Generoasa Poiana a narciselor, Brasov

TIPĂREȘTE

http://www.youtube.com/watch?v=R8p3AtfWl1U&feature=related

Pana sa sar eu poienile, pardon campii, cu sensibilitatile pe care le-am incercat in acest peisaj, cred ca e important de stiut localizarea. Rezervatia naturala Dumbrava Vadului se mai numeste si Poiana Narciselor. Se afla in comuna Sercaia - satul Vad, la 60 de kilometri distanta de Brasov. Se intinde pe 400 de hectare. perioada cea mai buna pentru a o vizita este în mai, în apropierea sarbatorii Sfintilor Constantin si Elena. Am citit, fara sa fi participat, ca se organizaza si Sarbatoarea Narciselor, festival de etnologie si folclor, cu prezentarea de traditii transilvane si preparate culinare. Narcisele cresc liber in toata splendoarea lor, dar fiind rezervatie naturala, e interzis a fi culese. Pe DN 1 de la Brasov catre Fagaras sau invers (in functie de directie), la km 224, in comuna Sercaia, se desprinde soseaua ce merge catre Rasnov-Predeal. Daca urmati aceasta sosea pana la km 4, veti ajunge in satul Vad. De acolo, pe un drum local, la dreapta, dupa alti 4 km, ajungeti la rezervatia Dumbrava Vadului, la vreo 3 km de satul Vad, pe șoseaua asfaltată DC65.

Alt traseu: Brasov - Rasnov - Zarnesti - Poiana marului (pe care il si voi prezenta)

Dumbrava Vadului a reprezentat si decor al unui episod al filmului Neamul Șoimăreștilor. Solul podzolic mlastinos si umbra rara arborilor sunt benefice benefice cresterii narciselor.

Decorul...

Alb, imaculat, pur, în armonie cu movul irişilor care păreau că le protejează sau le veghează, cu indigoul cerului care le trimiteau picături mângâitoare şi pentru faţa noastră, cu verdele crud care striga bucuria vieţii şi ţinea tonul locuitoarelor pădurii. Petale albe înfrigurate, delicate ca o emoţie. Gura leului galbenă pe care nu am mai văzut-o niciodată, amintindu-mi de cea roşie din grădina bunicilor, de blândeţea lor, de troscot. Fin ca şi sărutul de sub salcâm, galben cald de pe câmp ca îmbrăţişarea, dulce-amărui ca gustul florilor de salcâm şi ca viaţa, inedit ca şi casa particulară rotundă întâlnită venind dinspre Brasov, pe transeul Zarnesti - Poiana marului. Fire subţiri fragile care străpung cearşaful de frunze ofilite: deasupra morţii şi a latenţei sunt viaţa, dorinţa. Stejari strejuind cu crengi rugătoare spre univers ca bătrânii care îşi împreună degetele. Copilăresc, cu apa pompând în adidaşi şi umbrelă pierdută de entuziasmată si aiurită. Urme de mistreti care ne faceau sa ne simtim mari curajosi expusi riscului, desi nu eram mult in sufetul padurii. Spaţiu metafizic în care nu am simţit apa de ploaie. Si desigur, rătăcirea, la propriu, în pădure, uitând poteca, cât şi la figurat, uitând de mine şi de restul lumii.

Apoi, spre Plaiul foii, Piatra Craiului sufocată de nori, iar plaiul de păpădii, desi era sfarsitul lui mai. Mereu cand vin din sudul tarii in Ardeal, parca ma intorc cu 2 lun, natura e mult mai verde, mai racoroasa, mai primitoare.

Căsuţe ca în poveştile de la gura sobei, sculptate tradiţional în lemn ce transmite căldura căminului, ospitalitatea, cu arborii şi muntele vecini cumsecade. Apa învolburată strigă graba noastră către alte orizonturi sau spaţii? Noroc că podul face legătura şi dă trăinicia. Mesele răsturnate de pe terase ca să se usuce de ploaie speră să fie ocupate în curând de turişti. Sau sunt bucuroase să nu audă gălăgia şi vorbăreala lor anostă? Păpădiile urmăresc apa trecând, dându-i bineţe, iar drumul îi explică să nu îl urmeze, au alte roluri.

Asadar, un spatiu care fie te transpune in copilarie, fie in afara ta si a lumii, fie chiar in centrul tau.

---

VIZUALIZĂRI: 5604 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI