ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 17.12.2019
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Piteşti
ÎNSCRIS: 19.06.11
STATUS: TITAN
LUNA
JUN-2019
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Unde am mâncat în Rădăuți

TIPĂREȘTE

Spuneam în, vezi impresii, că am stat două nopți la Hotelul Intim din Rădăuți, voi scrie acum despre locurile unde am servit masa, la două cunoscute restaurante despre care citisem numai de bine, așa a și fost...

Restaurantul Național

Național, restaurantul la care am mers în prima zi este amenajat la parterul unui bloc, situat în Piața Unirii numărul 62, în zonă centrală unde se află mai multe astfel de restaurante, la vreo 2,5 kilometri de Hotelul Intim unde eram cazați, dar, foarte aproape de zona pe care îmi propusesem să o văd, și am văzut-o.

Vechi din anul 1945 a funcționat sub diferite nume, și funcționează si azi, este cunoscut pentru meniul bogat şi variat bazat pe bucătăria tradiţională bucovineană, pentru bucatele realizate după reţete proprii precum minunata Ciorbă rădăuţeană, preparată chiar de creatoarea acesteia. Apropo de ciorbe, sunt mare doritoare și pentru că nu-mi place să pregătesc ciorbă de burtă acasă, cum prind ocazia servesc la restaurant, acum nu am ratat ciorba rădăuțeană în tot periplul meu moldovean….

Este un restaurant cunoscut și recunoscut în Rădăuți, pe site-urile de turism unde este apreciat cu o medie 4,5 puncte din peste 1.500 de aprecieri, eu i-aș acorda chiar mai mult, iar pe TripAdvisor ocupă locul 2 din cele 15 restaurante rădăuțene clasificate acolo…

Pe site-l restaurantnational.ro se găsesc mai multe informații, la numerele de telefon +40 230 565 551 sau +40 741 131 112 poate fi contactat, fiind deschis zilnic între orele 8 și 23.

Pe stradă sunt oferite locuri de parcare, chiar și în fața restaurantului, iar pe trotuarul din fața lui era amenajată o terasă cu câteva mese, am trecut pe lângă ele, le-am pozat și am intrat în restaurantul cu mai multe săli înalte, frumos decorate. Îmi pare interesantă combinația dintre sălile modern și sălile tradițional decorate, nu știu care arătau mai bine??, lustrele din roți de trăsură sau cele industriale, pereții văruiți pavoazați cu ceramică și scoarțe bogat împodobite sau cei tapetați și cu tablouri cu flori viu colorate…

Câteva priviri prin săli, câteva poze și ne-am așezat la o masă, un tânăr îmbrăcat în frumosul costum național bucovinean ne-a adus rapid Meniurile, atrăgătoare ca broșură, bogate ca ofertă de mâncăruri și băuturi, prezentate și în germană și în engleză.

Este oferită toată gama de băuturi. Ca mâncare se prepară o mare diversitate de Salate, Garnituri și Sosuri, diferite Ciorbe, Supe, Borșuri, se mai servesc Pește și Preparate din Carne de porc, de vită, de pasăre, mi-a plăcut „Mult și Bun”, Specialitatea Casei, eu aș zice Specialitățile Casei „Multe și Bune” iar Deserturile multe și diferite desăvârșesc oferta restaurantului. Pentru mai multe vedeți pozele sau, mai bine, mergeți acolo...

Am solicitat o „Ciorbă rădăuțeană” cu smântână și ardei iute și o „Bere Bergenbier”, apoi „Tochitură rădăuțeană”, „Cotlet național cu costiță” și „Cartofi copți”.

Am mai pozat prin restaurant, am mai butonat telefoanele, a venit berea rece și ciorba aburindă însoțită de smântână și ardei iute, a fost bună, chiar foarte bună, au sosit apoi tochitura și cotletul, arătau bine, erau apetisante și aromate, consistente și suficient de mari, și, trebuie menționat, foarte gustoase...

Am achitat nota de plată, 69 lei, un cost bun pentru acea consumație, i-am mulțumit tinerei care ne servise, ne-a mulțumit și ea și am părăsit restaurantul. Ne-am mai plimbat puțin și ne-am retras la hotel pentru odihna binevenită după o zi plină...

Restaurantul Tradițional Popasul Vlădichii

A doua seară am mers la Popasul Vlădichii, restaurant tradițional aflat la numărul 104 în Calea Bucovinei, parte din DN2H, la ieșirea spre Suceava, la puțin peste 1 kilometru de Primărie, aproape 4 kilometri de Hotelul Intim unde eram cazați, dar veneam din plimbarea făcută în acea zi pe la mănăstirile nordice.

Este cunoscut în Rădăuți ca un restaurant cu un meniu bogat şi variat din bucătăria tradiţională bucovineană și apreciat pe site-urile de turism cu o medie de 4,6 puncte din aproape 1.200 aprecieri, pe acolo îl văd și eu, iar pe TripAdvisor ocupă locul 4 din cele 15 restaurante rădăuțene clasificate.

Este prezent pe Facebook, pe FB, la numărul de telefon +40 747 643 926 se pot afla informații genereale și punctuale, este deschis de la ora 8 la 23.

Așezat într-o grădină mare cu pomi și flori, cu parcare și ea mare, cu loc de joacă pentru copii, restaurantul, o clădire din lemn, din bulumaci lăcuiți, unii din ei ornamentali, are mai multe săli, nu foarte mari, împodobite cu costume populare bucovinene, cu covoare, ștergare și fețe de masă cu motive populare, cu obiecte artizanale din lemn sau metal, cu obiecte din gospodăriile țărănești locale… Mesele și scaunele lui sunt tot din lemn natur. La exterior pereții sunt acoperiți cu flori, zorele de toate culorile erau în plină floare, mușcate roșii erau împrăștiate pe jos…

Am rămas afară, la o masă pe terasă, era o zi frumoasă, caldă, plăcută, o tânără din personal a adus Meniurile, prezentare frumoasă, ofertă bogată, românească prezentată în română și engleză, am trecut la studiu individual/colectiv …

De la Răcoritoare am bifat „Limonada”, șoferul meu a dorit bere, a uitat că e cu mașina așa că s-a multumit cu o „Bere Tuborg fără alcool”, sărisem peste Băuturi alcoolice și am ajuns la Ciorbe, nu numai bucovinene, o idee originală să includă în preț pâinea, smântâna și ardeiul, nu “gratis” sau “din partea casei”, apoi la Preparate la Grătar de pui, de porc, de vită. Ne-am oprit mai mult la pagina Preparate Tradiționale cu o mare varietate de mâncăruri solicitând „Tochitură de porc” și „Hribi cu smântână și mămăliguță”, iar de la Preparate din Carne „Ruladă de pui cu șuncă și cașcaval”. Ofertele complete dar și Deserturi se pot vedea detaliat în pozele postate.

Mi se pare interesantă și practică, avantajoasă și pentru local și pentru musafiri oferta Meniuri pentru Copii, cu produse și cantități adecvate acestora, evident la prețuri mai mici.

Băuturile au venit repede, erau reci, limonada a fost și bună, de bere nu știu ce să zic, ..., am mai pozat, am mai butonat telefoanele și a sosit și restul comenzii.

Produsele mi-au plăcut atât ca prezentare cât și ca aromă, mi-a plăcut crusta ruloului crocantă, carnea de pui și umplutura fragede și gustoase, iar hribii, smântăna și mămăliguța au întregit totul... Tochitura era moldovenească, o combinație de carne de pulpă de porc, slănină afumată și cârnați de casă, prăjite, servită împreună cu brânză de burduf, un ou ochi și mămăliguță, ..., a fost pe gustul consumatorului.

A venit și Nota de plată, total 86 lei, am achitat cash plus ceva, rămânând în continuare în oraș pentru a ne lua “Rămas bun” de la Rădăuți, a doua zi dimineața urmând să plecăm spre Pitești.

Concluzii

Cele două restaurante sunt în topul TripAdvisor în primele 4 cele mai bune restaurante din Rădăuți, sunt frumos decorate și bine întreținute, oferă produse foarte bune la prețuri nu prea mari, personalul este amabil și receptiv, iar atmosfera creată este cea propice unei mese plăcute.

Se mănâncă bine în Bucovina, mi-a plăcut totul, m-am simțit bine și vă doresc să ajungeți acolo și să vă simțiți și mai bine…


[fb]
---
Trimis de mprofeanu in 17.12.19 13:56:33
Validat / Publicat: 17.12.19 15:09:32
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în RĂDĂUȚI.

VIZUALIZĂRI: 3178 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

10 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mprofeanu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P10 Rădăuți, Restaurantul Național, Ciorbă Rădăuțeană așa cum a fost ea creată în urmă cu ani în acest restautant, mi-a plăcut...
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 40700 PMA (din 44 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

10 ecouri scrise, până acum

piti
[17.12.19 15:13:28]
»

Confirm pentru Național. Ciorba rădăuțeană, de vis.

mprofeanuAUTOR REVIEW
[17.12.19 15:23:52]
»

@piti: Multumesc frumos pentru confirmare!

Carmen Ion
[17.12.19 17:47:43]
»

@mprofeanu: Yummy!

Mă dau în vânt după supa rădăuțeană și tochitura moldovenească. Bravo, se pare că ați ales bine restaurantele!

krisstinna
[17.12.19 19:34:25]
»

@mprofeanu: Să va fie de bine!

Sunt ani buni de când n-am mai fost in Radauti, noi am stat la Monte Carlo, acolo am și mâncat și am fost incantați

Sărbători cu bine!

Zoazore
[17.12.19 19:49:02]
»

@mprofeanu: Fata, ai reusit sa ma destabilizezi! Initial, crezui ca-i ciorba de burta, dar si asta radauteana nu-i de colo! Si sa ti-o preparea " mama ei naturala" e de vis! Tochitura arata exact cum imi place mie. Cu sos de rosii ar fi fost tocana!

Si-am remarcat si scrijelele (feliile de cartofi coapte pe plita). Bunica mea imi facea iarna de-astea! Se fac si din mere, dar din cartofi sunt yammyyy!

Ati mancat bine si in locuri frumoasa! Sa va fie de bine!

mprofeanuAUTOR REVIEW
[17.12.19 20:40:07]
»

@Carmen Ion:

Yummy! și eu, doar când mă gândesc...

Cu drag,

mprofeanuAUTOR REVIEW
[17.12.19 20:51:49]
»

@krisstinna:

Am trecut pe lângă Monte Carlo în seara când veneam de la mănăstiri. Mi-a plăcut, arăta bine și cred că se și mănâncă bine.

Poate mai mergeți, mai mergem și altă dată în Rădăuți, pentru tot ce ați găsit, ce am găsit acolo...

Cu drag

mprofeanuAUTOR REVIEW
[17.12.19 21:11:43]
»

@Zoazore:

Gând la gând cu bucurie!

Tochitura moldovenească mi-aduce aminte de studenție când am mâncat-o prima dată la Poiana Teiului, la un mic han, sunt ani buni de atunci... Este cea mai bună tochitură, pentru mine, pentru gustul meu.

Despre ciorba rădăuțeană ce să mai spun?, o concurează pe cea de burtă, nu știu care să zic că e mai bună, iar la mama ei!!...

De scrijele nu spun nimic, nu am mâncat, nu știam nimic despre ele și am stat și puțin în Rădăuți. Rămâne pe altă dată!

Cu drag,

CATAAS
[18.12.19 12:18:35]
»

@mprofeanu: Ce mă bucur când văd și alți utilizatori că au aceleași gusturi ca noi! Ciorba rădăuțeană servită la ea acasă, la Restaurant Național, e una din preferatele noastre. Așadar, dacă nu avem drum la Rădăuți, ne facem! Măcar pentru o ciorbă și niște tocinei de cartofi cu smântână!

mprofeanuAUTOR REVIEW
[18.12.19 21:51:43]
»

@CATAAS: Mulțumesc frumos pentru ecou și pentru vizită! Mă bucur dacă ți-am dat o idee bună de pus în practică! Se mănâncă bine în Bucovina...

Nu știu când voi mai merge acolo, am vrut să revăd după mai mulți ani frumoasa Bucovină, este a patra oară acum....

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
CATAAS, mprofeanu, piti, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în Rădăuți:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.34102392196655 sec
    ecranul dvs: 1 x 1