt prea reuşite.

Pot să spun ca ne-am simţit extraordinar de bine şi am petrecut o seară minunată intr-o atmosferă de sărbătoare deplină, sub cetină de brad şi crenguţe de vâsc.

Recomand cu mare căldură acest complex pentru petreceri diverse şi vacanţe la munte în Staţiunea Lacu Roşu.

Coordonate GPS google.de/maps/@46.793106 ... 6!6m1!1e1?hl=ro

Detalii suplimentare se găsesc pe site oficial al complexului gyilkostohotel.ro

Vacanţe plăcute tuturor!

DanielG&Family


[fb]
---
Trimis de DanielG&Family in 14.01.16 11:05:39
Validat / Publicat: 14.01.16 13:08:12
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în LACU ROȘU.

VIZUALIZĂRI: 1821 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (DanielG&Family); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Ciolindători din Bicaz Chei
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE? [doar simbolic; articolul NU are PMA std]
PUNCTAJ CRT: 0 PMA (std) PLUS 13050 PMA (din 15 voturi)
NOTĂ: Acest articol nu beneficiază de punctajul standard acordat automat.

ECOURI la acest articol

5 ecouri scrise, până acum

bogumil
[16.01.16 13:28:08]
»

@DanielG&Family

Anfitrionii petrecerii fiind membrii unei trupe de lautari condusă de un dj...

Asta serios ca nu am inteles-o!

Eu, care am fost peste 5 ani DJ, stiu sigur ca un DJ, nu va fi NICIODATA conducătorul unei trupe de... lăutari!!!

Pentru ca un DJ nu este compatibil (vorba aia... "nu este strategic structurat") cu lăutarii și nici cu manelistii...

Iar o trupă de lăutari, care nu are absolut nici o legătură cu treaba unui DJ, este condusă de obicei de solistul vocal sau de unul dintre instrumentiști.

Deci?

P. S. 1: Nu orice posesor de laptop + amplificator + 2 boxe se poate numi DJ. Este nevoie și de puțină... cultură muzicală și înclinare spre treaba aia

P. S. 2 : Mă bucur ca v-ati simțit bine. În fond asta contează!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
DanielG&FamilyAUTOR REVIEW
[18.01.16 08:05:34]
»

@bogumil - Poate m-am exprimat greşit spunând "condusă" cred că pentru această descriere, cuvantul corect ar putea fi "coordonată" dar asta nu mai contează. Dj-ul de care vorbesc, întreţine atmosfera la acest restaurant de ani de zile ca şi dj iar la aceasta petrecere era organistul formatiei.

Aşa cum ai spus şi tu, important e că ne-am distrat la această petrecere, nu contează cine era sau nu dj. Să lăsăm criticii din domeniu să-şi facă treaba, nu de alta, să nu moară de foame.

Subiectul acestui articol fiind cu totul şi cu totul altul.

p. s. Scuze dacă am greşit, înţeleg critica ta şi faptul pentru care ai refuzat acordarea unui vot acestui articol.

Consider subiectul închis.

Vacanţe plăcute!

DanielG&Family

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
webmaster26
[24.11.17 18:28:36]
»

Mutat în rubrica "Organizare nunţi, alte evenimente private, LACU ROŞU" (nou-creată pe sait) - rubrică OFFTOPIC sau DE INTERES TURISTIC RESTRÂNS!

DanielG&FamilyAUTOR REVIEW
[24.11.17 20:26:15]
»

@webmaster26: ok

webmaster26
[06.08.18 18:30:28]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Unde mâncăm în zona Lacul Roșu?, LACU ROŞU" (deja existentă pe sait)

===

Conform regulamentului art. 14, secț. B

Articolele care descriu nunţi, botezuri, banchete, alte evenimente private — organizate, evident, în condiţii cu totul particulare — nu sunt acceptate în concurs = se publică fără PMA. În plus, articolele se publică FĂRĂ NOTE (notele nu sunt relevante pentru condiţii de cazare sau de servire a mesei etc din postura unui turist)

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
bogumil, DanielG&Family
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în zona Lacul Roșu?:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.14711308479309 sec
    ecranul dvs: 1 x 1