Francesco un om cu o inimă mare

TIPĂREȘTE

De Crăciun fii mai bun este o vorbă foarte des auzită în această perioadă a anului. De fapt este ideal să fii bun tot timpul anului. Ei bine azi aș vrea să vă vorbesc despre un om bun, întâlnit undeva la capătul lumii, pe o insulă din Oceanul Indian. Da cum domne să vorbești de un om, când este un articol despre un restaurant!? Ei bine se știe că omul sfințește locul și aici este cel mai bun exemplu.

Francesco îl cheamă pe acest om deosebit, proprietarul hotelului Zanzibar House. Acesta este un om în vârstă, trecut de 70 de ani, care are afaceri în Zanzibar și s-a stabilit acolo împreună cu familia. I-am cunoscut și familia, atât soția, cât si un băiat. Da cum am ajuns noi să ne cunoaștem?

Ei bine dintr-o pură întâmplare. În imediata apropiere a resortului în care eram cazați se află Zanzibar House, un hotel micuț de tip boutique. Am fost atrași să intrăm de o ofertă la Happy Hour, unde un Bloody Mary costa doar 2 USD. Cum eram tare însetați și puși pe distracție am zis, de ce nu, hai să încercăm.

Zis și făcut! Toată gașca ne-am așezat la terasa de la piscină și ne-am pus pe băute și pe povești. Totul la acest hotel este altfel de cum eram învățați în Africa. Totul este decorat cu mult gust, dar și cu o mulțime de bani. Grădina exotică este deosebită, scaunele, șezlongurile, piscina, barul absolut totul. Se vede mâna unor oameni cu gust, dar și cu mulți bani.

După cum spuneam, ne-am pus la povesti toți cei nouă din gașcă, am râs și am glumit! La hotel nu mai erau cazați decât patru turiști, două doamne venerabile din vestul Europei însoțite de doi tineri masai. Probabil au citit cartea "Îndrăgostită de un masai" a lui Corinne Hoffman și au vrut să probeze dacă se adeveresc în realitate poveștile ei. ; -)

Zanzibar House este reședința lui Francesco, pe care din plictiseală a transformat-o în hotel. De altfel el și cu familia au o cameră, de fapt un apartament la parter unde locuiesc. Camerele sunt spațioase și frumos decorate, iar o noapte acolo depășește două sute de euro. Clar nu este pentru oricine.

Francesco era și el la hotel din prima seară în care am ajuns acolo, dar nu am interacționat cu el. Ne-a plăcut atât de mult atmosfera de acolo, că am mai venit și a doua seară. Bine mai aveam un motiv. În zona recepției aveau și un magazin cu obiecte specifice africane și a mea soție pusese ochii pe o pălărie, care era cam scumpă, așa că era musai să ne întoarcem să mai negociem.

A doua seară în formație un pic schimbată am dat de un alt Happy Hour și anume tequila la doar 2 USD. După atâta tequila ni s-a făcut foame și am comandat câte ceva de mâncare, nu toți dintre noi. Atunci a venit Francesco la noi. Din vorbă în vorbă ne-a propus un joc ceva pe nevăzute și pe neștiute. Ne-a propus să ne gătească el personal două tipuri de paste, fără drept de alegere. Nu avea nici clienți, nici bucătari, așa că era greu să facem fițe și să alegem fiecare altceva. Fiind italian am mers pe mâna lui și bine am făcut. Ne-a preparat două tipuri de paste, bologneze și unele cu sos alb, care au fost absolut delicioase. Și pentru asta am plătit fiecare suma modică de 5 usd de persoană. Mozzarella nu aveam la discreție, probabil este un ingredient scump în Africa, dar oricum ne-a plăcut mult.

Francesco ne-a povestit că s-a mutat de mulți ani în Zanzibar și că are alte două hoteluri pe care le administrează și aici este casa lui, pe care până la urmă a transformat-o în acest hotel de tip boutique.

Tipul era de calitate și avea și un mare stil ne-a plăcut atât de mult de el, încât ultima seară în Zanzibar am decis să o petrecem tot la restaurantul lui. Ei bine în ultima seară de gală evident că don Francesco ne-a propus un alt joc. A ridicat miza la 7 USD, dar a meritat cu vârf și îndesat. Ne-a propus mai multe feluri de pizza la alegerea lui firește. Pizza nu refuz niciodată, iar pizza făcută de un italian cu mână lui, deja e altceva. Oricum nu ne așteptam la o pizza cu ingredientele din Italia, ci o pizză afro italienească și exact așa a fost.

Ne-a adus cinci feluri de pizza. Ni le-a pus în tăvi mari feliate pentru fiecare. Evident le-a adus pe rând. Deschiderea a fost cu o pizza cu fructe de mare. Sincer ador pizza, iubesc fructele de mare, dar pe mine personal nu m-a dat pe spate această combinație. Nu a fost rea, dar parcă nu a fost pe gustul meu.

A urmat o pizza Margherita, cea mai simpla pizza posibilă, care a fost atât de bună că te lingeai pe degete. Mai bem, mai vorbim să mai facem loc în stomac pentru următoarea pizza și anume pizza vegetariană. Aceasta a fost preferata soției, mare iubitoare de legume. A fost foarte interesantă, a fost bună ce să mai.

Urma vedeta serii, strict din punctul meu de vedere, adică pizza mea favorită Quatro Formaggi! Curcubeu pe cerul gurii, ce să mai spunem altceva! Delicioasă, absolut delicioasă. Doar pentru pizza asta și aș mai da o fugă în Zanzibar. Nu, nu în Zanzibar m-aș duce oricum, dacă s-ar mai ivi ocazia.

Unu, doi, trei, patru feluri de pizza. Deja eram super ghiftuiți. Greierii borțoși sunt mici copii pe lângă noi. Da nu Francesco se pusese pe noi. A urmat ultima pizza, pizza desert i-am spus noi. Așa ceva chiar nu am mai întâlnit, pizza cu Nutella. Mai poți Roberte? Nu! Dar nu mă las până nu o dovedesc. Prea bună era, prea pe gustul meu, prea ca la țară.

Acum dacă stăm drept și judecăm strâmb sau invers că nici nu mai stiu; -), a fost oare bună alegerea noastră să petrecem ultima seară cu Francesco? E foarte clar că nu s-a îmbogățit cu noi sau nu i-am făcut cine știe ce vânzare. Cred că i-a plăcut de noi și a vrut să mai anime un pic atmosfera la local. Cele două cliente ale hotelului nu cred că erau foarte distractive. Oricum se cam uitau la noi si îl tot întrebau pe Francesco cine suntem și din ce țară. Noi nu am avut această curiozitate vis a vis de ele.

Doi angajați avea Francesco la restaurant, un băiat și o fată. Ei se ocupau și de bar și de restaurant și de servire și de bucătărie. Lucrau în ture și erau oameni buni la toate. E drept nici nu aveau mulți clienți, ca să nu facă față. Erau super amabili, cu zâmbetul pe buze mereu și foarte rapizi pentru Africa. L-am întrebat pe Francesco cum i-a găsit și ne-a spus un secret. Diferența dintre un om bun și unul mai puțin bun este dată de doar 30 USD. Adică un salariu mai mare cu doar 30 USD îți garantează găsirea unor angajați de calitate.

Francesco nu s-a lăsat și a vrut musai să ne impresioneze. Așa că la final ne-a cinstit cu o sticlă de șampanie. Nu, nu m-a cumpărat să scriu acest articol. Ci a fost un gest mic al unui om cu inimă mare. Multă sănătate don Francesco.

Închei cu tradiționala urare de Crăciun (și nu numai) fii mai bun! Crăciun fericit!

P. S. Evident am luat și pălăria pentru soție. Am negociat cu fiul lui Francesco de la 20 usd, la 7 usd. Știam că n-am scăpare! ; -)

Amabilitate, rapiditate, promptitudine toate la superlativ. Totul cu un zâmbet mare pe gură.

Curcubeu pe cerul gurii!

Un loc intim, o locație tare șic!

---

VIZUALIZĂRI: 626 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI