Valea Vâlsanului – poarta spre munți

TIPĂREȘTE

Suntem răsfățați de o toamnă caldă, uneori cu soare strălucitor, alteori cu nori pufoși, o vreme perfectă pentru a căuta peisaje autumnale deosebite. Vine weekendul și culorile naturii bucureștene mă îndeamnă să caut o zonă în care arămiul, galbenul și roșul să fie mult mai prezente. Îmi doresc să merg într-un areal submontan ce nu l-am mai explorat până acum astfel că cercetez hărțile online, compar distanțe și verific starea drumurilor = destinația e stabilită: Valea Vâlsanului. De la ieșirea din București până în satul Brădetu sunt circa 165 km de parcurs, pe autostrada A1 spre Pitești, apoi pe județeanul DJ 703I.

Urmăm valea râului Vâlsan pe un drum asfaltat care urcă și coboară ușor, se unduiește precum volburoasele unde ale râului de munte, până în satul Brădetu, o așezare întemeiată de mărginenii de peste munți acum peste 250 de ani. Pe costișele ce strâng patul pietros al râului vegetația începe să capete culoarea toamnei, dar vremea călduroasă a păstrat și mult verde. Satele străbătute ne oferă posibilitatea de a mai vedea gospodării tradiționale, case cu pridvor acoperite cu șiță, majoritatea pustii. Satul este cunoscut pentru statutul său de stațiune balneoclimaterică, loc unde din 1975 ființează Spitalul de Recuperare Brădet. De pe la sfârșitul veacului al XIX-lea au început să fie exploatate și izvoarele sulfuroase din zonă.

Primul obiectiv la care poposim este biserica „Înălțarea Domnului” – fostul schit Brădetu, nu departe de centrul localității, vis-a-vis de clădirea școlii primare interbelice. Astăzi biserica este arondată satului, pe un povârniș la aproximativ 1,2 km distanță, deasupra caselor, a fost înființat un nou schit Brădetu. Frumosul edificiu religios zidit din piatră și cărămidă se pare că ar fi zidit de Mircea cel Bătrân și soția sa, Doamna Mara (zugrăviți în tabloul votiv). Prima consemnare documentară datează de la începutul anilor 1500, iar alte multe acte menționează diverși domnitori care ajută sau contribuie la reparațiile schitului de călugări.

Îmi pare rău că nu am putut admira această bijuterie arhitectonică decât la exterior. Pictura din pridvorul protejat de o „pălărie” din șindrilă datează de la 1761 și e realizată de trei tineri școliți într-ale tâlcuirii bizantine de zugravi pricepuți din Florența.

O descriere a interiorului avem de la istoricul Virgil Drăghiceanu: Planul acestei biserici are forma de cruce și are o mare asemănare cu biserica Studenița din Serbia. Naosul e separat de pronaos printr-un zid, așa cum se obișnuia în acea epocă spre a se separa partea reservată femeilor de partea reservată bărbaţilor. Pridvorul este deschis și este adăugat la 1873, când i s-au adus, acestei biserici îmbunătățiri. El e construit din lemn cu stâlpi de stejar artistic sculptați, având fiecare un alt desemn în tăieturi. Turla pantocratorului e de zid si se reazimă pe o boltă sferică, care face trecerea la cele patru arcuri ce o susțin. Ea este cilindrică în interior și octogonală în exterior, fiind luminată prin opt ferestre înguste. Deasupra altarului e o boltă sferică (Viitorul, iunie 1925).

Atunci când schitul ființa pe Valea Vâlsanului în curte erau ridicate case cu mai multe odăi, un grajd de bârne și o clopotniță de lemn. Acum biserica e înconjurată de cimitirul satului, iar o clopotniță de lemn se înalță și azi lângă drum, cu un interesant pridvoraș de acces, scară de lemn, două caturi, un mic depozit și o cameră-muzeu.

Mergem mai departe, depășim clădirea spitalului, cele câteva pensiuni și magazinașe din centrul localității și ne încadrăm pe valea râului Vâlsan. Trecem pe lângă stația de apă Brădetu, o clădire înaltă cu o arhitectură ciudată – de fapt, cred că este ridicată o dată cu spitalul. De aici șoseaua asfaltată continuă pe o distanță de 2 km, după care este înlocuită de un drum forestier de calitate destul de bună până la Poienile Vâlsanului, loc unde mai sunt câteva pensiuni.

După câteva sute de metri pătrundem în pădure și întâlnim izvoarele sulfuroase care au adus faimă stațiunii balneoclimaterice. Presa din anii 1887 anunța printr-o notiță această descoperire: În comuna Bradetu din districtul Argeș, care este proprietatea Statului, s-ar fi descoperit nisce isvoare de ape minerale, care fac mult bine suferinzilor de diferite boli (Românul, Lupta, Vocea Covurluiului). Ambele izvoare sunt amenajate, căsuțe marchează prezența acestor ape miraculoase; permanent vin autoturisme și oamenii umplu bidoane de 5 litri cu lichidul care miroase într-un mare fel, dar nu are gust rău (am testat... ha, ha).

Ceea ce ne-a plăcut foarte mult a fost peisajul de toamnă în care se scălda pădurea, soarele lumina versanții, arborii fiind îmbrăcați într-o culoare galbenă deosebită. Adieri ușoare de vânt nășteau o „ninsoare” de frunze. Am stat mult timp pe marginea râului de munte cu apă rece, de gheață, care se strecura gălăgios printre pietre.

După o vreme de relaxare am mers mai departe intrând treptat în așa-numitele chei ale Vâlsanului, versanți de stâncă împresurând râul și drumul. Dar până acolo am mai oprit câteva minute la cascada Vâlsan, un fir năvalnic de apă ce se prăbușește de la o înălțime de câțiva metri, apoi își croiește drum spre apa Vâlsanului. Pentru cascadă trebuie să opriți înainte de al doilea pod care traversează râul, poate că veți vedea micul indicator fixat pe un arbore, coborâți în vale, traversați râul (pe pietre sau direct prin apă) și mergeți la baza căderii de apă. Din nou coloritul pădurii ne fascinează, iar susurul apei ne relaxează pe deplin.

Scriitorul N. Rădulescu-Niger a publicat într-un număr al revistei „Familia” din septembrie 1905 o poezie dedicată râului Vâlsan intitulată „Cheile Vâlsanului” . Iată ultimele două strofe: De-aceea ese volburând, / Lăsându-i tot în vrăjmăşie/ Şi trece-adânc, în stânci bătând, / Ca să le-arete-a lui mânie, / Spumos, stropind ce-l înconjoară, / Cu zgomot viu ce înfioară. / Etern e timpul fugător, / Eternă firea neschimbată. / Etern Vâlsanul sbucnitor/ Prin chei, puternic se arată, / Și, pregătit de lungă cale, / își mână valurile-n vale...

După câteva ore petrecute pe Valea Vâlsanului într-un superb peisaj de toamnă ne-am îndreptat spre alt loc mirific de pe meleaguri argeșene. Întreaga zonă submontană este plină de obiective naturale sau istorice, iar toamna accentuează frumusețea tablourilor ce le vezi la tot pasul.

Alegeri inspirate!

---

VIZUALIZĂRI: 314 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI