La salina, la Slanic!

TIPĂREȘTE

Fiind de destul de devreme, la iesirea de la Muzeul Casa Domneasca Brebu, ne-am hotarat a da o tura si pana la Salina Slanic. Asa ca am studiat un pic posibilitatile de acces, fara a ocoli prea mult si ne-am decis sa mergem pe varianta Brebu, Pietriceaua, Livadea, Varbilau, Slanic, in total vreo 27 km din Brebu. Problema era nu de lungime ci de starea drumului, neavand informatii despre starea drumului. Darr am zis ca daca se strica prea tare drumul facem cale intoarsa.

Am plecat din parcarea muzeului Brebu, am continuat pe acelasi drum DJ214 pe care venisem dinspre Telega, ocolind Complexul Arhitectural Casa Domneasca si Lacul Brebu. Drumul este chiar nesperat de bun, si serpuieste placut peste niste dealuri si vai, strabatand pe rand satele Pietriceaua, Alunis, Ostrovu de unde se continua pe DJ101T care este in continuarea drumului pe care am venit DJ214, strabatand localitatea Livadea ajungand in Varbilau. Aici am ajuns in mijlocul localitatii, la o intersectie in T, unde am facut stanga spre Slanic, pe DJ102. Nu ne-a luat mai mult de 45minute in a ajunge din Brebu pana in Slanic. Singura portiune un pic mai dificila este in satul Pietriceaua, unde se succed o serie de curbe intr-o coborare destul de accentuata, pe acesta portiune asfaltul fiind destul de deteriorat.

Ajunsi in Slanic, ne-am indreptat direct spre salina, sperand sa mai gasim deschis pentru vizitare, fiind duminica si aprox. ora 13, chiar limita de timp pentru a mai putea intra in mina. Am avut noroc. Ce nu stiam, era ca datorita incidentului de acum cateva luni cand liftul (colivia) cu care coborau turistii in mina, prin putul de extractie, s-a prabusit in gol cativa metri, s-a renuntat la aceasta modalitate de acces, pana la modernizarea acestuia si asigurarea conditiilor de securitate.

Accesul se facea acum cu ajutorul unor microbuze care pleca din 30 in 30 de minute de la peronul de langa casa de bilete si te ocolesc un pic traversand curtea exploatarii de sare, si intrand in mina prin zona de acces auto a exploatarii. Dupa un drum de aprox 10 minute de de la intrarea in mina, dupa ceva hurducaturi datorita cai de rulare nu tocmai line, opriri scurte la intersectarea cu microbuzele ce vin din sens opus, pentru a le face loc, dupa o coborare constanta si dupa viraje repetate, cand la stanga, cand la dreapta, ale microbuzului de nu mai stiam directia de unde veneam, am ajuns si la punctul final al calatoriei auto, la o adancime de aprox. 208m, la intrarea in mina Unirea.

Aici sunt amenajate terenuri de sport, locuri de joaca pentru copii, o mica pista de carturi, diferite jocuri mecanice, un punct de unde se pot procura diferite maruntisuri de mancat de tipul snacks, chips, biscuti, napolitane si diverse sucuri sau apa minerala.

Exista si un spatiu bine delimitat dotat cu paturi, scaune, mese unde poti petrece, in liniste, un timp mai indelungat pentru curele/terapia unor afectiuni respiratorii. Poti admira diferite sculpturi in sare: bustul lui Burebista, pe Decebal si Traian, dar si pe Mihai Viteazu sau Mihai Eminescu.

Plimbandu-ne, agale, circular, dintr-una intr-alta, prin cele 14 camere ce alcatuiesc mina Unirea, am putut admira sculpturile enumerate mai sus, dar am remarcat si potentialul urias pe care il are aceasta salina ca obiectiv turistic si nu numai. Ar trebui mult mai mai bine pusa in valoare. Si nu ar trebui omise nici caile de acces in salina, fie ca se face cu acele lifturi sau cu mijloace auto, trebuie neaparat investit in modernizare si securitate, pentru ca ambele variante existente la acest moment lasa mult de dorit.

Nu prea inteleg cum permiti accesul in salina al microbuzelor de transport, cu motor diesel, care polueaza puternic in interiorul salinei, fiind un dute-vino al microbuzelor.

Dar la noi, ce conteaza acest aspect, banii sa iasa!

---

VIZUALIZĂRI: 3083 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI