Restaurantul “Sorpatika” din Tg. Mures

TIPĂREȘTE

La Tg. Mures, ca sa ajungi la restaurantul “Sorpatika”, in traducere “farmacia de bere” e bine sa treci mai intai prin Complexul Week-end. N-am sa va mai pun imagini ale restaurantului din timpul verii, local ce se afla la o aruncatura de privire de firul raului Mures, caci terasa sa e mereu aglomerata si atunci te procupa mai ales gandul de-a gasi un loc liber. Vara, nimeni nu prea sta “inauntru”, ci afara, pe terasa. Terasa e acoperita si e mare, are locuri multe, e generoasa. Iarna insa, e cam pustie si mai ales geroasa.

Asa ca, acum cand e frig, “hai in casa”. In interior, ieri, erau 3 clienti, 4 ospatari si-un caine. Doi dintre clienti s-au asezat pe terasa, unul c-un ceai fierbinte-n fata (4 lei), celalalt avea in farfurie un gratar si-o portie de cartofi prajiti (16 lei), amandoi priveau spectacolul “ghetii”, caci Muresul inghetase bocna si ei admirau in liniste galagia ATV-urilor, bicicletele sau patinatorii ce treceau peste apa. Doar cainele era indiferent si insensibil la acest spectacol hibernal rar, privind cu jind si furie, numai spre acea farfurie plina cu cartofi pai si-un apetisant gratar! Ce animal bizar!

Imaginea mi-a adus aminte pentru o clipa de bulevardul parizian Champs-Elysees, loc in care scaunele cafenelelor sunt indreptate spre trotuar si turistii admira, in fata unui “ballon de rouge” (vin de Bordeaux), sau “Caffe frappe”, (ale caror preturi nu coboara sub 10 euro), spectacolul colorat al strazii intr-o continua miscare si schimbare.

Eu, mai friguros din fire, am intrat in restaurant si-am comandat o bere Neumarkt (berea locala a orasului, Neumarkt, in traducere, inseamna Tg. Mures) si o pizza “Dracula” (12 lei). Pizza era acoperita cu mult cascaval, ceva mirodenii, rosii si ketch-up si se facea “live”, intr-un cuptor aflat in apropiere. Toata consumatia m-a costat 20 de lei. Pizza era mare, asa ca n-am terminat-o decat pe jumatate, restul mi-a fost invelit intr-un staniol si pus “la punga”, pentru acasa.

Cateva preturi. Snitel urias din cotlet de porc, cu cartofi prajiti cu cascaval, salata mixta-29 lei. Piept de pui grill cu cartofi pai si sos de maioneza cu usturoi -15 lei. Iahnie de fasole cu carnati prajiti-14 lei. Spaghete Carbonara, Milanese sau Bolognese-15 lei.

La acest restaurant exista si 20 de feluri de pizza. Ori de cate ori apare si baiatul meu de la Cluj, ne dam intalnire aici, pe malul Muresului, la o pizza si la o bere (sau mai multe). De ce? Din cauza acelui cuptor care ii da pizzei un gust grozav si a faptului ca vezi cum aceasta se prepara in fata ta. Si din cauza berii proaspete locale. Pizza e ieftina si foarte mare, niciodata nu reusim s-o consumam pe toata. Vara, mai putem admira si spectacolului oferit de salupele cu motor ce trec ca fulgerul prin fata ta, pe apa.

Complexul Week-end, restaurantul “Sorpatika”, Muresul si insula Muresului, se afla la 500 de metri de locuinta mea. Inainte de '89, insula din mijlocul Muresului, era numita si “Insula Partidului”. Acolo aveau acces doar liderii locali ai Partidului Comunist si prietenii lor. Odata, am ajuns si eu acolo, fiind in clasa cu fiul unui astfel de “norocos al sortii”. Pe insula exista un restaurant unde gaseai cam tot ceea ce nu gaseai in oras. Un teren de volei pe nisip. O popicarie si doua terenuri de tenis. Un bac te transporta pana pe insula. Apoi, dupa '89, insula a trecut in proprietatea “Directiei Apelor” din oras. De insula avea grija un cuplu ce locuia chiar acolo, sotii Chioreanu.

Deoarece aveam in familie pe cineva care lucra la “Ape”, aveam si eu acces permanent pe insula. Era un loc minunat de detenta pentru week-end. Un brat subtire de apa separa insula de teritoriul comunei vecine, Santana de Mures. Dar... la un moment dat, bratul a secat si insula a disparut, ea s-a “lipit” de acest teritoriu. A inceput un litigiu de proprietate. Castigat de primaria din Santana, careia i-a revenit (“pe bune”) insula. Nimeni n-a mai ajuns insa acolo vreodata. Si nici nu mai aveai de ce. Insula a ajuns in paragina, uitata de toata lumea.

Curios, acum, dupa ani si ani, am trecut peste gheata mai groasa decat mine, ca sa vad ce s-a mai ales de ea. Terenurile de tenis si cel de volei au disparut. A mai ramas in picioare doar popicaria si restaurantul, frumos amenajat. La prima vedere, insula mi s-a parut pustie, nepazita, mai ales ca oricine putea sa se plimbe pe ea. Insa deodata, dintr-o casuta paraginita din spatele restaurantului, aparu o batranica. De-abia am recunoscut-o. “Sarut mana tanti Chioreanu! “. “Buna ziua! ” “Ce mai e nou pe-aici? ”. “Pai, nu mare lucru... am ramas singura, am 84 de ani, iarna mi-e tare greu cu aprovizionarea, bacul e prins de gheturi iar eu ajung pe celalalt mal intr-un scaun mobil ce aluneca pe cablul de peste Mures. Imi aduc singura din oras tot ce am nevoie. Acum insula a cumparat-o un om de afaceri. Nu stiu ce se va alege de ea. ”

Insula are o pozitie privilegiata. E usor abordabila, e situata intr-o zona nepoluata (Combinatul Chimic e “hat-departe” la 12 Km de ea), exista numeroase posibilitati de practicare a sporturilor nautice in jur, caci Muresul, pe-aici e larg si adanc. Oare cand va aparea o noua atractie turistica a urbei noastre si-aici, pe acesta insula abandonata de un deceniu? Complexul Week-end, aflat chiar langa ea, vara, devine innebunitor de neincapator, acest spatiu de destindere, atat de iubit de toti targumuresenii, arata ca o imensa conserva cu mii de sardele umane ce fierb in suc propriu.

Home again

M-am intors de la “Sorpatika” si de la Mures, cu o sumedenie de amintiri placute in gand, printre care, serbari ale liceului, meciuri de mini-fotbal sau meciuri de volei pe nisip dedicate profesorilor sau antrenorilor nostri, plimbari cu barca pe Mures sau cu bacul. Copiii mei au crescut pe aceasta mica insula. Ne indragostisem cu totii de ea. O consideram ca facand parte din familie, parca era insula noastra, ceea ce-i mai lipsea era doar sa-i punem un tacam in plus la masa. Dar aceste intamplari de care adeseori, mi-e dor, s-au petrecut demult, cand inca erei digitale de-abia-i mijeau mustatile, asa ca amintirile n-am cum sa vi le astern pe monitor.

In concluzie

“Dup-o amiaza de ianuarie frumoasa, m-am intors nitel cam contrariat acasa / Ca sa astern aceste randuri si-apoi sa-mi termin jumatatea de pizza ramasa”. Si fredonand mai tot timpul, pe drum, o veche melodie frumoasa:

“Take me and breack me and make me back my island and I'm yours! ”

https://www.youtube.com/watch?v=drkVazS8yUI

---

VIZUALIZĂRI: 4629 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI