The Hadji Nikoli Inn, "never, never, never !!"

TIPĂREȘTE

Never, never, never!! Nu eu am spus asta ci un turist de peste ocean și avea atât de multă dreptate. Un loc lăudat dar în care nu voi mai intra nici dacă găsesc doar o coajă de pâine uscată în tot Veliko Târnovo. De ce? Păi să o luăm cu începutul.

Sâmbătă dimineață am avut în program hoinăreală prin unul din cartierele orașului Veliko Târnovo așa ca nu ne-am făcut un plan unde să mâncăm de prânz dar aveam de gând să trecem, poate la cină, pe la hanul Hadji Nikoli, cu intenția de a vedea și galeria de artă dar și muzeul care adăpostește expoziții itinerante în general. Cum a fost o zi foarte caldă, după un popas la două beri reci și o apă plată la picioarele cailor Asăneștilor, ne-am gândit că nu este rău dacă mergem să mâncăm de prânz la han, convinși fiind că sâmbătă seara nu vom găsi masă liberă. Ne întrebam dacă vom găsi loc și la prânz dar încercarea moarte n-are.

Ajungem la poarta hanului, intrăm în grădină și constatăm că mesele cam sunt ocupate sau rezervate, ba pe una tronau patru porții de aperitive dar nici un consumator nu era prin jur și nici nu a apărut cât ne-am foit noi. Misterul l-am dibuit după mult timp, din păcate prea târziu.

Intrăm în local, găsim locuri libere destule, ne așezăm, chiar mulțumiți căci aerul condiționat funcționa bine. Ei dar de aici începe distracția.

Așteptăm să ne bage cineva în seamă, suntem răbdători, doar stăteam la răcoare, nu facem grimase deși două bulgăroaice au plecat de la o masă vecină văzând că nimeni nu le întreabă de nimic. După ceva timp apare unul din cei doi ospătari cu două meniuri, foarte hotărât să-i comandăm băuturile, deși nici nu apucasem să deschidem pliantele. După plecarea lui ne dăm seama că meniurile erau doar în bulgară așa că soțul se duce și cere altele, în engleză sau franceză, primește în engleză. Le studiem câteva minute, doream mâncare bulgărească, dar cam slabă prezentarea. Găsim ceva, studiem gramajul pentru că nu suntem extrem de largi la stomac și începe o și mai lungă așteptare, chiar ne gândeam să plecăm când vine flăcăul, să ne ia comanda: o salată obișnuită pentru mine, 400 g - nu aveau salata Ciobănească, preferata mea - și un mix grill de porc, la 600 g căci mai mic nu aveau și la care am promis că ajut și eu sau ajutăm iar pisicile de pe drum, precum seara trecută când mâncasem în altă parte. La desert, din 5 (cinci) feluri pe meniu, am cerut două și parcă tocmai comandasem partea aceea de Lună ce fusese în eclipsă cu o seară înainte, așa șoc am produs, am plusat spre baclava și răspunsul a fost de nota 10 pentru un asemenea local : Maybe! însoțit de o grimasă ce îmi dovedea că nimic nu este sigur. Ca băutură, rachie maturată foarte aromată, un vin excelent și o bună limonadă. De fapt cam asta a fost bun și bine servit din toată comanda, deși vinul a venit în același timp cu tăria dar ca timp de aducere a durat cam 10 minute.

După iar o lungă așteptare apare salata mea, cam micuță, cu explicația că un mix grill necesită mai mult timp de pregătire și da, a durat peste 30 minute. La fel și pita cu usturoi, ușor arsă pe o parte dar destul de gustoasă.

Ei, dar surprize, surprize când a venit și comanda soțului: 600 g erau doar pe meniu, destul de subțire porția așa că mâțele au fost eliminate instant din program. Să zicem ceva? Am hotărât să nu ne stricăm ziua, oricum nu ne-am fi înțeles, sigur o dădeau doar pe bulgară și noi nu ne făceam decât nervi. Terminăm și când apare flăcăul să debaraseze, îi amintim de desert: vinee! (chiar în românește). Și a venit, după ce ne-am ridicat o data să plătim la casă și să-i zicem că renunțăm! Plus că era rece ca o înghețată așa că degeaba părea bine făcută. Adică, dacă colega noastră a mâncat înghețată de colivă, eu sunt mai prejos? O înghețată de baclava este tot ce-mi doream să mă dau mare pe aici! Explicația la nemulțumirea noastră a fost că toate comenzile se fac pe calculator și se rezolvă în ordine, că sunt multe și lucrate cu grijă! Hai că aveți haz, concurența se mișcă ca argintul viu, tot "pe calculator" și cu o bucătărie la subsol! (Ivan Asen despre care voi scrie curând).

Plata! Păi plata! Vă rog plata! I-am spus în engleză și franceză că durează prea mult - peste 25 minute - și când au văzut că ne ridicăm de la masă, a venit și nota. Plătit - total aproape 43 lv pe chitanță și plecat. Deși ușa ce dădea în stradă era lângă noi, am preferat să ieșim tot prin grădină, doar le vom găsi o scuză pentru mulții clienți de acolo. Dar mesele erau majoritatea goale, cea rezervată când intrasem era la fel - poate era rezervată pentru micul dejun de a doua zi, cine știe. Sau pentru Crăciun!

Pe lângă faptul că au tras serios la gramaj, că timpii de așteptare sunt enorm de lungi, că mult trâmbițata calitate a mâncărurilor nu aduce laude hanului, dar și ținuta ospătarilor lasă mult de dorit și nu pot să nu zâmbesc amintindu-mi mănușile albe cu care a apărut doar o singură dată la masa noastră și care păreau împrumutate de la Mickey Mouse.

Să vizităm și muzeul și galeria de artă? Exclus! Am ieșit jurându-mi eminescian în barbă că nu mai calc pe acolo fie ce o fi.

De ce a ajuns așa un loc recomandat chiar pe AFA drept rafinat și elegant? Păi explicația vine chiar din numele localului, căci din anul 2010 este de fapt "The Hadji Nikoli Inn", adică nu-i mai spune bulgărește han, ci pe limba proprietarului american, "inn", ce a cumpărat clădirile în 2005, le-a renovat, frumos trebuie să recunosc, iar în 2010 le-a deschis, bucătăria devenind dominant internațională sau pe aproape, calitatea bucatelor variind probabil după rangul clienților ce mănâncă în localul de jos sau în sala privată de la etaj; personalul este desigur insuficient și destul de slab pregătit, bănuiesc că nu este nici motivat pentru a presta elegant. Nu eram doar români, pragul hanului este trecut de turiști din toată lumea, chiar atunci era un grup de japonezi, nu știm cum au fost tratați. Seara am trecut întâmplător pe stradă și ne-am aruncat un ochi spre grădina unde se auzeau acorduri de chitară dar mesele erau aproape jumătate neocupate, prin geamuri localul se vedea complet gol și asta în condițiile în care la alte "mâncătorii" era plin, chiar coadă.

Clădirea este un simbol al orașului, fostă proprietate privată a ultimului urmaș al lui Nikoli Minchoolu (devenit Minchev), cunoscut drept Hadji Nikoli. De unde "hadji" nu pot explica, nu am găsit o traducere plauzibilă, știut fiind că Nikoli (1826 - 1892) a fost un comerciant extrem de bogat de etnie bulgară, născut la Veliko Târnovo în familia unui blănar din breasla tăbăcarilor și stabilit la Istanbul dar care a luptat timp de 40 de ani pentru independența Bisericii Ortodoxe Bulgare. Între 1858 și 1862, angajat fiind de Nikoli, celebrul Kolio Ficheto ridică clădirea monumentală pentru vremea aceea, necesară fiindu-i industriașului pentru depozite, magazine și cazarea celor cu care făcea afaceri, știut fiind că deținea companii în șase capitale europene printre care și București. În 2005, strănepotul o vinde unui militar pensionar american ce reușește să obțină aprobări pentru renovare dar să provoace și un imens scandal legat de distrugerea patrimoniului istoric bulgar, hanul Nikoli fiind singurul han ce a rezistat timpului din cele 70 clădite în sec. XIX.

Dacă doriți să încercați, poate aveți mai mult noroc decât noi sau dacă vreți să vedeți muzeul și galeria de artă - este gratis dacă serviți masa acolo - The Hadji Nikoli Inn este pe strada meșteșugarilor sec. XIX, perioada Renașterii Bulgare, stradă ce pe hărți apare ca str. Rakovski, la nr. 19 iar la câțiva metri distanță se află Casa Leului, loc unde pot fi cazate câteva persoane în camere mobilate și decorate modernist. Noi, mari amatori de bucătărie tradițională bulgară, vom căuta alte locuri, mai prietenoase și mai dedicate.

---

VIZUALIZĂRI: 3893 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI