No particulary place 2 go

TIPĂREȘTE

Eforie Nord, de la nord la sud, prin est!

Am fost la Debarcader și n-am înteles nimic. Am nevoie de informații suplimentare.

Versus unei excursii organizate am preferat o excursie dezorganizată, intenționată, cu peripeții neintenționate când l-am pierdut pe Luca la restaurant (mai precis uitat, că de pierdut nu s-a pierdut) iar acesta a reeditat povestea lui Pinocchio care, departe fiind de familie a ajuns să fie pus la munca, Luca ajungând sa fie barman la autoservirea Berlin – nu ca s-ar fi sinchisit din cale-afară, când l-am găsit, ședea picior peste picior, cu mâinile sub cap PE BAR??? – părea fericit – dar i-am promis lui Junior că îi recuperez ursul astfel că am întrerupt prematur cariera de barman a lui Luca și l-am dus la biserică unde l-am dat cu mir – că s-a nimerit să fie slujbă – așa ne spuneau difuzoarele - păcălind preotul că e mâna mea – când de fapt era a lui Luca – sau lăbuța sau ce-o fi – și l-am reintegrat în familie, spre bucuria și liniștea sufletească a minorilor.

Nu știu daca Luca a fost încântat să se întoarcă, nici nu l-a întrebat nimeni si nici el nu ne-a spus, de obicei are așa un zâmbet neutru pe chip din care poți înțelege orice…

Am plecat pe drum pe la prânz, ca să îl lăsăm pe Nanu să se organizeze pan’ ce vine tătă lumea, nu’ș câti – câteva zeci – mi-e greu să aproximez, am lăsat bagajele la recepție și duși am fost.

Unde-i marea? Hm... laitmotiv – parcă-mi sună cunoscut – obsedant de cunoscut? Nu chiar, doar cunoscut…

Pai, un’ să fie marea? La vale, doar nu la deal…

Plecăm la vale…

După ce scăpăm de micuța stradă a Meduzei virăm stânga pe Dorobanți.

Strada Dorobanți – nu, nu-i stradă de fițe, doar de cazare că suntem deja în zonă (mai) turistică și toate clădirile sunt pasibile să locuiești in ele, cat ai tu chef, contra cost.

Azi e mai soare, ne putem bucura…

… pe drum – niște vilișoare frumoase dintre care unele ofera timid cazare…

Găsim pe drum centrul de scufundări Nemo Diving Center de la care se pot obține informații sunând la numărul pe care il afișează pe perete.

Găsim și-o barcă mare, albastră în stanga’n drum, în spațiul verde de după trotuar.

La capatul străzii găsim o intersecție din care pleacă Strada Delfinului și ceva semne de zona turistică, nu prea multe însa e plăcut, cam citadin, așa prea citadin pentru gustul meu dar, in fine…

Pe mine personal mă leșină aglomerările de unități (de turism pe spații mici) că nu mă omor după plimbare si dacă am chef de plimbare plec în munți dar azi scenariu’i altfel.

Coborâm niște trepte și iar găsim Nemo Diving Center, mai pe faleză, la Steaua de Mare, mai la locul faptei. O fi chiar pe bune… Sigur că nu-i nimeni si nici nu ne așteptăm să fie…

Apucăm pe Strada Tudor Vladimirescu întrucât, prin nepriceperea mea este calea pietonală cea mai apropiată de mare.

Analizând arhitectura urbană locală observ – cam toate orașele la mare de la noi au zona limitrofă spre țarm cam așa: mare (apă), plajă (nisip), clădiri și abia apoi stradă.

Am văzut orașe organizate mai inspirat unde e cam așa: mare (apă), plajă (nisip), stradă și abia apoi clădiri adică mergi pe stradă și poti vedea marea pe de o parte iar de cealaltă ai utilitați, clădiri de locuit, magazine, crâșme, foloase, am vazut chiar și biserici privind la mare de peste drum și mi s-a parut foarte cool – și alte cele. Te dai cu masina pe drum și-ți flutură părul în briza mării…

Nu stiu de ce românii au simțit să ascundă marea după un set de clădiri …

Am încercat să merg spre sud pe plajă însă n-am găsit cum că parcă n-aș fi mers chiar pe nisip iar accesul pe orice altceva decât pe nisip părea blocat de nu’ș ce garduri, plase și îngrădituri așa că ne-am dus la strada ce părea cea mai estică și ghiceam marea de dupa blocuri…

Tudor Vladimirescu – strada epocii de aur – ciufulită și matrășită, plină de chinuieli antropice.

Ne bucurăm mult pentru că găsim un magazin alimentar și avem mari speranțe că în plin sezon va fi în cea mai bună stare, împlinindu-și funcțiile pentru care a fost creat :D

Găsim Roata Vietii lângă Hotel Acapulco (nu zic a samsarei ca e prea complex).

După roată, marea ne însoțește, s-a prins că o căutăm si nu se mai dezlipește, ne îngână discret from a distance (God is watching us…)

Ne bucurăm nespus că am găsit și camping-ul de la Eforie Nord (punct ro) dar și recepția sa și nu insistăm mai mult decât atât – ne ajunge informația asta – mă duce cu gândul la refrene parșive – “minte-mă frumos” – vreau să imi pastrez în minte nealterată noțiunea de camping… deși coada ochiului îmi fuge și mai scap un cadru compromitător…

Scăpăm cu un refresh vizual privind în stânga și revelând iar roata vieții în toată splendoarea sa, însoțită de o clădire didactică (uite, vezi – așa trebuie să arate o clădire!) și de un fundal indescriptibil – te paralizează – o iubești dar nu vrei să te apropii :D

Însă ne dezumflăm iar privind înainte și descoperind obiectivele turistice puse în drum – oameni buni – restaurant Astoria - nu ne mai mâhniți cu imagini decadente! Dacă încă mai sunteți printre cei vii… Traiască România! Aha!

Mai mergem ce mai mergem și încep sa am deja-vu-uri când îmi alunecă privirea pe cladirea Maryland ce-o aveam în baza de date de pe retină înmagazinată anterior când am descoperit Debarcaderul – ah, noi am mai fost aici, pe drumuri perpendiculare!

În sfârsit ajungem în colțul parcului și ne bucurăm! (Iar… ), (a câta oară??? ...) că am găsit un spațiu de închiriat – chiar în colț, vad bun… oare pe cine nu-l mai țin balamalele??!! Hărțile ne informează (însă nu si terenul) că aici a fost Terasa Maria.

În parc, statuia face notă concordantă cu peisajul…

Vis-à-vis ne place pizza pe vatră deschis non stop, aici aș veni cu drag oricând deși nu cred ca mă primeste non stop, chiar dacă așa spune – iarași – minte-ma frumos!

Tre’ sa fii isteț în lumea asta și să nu te orientezi după afișe ci după cum bate vântul :D altfel îți iei multe țepe și ți se face lehamite – nerecomandat – deci nu te încrede în orice vezi :D (sau auzi) …

Și – în sfârșit!!! Revelație!!! Am ajuns La Familiaaaaa!

Obloane, cuie, ciocane, etaje dar asta nu micșorează bucuria ce ne cuprinde!!! Am intrat în rândul lumii!!! Am fost La Familia!!! Pentru mine-i suficient.

Urcăm pe strada Panselelor – aia mai de la sud, nu aia mai dinspre nord – aaaaaa, ce lipsă de inspirație – două pansele în același timp, și-n același loc, daca nu chiar trei – cu siguranță, de-a lungul timpului a stârnit multe confuzii, strada însă pare să promită să ne ducă în locuri mai vii.

Cu adevărat, mai multe suveniruri (ascunse după uși închise), mai multe magazinașe – la fel de închise – sunt semne că ne apropiem de o zonă mai centrală.

Ajungem astfel la Bulevardul Republicii unde deja avem certitudinea că suntem în centru.

Vom gasi mâncare si shoping.

Fete-n drum, pe la magazine deschise ne amintesc – se apropie deschiderea sezonului :)

Cu drag!

Să ne uitam pe pereți – gogosi, cafea, meniuri.

Bun asa! Mai vrem.

Găsim și de-ale gurii, facem popas apoi iar in stradă.

Mai trebuie să ne îngrijim și de grătaru’ de diseară.

Întrebăm o fată unde-i marketu’ și ne spune că-i după colț, așa mai complicat. Nu vrem complicat că ne-am complicat destul până amu’ și găsim un market simplu – nu complicat – în drum spre destinație.

Mai găsim și-o farmacie deschisă ce ne dă o cremă și ne împiedicăm de elegantul și pustiul Restaurat Chandellier, chiar vis-à-vis de farmacie. Ar fi interesant de n–ar fi (chiar) așa pustiu.

Ceva mai încolo ne atrage atenția și terasa 33 unde chiar m-aș duce cu drag însa nu mai e timp acum.

Cu carnații în sacoșă luam un taxi c-am văzut destul și plecăm lăsându-l pe Luca amanet.

Cobor din taxi și-mi vad Junioru’ cu șiroaie pe fața!! Hopa! Ce-i? Abia acum a avut revelația Luca.

Ok – nu dispera! Mergem în misiune! Și abia în misiunea de urgență descopăr biserica cu Benida!!! Omg! Eu am mai fost aici!!! Am fost în centru și habar nu am avut și Benida de dupa colt este de fapt Benida centrală!!!

Ah, iată! N-am umblat degeaba! Abia acum pot spune că știu orasul ;)

Operațiunea Luca mă duce iar pe drumuri însă acum măcar știu unde. Și continui explorarea încheiată șocant de brusc.

Iar Buevardul Republicii, iar plimbare și îmi dau seama că închei cu ce ar fi trebuit să încep.

Clădirea de Informare și Promovare Turistică, hexagonală, octogonală sau decagonală, cum o fi ea, în colțuri, acolo, pare la fel de inutilă ca oricare soră de-a sa de oriunde din țară. I-am acordat totuși un cadru…

De ce, Doamne, nu se folosesc lucrurile astea? Numai mă gândesc acum și-mi vin sute de idei în minte… Dar mai bine lasă…

Prin bunăvoința municipalitații avem acces și la harta orașului Eforie Nord și la harta orașului Eforie Sud, puse-n drum, vertical, să le vadă toata lumea da-s cam așa în paragină și afișează așa un aspect insalubru ca te duce cu gandul la alte lucruri decât la mândria unui oraș stațiune de la malu’mării. Îmi vine-n minte bancu’ cu mârțoaga dusă la târg ca să se facă de râs.

Domnule Primar din Eforie Nord, va rugăm, faceți un efort (și financiar) și refaceți Tablele de la Eforie unde sunt puse hărțile orașelor Eforie Nord si Eforie Sud pe Bulevardul Republicii ca așa oraș minunat merită o prezentare frumoasă, așa să rupă gura târgului că-s cam ruginite sărmanele table și dau așa o senzație de insalubru si refaceți și băncile de lângă table că le-au sărit stinghiile de la atâta aglomerare de turiști și cu siguranță se adună ceva taxe de oraș de la cetațean platitor – aceeași turiști aglomerați - și dacă nu, de ce nu?

Și-or mai osteni și sarmanii turiști umblători prin vacanțe și dați-le motiv să vă pomenească în rugaciunile lor – alea de bine!

Golful Pescarilor ne spune din boscheți ca e deschis tot timpul anului. Să-l credem pe cuvânt?

Mult mai bine organizați par particularii care-și pun statui albe în curte fără să fie obiective turistice – da’ poti să te uiti peste gard și să te minunezi, să îti încânți ochii. Aici a necesitat trei cadre – n-a ajuns unul :)

Arhitectura urbană mă încantă în continuare până ajung de unde am plecat și găsesc același gard cărămiziu cu arcade de langă stația de bus pe care l-am luat de reper înainte de plecare doar că acum îl văd din direcție opusă și astfel se închide ruta si mă întorc iar la aceeași casă de vânzare cu care ne-am început aventura în Eforie Nord.

De aici și până la Casa Nanu nu-i decât o aruncătură de băt, spre dreapta ;) când ajung iar la aceeași stradă a Meduzei :)

Nu știu dacă mai vin la Eforie că n-am talent la premoniții, n-aș veni că, sincer, nu-mi place, cu toată indulgența și oricât aș vrea să fiu de amabilă – no, ăsta-i adevarul, nu-mi place!

Pe de altă parte parcă tot m-ar tenta să mai dau o tură cândva să văd locuri în care încă n-am fost, nu aș face plajă aici și nici baie-n mare ca nu e genul meu de mare, e prea clasificată dupa gustul meu și încă clasificată neinspirat și eu prefer locuri mai sălbatice însă chiar de-aș veni, cu sigurantă aș găsi ceva de făcut – altceva decât restul lumii că musai tre’ sa fiu eu mai cu moț – eh, însă… complicat…

Caut simplitatea vieții…

Îmi plac clădirile mai noi, îmi plac casele particulare, îmi plac mult oamenii dar nu-mi plac hotelurile ceaușiste si nici nu vreau sa ma prefac că îmi plac sau să mă muncesc să mă conving că ar fi ceva de plăcut – parcă mai mult mi-a plăcut plimbarea în zona mai puțin turistică unde vezi viața firească a urbei decat asta cu zona turistică decadentă!

Dacă tot faci turism, măcar fă-o cu suflet si fără directive că nu poți păcăli pe nimeni, oricât ai încerca și chiar dacă o vreme îți merge – n-are cum să-ți meargă la nesfârșit și-apoi lași fantome dupa tine…

---

VIZUALIZĂRI: 2263 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI