GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
De ce preferam sudul litoralului Marii Negre
Eu am locuit pana la varsta de 26 de ani la 80 de km de Litoralul romanesc, timp de 26 de ani am fost in fiecare an, cel putin o data pe an, la mare. Cand eram copil mergeam cu ai mei, cu masina, la Neptun, Olimp si stateam cate dou-trei saptamani, cat dura concediul si "biletul", la hotel. Mai mergeam cateodata si la una din cele doua rude din Constanta care locuiesc in apropierea delfinariului, de unde ajungeam usor pe jos pe plaja din Mamaia. Cand eram in liceu, in vacanta de vara plecam cu gasca cu trenul de dimineata la Constanta, luam tranvaiul 1 si mergeam la plaja, la ora 18 plecam de pe plaja, iar la 21 coboram din tren la acasa la Fetesti.
Bafta mea din punctul de vedere al apropierii de litoral s-a materializat prin stabilirea fratelui meu, dupa terminarea facultatii si armatei si dupa insuratoare, la Mangalia. De atunci sudul Litoralului Romanesc a devenit a doua mea casa in sezonul estival, in cativa ani ajungand sa-l cunosc destul de bine.
Am cutreierat plajele de la Costinesti, ba chiar de la Eforie Nord, pana la Vama Veche, timp de 7 sau 8 veri, am lenevit pe nisipul fiecareia, am baut macar o bere pe terasele fiecareia, am mancat hamsii, shaorma, clatite si papanasi pe falezele fiecareia si toate erau la indemana pentru mine. Imi petreceam multe saptamani pe malul marii si vedeam deja turismul litoral din perspectiva localnicilor. Eram cel mai bronzat student pe intai octombrie.
Astfel am observat ca pe Litoralul romanesc 80% din turisti erau turistii de Week-end, majoritatea bucuresteni care veneau vineri seara si plecau duminica dupa pranz. In restul saptamanii, in statiunile din sud era o atmosfera foarte placuta, era liniste, nu era aglomerat, preturile scadeau subit luni dimineata, sezlongurile se inchiriau la jumatatae de pret.
Plajele mele preferate erau:
Plaja Adras, dintre Saturn si Venus, larga, cu nisip fin, deloc aglomerata, intrare in apa foarte lina.
Plaja din Neptun, unde nisipul si intrarea in mare sunt cele mai "comode", sa spun asa, cea mai animata, cea mai "de fite" din sud, dar si cu cele mai multe posibilitati de distractie;
Plaja din Cap Aurora, o plaja mai putin amenajata, dar si mai putin aglomerata, cu un aer de salbaticie.
Acestea sun cele mai dragi mie, multe alte plaje sunt frumoase si placut amenajate, dar sunt si plaje de-a dreptul oribile, pe care nimeni nu incearca macar sa le amelioreze: Plaja din fata hotelului Paradisio, din Mangalia, atat in dreapta, cat si in stanga stabilopozilor este mult namol negru, alge si miroase oribil; Plajele din golfuletele Saturnului au nisipul atat de tasat, incat ti-e greu sa te asezi direct pe cearsaf, iti prebuie o perna de protectie pentru posterior. Totusi si aceste plaje sunt, cel putin in week-end, destul de aglomerate, asa ca nu merita efortul de a le curata sau afana un pic nisipul, pe principiul "las-o, ba, ca merge-asa"
De anul trecut, m-am spurcat la Bulgaratata. Nu intentionam sa tradez litoralul romanesc, insa deja aveam copil, la fel si fratele meu, amandoi tatici de fetite intre care diferenta este de doar 8 luni, erau micute si nu prea ne impacam cu gandul de a le auzi "in concert", asa ca ne hotaraseram sa plecam la munte cu parintii mei. Deoarece acestia nu au mai reusit sa mearga, ne-am hotarat brusc, influentati fiind si de alti antemergatori, dar si de AFA (cu care am intrat pentru prima data in contact, ca si turist de rand, cautator de impresii) si am intrat pentru prima data intr-o agentie de turism de unde am iesit cu bilet pentru Sunny Beach.
Dupa acest concediu in care am stat la Chaika Beach si in care ne-am simtit excelent, m-am indragostit iremediabil de plejele bulgaresti, pana in prezent am vazut patru si doar una nu m-a incantat, cea din Balcik.
Plaja din Sunny Beach este exact asa cum mi-am inchipuit intotdeauna plaja ideala: intinsa pe o suprafata imensa, o lungime pe care nu am apucat inca sa o parcurg, aproximativ 8 km, iar latimea in zona mediana de 2-300 de metri. Nisipul foarte afanat, la aceasta contribuind si administratorii plajelor, ale caror masini speciale curatau si intorceau nisipul seara de seara. Granulatia nisipului, intrarea lina in apa, curatenia exemplara, amenajarea civilizata, toate fac ca aceasta plaja sa fie cea mai buna plaja pe care am pus piciorul.
La Duni nu am avut ocazia sa cercetez prea amanuntit plaja, insa si aici curatenia si granulatia nisipului sunt incantatoare. Zona piscinei mari, unde poti sta si la piscina si la mare, dar si cea unde plaja atinge latimea maxima sunt formidabile, un mic dezavantaj pentru iubitorii de inot in mare ar fi ca pentru a putea face asta ar trebuia sa depaseasca geamandurile, adancimea mica a apei si lipsa valurilor privandu-i de senzatiile obisnuite ale acestui obicei.
La Nisipurile de Aur plaja nu este una surprinzatoare prin ceva anume, nisipul este fin, dar nu se compara cu cel de la Sunny Beach, nici curatenia nu este comparabila, cat despre suprafata plajei, diferenta este clar in dezavantajul lui Golden Sands. Falezele, insa, fac ca aceste doua plaje sa fie atat de dezirabile pentru turistii din multe tari, aici ai senzatia ca poti gasi orice, litoralul bulgaresc este mult mai apropiat de bazarele turcesti decat cel roamnesc.
Un alt lucru care imi place pe litoralul bulgaresc este ca peste tot, pe toata intinderea plajei unei statiuni berea la "pint" are acelasi pret, diferenta intre baruri si terasa este facuta de modul in care il atrage inauntru pe client. Asta este un exemplu din multe altele asemenea, nu este vorba doar de bere. Sezlong-urile se inchiriaza cu acelasi pret de 7 leva de la Albena pana la Sunny Beach, indiferent de statiune.
Alt lucru care m-a atras pe mine pe plajele din Bulgaria este aerul curat, apropierea muntelui si a padurilor il purifica si nu lasa marea sa influenteze atat de mult mirosurile din apropierea plajelor.
Apa marii, cum bine remarca un alt coleg pe site intr-o discutie despre turismul romanesc, este foarte diferita in cele doua zone ale litoralului Marii Negre, pe tarmurile Romanesti este influentata de Delta Dunarii, astfel ca este mult mai tulbure si mai inchisa la culoare decat in statiunile din Bulgaria, mai ales cele din Sud.
Atmosfera pe plajele bulgaresti este una mult mai civilizata si asta sa nu imi spuneti ca se datoreaza turistilor straini: se datoreaza hotelierilor care administreaza plajele si care impun turistilor de orice natie o conduita corecta, atat prin curatenie si ordine in amenajarea plajelor, cat si prin regulamente stricte la a caror respectare chiar vegheaza cineva: de exemplu pe plaja de la Riu Evrika - Sunny Beach exista un mare panou pe care erau trecute regulile impuse pe plaja, printre care si faptul ca la ora 18.00 plaja se inchidea, iar cand venea ora respectiva baietii de pe plaja incepeau sa stranga sezlongurile, nu spuneau nimic, dar te facea sa "te simti" si sa pleci.
Anul acesta am petrecut si cateva zile la fratele meu de la Mangalia (au mai crescut copiii), am plecat spre litoralul roamnesc promitandu-mi in prealabil ca nu voi face comparatie, ca ma voi detasa de ce am vazut la vecini si voi merge la plaja doar pentru a ma juca cu copilul si pentru a-l face sa se simta cat mai bine, am mers mai mult pentru el. Asadar ne-am abtinut, si eu, si sotia, sa ne exprimam opiniile despre cum ar fi trebuit sa fie, insa copilul a observat imediat diferentele (fiind in epoca lui "de ce? "): de ce nisipul are pietre, de ce sunt hartii pe jos, de ce toboganul e murdar, de ce perna (de la sezlong) este rupta, de ce, de ce, de ce?
Asta e, diferenta bate la ochi, e la mintea copiilor, trebuie sa admitem, bulgarii au plajele mai frumoase si mai bine ingrijite. Nu cred ca m-as mai fi dus pe litoralul romanesc daca nu mergeam sa stau la fratele meu.
Si eu am vorbit aici numai despre plaje...
Trimis de valimi in 04.11.10 15:46:08
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (valimi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
foarte buna comparatia facuta de tine, imi aminteste si de celelalte facute de alti useri... pana la urma conteaza asa cum ai scris si tu in alt review atmosfera, grupul de prieteni...
Nu pretul la bere trebuie sa fie un din motivele pentru care iți place un obiectiv sau o tară!
Curățenia, opitalitatea, peisajele, climatul si pretul corect al servicilor oferite clientilor.
Nu am înteles ce raspuns ai dat intrebarilor???
Foarte mult mi-a placut modul in care ai prezentat plajele din aceste doua tari.
E adevarat ca d. p. d. v. al curateniei Romania sta foarte prost, insa nu pot sa o tradez si raman la prima mea dragoste: litoralul romanesc!
Acest review imi place atat de mult, aproape ca si review-urile mele (pe care le tot recitesc, ca un idiot) !
Draga valimi, iti multumesc, ai facut un review ca o piesa de puzzle, acea ultima piesa, care mie imi lipsea. Excelent, unul din preferatele mele pe AFA!
Bravos dl valimi, uite cum ne rascolesti tu acum in prag de iarna cu acest frumos rw despre ce ne dorim cel mai mult pe frig - o plaja curata sub soarele arzator. Mie mi-a placut litoralul bulgaresc in extrasezon dar daca vrei o plaja adevarata du-te la Mediterana.
Nota 10 cu felicitări pentru această paralelă pertinentă a plajelor de pe litoralul Mării Negre văzute din zona românească și cea bulgărească. Pozele însă m-au delectat mai puțin, poate pentru că le-ai ales cu deosebire pe cele care puteau să ilustreze cel mai bine opiniile ce ni le-ai împărtășit și nouă. Căci de ce să nu recunoaștem, sunt și pe unele porțiuni ale litoralul românesc plaje bine întreținute și care in fotografii dau impresia unei locații de vis...
Toata lumea lauda litoralul bulgaresc! Trebuie sa ajung si eu acolo, chiar si numai in excursie de pe litoralul romanesc! Frumoasa descriere a plajelor romanesti si bulgaresti!
Valimi un rew. care ma rascoleste si ma face sa imi fie dor de mare.
PS. Sigur este corecta data de pe poze si de la rew. Vad ca pozele sun cu soare si costume de baie )
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2022 O parte din plajele litoralului nostru! — scris în 07.06.22 de M'Liviu din R�MNICU V�LCEA - RECOMANDĂ
- Jul.2020 Cochilia [Tuzla] cu bune și rele — scris în 19.08.20 de robert din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2019 Bune și (ne)bune, frumoase sau nebuloase – plajele de pe Litoralul românesc — scris în 01.05.20 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2019 [Plaja MYSTERYUM /Mamaia] Plaja cu preț decent / servire exemplară — scris în 29.07.19 de Monix din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- May.2017 Plaja Tuzla, un diamant neșlefuit — scris în 05.05.17 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ
- Aug.2016 Plaja trei papuci — scris în 20.08.16 de Leontina. din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2016 Scurte vizite pe plajele de la Marea Neagră: Plaja Argos din Mamaia și Plaja Tiki Beach din Eforie — scris în 09.08.16 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ