BUN
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Nu ești tu când ți-e foame - Hanul Secuiesc
Hanul Secuiesc este un loc unde turistul se poate caza dar poate și mânca. Se află în Băile Tușnad la ieșire din localitate spre Miercurea Ciuc, imediat după benzinăria Petrom pe partea dreaptă a drumului. Adresa exactă este: Strada Oltului nr. 57. Locația se află la intersecția cu strada secundară Kovács Miklós. Străduța care urcă spre alte zone împădurite ale Băilor Tușnad este utilă deoarece pot parca aici numeroase autoturisme.
Am aflat despre acest loc prin intermediul unei cunoștințe, după ce m-am documentat mi-am dat seama că au fost câțiva pe aici și din marea familie AFA. Așa că atunci când m-am întâlnit cu foamea nu prea am stat pe gânduri.
Despre Hanul Secuiesc
Există de ceva vreme pe o poză din incintă am văzut parcă anul 2000 și ceva dacă nu mă înșel. Asigură atât cazare cât și servirea mesei, organizarea de excursii, evenimente, etc. Nu este situată prea departe de pârtia de schi din Tușnad nici de centru.
Pentru cazare are 8 camere disponibile de 2 sau 4 locuri pentru aproximativ 24 de persoane. Pentru servirea mesei există 50 de locuri extinse cu încă 20 de locuri la terasă. Prețurile sînt 90 lei camera cu 2 paturi/noapte. Dacă se optează pentru demipensiune se va plăti 160 lei dacă se dorește pensiune completă 200 lei. La camera de 4 persoane se dublează acest tarif adică 180/320/400 lei.
Pagina locului se găsește aici: szekelyfogado.ro.
Despre vizita noastră
Am ajuns în jurul orelor 13.00, am găsit și loc am înțeles că locul este foarte căutat și se cam așteaptă pentru eliberarea unei mese. Păi dacă le merge așa bine singura soluție este extinderea.
La momentul vizitei având în vedere condițiile meteo neprietenoase nu mânca nimeni afară. Interiorul este împărțiti în două camere iar în mijloc se află barul. Camerele sînt decorate cu tot felul de motive rustice secuiești. Nu lipsește nici steagul lor într-un colț. Am observat și un șemineu. Exteriorul este rustic amenajat cu foișoare locuri de odihnă, plante decorative multă verdeață, o fântână, un grătar, cuptor. Locurile de cazare se pot accesa și de aici. Accesul din exterior se face pe sub porți tradiționale. O terasă aflată mai sus va fi funcțională în sezonul cald, acolo mai sînt ceva locuri. Sub această terasă se află toaleta foarte curată și încăpătoare de altfel.
Personalul vorbește atât româna cât și maghiara iar luarea comenzii, servirea și în final nota de plată vine prompt. În cazul în care este nevoie de informații privind o eventuală cazare, excursie sau orice altceva te ajută cu cea mai mare plăcere. Singura problemă ar fi prețurile un pic cam mari dar în moment ce funcționează atât de bine își permit.
Meniul
Ciorbele toate costă 15 lei și sînt super bune chiar mai bune decât la bunica... Avem supă gulaș, ciorbă de burtă, țărănească, de curcan, de cartofi cu tarhon și ciolan, gulaș cu fasole, de pește (24 lei) Smântâna este 3 lei, ardeiul iute sau în oțet 1 leu, pâinea parcă 30 bani felia.
Peștele costă ceva păstrăvul de ex. 15 lei/100 gr și o poție de file crap cu usturoi și cartofi prăjiți 45 lei.
La capitolul pui-pui. ... un șnițel (de fapt 2 șnițele mari) 28 lei, pulpă de pui dezosat sau la grătar 25/26 lei, piept de pui umplut cu bacon cașcaval și roșii 32 lei, arlechin de pui cu ciuperci 28 lei.
Despre de-ale porcului: ceafă sau cotlet la grătar 26 lei, șnițel de porc 26 lei, cârnați de porc afumați de casă 25 lei, creier pane 25 lei, mușchi de porc 25 lei, cotlet de porc pane cu sos de usturoi și cașcaval sau umplut cu șuncă și cașcaval 32 lei, mai este un meniu special favoritul șefului sau specialitatea bucătarului ambele 35 lei (cotlet de porc umplut cu șuncă, cârnați ceapă ardei și cotlet de porc la grătar cu sos smântână, ciuperci, slănină, șuncă, brînză)
Garniturile sînt 10 lei toate de ex. Piureu de cartofi, mămăligă, cartofi prăjiți, cartofi natur, orez, găluște, mazăre, legume asortate.
Salatele simple costă 8 lei câteva exemple ar fi salată de iarnă, salată de vară, mujdei, castraveți etc.
Salatele dressing costă 25 lei avem salată sport, salată de vară, și salata Han acesta conține de ex. varză, morcovi, castraveși, smântână, cașcaval, ou fiert.
Ca desert se poate alege între găluște cu prune, clătite cu de toate sau clătite cu înghețată, piure de castane prețurile variază între 9-15 lei.
Băuturile spirtoase 100 ml costă de ex. pălinca de fructe 30 lei, cu chimion doar 9 lei, o vodcă 12-20 lei whisky 20-25 lei, coniac 12-20 lei.
Vinurile costă 4 lei paharul, vinul fiert 6, celelalte toate la butelie de 0,75 l costă între 30-60 lei.
Berea de 0,3-0,5 l toate sortimentele 6-8 lei cu sau fără alcool.
Toate sucurile mici (0,25 l) costă 6 lei doar limonada 12.
O apă minerală care este doar la 0,75 l la sticlă costă 8 lei.
Ceaiul este 5 lei cafeaua 6-10.
Ce am mâncat?
Cu ce am început? Clar supă gulaș fiecare. Am continuat cu un meniu secuiesc tochitura cu mămăligă și smântână. Doar băiatul a rămas la șnițele cu piureu... Salata a fost de vară cu varză. Desertul a fost înghețată. Băuturi am cerut fără alcool bere, sucuri, și apă minerală.
Porțiile au fost mari pentru noi. De ex. doamna AZE a mâncat gulașul dar felul doi a fost transportat acasă integral. Băiatul a răzbit un șnițel celălalt a ajuns la fel la Sibiu.
Atât a fost . Costuri 170 lei cu bacșiș plus bon fiscal. La plecare aveam nevoie de sticle de plastic pentru apa minerală din stațiune. Afară pe terasă este o bancă. Ridici șezutul și iei câte sticle vrei.
Ca și ceilalți care au mai scris pe aici recomand.
Poftă bună
Trimis de AZE in 17.06.21 23:11:44
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BĂILE TUȘNAD.
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (AZE); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Unul din locurile pe care il indragesc si unde ma opresc oridecateori am drum pe acolo.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Dec.2022 [Restaurant-Berărie Tiltott Csiki Sor] Berăria Tiltott Csiki Sor — scris în 13.01.23 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2020 [Restaurant Complex Turistic Anna] Nu recomand terasa-restaurant din incinta complexului! — scris în 03.08.20 de ux116550 din - nu recomandă
- Jan.2020 [Restaurant hotel Eco Fortuna] Eco Fortuna - Asa DA! — scris în 10.01.20 de nrs † din CRAIOVA - RECOMANDĂ
- Nov.2019 [Apor Pizza & Caffe] Apor Pizza&Caffe din Băile Tușnad — scris în 10.11.19 de Floryn81 din RâMNICU SăRAT - RECOMANDĂ
- Nov.2019 [Restaurant Stânca Șoimilor] Restaurant Stanca Soimilor — scris în 06.11.19 de Magyk din PITESTI - RECOMANDĂ
- Feb.2019 [Restaurant Hanul Secuiesc] Hanul Secuiesc - Tușnad Băi — scris în 14.02.19 de Ovidiu970 din FăGăRAş [BV] - RECOMANDĂ
- Nov.2016 [Restaurant hotel O3Zone] Străin in tara mea în restaurantul hotelului O3zone — scris în 04.11.16 de Axenia din GALAţI - nu recomandă