ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 27.10.2018
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.05.11
STATUS: APOLLO
LUNA
OCT-2018
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Mehana “Club na Arhitekta”

TIPĂREȘTE URM de aici

Dacă mi-ar fi recomandat cineva să merg la Mehana "Club na Arhitekta" - Mехана "Kлуб на Aрхитекта" - pentru o masă tradițională la Veliko Târnovo, nu i-aș fi dat crezare și poate l-aș fi răsplătit cu o privire mai… prelungă.

Am ajuns la Mehana "Club na Arhitekta" din pură întâmplare, fără să fi auzit vreodată de existența ei. Abia ajunseserăm în oraș, făcuserăm cazarea la Guest House Anelim aproape de Monumentul "Mama Bulgaria" și porniserăm agale să vizităm orașul. Am rătăcit mult pe străduțele înguste și întortocheate căutând Sarafkinata Kashta Museum și Biserica-monument Sv. Țar Boris. Străduța în reparație, desfundată, cu mormane de piatră și de nisip plasate peste tot, inclusiv în fața muzeului, ne-a făcut să căutăm o altă cale pentru a reveni la strada principală. Din ul. Ivanka Boteva, în sus, ul. Alexander Dobrinov este de fapt o alee strâmtă, în trepte abrupte. Urcând, ne-a atras atenția un panou pe care scria - și pe românește - "Mâncare tradițională bulgărească".

A sosit poate momentul să spun că plimbarea pe care am făcut-o în această toamnă în Bulgaria avea drept scop, între altele, bucătăria tradițională bulgărească. Încă aveam vii în memorie experiențele culinare de la Vidin, de la Restaurant Teatroto unde consumaserăm cea mai bună kavarma de pui și cele mai bune kiufta cu cartofi la cuptor. Tot acum trebuie să spun că toate stradaniile noastre de a găsi bucate tradiționale la Plevna au fost sortite eșecului. Așa încât, la Veliko Târnovo, când - așa dosită cum era - Mehana "Club na Arhitekta" ne-a ieșit în cale ademenindu-ne, n-am mai stat pe gânduri. Am intrat. De cum am intrat, ne-a izbit plăcut în auz vorba românească. Terasa deschisă, dar acoperită, cu o minunată priveliște spre râu, avea toate mesele ocupate de români. Veniseră în grup, cu mașinile personale, iar acum se odihneau la un pahar de vorbă lungă. De fapt la o halbă pentru că fiecare avea în față câte o halbă cu bere locală. Ne-au primit prietenește făcându-ne loc alături de ei. Povestind când ei, când noi, pe unde am fost și unde mai avem de gând să mergem, cu indicații și cu recomandări, nici nu știu când a trecut timpul.

Dar, câte ceva despre Mehana "Club na Arhitekta". Adresa exactă este ul. Velcho Djamdjiata, nr. 14 - Veliko Târnovo. Deschisă vara, în timpul săptămânii în intervalul orar 12.00-24.00, duminica 12.00-16.00, iar în extrasezon, în timpul săptămânii 18.00-24.00, duminica 12.00-24.00, Mehana "Club na Arhitekta" este o afacere de familie, cu o locație nu prea mare, dar foarte pitoresc amplasată. De pe terasă, în vale vezi râul, în dreapta căsuțele înghesuite, aninate pe coastă, iar în stânga - foarte aproape - Biserica Sv. Țar Boris sau Sv. Constantin și Elena. Terasa nu este mare, are doar cinci mese lungi cu bănci de lemn pe care pot sta confortabil câte două persoane, la nevoie chiar trei. Interiorul este ca o peșteră. Săpat în stânca malului de râu, cu decoruri aproape inexistente pentru a fi scos în evidență peretele neregulat, din piatră, interiorul are bar și chiar și un separeu bine amenajat.

Personalul - probabil soț și soție - ne-a întâmpinat cu amabilitate și ne-a oferit meniurile. Meniurile sunt redactate în bulgară și engleză, iar la partea de băuturi - în special la bere - și în nemțește. Prețurile sunt notate în leva și euro. Cu detalii (în limba engleză) am fost ajutați să facem alegerile: soțul meu - Boliarsko gyuvetche, iar eu - Kavarma.

Cu o halbă de bere locală și cu o apă răcoroasă, discutând cu conaționalii noștri volubili și foarte veseli, nici nu știm cât timp a trecut până când ne-a sosit comanda. În vase tradiționale, din ceramică pictată, mâncarea a sosit fierbinte. Porţiile fuseseră preparate fiecare în câte un bol de dimensiuni tocmai potrivite. Pentru că abia fuseseră scoase din cuptor, discutând despre una și despre alta, am aşteptat să se mai răcorească şi apoi am gustat. După cum ne așteptam, mâncarea era delicioasă. După gustul meu, poate că i-ar mai fi trebuit câteva minute la cuptor. Îmi plac legumele mai pătrunse.

Pentru a-mi face o idee, evident, am gustat din ambele preparate comandate - Boliarsko gyuvetche (carne de pui, ceapă, mazăre, cartofi, roșii, ardei gras, pătrunjel) și Kavarma (carne de pui, ceapă, roșii, ciuperci, ardei gras, vin, ou, pătrunjel și ardei iute alături). Pentru că la desert nu ne puteau oferi clătitele cu nuci și miere existente în meniu, ci doar iaurt (nu știu ce fel, poate cu fructe, cu miere…), am renunțat. N-am regretat pentru că știam că la Guest House Anelim mă așteptau niște struguri minunați cumpărați de la Plevna, precum și ciocolata mea preferată pe care o căram în bagaj de la București. Soțul meu - în locul desertului - și-a comandat un pahar cu vin alb, demisec, pe care - zice el - voia să-l testeze.

Prețuri? Boliarsko gyuvetche - 7.65 leva/porția, Kavarma - 7.95 leva/porția, Bere locală - 2.50 leva/500 ml, Apă de masă - 1.20 leva/pet de 500 ml, Vin - 4 leva/pahar, Pâine - 0.20 leva/felia. Dar, rețineți! Plata se face doar în numerar - leva sau euro.

Ar mai trebui poate să adaug faptul că fondul muzical discret, atât cât să-l percepi, dar și să te înțelegi în vorbă cu cel de alături, a fost select. Chiar dacă văzuserăm scris la intrare, între altele, Hard Rock, nu ne așteptam ca în taverna înghesuită în stâncă, consumând mâncare tradițională bulgărească, să-l ascultăm pe Elvis Presley.

În loc de încheiere

Mehana "Club na Arhitekta" - Veliko Târnovo este un loc în care merită să intrați dacă îl nimeriți. Mâncarea este ieftină, consistentă și gustoasă, berea locală de asemenea, iar proprietarii - cei care te primesc, gătesc pentru tine, te servesc și debarasează în urma ta - cu care te înțelegi în engleză, sunt foarte amabili.

Despre aspectul neobișnuit, despre amestecul eclectic de peisaj medieval și muzică rock, de preparate tradiționale bulgărești și oaspeți veniți de pretutindeni… ce să mai vorbim?

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de iulianic in 27.10.18 16:54:51
Validat / Publicat: 28.10.18 06:53:25
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA.

VIZUALIZĂRI: 5518 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P04 Veliko Târnovo - Mehana "Club na Arhitekta". Terasa văzută de lângă biserică.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 25400 PMA (din 27 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

3 ecouri scrise, până acum

georgel
[30.10.18 17:00:48]
»

Cu ceva timp in urma era inchis respectivul local.

iulianicAUTOR REVIEW
[30.10.18 20:03:21]
»

@georgel: Este posibil ca Mehana "Club na Arhitekta" să aibă și perioade în care nu funcționează. Poate că nefiind sezon turistic nu sunt nici consumatori și atunci proprietarii își iau și ei vacanță sau renovează. Cred că în sezonul rece terasa - chiar dacă se închide - nu asigură totuși o temperatură propice și… nu mai are căutare. Am văzut că aveau niște rulouri care se puteau coborî în caz de ploaie sau de soare puternic, dar iarna nu știu dacă pot fi de vreun folos.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
georgel
[31.10.18 11:31:11]
»

@iulianic: Am fost in plin sezon, in Mai si era inchis. A fost o perioada in care mehana nu a functionat, ma gandesc ca au facut ceva renovari

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
georgel, iulianic
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în Veliko Tarnovo? :


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.065490007400513 sec
    ecranul dvs: 1 x 1