ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 29.05.2016
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Constanta
ÎNSCRIS: 04.10.09
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
MAY-2016
DURATA: 1 zile
single
1 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 13 MIN

Plajele litoralului românesc 2016 — a treia parte... și ultima :)

TIPĂREȘTE URM de aici

Revin cu ultimul episod al plajelor litoralului românesc. Mulți dintre voi le cunoașteți, multora subiectul li se pare banal, însă credeți-mă, am întâlnit foarte mulți oameni care habar n-aveau că în Constanța există plajă... :)

Deci, să continuăm!

Costinești

Poate una dintre cele mai cunoscute plaje de pe litoralul românesc, practic ne-încăpătoare în sezonul de vârf datorită miilor de turiști care aleg să se distreze în „Stațiunea tineretului”, este împărțită în 3 sectoare bine delimitate de relieful costier.

Partea de nord, dinspre epavă și până aproape de zona centrală este caracterizată de o coastă înaltă care coboară pe măsură ce ne apropiem de zona centrală, plaja nu este foarte largă iar în apropierea cazematelor inundate se îngustează brusc. Atunci când sunt valuri, plaja dispare cu totul, turiștii fiind nevoiți să se deplaseze către zona centrală. Intrarea în apă este ceva mai abruptă pe unele sectoare unde se întâlnesc scoici șii bolovani la intrarea în apă. Este o zonă frecventată în special de nudiști, înălțimea coastei și zona oarecum ferită de privirile curioșilor ajutând pentru acestă intimitate. De remarcat că aici s-a construit o alee de coastă pietonală care coboară către centrul stațiunii, iar malul a fost consolidat printr-o investiție cu fonduri UE.

Partea centrală este zona cea mai aglomerată, se întinde până dincolo de obelisc și la rândul ei este împărțită în două sectoare. Înainte și după canalul care face legătura dintre mare și lacul Costinești. Partea dinainte a canalului, din zona centrală unde se găsesc cele mai multe terase și magazine, este caracterizată de o plajă largă, amenajată cu șezlonguri și umbrele, beach baruri și toalete cu dușuri. Există și terenuri pentru sporturile de nisip. Ambarcațiunile de agrement se pot închiria pe lacul Costinești. Intrarea în mare este lină, însă aici se formează curenți deosebit de puternici care vă pot face probleme atunci când marea este agitată. Cam în fiecare an marea își trage tributul din acest loc, este bine să ascultați sfaturile salvamarilor care sunt prezenți în număr foarte mare.

Partea de după canal, cea de la obelisc, este caracterizată dintr-o plajă largă, cu nisip fin, dar pe care se pot întâlni și scoici (mai ales aproape de apă), intrarea în mare este ceva mai abruptă, însă atunci când marea este agitată, acest sector este cel mai bun pentru plajă, fiind la adăpostul digului de larg. Aici se găsesc și barcagii care vă îndeamnă la o excursie până la epavă, aveți însă grijă la numărul total de pasageri, de cele mai multe ori acesta este depășit cu mult și se pot întâmpla tragedii. Nu vă urcați în barcă dacă este foarte aglomerată și nu vi se oferă vestă de salvare.

Partea de sud, de la obelisc și până după Hotel Forum, este caracterizată de o coastă abruptă și o plajă care an de an a fost înghițită de apă. Pe undeva prin zona Azur se mai poate face plajă, însă nisipul este cu scoici iar intrarea în mare abruptă, cu bolovani pe fundul mării. Nu este o zonă foarte frecventată, de aceea aici vin cuplurile fără copii, pentru liniște și relaxare.

Plaja 23 August – Blaxy Premium

Plaja 23 August se subțíază de la an la an, țărmul este lovit în permanență de valurile necruțătoare ale mării, dar care nu pun foarte multe probleme deoarece coasta are o înălțime considerabilă. Există câteva barăci mai mult sau mai puțin pescărești, în zonă, este o plajă sălbatică cu un nisip plin de scoici iar intrarea în mare este abruptă, cu mulți bolovani.

Ceva mai departe, către Olimp, întâlnim plaja Blaxy Premium, cu o lățime de aproape 80 de metri, nisip foarte fin și o intrare lină în mare, dar pe ici pe colo cu bolovani ascunși în nisip. De menționat că această plajă va fi a doua cu certificat „blue flag” de pe litoralul românesc, știți deja ce înseamnă acest lucru. Pe această plajă vor fi șezlonguri gratuite pentru toți oaspeții resortului Blaxy, dar se vor putea închiria tuturor celor care vor dori să-și petreacă câteva ore pe această plajă. În plus, veți avea la dispoziție restaurantul Popasul Pescarilor, unul dintre cele mai bune de pe întreg litoralul românesc, un restaurant tematic, pescăresc, care se află pe plajă, în imediata vecinătate.

Olimp

Pentru mine plaja din Olimp rămâne una dintre cele mai frumoase plaje de pe întreg litoralul românesc, amenajată corespunzător unei plaje blue flag, plaja din Olimp oferă toate variantele de petrecere a timpului liber sub soare. Sporturi nautice, sporturi pe nisip, piscine, terase, absolut tot ceea ce este necesar pentru o bună dispoziție. Contrastează cu hotelurile părăsite, care odinioară constituiau crema litoralului, aceste plaje fiind pe cât de apreciate pe atât de căutate datorită bunei dispoziții prezente aici în permanență. Intrarea în mare este lină însă devine abruptă după mai mulți metri, întâlnim bolovani în apă, dar deja suntem la o adâncime care ne permite să înotăm. Plaja este cu nisip fin și foarte curată. Doar v-am spus, seamănă cu o plajă blue flag.

Dincolo de Olimp, urmează o zonă de plajă delimitată de un gard din fier, sunt vilele de protocol și fosta vilă a lui Ceaușescu, o plajă lată de 40-50 de metri care din păcate nu este folosită decât o scurtă perioadă din an de către cei de la Cotroceni.

Neptun

Plaja Neptun face legătura între Olimp și Jupiter stațiunea fiind separată prin cele două lacuri, Neptun 1 si 2. Hotelurile sunt în mare majoritate dincolo de lacuri iar accesul către plajă se face pe aleea dintre cele două lacuri care dă în cea mai vestită plajă din Neptun ”La Steaguri”.

Cam toate sectoarele de plajă din Neptun sunt amenajate corespunzător, există beach baruri, toalete și cabine de duș, șezlongurile se pot închiria la prețuri foarte bune (10-15 lei) iar către dig, acolo unde plaja este mai lată, am descoperit și centre de închiriat sky-jet-uri, plimbări cu banana, etc. Salvamarii sunt prezenți într-un număr mult mai mic decât pe alte plaje, iar punctul de prim ajutor se află departe de plajă, dincolo de aleea dintre cele două lacuri. După unele voci, din acest an va exista un punct salvamar chiar pe plajă, în zona centrală. Vom vedea...

Pe promenada paralelă cu plaja descoperim foarte multe terase și restaurante, practic aici găsești toate condițiile pentru a petrece o zi pe plajă. Nisipul este fin dar presărat de scoici iar intrarea în apă este lină, însă după câțiva metri se adâncește brusc. Eu n-am găsit pietroaie în apă deși au fost unii care s-au plâns de ele. Plaja este curată și la propriu și la figurat, n-am prea văzut lume pestriță ca la Eforie care să se plimbe cu semințe sau porumb fiert.

Jupiter

Plaja din Jupiter oferă două caracteristici diferite. Dacă partea de nord este lată, cu nisip fin și o intrare lină în apă și fără bolovani, partea de sud este mai îngustă, cu multe golfulețe, nisip abraziv cu scoici și mulți bolovani în apă. Majoritatea turiștilor aleg sectorul de plajă din partea de nord, fiind mult mai amenajat și oferind mai multe condiții de distracție în sensul că aici întâlnim terenuri de volei pe plajă, mini-fotbal, dar și diferite atracții pentru copii dar și pentru cei mari, iar aici mă refer la sporturile nautice. În plus, poți asculta muzică foarte bună de la terase, iar pe anumite sectoare din apropierea teraselor găsim și semnal wi-fi. Personalul este foarte atent, am recunoscut un beach boy care an de an este prezent aici și care întâmpină turiștii interesându-se de dorințele acestora, plaja este în permanență întreținută și te simți răsfățat. În apropiere există o parcare, unde se poate lăsa mașina în siguranță.

Deloc de neglijat sunt și sectoarele de plajă din sudul stațiunii, către Cap Aurora, chiar dacă plaja nu este foarte lată, configurarea plajelor în micile golfulețe, creează o imagine foarte, plăcută. Din păcate țărmul pierde bătălia cu marea și an de an stabilopozii își pierd rezistența permițând valurilor să se reverse către coastă. Marea este curată, un albastru intens, nu am văzut alge deși au mai fost raportate cazuri, știu că undeva a existat o plasă contra algelor însă anul trecut n-am mai văzut-o. Nisipul este destul de amestecat, pe unele sectoare mai depărtate de apă nisipul este pământiu, însă cu cât ne apropiem de apă întâlnim un nisip abraziv dar cu multe scoici.

Cap Aurora

Nu este o plajă foarte populară în rândul turiștilor, este formată din patru golfulețe de diferite mărimi dar care au aceeași caracteristică principală: o intrare în apă accentuată cu bolovani, acolo unde se permite pentru că sunt zone unde chiar nu poți intra în apă din pricina bolovanilor. Doar sectorul de plajă California este ceva mai amenajat, cu numeroase facilități pentru turiștii CoHotels care beneficiază de gratuități pentru copii și reduceri importante pentru părinți. De altfel, această plajă este în permanență aglomerată, părinții preferând să aducă aici copii pentru numeroasele programe destinate lor.

Celelalte sectoare de plajă dinspre sud sunt destul de pustii, nu prea întâlnim nisip ci mai degrabă pământ cu multe scoici, dar pentru plimbare seara sau dimineața la răsărit, este excelent, mulți turiști preferând să uite de timp aici.

Venus

Plaja din Venus este formată din trei golfulețe cu diguri care nu și-au pierdut din rezistență, de pe care se poate urmări răsăritul sau se poate face plaje, pentru că sunt destui turiști care fac plaje acolo. Golfulețul din zona de sud a hotelului Inter este neprietenos pentru cei care doresc să facă plajă acolo, s-a amenajat un ponton pentru cei care doresc să facă baie în mare, plaja fiind destul de neprietenoasă din acest punct de vedere, cu mulți bolovani chiar la intrarea în mare. Către partea de sud a hotelului Inter se poate face plajă, însă fâșia de plajă nu este foarte largă din această cauză fiind mereu aglomerată, mai ales când apar șezlongurile. Aici întrarea în apă este mai lină, iar nisipul ceva mai bun, dar amestecat cu scoici sparte.

În zona hotelului Afrodita se poate face plajă dar nu se poate face baie din cauza unei bariere din beton care interzice accesul în apă, nici nu cred că ar fi fost posibil din cauza numeroșilor bolovani prezenți acolo. Totuși, administratorii hotelului au montat dușuri, iar turiștii sunt invitați să folosească piscina hotelului.

Ceva mai departe urmează o plajă mai largă, cu nisip fin, fără prea mulți bolovani și cu o intrare lină în apă. Aici marea este întotdeauna curată, eu așa am găsit-o întotdeauna, este o plajă folosită de cei care sunt cazați la complexul Mera și hotelul Vulturul, cu numeroase posibilități de distracție, agrement și de luat masa. Există salvamari, dar n-am întâlnit punct de prim ajutor. Parcarea în timpul sezonului estival poate fi o problemă, dar dacă nu doriți să parcați în apropierea plajei, atunci cu siguranță veți găsi locuri.

Saturn

Una dintre cele mai late plaje de pe întreg litoralul românesc, plaja Adras face legătura între Venus și Saturn, este una dintre cele mai căutate din zona Mangaliei datorită întinderii de nisip și lipsei aglomerației. Ceva mai îngustă către Venus și mai largă către Saturn, plaja are o lățime de peste 200 de metri și se întinde pe mai bine de 3 km, este înzestrată cu nisip fin, pe unele sectoare și cu scoici fărâmițate, intrarea în apă este lină, fără scoici, dar cu ceva bolovani la câțiva metri de mal.

Există numeroase terase și restaurante, centre pentru închiriat șezlonguri, plaja fiind foarte lată nu sunt înghesuite, există numeroase terenuri pentru practicarea de sporturi pe plajă, dar și centre de închiriat mijloace de agrement nautic. Poate lucrul cel mai important este reprezentat de parcările generoase, există câteva amenajate pe nisip, la intrarea pe plajă, dar se poate parca și paralel cu plaja, pe marginea șoselei refăcute dintre Saturn și Venus.

Plaja Saturn continuă cu patru golfulețe care an de an se măresc, câștigând lupta cu țărmul, arhitectura lor este spectaculoasă, însă este nevoie urgent de lucrări de consolidare a digurilor și de mărire a suprafeței plajelor. De anul viitor acest sector de plajă va intra în proiectul de mărire a plajelor și îndiguire, ceea ce va permite unui număr suplimentar de turiști să aleagă plaja Saturn.

Zona hotelului Diana este cea mai amenajată, din păcate aglomerația de șezlonguri răpind din farmecul petrecerii unor ore relaxante la mare. Însă nisipul este deosebit de bun, iar operatorii de plajă se îngrijesc să o mențină curată, există coșuri de gunoi ecologice. Intrarea în apă este lină și fără bolovani, întâlnim scoici aproape de apă, ceea ce ar putea crea un disconfort.

De menționat faptul că foarte multe hoteluri din Saturn au intrat în reparație, în sarcina lor intră și amenajarea potecilor și a scărilor către plajă, iar operatorii care au concesionat porțiunile de plajă se îngrijesc șă ofere cele mai bune condiții la prețuri foarte mici (un șezlong nu costă mai mult de 10 lei) cu o mulțime de avantaje (cabină de schimb, toalete).

Mangalia

Plaja este închiriată unor agenți economici, este amenajată din toate punctele de vedere, întâlnim inclusiv punct medical și serviciu de salvamar. Este împărțită în două mari sectoare de plajă, funcție de relieful coastei, partea de sud fiind lată, cu nisip fin și o intrare lină în apă, cu terase, restaurante, chiar și câteva mici hoteluri în apropierea portului turistic, închiriere de șezlonguri și de ambarcațiuni nautice. În plus, aici se pot practica și sporturi pe nisip gen voley sau fotbal. Partea din nord nu mai este atât de generoasă în ceea ce privește lățimea plajei și calitatea nisipului, întâlnim multe scoici și bolovani, iar intrarea în apă este abruptă. Doar în dreptul hotelului Paradiso întâlnim un sector de plajă amenajat cu tot ceea ce este necesar, o terasă și un centru de închiriat șezlonguri.

În prezent se lucrează la o promenadă a falezei, paralelă cu cea existentă pe plajă, este pietonală, iar dacă doriți să parcați în apropiere aveți la dispoziție parcarea din zona portului turistic, sau cea de la hotel Paradiso, însă aceea este deosebit de aglomerată.

2 Mai

În partea de sud coasta este destul de înaltă iar plaja foarte îngustă, rezervată celor care doresc intimitate, an de an nisipul este tot mai puțin iar scoicile și bolovanii tot mai numeroși, plaja pierzând bătălia cu marea. Se poate ajunge cu mașina pe un drum negru într-o panta deosebit de accentuată și îngustă, drum care tine până în apropierea digului unde s-a construit o pensiune cu etaj, chiar pe plaja plină cu scoici. Exista o terasă unde cei în costumul lui Adam veneau să se răcorească la o bere, însă în acest an nu cred că va mai exista.

In partea de nord lucrurile se schimbă semnificativ, coasta înaltă dispare, accesul pe plajă se face foarte ușor, plaja este lată, curată cu nisip aproape fin și fără multe scoici. Pe plajă întâlnim numeroase coșuri de gunoi ecologice și puncte de observare pentru salvamari. Intrarea în apa este lină, însa din loc in loc se mai întâlnesc bolovani acoperiți de alge, foarte alunecoși.

Există numeroase beach baruri, restaurante pescărești foarte căutate, se pot practica jocuri sportive, se închiriază sky-jet-uri, din păcate în sezonul de vârf această zonă este deosebit de aglomerată.

între cele două porțiuni de plajă cea din nord și din sud există o fâșie de plajă cu foarte multe scoici și bolovani, ferită de priviri indiscrete datorită înălțimii coastei, porțiune de plajă preferată de către nudiști.

Vama Veche

Una dintre cele mai nonconformiste plaje de pe litoralul românesc, Vama Veche este plaja mea de suflet, în fiecare an revenind aici pentru o zi sau o noapte, pierzându-ne în mulțimea de turiști a căror grijă nu este decât distracția. Cine a fost în Vamă știe despre ce vorbesc.

Avem aici trei sectoare de plajă, cea din nord fiind cu nisip bătătorit de scoici, bolovani și un țărm accidentat. Este ferită privirii datorită coastei destul de abruptă. Este preferată de către nudiști și de către cei care nu doresc să fie deranjați de țipetele copiilor. Către centru stațiunii, înălțimea coastei dispare, descoperim o plajă largă, cu nisip fin și o intrare lină în apă, dar nelipsită de bolovani pe unele sectoare. Aici plaja pierde foarte mult loc datorită amplasării corturilor pe plajă, în plin sezon este foarte aglomerat și nu de multe ori poți petrece seri „romantice” doar ascultând fără să vrei vecinii din corturile alăturate. Zona este plină de turiști de toate culorile, toți șe încadrează perfect în peisaj și toți se distrează excelent.

Dincolo de zona corturilor întâlnim o zonă cu umbrele și șezlonguri, este zona pentru persoane pretențioase care stau la hotelurile și vilele din stațiune, există picoli care te servesc la șezlong, iar anul trecut am văzut și serviciile de masaj fiind parte integrantă din peisaj. Nisipul este fin iar intrarea în apă destul de lină, pe ici pe colo întâlnind câțiva bolovani.

Către partea de sud plaja se îngustează din nou, coasta începe să urce, nisipul este cu multe scoici iar în apă întâlnim numeroși bolovani. Nu este un sector de plajă amenajat, este doar responsabilitatea turiștilor de a lăsa în urma lor locul curat.

Ce va fi în 2016? Probabil o mai mare plăcere de a sta la soare pe noile suprafețe de plajă, sperăm o mare mai curată, curățată de algele care or să apară negreșit, civilizație și lipsa negustorilor ambulanți.

Voi reveni la sfârșitul sezonului estival cu un top al celor mai bune sectoare de plajă de pe întreg litoralul românesc. Da, pentru că sunt 48 de sectoare fiecare cu particularitățile ei, dar care au un lucru comun. Dorința de a face turistul să se simtă bine. Vedem care dintre acestea vor reuși acest lucru.

Vacanțe excelente vă doresc! Dacă se poate, pe litoralul românesc!


[fb]
---
Trimis de pepsi70ro in 29.05.16 18:30:19
Validat / Publicat: 29.05.16 20:38:34
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în #EXCURSII și CĂLĂTORII.

VIZUALIZĂRI: 4382 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (pepsi70ro); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P11 Plaja Cap Aurora
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 40250 PMA (din 43 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

ANILU
[29.05.16 21:01:30]
»

@pepsi70ro: Felicitări pentru toate cele trei articole despre plajele litoralului.

Tu ești cel mai potrivit să ne descrii atât de bine și documentat tot ce înseamnă litoralul românesc.

Felicitări pentru poze. Superbe.

mogly
[30.05.16 09:15:10]
»

Multumim ca ne-ai reamintit ce tarm frumos al Marii Negre avem. Am fost pe aproape toate plajele prezentate de tine, insa pe unele nu le-am vazut de ceva timp, de exemplu la Costinesti nu am mai fost de cand eram studenta. In ultimii ani ne-am delectat cu Eforie Nord, Saturn, Jupiter, Neptun si Mamaia. Vacante placute!

abancor CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[30.05.16 09:21:59]
»

Foarte mișto pozele aeriene! Vedem plajele din altă perspectivă, integrate în peisajul din jur, într-o perspectivă largă, de ansamblu.

Aurici
[30.05.16 12:02:22]
»

@pepsi70ro - Offf, ce ne-ai făcut cu articolele astea! Am fost 13-15 ani, nici nu mai știu exact, an de an cu copiii pe litoralul românesc. În cele mai multe cazuri am ales Eforie Nord din cauza policlinicii și a faptului că era o localitate cu mai multe magazine și piață, ceea ce ne asigura un confort psihic și nu în ultimul rând accesibilă pentru noi la vremea aceea. N-am mai fost în ultimii ani pentru că bandiții au crescut iar noi nu ne mai omorâm după plajă. Dar ne e dor permanent de vremurile acelea și ne oprim în fiecare an în drumurile noastre să mâncăm la Eforie la terasa noastră sau dăm o fugă până la mare, așa, de dor. Dar lasă că n-o mai fi mult și-or veni ei, nepoții, și-atunci să vezi ce reluăm noi drumurile. În orice caz mie mi-ai provocat o nostalgie care nu prea mi-a plăcut pentru că asta mi-a arătat încă o data că anii au trecut și copiii mei și-au luat zborul, firesc de altfel, dar cam tristuț.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
pepsi70roAUTOR REVIEW
[01.06.16 18:04:13]
»

Vă mulțumesc pentru aprecieri, plajele noastre sunt frumoase, este important cum vrei să le privești. Eu le privesc ca fiind ale noastre, acasă la noi.

CassieBlue
[19.06.16 23:24:39]
»

Buna seara,

Multumim pentru articolul cuprinzator. Am vrea sa mergem in Olimp, Jupiter sau Neptun, ne puteti spune ceva despre viata de noapte din aceste statiuni? In mod ideal, ne-ar placea un club/bar pe plaja, unde sa se danseze pe nisip

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ANILU, Aurici, CassieBlue, mogly
Alte impresii din această RUBRICĂPlajele de pe litoralul romanesc:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.072362899780273 sec
    ecranul dvs: 1 x 1