ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 10.11.2019
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Râmnicu Sărat
ÎNSCRIS: 09.05.11
STATUS: AUGUSTUS
LUNA
NOV-2019
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 9 ani

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Apor Pizza&Caffe din Băile Tușnad

TIPĂREȘTE

Vremea excelentă pentru plimbări din această toamnă ne-a făcut în urmă cu puține zile să luăm în considerare o nouă escapadă - un sejur de weekend la Băile Tușnad. Noi am mai fost acolo în ultimii ani, cunoșteam zona, așa că vineri după-amiază am pornit la drum. Pe la ora 18.45 am ajuns în stațiune, ne-am cazat rapid, apoi am ieșit la plimbare, cu gândul să mâncăm pe undeva. Ne-am îndreptat spre o locație pe care ne-au recomandat-o niște prieteni în urmă cu ceva timp - este vorba despre Apor Pizza&Caffe. Pizzeria se află în zona centrală a stațiunii, la marginea DN 12 (strada Oltului), iar adresa exactă este strada Oltului, numărul 124. Peste drum este hotelul Tușnad, una dintre locațiile mari de cazare din zonă.

Apor Pizza&Caffe se află la parterul unei clădiri mai vechi cu etaj și are o firmă luminoasă care semnalizează locația. Locuri de parcare chiar lângă restaurant nu există, dar mașina se poate lăsa la 2-3 minute de mers pe jos, fie spre stânga, fie în dreapta.

Programul este afișat pe ușa de la intrare: de luni până duminică, între orele 12.00 și 22.00.

Pizzeria dispune de trei încăperi pentru clienți, prima fiind cea mai mare. Imediat după ce intri, în dreapta vezi barul și într-o încăpere din spate este bucătăria. Pe lângă vitrinele cu băuturi, în această cameră se află trei mese a câte șase locuri și o masă de patru locuri.

În stânga există alte două încăperi mai mici, practic niște separeuri cu câte două mese fiecare. Din ultima cameră se intră într-un hol mic spre grupurile sanitare.

Când am sosit noi, doar o singură masă era ocupată, așa că am ales să mâncăm în prima încăpere din stânga. Am primit repejor două meniuri și ne-a fost ușor să ne hotărâm; comanda noastră a însemnat două pizza (Capriciosa și Apor), două beri Harghita (ulterior am mai luat două) și un Cappy de pere. Servirea a fost rapidă: berile și sucul le-am primit imediat, iar după vreo 20 de minute au sosit cele două pizza. Ketchup-ul dulce l-am primit și l-am plătit separat (câte 2 lei). Ambele pizza au fost excelente: ne-au fost aduse fierbinți și nu a durat prea mult până când le-am dat gata. Nota de plată = 71 de lei.

Pentru că ne-au plăcut mâncarea, servirea, dar și locația, sâmbătă seara am revenit la Apor Pizza&Caffe. De data aceasta am ocupat o masă în prima încăpere, chiar lângă bar. Noua noastră comandă: o pizza Capriciosa, o pizza Magyaros, o porție de spaghete Bologneze, două beri Harghita și o sticlă mică de Pepsi. Chiar dacă de data aceasta locația era aproape plină, servirea a mers la fel de bine. Am mâncat tot, eu și băiatul ”am rezolvat” cele două pizza, iar soția ”s-a ocupat” de spaghete. A urmat o altă notă de plată mai mult decât rezonabilă: 75 de lei.

De fiecare dată am plătit cash și am adăugat un mic bacșiș.

Pentru că am mers acolo de două ori, am avut suficient timp să răsfoim meniul de la Apor Pizza&Caffe. Pot fi comandate diferite sortimente de pizza, trei feluri de spaghete, două sortimente de clătite (ca desert), mai multe tipuri de cafea, băuturi răcoritoare, apă minerală sau apă plată, băuturi spirtoase ori vin. Câteva prețuri: pizza Capriciosa = 19 lei; pizza Apor = 22 de lei; pizza Magyaros = 19,50 lei; pizza Tușnad = 20 de lei; pizza Quatro stagioni = 20 de lei; pizza de post = 16 lei; spaghete Bologneze/Carbonara/Milaneze = 17 lei; clătite cu ciocolată = 5,5 lei; bere Harghita = 4,5 lei; bere Becks/Silva = 6 lei; Cola/Fanta/Sprite = 5 lei (sticlă de 0,25 l.); limonadă = 7 lei (500 ml).

Pentru alte detalii, puteți accesa site-ul locației.

Un amănunt interesant pe care l-am remarcat încă din prima seară este un gard electric instalat în exterior, la nivelul ferestrelor. Ospătărița ne-a confirmat ceea ce bănuiam: gardul electric este un mijloc de protecție împotriva urșilor din zonă. Dumneaei ne-a spus că urșii coboară în stațiune mai ales pe timpul nopții și că scotocesc peste tot după mâncare. De altfel, plimbându-ne prin stațiune, am văzut mai multe astfel de garduri electrice, instalate atât pe la pensiuni, dar și pe lângă locuințele localnicilor. Noi ne-am plimbat la pas prin Băile Tușnad atât pe timpul zilei, cât și după ce s-a înserat (până pe la 19.30), dar am fost norocoși, nu am dat nas în nas cu niciun blănos.

Ajuns la final de articol, recomand Apor Pizza&Caffe din Băile Tușnad! Toate cele bune!


[fb]
---
Trimis de Floryn81 in 10.11.19 21:07:26
Validat / Publicat: 10.11.19 21:55:39
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BĂILE TUȘNAD.

VIZUALIZĂRI: 4173 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Floryn81); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P08 Cele două pizza pe care le-am comandat în prima seară.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 36200 PMA (din 39 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

3 ecouri scrise, până acum

nrs †
[11.11.19 06:21:16]
»

asta iarna am vrut si noi sa mancam acolo dar a fost imposibil, era full. oricum in perioada vacantei au avut mare succes in plimbarile noastre intalnind multi copii, erau in tabara, care aveau cutiile de pizza in maini

Lucien
[11.11.19 18:11:24]
»

Surprinzător, pentru-că nu văd legătura, în Secuime, pizzele sunt bune, uneori excepționale. În Miercurea Ciuc funcționează cu succes o pizzerie fără local (numai livrări) în care varianta mare este cât roata carului.

Revenind la pizzeria noastră, numele ei vine de la baronul (groful) Apor care se vede că a fost o somitate a locului. De altfel, în fotografia P03 este Turnul Apor situat în versantul stâng (estic, ăla spre Sf. Ana) al Oltului, important reper turistic al stațiunii și pe care l-am imortalizat aici: youtube

De asemenea, nu departe, în zona stațiunii Balvanyos, sunt Băile Fetelor Apor, imortalizate de mine aici: youtube

Floryn81AUTOR REVIEW
[11.11.19 22:10:13]
»

@nrs: Se pare că în extrasezon pizzeria Apor este mai puțin aglomerată, de altfel prea mulți turiști nu erau prin stațiune. Pizza este, într-adevăr, excelentă, iar servirea a fost foarte bună.

@Lucien: În urmă cu câțiva ani am fost la Băile Tușnad și am vizitat Turnul Apor, parcurgând poteca până la capăt (am coborât prin pădure, în spatele hotelului Ciucaș - impresii aici). La următoarea vizită ne propunem să ajungem pe Stânca Șoimilor, celălalt punct de belvedere. În acest scurt sejur ne-am mulțumit cu plimbări prin stațiune și cu ”o repriză” de răsfăț la Wellness Tușnad.

Mulțumesc pentru lectură și pentru ecouri! Numai bine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Lucien
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în Tuşnad?:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.05846905708313 sec
    ecranul dvs: 1 x 1