ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 16.08.2024
DE AZE
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Sibiu
ÎNSCRIS: 02.07.12
STATUS: TITAN
LUNA
AUG-2024
Cuplu
PREȚ 370 lei
Raport PREȚ/CALITATE:
REZONABIL

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
96.67%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Restaurant Delis, Piața Mică

TIPĂREȘTE

Ciuc, încă una și mă duc, așa sună reclama. Urmează încă un articol despre locuri de servit masa. Pe urmă mă duc. Dar nu de tot. Voi continua să scriu articole de călătorii.

De această dată voi descrie un local din inima orașului meu Sibiul, unde am ajuns datorită unei întâlniri. Experiența în cadrul acestui local a fost una pozitivă, chiar dacă în centrul istoric al orașului prețurile sînt mai mari. Până la urmă preparatele excelente ieșite din mâna bucătarului își spun cuvântul.

Pe urmă în Sibiu mereu are loc câte un eveniment și asta începând cu Târgul de Paști până la finalul Târgului de Crăciun (început de ianuarie) nu există liniște pe acolo. La momentul vizitei tocmai avea loc Întâlnirea Sașilor organizat anual. Iar cei care vizitează se vor întâlni mai mult ca sigur și cu foamea astfel o vizită la Delis poate potoli foamea.

Acces Delis Sibiu

Restaurantul se află în centrul Sibiului în Piața Mică.

Adresa exactă este Piața Mică nr 29 Sibiu 550182 site aicirestaurant-delis.ro

și este deschis luni -vineri între orele 9.30-24.00 sâmbătă-duminică 10.00-24.00. Orarul de livrări prin Tazz/Glovo este același și se realizează prin site-ul restaurantului.

Zona este una pietonală fără acces auto. Astfel clienții care vin cu mașina pot parca într-una din parcările existente din centrul istoric dacă găsesc loc ori în parcarea de la Cazarma 90 unde vor găsi sigur loc. De acolo sînt 5-10 minute de mers pe jos până la Delis.

Restaurantul se va găsi la dreapta de la Turnul Sfatului venind dinspre Piața Mare spre Podul Minciunilor în apropierea Muzeului Farmaciei.

Despre Delis, meniu, prețuri

Localul este amenajat într-o clădire istorică de peste 500 ani vechime. Clădirea are un etaj, o intrare boltită iar în fundațiile sale se găsesc elemente dintr-o fostă incintă fortificată, mai exact a doua incintă fortificată (Sibiul a avut patru incinte de fortificații)

În fața clădirii în Piața Mică se află o pădure de terase. Una din mulțimea de terase aparține restaurantului Delis. Se poate mânca/bea atât în exterior cât și în interior.

Terasa este acoperită cu prelată bej iarna acesta se închide și lateral cu un material transparent iar în interior vor fi amplasate încălzitoare. Terasa este mobilată cu scaune și mese din lemn solide, ambianța este plăcută, se poate admira atmosfera și forfota din Piața Mică.

Interiorul este mai mult lung decât lat și este împărțit în două spații. Prima parte este mai mult administrativă aici este o tejghea unde se poate comanda, aici este și accesul personalului spre bucătărie (care se află la subsol) și tot aici se poate amenaja după caz un ring de dans.

Partea din spate este destinată meselor. Pereții sînt decorați cu fotografii de actori atât autohtoni cât și internaționali. Toaleta se află în spate de tot la stânga. Aici vor veni atât clienții din interior cât și clienții de la terasă.

Răsfoind meniul vom găsi multe bunătăți dar prețurile sînt pe măsură cât de cât acceptabile având în vedere locul unde se află. Nu în fiecare zi mâncăm în centrul istoric al Sibiului.

Atașez întreg meniul prin următorul link, restaurant-delis.ro/meniu

dar aș da și câteva exemple de prețuri: ciorbă de legume 16 lei, ciorbă de văcuță 18 lei, ciorbă de burtă 25 lei, mic dejun 27 lei, ochiuri simple 15 lei, ochiuri cu șuncă și cașcaval 22 lei, mămăligă cu brânză și smântână 32 lei, piept de pui la grătar 35 lei, șnițel pui pane 35 lei, ceafă de porc la grătar 36 lei, mușchi de vită cu ciuperci 79 lei, mușchi de vită la grătar 75 lei, fiel de șalău la grătar 42 lei.

La capitolul băuturi o apă de 0.25 l costă 11 lei, un pepsi de 0.25 l 12 lei, o bere la halbă 12 lei, vin la pahar 18 lei, vin la butelie 90 lei, un coniac 12 lei, o cafea 12 lei. Sînt doar câteva exemple, vedeți și meniul atașat. Nu lipsesc nici preparatele pentru vegetarieni.

Ce am mâncat noi?

Având în vedere că am participat la un eveniment, o întâlnire cu foști colegi de școală am rezervat din timp un meniu special. Acesta a costat 185 lei/persoană și era format din: antreu preparate reci (foarte bun, multe delicatese), ciorbă de văcuță, șnițel pui pane cu garnitură de cartofi și ciuperci, înghețată, cafea, apă plată, apă minerală, suc de mere la cutie (cu autoservire), fructe. Ceea ce am plătit în plus au fost berile Timișoreana la halbă 12 lei/halba. Meniul era disponibil astfel s-au mai comandat și altele, cocteiluri, cafea în plus, etc.

Având în vedere evenimentul și rezervarea fermă ni s-a dat voie ca tăriile și vinul să fie aduse/cumpărate din alte surse și nu comandate din local, dar acest lucru mai mult ca sigur nu apare pe sait :)

Localul o recomand atât datorită locației cât și din motive gastronomice. Poftă bună


[fb]
---
Trimis de AZE in 16.08.24 22:43:59
Validat / Publicat: 17.08.24 07:47:33
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SIBIU.

VIZUALIZĂRI: 518 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (AZE); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P02 Piața Mică Sibiu (clădirea în care se află restaurantul este marcată cu săgeată roșie)
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 29000 PMA (din 30 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

2 ecouri scrise, până acum

MirindaPHONE
[18.08.24 19:36:10]
»

@AZE: Preturile sunt decente. In Brasov erau dublu. Mancarea arata bine din poze. Votat cu drag!

AZEAUTOR REVIEW
[18.08.24 22:26:49]
»

@Mirinda: Bună seara, mulțumesc pentru vizită, ecou și vot. Așa este cum scrieți, prețurile la acest restaurant sînt OK având în vedere unde se află. Și nu mâncăm în fiecare zi pe acolo.

Nici Brașovul nu se lasă mai prejos, dar sînt sigur că sînt locuri și acolo unde se poate mânca bine plătind prețuri decente. O parte din familie (neamuri) sînt din Brașov sau împrejurimi deci mă deplasez și pe acolo (cel puțin o dată pe an)

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Mirinda
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în Sibiu și împrejurimi?:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.06869912147522 sec
    ecranul dvs: 1 x 1