GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Unde mâncăm în Tulcea?
Vizita din 23 august a. c. în Tulcea, a avut două scopuri, ambele sugerate de niște buni prieteni care fuseseră pe meleagurile acelea cu 2 – 3 săptămâni înainte și anume de a vizita Acvariul și de a mânca într-un anume loc, mult lăudat de ei.
Despre Avcariu am scris aici (vezi impresii), despre prânzul servit voi scrie în continuare.
Ca peste tot și în Tulcea sunt numeroase locurile unde, ca turist, poți mânca ceva, ca să-ți treacă foamea, sau ca să-ți satisfaci papilele gustative cu arome susținute de mirosuri apetisante.
Fie că-i micul dejun, prânzul sau masa de seară, oferta locațiilor (covrigării, patiserii, restaurante, terase, snack-baruri sau alte asemenea) și a felurilor de mâncare (preparate din legume, produse lactate, cărnuri diverse sau pește) este și aici foarte largă. Se poate mânca prost sau bine, ieftin sau scump (ferește Doamne de combinația prost, da scump! :().
Dar pentru că suntem la poarta Deltei Dunării, în Tulcea, e musai să vorbim despre preparate din pește. În mod cert nu este local în acest oraș (poate cu excepția cofetăriilor, ceainăriilor sau altor asemenea) unde să nu poți servi un preparat din pește.
Localul despre care voi face vorbire în cele ce urmează, este situat pe Faleza Dunării. Fish barul “IVAN PESCAR”, căci despre el este vorba, este, tot conform pliantului de prezentare, “Best Fish Bar from Danube Delta”.
Este opera unui om remarcabil, trăitor al Deltei și un mare sportiv. L-am numit aici pe Ivan Patzaichin, realizatorul unui proiect născut din dragostea pentru plaiul natal, Delta, sau așa cum spune el “o declarație de dragoste pentru Delta Dunării”. Acest proiect, “născut din prietenie și pasiunea comună pentru gusturile și miresmele Deltei” nu înseamnă doar restaurantul unde am mâncat la prînz ci și multe alte activități legate de ecoturism în Deltă.
Dar să revenim la peștele nostru.
Amplasat la parterul uni bloc de locuințe, localul “IVAN PESCAR” îți oferă condiții bune de servit masa, atât pe terasă cât și într-un salon. Terasa îți oferă locuri sub niște umbrele mari, ca să nu te biruie dogoarea soarelui și ca să-ți priască masa. Ne-am așezat la o masă și am așteptat sosirea ospătarului pentru a lansa comanda. La ora aceea, a prânzului, spațiul era destul de animat, destui mușterii se opresc acolo pentru a-și ostoi foamea.
Dejunul nostru a debutat cu o surpriză, în momentul în care o doamnă ajutor de chelner, a venit la masa noastră aducându-ne câte ceva de băut: o bere, o limonadă și o sticlă cu apă plată. Am rămas puțin perplecși, știind că n-am comandat nimic, însă repede mi-am revenit și am zis: “Aha! Asta-i din partea casei. ” Am socotit noi așa că cele 3 băuturi pentru 3 persoane (berea pentru bunicul, limonada pentru nepoată și apa pentru bunica) erau foarte nimerite dacă nu eram cu mașina, deci șoferul nu se putea bucura de bere. Așa că noi bunicii am schimbat băuturile între noi. Surpriza a fost când a venit la noi la masă titulara postului, chelnerița care lua comenzile și banii pe consumație, ne-a întrebat mirată dacă am comandat băuturile alea. “Păi, nu! ”, ziserăm noi. “Băuturile erau pentru masa de alături”, zise d-na. Deci nimic nu-i din partea casei, totul se plătește (oricum trebuia să comandăm și ceva de băut, probabil că nu bere). Vecinii noștri, care veniseră înaintea noastră și ne pizmuiau că am primit noi întâi băuturile, s-au distrat bine pe tema asta, ca și noi de altfel.
După ce ne-am lămurit cu băuturile, chelnerița ne-a luat comanda, respectiv: două porții de storceag, o ciorbă de pește specifică locului, iar la felul doi câte o porție de somn de căciulă, eu la grătar cu saramură, bunica cu legume și nepoata simplu, doar cu mujdei. Desigur nu a lipsit mămăliguța. De băut nu am mai comandat, pentru că ne-am gândit că duce comanda la altă masa și încurcăm lumea. :)
Am să povestesc puțin despre storceag (din păcate nu am o fotografie cu acest preparat - arăta bine, l-am mâncat repede și abia după aceea mi-am dat seama că nu l-am pozat), o ciorbă ca în Delta Dunării, la care ingredientul principal este sturionul de cultură (nu sălbatic, la acesta pescuitul este interzis). Zeama are aspectul celei de la ciorba rădăuțeană, sau al ciorbei à la grec, ingredientele fiind legumele (ceapă, morcov, țelină, pătrunjel, ardei gras), ouă, smântâna, zeama de lămâie, sarea și piperul. Se servește cu ardei iute (cine poate mânca). Bucățile de sturion înlocuiesc carnea de pui. Această ciorbă este foarte bună, sățioasă, aspect apetisant. Dacă ajungeți pe acolo, sau pe oriunde prin zonă nu ezitați să o comandați.
Despre felurile cu somn nu aș avea prea multe de povestit, întru-cât mâncărurile cu somn sunt mai cunoscute, dar aș remarca faptul că au fost foarte gustoase, iar bucățile de somn, deși ne-am temut că vor fi grase pentru că erau mari, dar n-a fost așa, astfel că n-am lăsat nimic în farfurie.
Și pentru că o masă nu se poate încheia fără ceva dulce, fetele, adică nepoata și bunica ei, au comandat câte o plăcintă cu brânză dulce, bună, după părerea fetelor, destul de bună după părerea mea (am gustat și eu un pic din ea pentru a-mi putea scrie opinia aici).
Asta am mâncat noi, însă sunt nenumărate feluri de mâncare din diverse specii de pește atât indigen, sau din din Marea Neagră sau alte mări, sau din fructe de mare, inclusiv caras prăjit în mălai, mâncare ce rupe inima oricărui pescar (mamă că tare bun mai este!!! :p).
Pentru lămurirea noastră am întrebat care-i secretul unui borș de pește cum numai pescarii știu a-l face. Răspunsul a fost simplu și clar: nu apa de Dunăre (vorba asta circulă în folclorul pescarilor) ar da gustul deosebit ci prospețimea peștelui și neapărat folosirea mai multor feluri de specii de pește.
Cum am mâncat? Bine și nu prea ieftin, însă a meritat.
Dar să revin puțin la ce înseamnă Fish Barul “Ivan Pescar”. Spuneam că masa se poate servi atât pe terasă cât și în interior. Încăperea are mai multe roluri. Este în primul rând restaurant, mobilat simplu, cu mobilier alb și scaune colorate în culoarea Dunării, mesele sunt fie de două persoane, consumatorii stând față în față, fie de patru personae, în acest caz scaunele sunt înlocuite cu niște banchete, îmbrăcate cu cuverturi colorate, țesute în stilul țoalelor (preșuri), pe care pot sta câte două persoane. Tot aici este bucătăria, la vedere, dar și barul.
Localul are aer condiționat, televizoare și wi-fi.
Localul mai găzduiește și Centrul de Promovare a Pescaturismului, precum și un mic magazin de unde se pot procura suveniruri locale, tricouri sau alte diverse obiecte de îmbrăcăminte, ori o sticlă de vin din zonă (și nu numai) sau de tărie. Împreună, Fish Barul, Centrul de Promovare a Pescaturismului și magazinul, fac o minunată promovare a Deltei și culturii locale.
Intenția declarată a inițiatorilor proiectului este aceea de a-i face pe cei ce le trec pragul “să înțeleagă ce este ecoturismul, să se familiarizeze cu pescaturismul, dar mai ales să plece de la noi vorbind despre slow-turism – varianta românească a turismului de bun simț; să vină la noi pentru fast-fish (dacă sunteți de acord să interpretăm pârjoalele lipovenești ca hamburgher-ul local), dar să se bucure mai ales de slow-fish, iar dacă suvenirul, cu care pleacă din fish-bar-magazinul de pe Faleză, are un ușor iz de pește, înseamnă că proiectul nostru este de succes. ” (citat dintr-un material de promovare, intitulat “Un fish bar ca o declarație de dragoste”).
Drmuri bune excursii frumoase și să aveți poftă pe unde mâncați!
Trimis de Mitica49 in 01.09.17 15:15:53
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în TULCEA.
9 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Mitica49); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
9 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Mitica49: Doamne ce bine arată saramura de somn. Eu, care nu sunt înebunit după preparatele din peşte aş savura acum o saramură.
Ce să vezi domn Mitică, cand am fost la Tulcea, înainte de a vizita Acvariul, ne-am plimbat pe faleză să vedem portul, pe urmă am intrat într-un restaurant să mâncăm peşte, răspunsul a fost sec, nu avem peşte, şi atunci am comandat porc că este peste tot.
Am mâncat pe urmă 4 zile numai peşte pentru că ne-am cazat la Murighiol.
Toate cele bune.
@Mitica49:
”ingredientele fiind legumele (ceapă, morcov, țelină, pătrunjel, ardei gras)
= morcov? Sigur? Că eu știu de la lipoveni că nu se pune morcov în ciorba/supa de pește, că ia dulceața peștelui! Așa zic lipovenii din Brăila.
De rest, ooofff, bine c-am mâncat!
@Mitica49:
Noroc pe mine ca nu trebuie sa vorbesc acum dupa ce mi-a trecut atat prin fata ochilor storceagul cela, cred ca inundam tastatura!!
Pai sa va fie de bine! Si sa repetati isprava, ce s-a inteles doar de la o portie de storceag?! ????
@Zoazore: Sigur era morcov, că l-am găsit în zeamă și în plus așa-i și pe rețetă. Dacă puneam și poza în review se vedea și acolo. La alte rețete de borș pescăresc nu se pune morcov, la ciorba asta, da.
Mulțumesc pentru citire și vot!
@zlatna: Înțeleg că ai pățit ca în aforismul acela: "Cizmarul n-are încălțări, croitorul n-are..., ș. a. m. d. ". Și acest caz s-a adeverit faptul că cel mai bun pește tot porcul este.
@Mitica49: Bună recomandarea, o să țin cont de ea
Mulțumesc
@Mitica49: "Mai aproape dintii ca parintii ", cand ati vazut storceagul cine s-a mai gandit si la amaratii de noi sa ni-l puna in poze, dar fie, bine ca nu ti-ai adus aminte la final cu farfuriile goale.
Felicitari, sa va fie de bine, votat cu mare drag.
@Mitica49: Foare interesante detaliile review-ului dvs., citindu-l mi-am amintit ca am facut drumul Bucuresti - Tulcea (impreuna cu 4 colegi) special sa luam masa la respectivul restaurant. Cu tot respectul pentru initiatorul acestui proiect trebuie sa spun ca am plecat putin dezamagiti. Dupa un aperitiv alcatuit dintr-un mixt peste afumat si icre, care ne-a impresionat, s-a comandat storceag si ciorba pescareasca, care au fost iarasi ceea ce trebuie. La felul doi sa spunem, alegerea noastra nu a fost cea mai fericita, numindu-se parjoale lipovenesti. Cu regret o spun nu au putut fi mancate. Un alt minus ar fi pentru dna. ospatarita, nu stiu daca facea asta de o viata sau avea doar o zi mai putin buna. Cand ceri detalii despre un preparat sa ti se puna in fata un piant cu poze si sa ai o atitudine total indiferenta... nu este ok. Altfel, restaurantul cu siguranta nu trebuie ocolit si sunt convins ca ofera o experienta culinara cel putin la inaltimea asteptarilor.
@cristiml: Spuneam și eu în review că ospătărițele nu-s chiar așa cum ți-ai dori (vezi secvența cu “Aha! Asta-i din partea casei. ”). Dacă, pe meseria lor, profesionalismul s-ar situa măcar la nivelul de 50% din ceea ce a însemnat profesionalismul patronului localului (Ivan Patzaichin), pe activitatea lui, probabil nu ar fi mai fost și aprecieri negative la adresa localului. Sincer îți spun că am evitat pârjoalele din carne de pește. Mulțumesc pentru lectură!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2022 [Restaurant Santa Catalina] Dezastru... cel mai prost restaurant ever — scris în 15.08.22 de ux126710 din MEDGIDIA [CT] - nu recomandă
- Jul.2020 [Restaurant hotel Insula] Restaurant Insula, o alegere bună — scris în 13.08.20 de krisstinna din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Feb.2020 [Restaurant La Liman] Rafinament specific dobrogean — scris în 16.02.20 de aurora56 din TULCEA - RECOMANDĂ
- Aug.2019 [Restaurant Ciuperca] Restaurant Ciuperca - Tulcea — scris în 02.09.19 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2019 [Restaurant hotel Insula] Eșuați pe Insulă - Restaurantul INSULA — scris în 25.08.19 de Zoazore din BRăILA - RECOMANDĂ
- Aug.2018 [Restaurant Ivan Pescar - Fish Bar] Restaurant Ivan Pescar din Tulcea — scris în 27.08.18 de MihaGrigo din BUCURESTI
- Aug.2018 [Restaurant Ivan Pescar - Fish Bar] Am fost la Ivan Pescarul de Sf. Marie — scris în 21.08.18 de gipi din CHITILA [IF] - RECOMANDĂ