Restaurant Benida - Eforie Nord

TIPĂREȘTE

Am o tara ca o floare, clasa noastra muncitoare…

Hei, hei! Cine-a pus carciuma-n drum?

Eu am vazut o biserica, copii au vazut mancare. Unde mergem mai intai? Pai ai cu cine negocia? Ai sanse de izbanda?

Da, mergem, da, da, da, sigur, mergem, da lasa-ma numa’ sa fac cateva poze intai!

Cum am ajuns eu fan poze ca inainte nu faceam :D … ??!!!...

Consideram ca a imortaliza imagini strica magia momentului, intervine in legea firii ca senzatiile trebe pastrate in suflet nealterate si nedistorsionate de materialismul ochiului… Ca ochiul ne-nseala… urechea… ne-o minti??!!...

Cum spuneam si cu alta ocazie – “insa ochiu’nchis afara inauntru se desteapta… ”

Si uite ce-am patit…

Fac poze. Junior – botos!

Bine, bine, bine, bine, bine, mergem! Chiar acuma mergem!

E autoservire. Da’ ce conteaza? E aici? E acum. E deschis. E foame? Se vede ca da!! OKeiiiii.

Proceed!

Locul

E vintage, nu e vintage, e post-vintage, daca exista asa ceva, e traditioala, nu, nu e nici traditionala, e ceausista, na! Ce tot atata? S-a creat un stil si nu-l poti denumi altfel, nu-l poti incadra niciunde nicaieri.

E primitoare? Da, e primitoare. E amenajata? Da, e amenajata. Pai si-atunci ce nu-ti convine? Dom’le, e spiritu’ acolo! N-ai cum sa-l scoti decat prin demolare. S-a imprimat la crearea locului si-acolo intepeneste. N-ai cum! Pur si simplu n-ai cum.

Da’ are mancare buna. Si lume calina. Te tolereaza cu bunavointa, oricat de bezmetic umli prin tot locu’.

Are miel la cuptor! Si ce bun! Nu ucideti naratorul! A venit Pastele si la mine… din intamplare.

Da! La Eforie Nord am fost la biserica, am ascultat slujba – “Hristos a inviat din morti” si am mancat friptura de miel decat ca in timpi decalati dar pe ansamblu iese un eveniment – ca nici acasa nu asculti slujba si mananci miel simultan – nu?

Am sarbatorit, nu stiu insa precis ce sarbatoare era. Chiar in ziua aceea…

Dar sa ne revenim putin!

Ca asa se intampla mereu, nu mai pot de nerabdare sa vin apoi nu mai pot de nerabdare sa plec apoi nu mai pot de nerabdare sa comentez si apoi mai gasesc eu motive de nerabdare…

Ne plimbam prin Eforie Nord sa intelegem care-i treaba. Si nu intelegem mare lucru.

E ca si cum ai citi un curs pentru prima data si nu intelegi mare lucru ca nu ai referinte.

Am trecut de bazar si am vazut o biserica mare si mergeam glont la ea si cand am ajuns mi-am dat seama ca mi-am pierdut copii pe drum, ei fiind aspirati de promisiunile culinare…

Ha? A, da, mai e si de mancare aici.

Cu simturile cam amortite ma uit infrigurata prin meniul expus – ca-i autoservire - si-mi dau seama ca facem popas, indiferent daca imi convine sau nu. Da cine’s eu sa comentez?

Nu e lux dar pare interesant, gandind ca umblam de o ora si e prima oferta culinara ce o intalnim.

Gandesc – cu adevarat ar trebui sa facem popas ca nu stiu de mai gasim ceva de-ale gurii altunde – si asa a si fost, pe traseul din acea zi.

E racoare si ne aerisim cu gandul la vara, sperand la incalzirea climatica insa intr-un final am realizat ca am cam rebegit ca erau usile deschise – tot in asteptarea verii dar si in asteptarea clientilor.

Ca de multe ori e una in calendar si alta pe strada.

Sunt si niste mese pe trotuar da’ chiar inteleg greu ce vad.

Clienti nu prea sunt insa toata lumea are sperante ca vor fi. Curand si multi!

Asa e-n locurile astea, in sezon sunt turisti, in extrasezon sunt muncitori ce lucreaza pentru turisti ca tre’ sa manance si ei ceva si se mai stiu si cu ofertatorii de mancare ca doar’s concetateni si vara si iarna si apoi, daca tot este extrasezon, mai renovam si noi ceva ca sa vina turisti ca’s tot mai pretentiosi si concurenta-i tot mai mare si tre’ sa te caciulesti la fiecare ca sa prinzi si tu ceva profit ca vara trece repede si intram iar in hibernare…

In traseul nostru avem impresia ca am nimerit asa o carciumioara pierduta pe stradute secundare insa aflam mai apoi ca am ajuns chiar in centru si de aici incep restaurantele si magazinele centrale insa fiind extrasezon nu ne este de mare folos, mare parte fiind inchise.

Desi nu-s pretentii mari de eleganta, locul ne este drag pentru ca suntem interactionati blajin, cu cooperare, asa, prieteneste.

Aflam ca meniul nu este acelasi zilnic pentru ca in timp ce mancam, la o masa de alaturi se fac planuri pentru meniul de maine si se cauta idei interesante.

Cu Junior o scot la capat repede ca snitelul cu cartofi prajiti nu-i iese din obsesie desi se vede clar ca nu-i cea mai inspirata optiune, snitelul nefiind maxim aspectuos insa Junior se declara maxim multumit, zice ca-i super bun… ma rog, optiunea lui…

Eu, ca de obicei ma uit dupa tocanite si sosuri si descopar o tocanita cu pui si legume, delicioasa, preferata si de Miss insa mai vad si niste oase, cenusii maronii, cumva, intreb ce-s oasele alea si-mi spune ca nu’s oase, ii miel!!!

Ahaaaaa!!!

Pai oase sunt ca se vad clar dar nu insist si comand si bine am facut pentru ca friptura-i delicioasa, chiar daca nu se omoara cu design-ul…

Cu ceva mamaliga alaturi – e fix combinatia perfecta si gandesc n-am mai mancat de mult asa ceva… chiar si-ntr-o farfurie de zile grele…

De ciorba de burta am si uitat, noroc cu pozele rememorante – iaca’s bune si ele la ceva, mai ales la darea de sama!

Da si ciorba-i buna la zgribuleala… nu prea fierbinte da’ buna si asa…

Dupa ce ne linistim cu mancarea apucam sa ne uitam si in jur desi ne-am uitat si inainte dar n–am inteles mare lucru…

Avem decoruri pe pereti si destul de frumusele, ceva, tablouri cu sculptura in lemn cu motive traditionale romanesti – caruta, carutas, cal si copaci – in doua variante, calut naravas, la fel, in lemn, ceva caprioare, un castelas pictat cam stangaci pe fond de caramida falsa, fluturi multi, plante multe, sa fie mai interesant, o pianina chiar la intrare, vis-à-vis de tejgheaua cu mancare, niste mese pe trotuar, unele mai old style, altele mai gen fast food new wave dar si terasa dupa colt, in curte, mai adunata putin, cu banci din lemn de-a stanga si mese din lemn cu scaune bej din plastic de-a dreapta. Ca sa intri pe aceasta terasa treci printr’un cadru simplist din lemn.

Cand te uiti in coltul cladirii, la intrarea pe terasa iti dai seama ca gulasul e la pamant, la fel si pizza… nu mai stii ce sa mai crezi…

Or fi si clatite… daca spun ei… in toate variantele prezentate… eu n-am vazut…

Aceasta ultima terasa este chiar gard in gard cu cea mai importanta biserica din Eforie Nord si care ofera for free slujbe religioase la difuzor…

Poti sa stai pe terasa, sa mananci si sa asculti slujba la biserica pentru ca se transmite prin difuzoare si se aude din strada si de la vecini, asta daca esti la locul potrivit, la timpul potrivit – si fara nici un fel de intentie de blesfamie – mie imi place inchinarea la Dumnezeu, oriunde s-ar face!

Sunt poze cu mancare pe pereti, apetisante, deasupra intrarii, ca sa te momeasca si sa-ti starneasca apetitul.

Si tot deasupra intrarii un box ne spune ca se poate plati cu card – o fi? N-o fi? …

A, si sa nu uit – se afla pe strada Republicii, la numarul 29, Eforie Nord, Constanta, cod postal 905350, chiar mai meserias decat beverly hills, nouazeci de mii, nus’ cat;) … ! … doua sute zece?

Ce vacanta interesanta, catelul Benny si restaurantul Benida!

---

VIZUALIZĂRI: 2963 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI