GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Vârful Omu, am urcat pe acoperisul Bucegilor la 2.504m!!!
Este cea mai mare altitudine la care am urcat pe jos, am pornit de la Piatra Arsă.
Acesta a fost obiectivul principal al ieșirii din aceasta toamnă cu colegii de serviciu și totodată prietenii noștri. Am ajuns cu toții pe cel mai înalt vârf al munților Bucegi, tot cu ei am fost acum doi ani la Crucea de pe Caraiman. Am menționat că am ajuns cu toții, pentru că echipa era eterogenă din punct de vedere al etății și al condiției fizice. Am avut cu noi 9 copii, dintre care cel mai tânăr și sprinten are doar 7 ani.
După ce s-a terminat drumeția, am convenit cu toții că nu a fost chiar atât de greu. Am parcurs pe jos, în total, dus-intors, conform programului Fitness walking, distanța de 19,30 km, într-un interval de 8:17 ore, urcând 632m.
Drumeția
Dimineața am pornit cu mașinile de la Vila Marcela - vezi impresii, spre telecabina din Busteni, cu planul de a urca până la Babele iar de acolo să pornim pe jos spre Varful Omu.
După ce am parcat mașinile, taxa a fost de 15 lei/ mașină, am fost acostați de mai multe persoane care se ocupau cu transportul montan, prezentându-ne o "ofertă de nerefuzat": ne duc cu mașinile lor până la Piatra Arsă si ne așteaptă până ne întoarcem de la Vf. Omu ca să ne aducă înapoi în Bușteni.
Ei ne-au mințit că nu se poate merge cu mașina cu garda joasă pentru că e rău drumul. Drumul Transbucegi este perfect, puteți merge liniștiți cu mașinile, atâta doar că este foarte îngust, sinuos, ca orice drum prin munte și nu are parapeți.
Inițial am ignorat oferta și ne-am așezat la rândul de la casierie ca să ne cumpărăm bilete pentru telecabină. Rândul era lung și nu înaintam. Am aflat că programul telecabinei s-a scurtat și nu ne mai încadrăm cu întoarcerea la ultima îmbarcare pentru coborâre de la ora 15:45. Aveam nevoie de 6 ore să ajungem și să ne întoarcem la telecabină, de la Vârful Omu. Astfel am început cu toții să socotim și să ne schimbăm planul. Am optat pentru mașinile folosite in transportul montan al turistilor, care ne lasă la Piatra Arsă și ne așteaptă până când ne întoarcem, indiferent de oră, dar să fie până la ora 20:30. Am primit un contract completat pe loc, cu toate datele. Urma să îi sunăm când trecem de Babe. Traseul Babele - Piarta Arsă durează cca. o oră, timp în care ei ajung în punctul în care ne-au lăsat. Așa a și fost.
Tariful perceput pentru transport a fost de 90 lei/ adult și de 45 lei/copil. A fost singura soluție ca să putem ajunge la Vârful Omu. Cam scump, dar merită. Telecabina din Bușteni ne costa dus - întors: 75 lei/ adult și 36 lei/copil.
Dacă mergeam cu mașinile personale până la Piatra Arsă, nu trebuia să plătim nimic. Avantajul a fost că la ora 19 și câteva minute am ajuns la mașinile cu care am urcat, si în timp ce coboram pe Transbucegi, s-a lăsat întunericul, iar noi nu a trebuit să ne mai stresăm cu condusul pe serpentine.
Urcarea
A fost o drumeție lungă, am trecut pe lângă peisaje uimitoare. Am avut parte de o vreme superbă, am plecat la un grad de la Vila Marcela și am tot renunțat la câte o haină, ajungând la tricou mulți dintre noi... erau 20°C, dar toți ne-am ars la față. Nu bătea vântul deloc. Drumul a fost pe creastă, fără umbre, fără apă, doar cea din rucsaci și cel mai crunt, fără toalete. Singura toaletă este la cabana Babele, așa că 6 ore trebuie să rabzi. Și fiindcă a venit vorba, la Cabana Babele, taxa de toaletă este de 3 lei.
Mașinile ne-au lăsat la intrarea în Rezervația Naturală Bucegi, la Piatra Arsă, de unde am început să urcăm pe un drum bun, ușor înclinat, cu pietre și mult praf spre Cabana Babele. Drumul trece pe lângă Platoul Jepilor, iar după un timp, imaginea cu Crucea Eroilor de pe Caraiman care ne-a aparut pe partea dreaptă, ne-a însoțit până aproape de Cabana Babele. Am făcut o oră în urcare lejeră, fotografiat si timpi pentru odihnă.
La Cabana Babele, ne-am hidratat, am mâncat câte ceva, am mers la toaletă, am făcut fotografii cu Babele și am pornit spre Sfinx. Acolo era un indicator spre Vârful Omu pana la care, acesta ne informează că avem 2h 30min. Noi cu pauze si mâncat am ajuns în 2h și 50 min., dar în pas vioi.
La Sfinxul, iar fotografii, copii au observat pâlcuri mici de zăpadă, s-au jucat și am continuat drumul spre Vârful Omu, marcat cu bandă galbenă.
Pe partea stângă ne-a însoțit un timp formațiunea stâncosă denumită Mecetul Turcesc.
Am observat apoi la orizont Vârful Costila cu releul, care are o înălțime de 80m, care adăugată la înălțimea vârfului Costila, rezultă cea mai mare înălțime artificială din România: 2587m.
Am trecut de acesta și alte vârfuri stâncoase ne-au impresionat cu frumusețea lor, Acele morarului. Am ajuns apoi în valea Cerbului străjuită de Cerdac. Uimitor de frumoase peisajele care te încarcă de bucurie vederea lor. Eram obosiți deja, dar veseli și abia asteptam să ajungem în vârf, pe acoperișul Bucegilor. Poteca largă s-a îngustat în partea care trece pe sub Cerdac, pe marginea Văii Cerbului. Erau palcuri de zapada din loc in loc, pe la umbra. În timp ce admiram peisajul și fotografiam, mă gândeam de ce se numește Valea Cerbului. Mă uit mai cu atenție și observ în față o umbră mare care semăna cu un cap ce cerb, care se reflecta pe Valea Cerbului. O bucurie mare, copilărească, mi-a inundat sufletul, am văzut cerbul! Am fotografiat-o, restul grupului nu a observat nimic. La întoarcere, umbra nu mai era, cred ca apare doar puțin timp, în funcție de poziția soarelui deasupra Cerdacului.
Am mai trecut apoi pe lângă o stâncă în formă de porumbel, care așa se și numește.
Cu toate că vedeam Cabana Vf. Omu la orizont, drumeția abia acum începea să fie mai dificilă. Panta avea o înclinație mai mare și până aici aveam deja câțiva kilometri parcurși.
De la Valea Cerbului până la Cabana Vf. Omu am făcut cam o oră cu o mică pauză de șnițele și apă.
Au trecut tot timpul pe lângă noi și noi pe lângă ei, un grup de bicicliști care s-au ambiționat să urce bicicletele la Vârful Omu.
Cabana Vârful Omu
La ora 15 am ajuns, la ora 12 am plecat de la Babe.
După ce am ajuns la cabană am vrut toți să cumpărăm apă. Nu aveau apă de vânzare. Am cumparat un sirop de caise cu apă plată, dulceag, dar rece, revigorant, 4 lei un pahar de 250 ml.
Aici am văzut lista cu oferta: ceai 3 lei, ness 3 lei, ciocolată caldă, cappucino, vin fiert, tuica fiartă, toate la 5 lei.
Mâncarea din ofertă era o ciorbă țărănească de legume la prețul de 10 lei și doi cabanoși cu cartofi piuree la prețul de 18 lei.
Cabana este deschisă între orele 7:00- 21:00. Un afiș ne spunea când este deschisă, o perioadă era 5,6 octombrie și alta 12-13 octombrie.
Aici ne-am odihnit, fotografiat, admirat peisajul supreb. Aici este o lucrare postată "Panoramă de pe Vârful Omu" care ne prezintă munții și piscurile pe care le vedem la orizont: Postavarul, Piatra Mare, Ciucas, Gropsoarele, Vf. Cazacu, Vf. Baiul Mare, Vf. Paltinu, Vf. Drăgan, Vf. Neamțului, Vf. Piscul Câinelui, Vf. Mierlei, Vf. Costila, Vf. Caraiman.
Ne-am mai plimbat pe lângă cabană, pe lângă Stația meteorologică Omu construită în 1962.
Coborârea a durat cam tot atât, 3h si 30min ore până la Piatra Arsă, cu pauze, dar a fost mai veselă, mai cu avânt.
Recomand acesta drumeție, nu este grea și nici nu necesită o formă fizică mai specială, iar imaginile le care le veți vedea vă vor umple sufletul de bucurie și amintiri frumoase.
Trimis de Dana2008 in 11.10.18 16:08:27
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în MASIVUL BUCEGI.
21 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dana2008); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
ECOURI la acest articol
21 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Dana2008:
Considera ca am drumetit si eu cu voi!
Fain! Un traseu placut, usor, de “platou”, care ofera peisaje exceptionale.
Toate pozele sunt superbe. Ati avut vreme perfecta. Vizibilitate, soare, cald. Ideal.
Felicitari pentru tura si articol.
Ma bucur ca m-am plimbat cu voi. De data asta cu gandul, dar cum traseul l-am facut si noi recent, imi amintesc aproape fiecare pas.
Numai de bine! ????????????☀️
@Dan&Ema: Mulțumesc frumos pentru vizită, ecou și aprecieri!
Mă bucur că te-am luat cu noi la Varful Omu.
Fotografii avem foarte multe, nici nu știu care să le aleg. Am umblat și fotografiat încontinuu de la ora 10 până după ora 19... pur și simplu vroiam să stocăm undeva frumusețea Bucegilor, să o păstrăm vie în fotografii... dacă în memorie se vor estompa cu timpul amintirile?
Am avut noroc cu vremea și că au urcat copiii toți până la Cabana Omu.
Pe curând!
@Dana2008: Ai avut o vreme extraordinara de toamna. Buna pentru drumetii dar si pentru fotografii, acest lucru se vede din pozele atasáte. Felicitari pentru excursie si articol. Multumim
@AZE: Mulțumesc frumos pentru vizită, ecou și aprecieri!
Da, am fost norocoși! Am reușit să urcăm cu 9 copii pe Vârful Omu... norocul începătorului!
Nimeni din grupul nostru nu a mai urcat pe acoperișul Bucegilor, am fost un grup care a trăit bucuria acestei mari realizări la unison.
Sper ca cele povestite de mine să fie de folos celor care doresc să ajungă acolo.
Pe curând!
Mi-a făcut plăcere să-ţi citesc reviewul care mi-a amintit de avalanşa care era să ne măture în aprilie 1953 pe noi, trei băieţi şi cu mine. Se întâmpla sub Ceardac. Am înnoptat la punctul meteorologic care funcţiona în cabană- pare aceeaşi de atunci, probabil îmbunătăţită-, am dormit la priciuri şi a doua zi zăpada era răscolită până spre acoperiş. După două nopţi cabanierul ne-a scos cu frânghii pe hornuri spre Valea Mălăieştilor unde timizi şi zgribuliţi înfloriseră ghiocei.
Superb traseul! Felicitări pentru drumeție și mulțumesc că nu ați mers prea repede, să mă pot tine după voi... Mi-a plăcut să vă urmăresc, să admir peisajele (chiar daca a fost în poze) și... să citesc ce ai scris tu. Gata m-am trezit, eu eram acasă! Votat cu drag! Felicitări și pt. poza cu cerbul!
@Dana2008: Felicitări pentru drumeție, articol și poze!
Plimbăreților!
@Michi: Wow! Ce aventură!
Se pare ca primăvara nu e de urcat prin munți!
Mulțumesc frumos pentru vizită, ecou și aprecieri!
Dar cum ați trecut totuși pe sub Cerdac, e foarte îngustă trecerea pe anumite porțiuni, nu era zapada pe carare?
Să coborati cu franghii... clar ca este memorială incursiunea voastră la Vârful Omu!
Ce alte povești cu scenarii de filme mai aveti, mama Michi? ...am citit de curand unul interesant cu ursul la cativa metri in spate...
Pe curând! Călătorii plăcute!
@Michi:
De neuitat o viata intreaga!
Acum puteti povesti tuturor, atunci au fost cu siguranta momente la limita! Probabil ati coborit in Valea si Caldarea Malaestilor prin Hornul Mare. Mi-e dor de Malaesti si de tot nordul Bucegilor! Este special!
Mama Michi, admiratie si respect! ????
Numai de bine! Sa ne vedem curand sanatosi!
Superb! Felicitări, într-adevăr, merită pe deplin, imaginile rămân acolo, în adâncul sufletului, iar pozele sunt minunate. Ați prins și o vreme perfectă!
@Dan&Ema: Nu cred că la 18 ani îţi dai seama de o scenă la limită. Nu era cărare şi cred că bătând cu bocancii în zăpadă am declanşat avalanşa la cca 50m de noi. Era un uruit îngrozitor şi ne-am umplut toţi pe faţă cu ace de ghiaţă. Pe ultima porţiune pentru că obosisem şi-au legat curelele şi m-au tras ca să nu cad. Acum, numai că scriu şi mi se face pielea de găină.
@DOINITA: Mulțumesc frumos pentru vizită, ecou și aprecieri!
Mă bucur că ai fost alaturi de noi in drumeție!
Te mai luăm cu noi dacă îti place.
Si mie mi-a plăcut plăcut umbra cerbului reflectată pe Valea Cerbului. Cred că a fost un bonus excepțional să fiu eu acolo chiar în momentul in care a apărut umbra... numai eu am văzut-o din tot grupul, am ramas un pic în urmă datorită fotografiatului, dar am și căutat mereu cu privirea ce sa imortalizez. Vezi cu trec 18 oameni prin același loc și numai unul vede ceva.
Pe curând!
@maryka: Mulțumesc frumos pentru vizită, ecou și aprecieri!
Am fost foarte norocoși și cu vremea și cu transportul, sau mai bine zis "cineva ne iubește acolo sus".
Da, în suflet rămâne amintirea senzației de bine, fara prea multe amănunte, acestea le vom găsi în fotografii, în impresiile de călătorie scrise pe AFA... sunt convinsă că la un moment dat imi voi citi cu emoție excursiile tinereții.
Pe curând!
Nici nu știi ce sentimente ai stârnit în familia mea! Băiatul meu, care cunoaște perfect masivul Bucegi și care nu mai poate urca, a plâns de emoție. Și eu după el. Mai ales la vederea umbrii cerbului...
Cu drag!
@mihaelavoicu: Mulțumesc frumos pentru vizită, ecou și aprecieri!
Mă bucură și mă emoționează și pe mine reacția voastră la citirea articolului scris de mine.
Îmi pare foarte rău pentru băiatul dumneavoastră că nu se mai poate bucura de frumusețea Bucegilor, pe care noi abia acum o descoperim cu pași mărunți.
E o iluzie a mea sau chiar este imaginea unui cerb reflectată pe Valea Cerbului?
Nu am găsit nimic scris despre această reflexie.
Multă sănătate! Pe curând!
@Dana2008: Minunat, avem niste munti o adevarata bijuterie. Felicitari, votat cu mare drag.
@mishu: Mulțumesc frumos pentru vizită, ecou și aprecieri!
Iubesc munții și peisajele naturale sălbatice, spectaculoase.
Călătorii plăcute!
a fost cineva la Varful Omu la inceput de octombrie? cum e vremea, vant, zapadat?? multumesc.
@anemarie29:
Poate fi, poate sa nu fie
Octombrie e o luna cu multe zile frumoase pe munte. Dar zapada poate fi si in septembrie.
Cel mai bine cauti pe aplicatia meteoblue vf omu
Si ai o precizie de prognoza multumitoare cu 2-3 zile inainte.
Mai mult daca stii sa interpretezi putin evolutia prognozelor si le urmaresti cu 5,4, 3,2, 1 zile inainte tragi si mai multe concluzii.
Cert e ca nimeni nu poate prognoza cum va fi vf omu la inceput de octombrie cu mai mult de 1 luna inainte
@anemarie29: bună! Uite weekendul acesta am fost pe Vf. Omu iar vremea a fost superbă - vezi impresii. Soarele a strălucit de la prima oră, cerul senin dimineața, vizibilitate perfectă pe vârfuri. Au fost 7 grade Celsius dar la soare era mult mai cald.
Deci a fost cald, așa cum se prognoza la stația meteorologică Vf. Omu.
Nu cred că este o regulă valabilă în fiecare an pe o lună sau alta.
Succes!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Mar.2024 Primăvară cu zăpadă pe Vârful Grecului — scris în 31.03.24 de Mika din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Dec.2023 O zi de Decembrie la Sfinx... — scris în 05.12.23 de AlexandruA din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2023 Bucegii mai puțin cunoscuți - Valea Albă — scris în 30.11.23 de Mika din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- May.2023 Importantă este călătoria, nu destinația — scris în 30.05.23 de robert din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Nov.2022 In vizită la balaurul din Bucegi — scris în 28.01.23 de Mika din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2022 O zi pe traseul Cabana Piatra Arsa - Babele - Sfinxul - Crucea Eroilor — scris în 08.08.22 de crismcl313 din BUZăU - RECOMANDĂ
- Jul.2021 Predeal - Bușteni pe sub Bucșoiu — scris în 23.07.21 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ