ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 24.03.2010
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Timişoara
ÎNSCRIS: 28.08.09
STATUS: PREMIUM
LUNA
MAR-2010
familie cu copii

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
PLAJA şi MAREA:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Top 5 Hoteluri si Restaurante in Timisoara

Ilustrație video-muzicală

TIPĂREȘTE

Rog a nu se puncta review-ul.

La indemnul Georgianei si a Webmasterului 10 voi intocmi un top al hotelurilor si restaurantelor din Timisoara pe care le recomand cu caldura celor care viziteaza sau tranziteaza orasul meu natal. In cazul in care optati pentru una din recomandarile mele si nu sunteti multumiti sunt dispus sa va platesc cazarea la hotel sau consumatia la restaurant.

Bun, daca sunteti obisnuiti cu Atlantis din Dubai sau Encore din Las Vegas s-ar putea sa aveti mici nemultumiri.

Hoteluri

1. Hotel Tresor ****

Este situat pe strada Radu Tudoran nr 18 intr-o zona rezidentiala, cu multa liniste si verdeata. Se ajunge foarte usor de la intarea in oras dinspre Lugoj in dreptul statiei de benzina Baron virati stanga continuati 300 metri inainte apoi stanga si prima pe dreapta.

Camerele sunt spatioase dotate cu mobilier de lux din cires. La parterul hotelului se afla restaurantul cu o capacitate de 110 locuri si sala de conferinte dotata ultramodern. Din restaurant se poate iesi pe terasa unde vara se organizeaza tot felul de concursuri.

Mancarea este pe toate gusturile incepand cu bucataria traditionala romaneasca, terminand cu specialitati din bucataria italiana. Hotelul beneficiaza de sala de fitness, sauna, teren de tenis si o piscina de marime medie.

Preturile incep de la 85 euro camera dubla cu mic dejun inclus si ajung pana la 300 de euro pentru apartamentul prezidential. Recomand acest hotel pentru persoanele care apreciaza luxul, dar si pentru seminarii, simpozioane sau conferinte.

2. Hotel NH ****

Este amplasat aproape de centrul orasului pe strada Pestalozzi nr 1, la o aruncatura de bat de Bega. Privit de afara nu aduce a hotel de 4 stele mai degraba a camin studentesc dar in interior este dotat corespuzator numarului de stele. Camerele sunt elegante, cu stil si de dimensiuni confortabile.

Pentru doritorii de miscare si relaxare hotelul beneficeaza de o sala de fitness si un centru spa. Sala de conferinte este bine utilata cu echipamente de ultima generatie,

La acest hotel a fost cazata echipa de fotbal Ajax Amsterdam in luna noiembrie cand a jucat cu Poli. Preturile incep de la 50 euro in weekend si ajung pana la 75 euro in timpul saptamanii.

Recomand acest hotel pentru simpozioane dar si pentru cei care doresc sa fie aproape de centrul orasului unde se gasesc restaurante, cluburi de noapte si cafenele.

3. Hotel Boca Junior****

De la intrarea in oras dinspre Lugoj in 5 minute se poate ajunge cu usurinta la acest hotel. Aici puteti gasi servicii de calitate in total acord cu numarul de stele.

Camerele sunt dotate cu mobilier nou modern iar curatenia se face zilnic. Baia este dotata cu cabina dus, halate albe imaculate, feon si slapi de unica folosinta.

La parterul hotelului se afla restaurantul pentru mic dejun sau pranz la cerere. Piesa de rezistenta a hotelului o reprezinta clubul de noapte de la ultimul etaj, foarte aglomerat in timpul saptamanii.

Parcarea cum spunea si cosminp ar putea fi mai mare dar se poate parca in apropiere fara probleme. Pretul pentru o camera dubla este de 55 euro iar apartamentul la 90 euro. Recomand acest hotel pentru calitatea serviciilor la un pret atractiv.

4. Hotel Angellis ****

Este situat pe strada Divizia 9 Cavalerie nr 21 A foarte aproape de cel mai mare mall din afara Bucurestiului. Hotelul este nou pe piata timisoreana iar propietarul impune si verifica cu atentie oferirea de servicii de calitate turistilor.

Camerele sunt mobilate cu gust culoarea wenge, dotate cu telefon televizor, internet wireless si seif. La parter se afla restaurantul Bavaria pentru amatorii de preparate culinare din acest land al Germaniei.

Pretul pentru o camera dubla cu mic dejun inclus este de 63 euro. Recomand acest hotel pentru cei aflati in tranzit spre Austria, Germania etc.

5. Hotel Neon ***

Este un hotel micut si cochet cu 14 camere dotate cu AC, internet, televizor si o parcare generoasa. Restaurantul are o capacitate de 70 de locuri, iar vara se poate folosi terasa pentru a savura o bere rece.

Pretul pentru o camera dubla cu mic dejun inclus este de 45 euro. Recomand acest hotel unde veti gasi o ambianta placuta si personal atent.

Restaurante

1. Restaurant Classic si Restaurant Nora (sunt vis a vis unul de altul si au acelasi propietar)

Sunt situate pe Bulevardul Dambovita nr 49 A ofera cea mai buna mancare din oras pentru toate gusturile. Recomand ciorba de buric pentru Alex Macedo, cotletul sarbesc cu cartofi taranesti iar la desert mere umplute cu nuca frisca si sos de ciocolata. Vara pe terasa este nebunie cu specialitati la gratar si salate de cruditati.

2. Restaurant Valahia

Il puteti gasi pe strada Liviu Rebreanu 52 -54 aproape de stadionul de fotbal Dan Paltinisan. Aici recomand platoul pentru doua persoane ce contine carnaciori oltenesti, pulpe de pui, ficatei, ceafa. piept de pui, cartofi, taranesti, orez, muraturi.

Merita incercate clatitele banatene si clatitele cu carne si ciuperci.

Preturile sunt acceptabile.

3. Restaurant Camelot str Barbu Iscovescu nr 2

Restaurant cu specific medieval pe acelasi segment cu restaurantul Excalibur din Bucuresti. Recomand Puicuta Proasta, Pofta Staretului si Costita Imparateasca.

4. Restaurantul Casa cu flori

Este situat in centrul orasului, puteti gasi preparate din bucataria romaneasca si interntionala. Interiorul restaurantului arata impecabil cu un aer aristocratic.

Recomand rulouri de pui cu sos de alune.

5. Restaurant Harolds

Il gasiti pe Aleea Studentilor nr 17 unde este prezenta bucataria chinezeasca, mexicana si cea romaneasca. Recomand fasolea mexicana, fajitas de pui si puiul Sechuan.

Va doresc sedere placuta si pofta buna in Timisoara.


[fb]
---
Trimis de david in 24.03.10 02:56:02
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 10665 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

47 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (david); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE? [doar simbolic; articolul NU are PMA std]
PUNCTAJ CRT: 0 PMA (std) PLUS 8399 PMA (din 18 voturi)
NOTĂ: Acest articol nu beneficiază de punctajul standard acordat automat.
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol - pg. 1 / 2

47 ecouri scrise, până acum

se afișează ecourile [1 - 30] din total 47
pepsi70ro
[24.03.10 06:50:19]
»

Felicitari! Un vot mare din partea mea.

In cazul in care optati pentru una din recomandarile mele si nu sunteti multumiti sunt dispus sa va platesc cazarea la hotel sau consumatia la restaurant.

Sa nu ai surprize. Adica cineva sa-ti urmeze recomandarile si la final sa gaseasca cate ceva de comentat, chiar daca pe drept i-a placut.

Dar personal gasesc foarte utile informatiile, iar pentru mine, care n-am ajuns niciodata in Timisoara (spre rusinea mea), cu siguranta voi urma cateva din recomandarile tale. Dar apoi cu siguranta voi avea de comentat.)

Sanziana
[24.03.10 07:13:10]
»

@david, multumim pentru indicatii. le consider foarte pretioase si imi vor fi de folos cand voi poposi prin Timisoara. Dar sa descrii despre atatea feluri de mancare fara pic de mila... strigator la cer ce e acea ciorba de buric? Si puicuta aia de la camelot?

webmasterXY*
[24.03.10 07:15:18]
»

la cererea autorului s-au retras PMA acordate acestui review. Foarte folositor ghidul tau si sper sa fie apreciat de cititori.

georgiana
[24.03.10 07:32:20]
»

@David,

Multumesc frumos ca mi-ai urmat sfatul!

Informatiile cuprinse in review-ul tau, sunt deosebit de utile, pentru mine si familia mea!

Dintre toate, doar la ''Restaurantul Casa cu flori'' am fost, deoarece este situat pe o straduta, care este preferata mea in Timisoara-strada Alba Iulia.

Este foarte frumos, mai ales vara acolo, pe terasa, sa savurezi ceva rece, sa asculti muzica buna si sa privesti trecatorii!

Si nu degeaba are aceasta denumire... deci... veti fi inconjurati de o mare de flori!

Este imposibil acolo sa nu te intalnesti cu cineva cunoscut! Pentru ca e inima Timisoarei!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
cc_iordachescu
[24.03.10 08:02:18]
»

Foarte utile informaţiile tale! Vom ţine cont de ele când vom mai ajunge prin Timişoara, nu am mai fost de 5 - 6 ani, deci este cazul.

Oricum la prima deplasare cu studenţii ne vom opri la unul din restaurantele indicate de tine şi ţinând cont de afirmaţia ta cu privire la plata consumaţiei în caz de nemulţumire, sigur se vor găsi nemulţumiţi, să te văd cum te descurci cu aprox. 50 de tineri flămânzi!

Felicitări!

cosminp
[24.03.10 08:11:03]
»

david, felicitari.

la prima ora cand citesc ceea ce ai scris, deja salivez gandindu-ma cand ajung la timisoara sa mananc intr-unul din cele 5 restaurante. dar si informatiile despre "hotele" sunt foarte bine venite, asa ca punctez la maximum.

accepti o noua provocare? un top al pensiunilor din sau de la marginea timisoarei.

Cristian_h*
[24.03.10 08:11:44]
»

bun, foarte bun review! Multumesc David, mi-ai luat o grija, cea a cazarii intermediare la iesirea din tara!

molko*
[24.03.10 09:43:27]
»

fff util.. un mic vot si de la mine. hotel continental nu intra sa inteleg in acest top?

davidAUTOR REVIEW
[24.03.10 10:34:02]
»

Va multumesc tuturor pentru aprecieri.

@pepsi 70 ro nemultumiti vor fi tot timpul, important este ca procentul persoanelor multumite sa depaseasca cu mult numarul persoanelor nemultumite. As face comparatia cu o nunta unde oricat te straduiesti sa fie bine, vesnic se gasesc cateva persoane nemultumite.

@sanziana m ciorba de buric=ciorba de burta, iar platoul cu puicuta proasta este format din jumatate de puicuta neprihanita care se aseaza pe un pat de cartofi cu salata de varza si portocale.

@georgiana restaurantul Casa cu Flori chiar este atractiv din toate punctele de vedere.

@cc iordachescu te rog sa-i plimbi mult sa poata manca orice, glumesc bineinteles. Poti alege care doresti din cele 5 si nu vei regreta.

@cosminp sunt pensiuni interesante aproape de Timisoara as mentiona Hotel Roco din Izvin unde camerele sunt dotate in stil grecesc, japonez iar cea mai tare camera este Basic Instinct cu catuse exact ca in film.

@ cristian h te asteptam in orasul nostru

@molko Hotel Continental nu il recomand din cauza managementului defectuos iar camerele nu arata a 4 stele cat afiseaza.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
biancuta
[24.03.10 11:03:50]
»

david, ai scris un review foarte util, pentru care-ti dau si eu un vot. Ti-as sugera sa continui cu partea a doua, unde sa descrii si ceva pensiuni care merita.

davidAUTOR REVIEW
[24.03.10 12:11:48]
»

@biancuta multumesc frumos si te asteptam sa ne vizitezi orasul .

Targu Mures -Timisoara nu este o distanta mare.

cristi_an3000
[24.03.10 12:23:55]
»

as face o mica completare - il rog de david sa intervina daca nu este de acord: topul respectiv, avand in vedere ca este un top deci reprezinta elita, s-ar putea ca si preturile sa fie pe masura (ma refer mai degraba la restaurante, la hoteluri nu cunosc). nu am fost la toate cele 5 restaurante propuse, dar pot sa spun despre Valahia, Casa cu Flori si Camelot ca au niste preturi cam piperate.

eventual pentru interesati pot sa propun 5 variante unde puteti sa luati o masa buna si consistenta la buget redus in locatii (pizzerii) mai asa, de cartier dar decente zic eu

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
cosminp
[24.03.10 12:25:37]
»

cristi, fa-ne si tu un top propriu cu preturi "cuminti" si mancare buna. asteptam.

biancuta
[24.03.10 12:27:26]
»

Am fost in Timisoara dar acum vreo 10 ani, voi mai trece sigur, dar nu stiu cand... Multumesc de invitatie si poate vei veni si tu la Tg. Mures...

molko*
[24.03.10 12:34:21]
»

inca o intrebare. Mie mi-a placut foarte mult restaurantul Leul de Aur, sau cam asa ceva.. Rustic traditional..Am mancat acolo o fasole cu ciolan de o tin minte si acum. Nu se califica pt top? Nu mi s-a parut chiar scump!

cristi_an3000
[24.03.10 12:54:47]
»

cosminp, uite aici cam ce-as recomanda eu (atentie - ordinea nu reprezinta neaparat si un clasament) :

- Restaurant Stradivarius (Piata Unirii) - au platouri pentru doua persoane - 28 lei - suficient si ieftin;

- Restaurant Timisoreana - Piata Victoriei - inauntru nu am fost, insa vara se deschide terasa in fatza, chiar in piata. imi amintesc ca asta vara am mancat 4 pers la vreo 90 lei. (au supe/ciorbe incepand de pe la 6 lei + bere nefiltrata foarte buna) ;

acuma o sa va spun 3 variante mai de cartier, din zona in care locuiesc si unde obisnuim noi sa mai mergem:

- Restaurant Caprice - un restaurant de cartier cu servicii si mancare excelente, in cartierul Lipovei, pe str. Sf. Ap. Petru si Pavel (fosta Borzesti) si preturi decente;

- Restaurant Tinecz - Calea Aradului - mancare buna, preturi mici, de fiecare data cand merg nu ratez clatitele cu ciuperci, cam 7-8 lei/portia (2 buc), de fiecare data bag cate doua portzii: D;

si ultima dar nu cea de pe urma:

- Pizzeria Thalia - multi zic ca pizza este printre cele mai bune din oras (13-16 lei/buc), si in plus au si un meniul zilei, dupa cum vedeti pe pagina lor care costa doar 13, 5 LEI (felul 1, felul 2 si desert). au de asemenea livrare si la domiciliu, meniul zilei costa cu 2 lei mai mult adus acasa deci 15, 5.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
cosminp
[24.03.10 13:00:54]
»

multumesc cristi

cristi_an3000
[24.03.10 13:01:34]
»

cupla

ancamariagadea*
[24.03.10 13:07:15]
»

Mi-a placut mult cele scrise de tine si felul in care ai pus problema! Este un review inedit! Felicitati!

davidAUTOR REVIEW
[24.03.10 13:10:50]
»

@cristi an 3000 topul nu reprezinta neaparat elita si nu trebuie sa le asimilezi cu preturi mari. Topul reprezinta locatii cu un raport calitate pret favorabil pentru client. In top nu am inclus hotel Elisee de 5 stele, Casa del Sole si multe alte hoteluri cu tarife mari.

Si sa fim seriosi nu pot sa ii propun la molko, cosminp, sanzianam cunoscandu-le asteptarile sa aleaga Hotel Nord sau Hotel Moara cu Noroc sau o bomba de restaurant no name. Iar 4 restaurante din top 5 sunt cartiere si nu in centrul orasului.

@molko Leul de aur din pacate s-a inchis in urma cu cateva luni.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
davidAUTOR REVIEW
[24.03.10 13:29:50]
»

Referitor la recomandarile facute de cristi an 3000 pot spune urmatoarele:

Stradivarius

-te invarti 30 minute in cel mai fericit caz pana gasesti un loc de parcare

-sunt axati in general pe meniul zilei foarte bun in urma cu ceva timp in urma dar li s-a urcat la cap.

-este un ospatar chel destul de enervant si nepoliticos

Recomand ca varianta de inlocuire Restaurant Jarvis langa Stradivarius.

Timisoreana destul de dragut dar se mai nimereste foarte rar cate o ciorba cu gust ciudat.

Seara canta formatii de muzica populara apreciate de clienti.

Caprice este acceptabil dupa investitiile facute in ultima perioada. Terasa vara este plina de tineri.

Tinecz ar avea loc in top 5 intocmit de mine la egalitatea cu Casa cu Flori. De 15 ani Nea Ghiuri (propietarul) mentine o servire ireprosabila.

Despre pizzeria Thalia nu am cuvinte de lauda si nu as recomanda-o nimanui. In schimb as recomanda pizzeria Da Toni.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
cristi_an3000
[24.03.10 13:34:03]
»

e chestiu pura de gusturi. intamplator chiar am fost la pizzeria da Toni (aia din complex presupun, nush daca mai e alta) si mi s-a parut una dintre cele mai proaste pizza mancate vreodata si chiar o aveam in vizor pt o eventuala contrarecomandare. (sa nu mai zic de preturi - o bere era de la 6-7 lei in sus si nici pizza prea ieftina, undeva la 20 si ceva de lei)

in rest, depinde de pretentii si aspiratiuni.

de exemplu in urma cu vreo 2 ani m-au rugat niste cunostinte din Germania care erau in trecere pe aici sa le gasesc un loc de cazare in oras, cat mai ietin posibil. stiind ca sunt genul care umbla mai mult cu cortul si nu sunt pretentiosi i-am dus la "Mara" (din acelasi "lantz" daca pot sa zic asa cu Moara cu Noroc) si au fost mai mult decat multumiti. curatenia era foarte OK, baie proprie, tv in camera. pt o noapte de tranzit este perfect. sa nu mai zic si de pret, cred ca la momentul respectiv (acu vreo 2 ani) era 60 de lei camera. cand au vazut ca au stat 15 eur/camera/noapte in astfel de conditii au ramas masca.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
davidAUTOR REVIEW
[24.03.10 13:39:35]
»

Fiecare hotel sau restaurant are targetul pe care se bazeaza. Iar gusturile nu se discuta, se respecta de catre ceilalti.

La fel am nimerit la Thalia o pizza cu miros de mucegai din sunca veche taiata parca cu toporul.Problema este ca si a doua ora am patit la fel fapt, care ma determinat sa formulez o sesizare catre OPC care ia amendat.

ancamariagadea*
[24.03.10 13:44:34]
»

Intr-adevar, este o chestiune de gusturi. Fiecare are preferintele lui, argumente pro si contra. Bine de stiut parerile fiecaruia...Este bine ca a postat si cristi_an3000 opinia lui. Astfel, avem o paleta mai larga cand trebuie sa alegem Eu sper sa pot ajunge anul acesta in frumosul vostru oras...ca n-am fost niciodata

georgiana
[24.03.10 14:05:56]
»

De dimineata, de cand am descoperit review-ul am sperat ca se va scrie mult la ecouri, fiind destui timisoreni pe site!

Astept cu nerabdare parerea lui Piti si a Marianei, a lui AlexDuma si de ce nu, a lui Cornel??? ! ~~

Si a altora, mai putini activi pe site sau din alta zona!

@David,

Poate ca fiecare avem un review personal preferat, sau... unul care ne reprezinta cu adevarat!

Ei, afla, ca depre David, sunt convinsa ca cititorii site-ului isi vor aminti in mod sigur ca fiind autorul review-ului fain, despre restaurantele orasului de pe Bega, nicidecum al celui de Dubai sau de Austria!

Cel puntin eu asta am realizat acum!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
davidAUTOR REVIEW
[24.03.10 14:09:25]
»

Georgiana vezi ca am plecat spre Sanicolaul Mare, ne intalnim in fata la Malvina pentru ca astept mielul de Pasti (Dragos).

davidAUTOR REVIEW
[24.03.10 14:10:58]
»

Ai modificat repede ......

georgiana
[24.03.10 14:12:59]
»

@David

Ei, am corectat deja numele, scuze, mereu confund numele lui Dragos, cu al tau.

Dar... ramane valabil... e in vecini!

georgiana
[24.03.10 14:16:59]
»

Cred ca totusi ar fi bine daca ar putea, de la site sa ne lasa un 5 minute ca sa putem edita si abia atunci sa trimita mailul celorlalti, nuu???

E doar o idee!

Sincer nu m-am gandit ca atat de repede, poate cineva sa si citeasca!

Dar... David a facut-o!

davidAUTOR REVIEW
[24.03.10 14:17:18]
»

David de fapt este numele bebelusului meu de 1 an si 3 luni care ma stoarce de energie.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
13 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
aLeXa10, biancuta, cc_iordachescu, Coca Dosky, cosminp, dananecula, david, Diaura*, elenahelen, georgiana, magdalena, molko*, piti
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în Timișoara?:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.072700023651123 sec
    ecranul dvs: 1 x 1